2,171 matches
-
un tort cu frișcă, tovarășe” îi spune lui Pelikán colonelul Virág (Floare). În anii ’80, filmul circula pe video- casete pirat în România cu mare succces „underground”. În Iugoslavia, în iulie 1969, Borba, ziar al Partidului Comunist, publica articolul-avertisment pentru cineaști „Valul negru în cinematografia noastră”. Organul atrage atenția asupra preferințelor tot mai pronunțate ale cinematografiei iugoslave pentru mizerie, disperare, depresie, violență, preocupări vicioase. Se deplânge „lipsa de obiecti vitate” și neglijarea „realizărilor luminoase” ale construcției socialiste. Ceea ce nu-l împiedică
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
grizonat se îndepărtează, cu puștiul lui Duma între ei, pe drumul care duce la marele baraj aproape terminat. Literele albe țâșnesc, mari, ocupând cadrul : Iulie 1965. Ieri întunericul, de azi lumina. Zidul (1975) sau Lupa și spațiul claustral Foarte rar, cineaștii români din perioada comunistă și-au asumat tema propagandistică și au reușit s- o rezolve artisitc. Constantin Vaeni și Dumitru Carabăț au ales lupta comuniștilor în ilegalitate, bulă speculativă de mari dimensiuni a propagandei, și au creat pe scheletul ei
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
colaborarea Bisericii cu Securitatea a apărut în toată splendoarea ei. Rătăcire (1978) sau Amărăciunea cafelei băute în piscină Apărut în aprilie 1978, Rătăcire, debutul lui Alexandru Tatos, reprezintă o cădere în timp de mai bine de două decenii în ce privește relația cineastului român cu propaganda. Toate încercările din anii ’60 și ’70 de a diminua, de a învălui schema propagandistică, de a păstra o cale cât de îngustă către adevărul artistic sunt spulberate ca și cum n-ar fi fost. Anul 1978 reprezintă începutul
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
mai sus țineau de libertatea de creație, îngrădită de barierele succesive ale organelor propagandei de partid, în frunte cu Secția Propagandă a CC al PCR. Ele încercau să deplaseze centrul de greutate de pe ideologie pe profesionalism, pentru a le oferi cineaștilor mai multă putere de decizie în legătură cu propria creație. De remarcat situația absurdă în care se afla Asociația Cineaștilor, înființată cu binecuvântarea organelor de partid, dar împiedicată de șase ani, de aceleași organe de partid, să desfășoare întâlniri de amploare ale
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
cu Secția Propagandă a CC al PCR. Ele încercau să deplaseze centrul de greutate de pe ideologie pe profesionalism, pentru a le oferi cineaștilor mai multă putere de decizie în legătură cu propria creație. De remarcat situația absurdă în care se afla Asociația Cineaștilor, înființată cu binecuvântarea organelor de partid, dar împiedicată de șase ani, de aceleași organe de partid, să desfășoare întâlniri de amploare ale membrilor. Răspunsul Secției Propagandă a CC al PCR la aceste solicitări apare într- un Raport din 8 iunie
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
organe de partid, să desfășoare întâlniri de amploare ale membrilor. Răspunsul Secției Propagandă a CC al PCR la aceste solicitări apare într- un Raport din 8 iunie 1981. Mai întâi, în decembrie 1980, au fost chemați la discuții și alți cineaști, Ion Popescu-Gopo, Elisabeta Bostan, Sergiu Nicolaescu, Gheorghe Vitanidis, Petre Sălcudeanu, Constantin Pivniceru, Malvina Urșianu, Dan Pița, Iulian Mihu, pentru a se asigura aparența „democratică” a măsurilor. Măsuri care revizuiau pe ici, pe colo, dar nu schimbau nimic în punctele esențiale
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a relatat că ei nu exprimă punctul de vedere al ACIN și roagă să se discute la ACIN problemele activității regizorale din domeniul filmului”. Iată, deci, că nu doar rigiditatea organelor de propagandă, dar și lipsa de unitate în cadrul breslei cineaștilor făcea foarte dificilă reducerea presiunii din sistem. Totuși, în urma acestor demersuri, marja de manevră a realizatorilor de film s-a lărgit în suficientă măsură ca să treacă producțiile remarcabile menționate, printre ai căror regizori se numără, nu întâmplător, Mircea Daneliuc, Alexandru
