KorAP: Find »[drukola/base=colier & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...54 >

1,336 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265

pipăind cu mâna șirul lung de perle negre Înfășurat Într-o plasă delicată. Chestia e că, dacă Îmi cumpăr un colier, trebuie să Îmi iau și inelul, și brățara, și cerceii. Nu sunt În stare niciodată să-mi iau doar colierul. Nici nu vă puteți imagina ce necazuri am cu mine Însămi pe tema asta, pufni ea. Ador rochia ta. — Voiam să stau pur și simplu sub plapumă În seara asta, așa că asta e cămașa mea de noapte, replică Valerie. Această

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
că voiam să iau ceva special pentru tine, ca să mă revanșez pentru contramandarea lunii de miere, și ea s-a oferit să mă ajute să aleg ceva pentru tine. Mi-a spus că n-o să conteze că eu voi copia colierul ei. Am fost un fraier. Știu cum e ea. Ar fi trebuit să știu că o să facă, Într-un fel, ca lucrurile să fie În favoarea ei. Îmi doresc să n-o fi angajat niciodată. E o devoratoare de bărbați Încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
era că Hunter nu-și Încălca promisiunile. În cele din urmă, am spus doar: Niciodată, iubitule. Hunter păru ușurat și Își ridică mâna ca să mă mângâie pe obraz. Apoi zise: —Nu suport ideea că ai văzut-o pe Sophia purtând colierul acela superb. O să-ți iau ceva și mai frumos, iubito. —De fapt, Îmi place la nebunie... —Ei, ghinion, pentru că tocmai am comandat ceva atât de extraordinar, că n-o să-ți vină să crezi. M-am topit mai repede decât o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569

și să-ți văd bijuteriile. Vine ziua fiicei mele și încă nu i-am luat un cadou. Poate mă ajuți să aleg ceva pentru ea. — Poate. Hai înăuntru, să ne uităm. Despre prostia omenească Am sfârșit prin a cumpăra un colier care costa undeva pe la o sută șaizeci de dolari (treizeci de dolari reducere față de prețul originar pentru că am plătit cu bani gheață). Era un obiect frumos și delicat, cu bucățele de topaz, granat și cristal înșirate pe un lănțișor subțire

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
era atât o grădină, cât un minuscul loc de joacă pentru copii, cu un leagăn într-un colț, un tobogan de plastic în altul și o grămadă de jucării și mingi de cauciuc între ele. În timp ce scotoceam printre diversele inele, coliere și perechi de cercei pe care le avea de vânzare, am tăifăsuit în liniște despre tot felul de lucruri. Era o persoană cu care conversația curgea ușor - foarte deschisă, foarte generoasă, în general prietenoasă și caldă -, dar, vai, nu prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
relații suspuse, băiete. Dar, pentru tine, probabil că m-aș ocupa personal. Parcă văd titlurile: FOST AGENT DE ASIGURĂRI ÎL ASASINEAZĂ PE JAMES JOYCE. — Ha, ha. Un lucru însă trebuie să-i recunosc lui Nancy. Face bijuterii foarte frumoase. — Ai colierul la tine? Am băgat mâna în buzunarul de la piept și am scos cutia prelungă și îngustă care conținea achiziția făcută dimineață. Chiar când deschideam capacul, Marina a ajuns lângă masa noastră, cu sendvișurile. Nevrând să o exclud din gestul dezvelirii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
și am scos cutia prelungă și îngustă care conținea achiziția făcută dimineață. Chiar când deschideam capacul, Marina a ajuns lângă masa noastră, cu sendvișurile. Nevrând să o exclud din gestul dezvelirii, am împins cutia spre ea, ca să vadă mai bine. Colierul era așezat în lung, pe un strat de vată albă, și Marina, aplecându-se să îl examineze, și-a dat prompt verdictul: Ah, qué linda! a spus. Ce frumusețe. Tom i-a susținut părerea dând tăcut din cap, fără îndoială

