4,181 matches
-
a fi și a se găsi, care sunt existențiale. La Gruiță (1981:100-101) se precizează că este vorba de verbe "ale existenței", în primul rând (iar exemplele sunt, toate, cu verbe existențiale). 107 Dativul exprimă localizarea mentală. 108 OD = obiect (complement) direct. 109 Echivalente cu Mi-e teamă, Mi-e greață, Mi-e lehamite. 110 Observație valabilă nu doar pentru construcțiile existențiale, ci și pentru alte poziții predicative: Obiectele din aceste oglinzi retrovizoare sunt mult mai femei decât oricare alte ferestre
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
e lehamite. 110 Observație valabilă nu doar pentru construcțiile existențiale, ci și pentru alte poziții predicative: Obiectele din aceste oglinzi retrovizoare sunt mult mai femei decât oricare alte ferestre (I. Tănase, Femeile retrovizoare). 111 Aceeași observație și pentru poziția de complement: *Simt foarte foame, *Simt tare frică. 112 "The dative is understood as a mental location, containing the state denoted by the NP" (Cornilescu, 2008: 3). 113 "The silent locative provides a place holder for the subject" (Cornilescu, 2008: 15). 114
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
că aceste substantive sunt frecvent folosite la plural (deci masculin plural) ar fi putut favoriza acordul la masculin. 162 INDEX reprezintă trăsăturile de tip referențial, semantic, iar CONCORD, pe cele de tip formal. 163 Vezi definiția din DSL: "Acord al complementelor (direct și indirect) cu verbul Manifestare a acordului caracteristică numai anumitor limbi, constând în preluarea de către verb a particularităților gramaticale ale complementelor. În lingvistica recentă, se atribuie cliticelor pronominale, în limbile în care există această clasă, rolul de mărci ale
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
de tip referențial, semantic, iar CONCORD, pe cele de tip formal. 163 Vezi definiția din DSL: "Acord al complementelor (direct și indirect) cu verbul Manifestare a acordului caracteristică numai anumitor limbi, constând în preluarea de către verb a particularităților gramaticale ale complementelor. În lingvistica recentă, se atribuie cliticelor pronominale, în limbile în care există această clasă, rolul de mărci ale acordului complement - verb. Cliticele, forme cu autonomie limitată, alcătuind o unitate fonetică și, sub anumite aspecte, și morfosintactică împreună cu suportul lor verbal
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
și indirect) cu verbul Manifestare a acordului caracteristică numai anumitor limbi, constând în preluarea de către verb a particularităților gramaticale ale complementelor. În lingvistica recentă, se atribuie cliticelor pronominale, în limbile în care există această clasă, rolul de mărci ale acordului complement - verb. Cliticele, forme cu autonomie limitată, alcătuind o unitate fonetică și, sub anumite aspecte, și morfosintactică împreună cu suportul lor verbal, au rolul de a transfera asupra verbului particularitățile de gen, număr, persoană și caz ale obiectelor." (2001: 17). 164 Coppock
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
să fie corectată în sensul că verbul se acordă doar cu nominalul în acuzativ căruia îi atribuie cazul acuzativ. În maghiară există contexte în care verbul se folosește la conjugarea obiectivă în prezența unui nominal în acuzativ care nu este complementul său, dar și contexte în care verbul nu se acordă cu nominalul în acuzativ din propoziție. 165 La Fuß (2005), acesta nu este un criteriu separat, ci este legat de primul. Obligativitatea acordului este foarte importantă și poate fi separată
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
with the fact that object clitic doubling is generally known to impose definiteness or 'DP-hood' restrictions." 167 În acest context, substantivul medic are un articol definit invizibil. 168 În completarea acestor informații referitoare la contextele în care se dublează un complement direct, vezi cap. 9. Acordul în limba vorbită. 169 Aceste combinații nu sunt posibile la toate persoanele și numerele. 170 Cuiva este forma de dativ a pronumelui cineva, care la nominativ și acuzativ nu marchează genul, însă la genitiv și
[Corola-publishinghouse/Science/85013_a_85799]
-