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a propagandei, Mircea Daneliuc ratează lamentabil, întrucât nici nu- și asumă subiectul, cum fac Ciulei și Pintilie (Duminică la ora 6), nici nu îl respinge, încearcă să-l ambaleze într-o țiplă cinematografică occidentaloidă. Exemplul cel mai grăitor pentru caprovarzismul cineastului este personajul Ada, interpretat buimac, la întâmplare, de Ioana Crăciunescu, incapabilă a fi măcar o umbră a Irinei Petrescu. Poate că singurul merit al experienței filmice à contrecœur, pe care o reprezintă Ediție specială, este acumularea unei frustrări artistice pe
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
de trecut. Începând cu 1928, două evenimente - câștigarea puterii absolute de către Stalin și apariția sonorului - vor duce la un alt cinema de propagandă sovietic, bazat pe realismul socialist, dogmatic ca fond și formă. Acest tip de cinema a fost „Biblia” cineaștilor români în anii ’50. Cu excepția superproducției Independența României (1912), regimurile politice din România primei jumătăți de secol XX nu au fost interesate aproape deloc de cinematograful de ficțiune ca instrument de propagandă. Nu putem vorbi nici de un cinema de
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
armatei române să intre primele în Budapesta de către înaltul comandament sovietic. Absolut nici una dintre aceste teme nu va mai apărea pe ecranele românești după decembrie 1989, în condiții de libertate. Abandonarea lor totală reflectă condiția cel mai des întâlnită a cineastului român sub dictatură : lipsit de orice convingere comunistă, însă dornic cu orice preț de bani și notorietate. El accepta scenarii comandate de Partid, pe care fie le filma ad litteram, fără implicare și fără talent, fie încerca să atenueze story-
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a gros- planului, a unghiurilor deosebite de filmare, a luminilor și coloa nei sonore, fără prea mare legătură cu scenariul, pentru a „compensa” stridențele propagandistice. O altă modalitate de conviețuire cu propaganda inaugu rează scenaristul Titus Popovici, cel mai influent cineast al perioadei comuniste : în Valurile Dunării (regia Liviu Ciulei, 1960), el umanizează schema propagandistică, înlocuiește dialogurile lozincarde cu discuții între oameni vii, Partidul rămâne în spatele acțiunii, relațiile între protagoniști sunt mai puternice și mai realiste decât cadrul propagandistic general. Metoda
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
a pus umărul la altceva - să-i determine pe neașteptat de mulți să urască. Ura față de bogați, de intelectuali, de străini, de românii care au plecat din țară se mai simte și astăzi în societatea românească. După 1989, nici unul dintre cineaștii români care au făcut film în comunism nu și-a recunoscut acest aport la ură, ca să nu mai vorbim de mea culpa. Index de filme A A doua variantă (1987) 234, 241, 281, 285 A fost prietenul meu (1961) 111
Filmul surd în România mută: politică și propagandă în filmul românesc de ficţiune (1912-1989) by Cristian Tudor Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/599_a_1324]
-
Ion Truică (n. 1935), grafician, scenograf și regizor de filme de animație, membru al Uniunii Artiștilor Plastici, al Uniunii Cineaștilor, al Asociației Internaționale a Filmului de Animație și al UNITER. A absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu“. A predat desen, compoziție, istoria costumului și teoria scenografiei la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iași, Universitatea „Hyperion“ din București și
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