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
a spus. Ce frumusețe. Tom i-a susținut părerea dând tăcut din cap, fără îndoială prea mișcat ca să vorbească, pentru că se gândea la draga lui Nancy, ale cărei mâini celeste împletiseră obiectul sclipitor care se afla dinaintea lui. Am scos colierul din cutie și i l-am întins Marinei. — Ia probează-l, am zis. Să vedem cum arată. Aceasta fusese intenția mea inițială - doar să ni-l prezinte -, dar, imediat ce a luat colierul în mâini și și l-a lipit de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
sclipitor care se afla dinaintea lui. Am scos colierul din cutie și i l-am întins Marinei. — Ia probează-l, am zis. Să vedem cum arată. Aceasta fusese intenția mea inițială - doar să ni-l prezinte -, dar, imediat ce a luat colierul în mâini și și l-a lipit de pielea arămie (porțiunea aceea mică de carne dezgolită imediat deasupra nasturelui de sus, descheiat, al bluzei turcoaz), m-am răzgândit brusc. Am vrut să i-l fac cadou. Pentru Rachel puteam să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
și l-a lipit de pielea arămie (porțiunea aceea mică de carne dezgolită imediat deasupra nasturelui de sus, descheiat, al bluzei turcoaz), m-am răzgândit brusc. Am vrut să i-l fac cadou. Pentru Rachel puteam să cumpăr oricând alt colier, dar acesta îi venea Marinei atât de perfect, încât deja era parcă al ei. În același timp, dacă lăsam impresia că mă dau la ea (ceea ce făceam, bineînțeles, dar fără speranță), ar fi putut să se simtă pusă într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Nu azi, mi-a răspuns Marina. Săptămâna viitoare. — Săptămâna asta, săptămâna viitoare, ce mai contează? E curând, iar asta înseamnă că ai intrat deja sub aura zilei tale de naștere. Ți se citește pe chip. Marina a terminat de încheiat colierul și a zâmbit. — Aura zilei de naștere? Ce-i aia? Am cumpărat colierul ăsta azi fără nici un motiv anume. Voiam să-l dau cuiva, dar nu știam cui. Acum, când văd ce bine-ți vine, aș vrea să-l primești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
mai contează? E curând, iar asta înseamnă că ai intrat deja sub aura zilei tale de naștere. Ți se citește pe chip. Marina a terminat de încheiat colierul și a zâmbit. — Aura zilei de naștere? Ce-i aia? Am cumpărat colierul ăsta azi fără nici un motiv anume. Voiam să-l dau cuiva, dar nu știam cui. Acum, când văd ce bine-ți vine, aș vrea să-l primești. Asta e aura zilei de naștere. E o forță considerabilă, care îi împinge

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
bine-ți vine, aș vrea să-l primești. Asta e aura zilei de naștere. E o forță considerabilă, care îi împinge pe oameni să facă tot felul de lucruri ciudate. Chiar dacă n-am știut-o în momentul respectiv, am cumpărat colierul pentru tine. La început a părut încântată și m-am gândit că n-or să fie probleme. Din felul în care mă privea, cu ochii aceia vii, căprui, nu încăpea nici o îndoială că ar fi vrut să îl păstreze, că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Tom. — Da, bum, a spus ea. Și nu mă pune să-ți explic ce-i aia. — Bine, am intervenit, pricepând deodată că mariajul ei nu era deloc atât de senin cum bănuisem. Cred că știu care e soluția. Marina păstrează colierul, dar nu-l duce acasă. Colierul rămâne la restaurant. Îl poartă la serviciu, dar apoi îl lasă în casa de marcat peste noapte. Tom și cu mine putem veni să îl admirăm zilnic, iar Roberto nu trebuie să afle nimic

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Și nu mă pune să-ți explic ce-i aia. — Bine, am intervenit, pricepând deodată că mariajul ei nu era deloc atât de senin cum bănuisem. Cred că știu care e soluția. Marina păstrează colierul, dar nu-l duce acasă. Colierul rămâne la restaurant. Îl poartă la serviciu, dar apoi îl lasă în casa de marcat peste noapte. Tom și cu mine putem veni să îl admirăm zilnic, iar Roberto nu trebuie să afle nimic. Era o propunere atât de stupefiantă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
de grosolană, încât Tom și Marina au izbucnit în hohote nestăpânite de râs. — Vai de mine și de mine, Nathan, ce bătrânel șiret ești! a zis Marina. — Nu-s chiar atât de bătrânel, am spus. — Și dacă uit că port colierul? m-a întrebat ea. Dacă mă duc acasă într-o seară cu el la gât? — N-o să faci una ca asta, am zis. Ești prea deșteaptă. Și astfel, am obligat-o pe tânăra și nevinovata Marina Luisa Sanchez Gonzalez să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
spun ce părere am. — Cândva săptămâna viitoare? — Spune o zi și am să fiu acolo. Desprea prostia omenească (2) La ora unsprezece, a doua zi, m-am oprit la un magazin de bijuterii din cartier ca să cumpăr un înlocuitor pentru colierul lui Rachel. Nu voiam să o deranjez pe M.F.P. sunându-i la ușă duminica dimineață, dar i-am cerut în mod special vânzătoarei să îmi arate toate obiectele pe care le avea marca Nancy Mazzucchelli. Femeia a zâmbit, mi-a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
a spus că era prietenă veche cu Nancy și a deschis prompt o vitrină de sticlă, din care a extras opt sau zece mostre ale activității ei, așezându-mi-le pe tejghea una câte una. Norocul a făcut ca ultimul colier să fie aproape identic cu cel care dormea noaptea în casa de marcat de la Cosmic Diner. Intenționasem să mă întorc direct acasă. Îmi amintisem câteva anecdote pe drumul spre magazin și eram nerăbdător să revin la birou și să le