româna, pentru care am folosit contextele redate în DA. Scopul acestui demers este adunarea a cât mai multe informații relevante pentru alegerea unei soluții unificatoare pentru a fi locativ și a fi existențial, respectiv pentru a avea cu și fără complement direct. Dacă în prima situație încadrarea în clasa verbelor inacuzative este ușor de demonstrat, în cea de-a doua, soluțiile de interpretare sunt mai variate, iar considerarea verbului a avea ca fiind verb inacuzativ, mai puțin certă. Lucrarea cuprinde și
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
un pasiv gramaticalizat, devenit obligatoriu (schimbare care poate să fi apărut independent în diverse limbi), dar acest lucru nu are relevanță sincronică. Creissels (1995: 260) susține că evoluția istorică de la pasiv la ergativ este explicabilă prin faptul că, în timp, complementul de agent al unei structuri pasive a căpătat caracteristicile sintactice ale unui subiect. Autorul subliniază faptul că în limbile din Asia Occidentală și din India se pare că acest tip de evoluție este o inovație destul de recentă. Folosind spre exemplificare
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
vorbitorii nu mai sunt conștienți pentru că această structură nu se opune uneia active, a făcut ca, în gramaticile tradiționale ale bascei toate structurile tranzitive să fie interpretate ca pasive, nominalul în absolutiv fiind considerat subiect sintactic, iar nominalul în ergativ, complement de agent. Începând din anii '70, această teorie a fost abandonată, acceptându-se ideea că basca este o limbă cu morfologie ergativă, dar cu sintaxă acuzativă. Există structuri pasive și antipasive, dar acestea nu se înscriu în opoziții sistematice de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
antipasivă este o construcție derivată detranzitivizată, cu un predicat cu două locuri, aflată în relație cu o construcție tranzitivă al cărei predicat este același item lexical; obiectul direct din construcția tranzitivă este fie suprimat, rămânând implicit, fie realizat ca un complement oblic (Polinsky 2005); ● prin antipasiv, argumentul în ergativ (Agent) este promovat în poziția absolutivului (Pacient)67; Pacientul în absolutiv poate fi retrogradat la statutul de Beneficiar, Locativ, Instrument; antipasivul indică o tranzitivitate redusă; Pacientul este mai puțin afectat (Palmer 2007
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
tipuri de antipasiv, clasificările depinzând, și de această dată, de accentul pus pe una dintre laturile fenomenului. Polinsky (2005) arată că există, în general, două tipuri de antipasiv: (a) pacientul rămâne implicit; (b) mai frecvent, pacientul este exprimat printr-un complement oblic, cele două ipostaze regăsindu-se și în cazul pasivului (complementul de agent este exprimat sau nu). Această clasificare generală poate fi însă completată cu altele care privesc anumite limbi. De exemplu, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244) descriu, pentru limba
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
pus pe una dintre laturile fenomenului. Polinsky (2005) arată că există, în general, două tipuri de antipasiv: (a) pacientul rămâne implicit; (b) mai frecvent, pacientul este exprimat printr-un complement oblic, cele două ipostaze regăsindu-se și în cazul pasivului (complementul de agent este exprimat sau nu). Această clasificare generală poate fi însă completată cu altele care privesc anumite limbi. De exemplu, Polinskaja și Nedjalkov (1987: 244) descriu, pentru limba ciukotă, existența a trei tipuri de construcție antipasivă: (a) cu obiect
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
în faptul că subiectul de adâncime este plasat în cazul oblic: instrumental în eschimosă, dativ în warlpiri. Cele două limbi sunt identice în relația structurii dominate de VP. În D-Structură, morfologia antipasivă proiectează un NP care ocupă poziția de complement al verbului. Argumentul oblic este, la origine, obiectul numelui antipasiv, iar numele antipasiv este un afix care satisface cerințele morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