ne este dat de treptele unei scări monumentale văzută frontal. Este de-ajuns să amintim un exemplu clasic de scriere cinematografică în celebra „Scară din Odessa“ a lui Eisenstein. Această „riglare“ orizontală a treptelor dă imaginii stabilitate de monolit, permite cineastului să desfășoare acțiunea dramatică, reprimarea sângeroasă a unei demonstrații a marinarilor de către armata țaristă, pe un traseu de orizontale. Formele statice, încremenite, de scări sunt animate de mulțimea care caută să scape, urmărită de rândurile de soldați înarmați care coboară
Arta compoziției by Ion Truicã () [Corola-publishinghouse/Science/594_a_1265]
-
personaje celebre, citează titluri de opere literare, evocă tablouri, comentează filme. Astfel, la pagina 36 aflăm că Pașaliu i-a pus în mână lui Antipa Diavolul șchiop și Nopți albe. Se vorbește de Bacovia și de Marin Sorescu, precum și de cineastul Robbe Grillet 4. Zoe Dumitrescu-Bușulenga în postfața ce însoțește a doua ediție a romanului comentează dimensiunea fantastică a construcției narative. În acest context, ca instrumente de articulare a fantasticului, profesoara de literatură comparată menționează (din nou, fără a adânci analiza
Ekphrasis. De la discursul critic la experimentul literar by Cristina Sărăcuț () [Corola-publishinghouse/Science/84951_a_85736]
-
de filmul etnografic și, în general, de antropologia vizuală. 4. Filmul etnografic și antropologia vizuală Așa cum afirmă cei doi antropologi, noțiunea de "film etnografic" este una complexă și chiar histrionică în cuprinderea ei. Conține "filme ale exploratorilor, ale călătorilor, ale cineaștilor independenți, ale reporterilor de televiziune"14. Dincolo de aceste realități, cei doi autori pledează argumentat pentru filmul antropologic realizat de profesioniști și, prin urmare, pentru predarea antropologiei vizuale în universități inclusiv în cele românești, aș adăuga eu. De ce? Pentru că nu poți
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
la adresa celorlalți. Impactul filmului etnografic realizat de antropologul occidental este însă unul mai mic, în condițiile în care cei din comunitățile exotice, arhaice, îndepărtate, s-au obișnuit cu prezența noastră. Detaliind subtilitățile tehnice ale captării vieții exotice și indigene de către cineaști, Marc Augé și Jean-Paul Colleyn remarcă și o mutație spectaculoasă și oarecum inedită în antropologia vizuală: "din ce în ce mai mult, oamenii care erau "subiecții" filmelor etnografice își produc propriile lor imagini și documente despre viața socială. Utilizarea strategică a mijloacelor media de către
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
mare cât o tabacheră, un etnograf poate filma situațiile sociale pe care le observă și poate aduce imagini de o calitate profesionistă. Categoria "film etnografic", utilizată adesea, este puțin înșelătoare pentru că găsim amestecate aici filme ale exploratorilor, ale călătorilor, ale cineaștilor independenți, ale reporterilor de televiziune. Imaginile operatorilor pe care companii comerciale ca Lumière, Pathé sau Edison îi trimiteau pretutindeni în lume pentru a aduce imagini exotice sunt adesea citate drept primele filme etnografice. În uzul curent, în pofida repetatelor clarificări, tot
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
primele filme etnografice. În uzul curent, în pofida repetatelor clarificări, tot paradigma exotică servește întotdeauna drept reper și numitor comun. De asemenea, trebuie să recunoaștem că filmele realizate de etnografi profesioniști decepționează adesea. Putem înțelege că, în calitate de oameni de știință, acești "cineaști din datorie" se arată neîncrezători față de artificiile cinema-ului profesionist, dar, până de curând, ei profesau un pozitivism destul de naiv. Ei căutau o neutralitate iluzorie, fără a ține seama de determinismele istorice și culturale care le condiționau privirea. Filmele erau