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
nu purtase salopeta pentru a masca vreo umflătură. Mi-am făcut o însemnare mentală, să-i spun lui Tom data viitoare când aveam să-l văd. Primul lucru pe care l-am făcut luni dimineață a fost să îi expediez colierul lui Rachel, împreună cu un bilețel („Mă gândesc la tine. Cu drag, tata“), dar, pe la nouă seara, începuserăm să mă ia gândurile. Îi trimisesem scrisoarea marți seară. Presupunând că aceasta plecase miercuri la prima oră, trebuia să fi ajuns până sâmbătă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Dar nu te aștepta la ajutor din partea mea. Zilele când făceam pe mediatorul s-au sfârșit. — Nu ți-am cerut nici un ajutor. Dar, dacă se întâmplă să sune din Anglia, poate menționezi că acasă o așteaptă o scrisoare. Și un colier. — Nici nu mă gândesc, nene. Nu scot o vorbă. Nici o vorbuliță. Pricepi? Uite-așa moare mitul toleranței și înțelegerii între soții divorțați. Când s-a încheiat convorbirea, pe jumătate îmi venea să mă urc în primul tren de Bronxville și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
mustrările fostei neveste de cu o seară înainte, doream să îmi reafirm încrederea în sexul femeiesc și cine ar fi putut mai bine să mă ajute, decât blânda Marina Gonzalez? Până să intru în local, mi-o și imaginasem purtând colierul (așa cum se întâmplase luni și marți) și știam că simpla ei vedere avea să-mi facă foarte bine. De aceea, m-am strecurat cu inima grea într-un separeu gol și i-am dat comanda lui Dimitrios, care ținea locul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
intrat ca un uragan în restaurant și l-a întrebat pe Dimitrios cu voce tunătoare și belicoasă dacă Nathan era acolo, Nathan Glass, am înțeles că domnul Belea folosește numele de cod Roberto Gonzalez. Și am mai înțeles că nici colierul nu se mai afla în casa de marcat. Biata Marina uitase să-l scoată de la gât când se dusese acasă, marți seară. O greșeală minoră, poate, dar nu reușeam să-mi scot din cap felul în care folosise termenul „bum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
Tu ești Nathan? m-a întrebat el. Nathan Glass, dobitocul? — Exact, am spus. Dar al doilea nume nu e Dobitocul, ci Joseph. — Bine, șmechere. Spune-mi de ce-ai făcut-o. — Ce? A băgat mâna în buzunar și a trântit colierul de masă. — Asta. — Era un cadou de ziua ei. — Pentru nevastă-mea. Da. Pentru nevastă-ta. Ce-i rău în asta? Marina mă servește în fiecare zi la prânz. E o fată foarte drăguță și am vrut să-mi arăt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
nevastă-mea. Da. Pentru nevastă-ta. Ce-i rău în asta? Marina mă servește în fiecare zi la prânz. E o fată foarte drăguță și am vrut să-mi arăt recunoștința. Îi las și bacașișuri când achit nota, nu? Consideră colierul un bacșiș mai gras. — Nu e bine. Cu femeile măritate nu te joci. Nu mă joc. Doar i-am făcut un cadou, atâta tot. Sunt destul de bătrân ca să-i fiu tată. — Da’ o sculă ai, nu? Și coaie mai ai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
târfa mea și, dacă te mai dai la ea vreodată, te omor. N-o face târfă. E femeie. Și ai mare noroc că-ți e soție. — O fac cum îmi vine la gură, boule. Iar ăsta - a continuat el, apucând colierul și legănându-mi-l sub nas - rahatul ăsta n-ai decât să-l mănânci mâine la micul dejun. L-a apucat cu ambele mâini și, dintr-o smucitură scurtă a încheieturilor, a rupt lanțul de aur în două. O parte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]