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
seama de determinismele istorice și culturale care le condiționau privirea. Filmele erau propuse ca și cum ar reflecta fidel o realitate univocă; ca și cum "realul" ar putea fi restituit în mod perfect mimetic, independent de privirea îndreptată asupra lui. Lecția a venit de la cineaști ca Vertov, Flaherty, Grierson, Vigo, Epstein, Ivens etc. Intenția lor era mai mult artistică și socială decât științifică, dar ei dețineau arta de a propune o perspectivă. Unii dintre ei se dedau la manipulări inacceptabile pentru niște cercetători, dar aveau
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
pe utilizarea tehnicilor de înregistrare audio-vizuale, folosirea acestor tehnici ca mod de scriere și publicare și, în final, studiul imaginii în sens larg (arte grafice, fotografii, filme, video) ca obiect de cercetare. Prin urmare, specialistul în antropologie vizuală nu devine cineast, după cum specialiștii în iconologie nu sunt obligați să devină pictori sau gravori. În ceea ce privește producerea de imagini ca obiect de studiu, antropologii nu mai pot pleca de la principiul conform căruia membrii unei societăți gândesc și acționează exclusiv în funcție de referințe culturale etnice
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
să aibă mijloacele pentru a face acest lucru. Nu este o activitate care să se poată realiza ca amator, "în plus", ca un fel de accesoriu destinat să ilustreze o cercetare al cărei personaj principal este altundeva. Pentru un antropolog cineast, fondul nu poate fi despărțit în mod arbitar de formă, această meserie admițând drept necesară o dimensiune artistică. În această privință, el trebuie să știe să se elibereze de modelele exclusive ale scrisului, efectele cunoașterii sunt vehiculate nu numai de
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
perspectivei proprii pe acelea ale celorlalte științe umane și ale literaturii, cu care ea intră "în conversație". Antropologia are nevoie de filosofie, de psihologie, psihanaliză, lingvistică, științele politice, economie, geografie, istorie și ea participă la dezbaterile publice, cu ziariștii, scriitorii, cineaștii și artiștii. Marile traume ale istoriei contemporane (Holocaustul, crimele în masă ale "Kmerilor roșii", genocidul din Rwanda) au dat naștere la opere literare și filme care îi interesează pe antropologi nu numai în calitate de surse, ci, adesea, pentru perspectiva lor teoretică
Antropologia by Marc Augé, Jean-Paul Colleyn () [Corola-publishinghouse/Science/887_a_2395]
-
cooperativizare a agriculturii, expoziție în care au fost expuse 150 de lucrări ale unor talentați artiști populari din diferite zone ale țării. Pentru că noul stil artistic era o noutate ce începea să prindă contur, Arta Naivă intră și în atenția cineaștilor. Regizorul Titus Mesaroș realizează în anul 1972, în studioul „Alexandru Sahia”, filmul de scurt metraj „În pădurea cea stufoasă”, protagoniștii filmului fiind: Ion Măric, Ghiță Mitrăchiță, Alexandrina Lupașcu-Debreczeni și Ion Niță Nicodin. Renumitul film al artiștilor naivi obține trei mari
50 de ani de artă naivă în România : enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/759_a_1584]
-
cooperativizare a agriculturii, expoziție în care au fost expuse 150 de lucrări ale unor talentați artiști populari din diferite zone ale țării. Pentru că noul stil artistic era o noutate ce începea să prindă contur, Arta Naivă intră și în atenția cineaștilor. Regizorul Titus Mesaroș realizează în anul 1972, în studioul „Alexandru Sahia”, filmul de scurt metraj „În pădurea cea stufoasă”, protagoniștii filmului fiind: Ion Măric, Ghiță Mitrăchiță, Alexandrina Lupașcu-Debreczeni și Ion Niță Nicodin. Renumitul film al artiștilor naivi obține trei mari
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]