gramaticalizare decât în limbile bantu (Creissels 2004a). Același autor (Creissels 1995: 296−299) a analizat anterior acest tip de construcție, vorbind despre diateza aplicativă, folosită în limbile africane din familia bantu și în limbi caucaziene. Diateza aplicativă reprezintă adăugarea unui complement, subiectul și celelalte complemente fiind păstrate. Complementul adăugat are statutul unui obiect (direct), iar dacă verbul avea deja un obiect, prin aplicativ, ajunge să aibă două obiecte. Dacă se cumulează diateza aplicativă și diateza pasivă, rezultă structuri care au drept
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
bantu (Creissels 2004a). Același autor (Creissels 1995: 296−299) a analizat anterior acest tip de construcție, vorbind despre diateza aplicativă, folosită în limbile africane din familia bantu și în limbi caucaziene. Diateza aplicativă reprezintă adăugarea unui complement, subiectul și celelalte complemente fiind păstrate. Complementul adăugat are statutul unui obiect (direct), iar dacă verbul avea deja un obiect, prin aplicativ, ajunge să aibă două obiecte. Dacă se cumulează diateza aplicativă și diateza pasivă, rezultă structuri care au drept subiect numele unei persoane
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Același autor (Creissels 1995: 296−299) a analizat anterior acest tip de construcție, vorbind despre diateza aplicativă, folosită în limbile africane din familia bantu și în limbi caucaziene. Diateza aplicativă reprezintă adăugarea unui complement, subiectul și celelalte complemente fiind păstrate. Complementul adăugat are statutul unui obiect (direct), iar dacă verbul avea deja un obiect, prin aplicativ, ajunge să aibă două obiecte. Dacă se cumulează diateza aplicativă și diateza pasivă, rezultă structuri care au drept subiect numele unei persoane în beneficiul sau
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
aplicativ, ajunge să aibă două obiecte. Dacă se cumulează diateza aplicativă și diateza pasivă, rezultă structuri care au drept subiect numele unei persoane în beneficiul sau în detrimentul căreia se desfășoară procesul. Din punct de vedere semantico-discursiv, aplicativul semnalează prezența unui complement important, o persoană care constituie destinatarul sau beneficiarul acțiunii sau direcția deplasării (valori prototipice). În limbile bantu, forma aplicativă a verbului marchează și adăugarea complementelor cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
sau în detrimentul căreia se desfășoară procesul. Din punct de vedere semantico-discursiv, aplicativul semnalează prezența unui complement important, o persoană care constituie destinatarul sau beneficiarul acțiunii sau direcția deplasării (valori prototipice). În limbile bantu, forma aplicativă a verbului marchează și adăugarea complementelor cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au în comun validarea prezenței unui termen sintactic nuclear care nu poate figura ca termen nuclear al construcției de bază a verbului, dar rolul semantic al
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
cu valoare instrumentală. În ceea ce privește raportul dintre aplicativ și cauzativ, Creissels (2004a) subliniază că acestea au în comun validarea prezenței unui termen sintactic nuclear care nu poate figura ca termen nuclear al construcției de bază a verbului, dar rolul semantic al complementului adăugat este diferit (destinatar, beneficiar, direcție, instrument vs cauză, agent) și că există scenarii istorice conform cărora aplicativul și cauzativul ar avea o sursă comună. 6.3. Există antipasiv în limbile acuzative? Răspunsul la această întrebare depinde foarte mult de
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
de așteptat forma de nominativ. O veche funcție a ergativului a fost deci înlocuită printr-o funcție a nominativ−acuzativului, așa-numitul pacient al propozițiilor ergative devenind obiect în propozițiile de tip nominativ−acuzativ. Multe apariții ale acuzativului (obiect sau complement adverbial) pot fi explicate printr-o structură ergativă în vechile limbi semitice, în care acuzativul, în locul absolutivului, a fost forma nemarcată (Müler 1995: 264). Trecerea de la morfosintaxa acuzativă la cea ergativă este strâns legată de dualismul sensurilor verbale; nu se
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
fost atribuite sunt adesea contradictorii. Am reținut ideea că antipasivul este un mecanism de detranzitivizare, a cărui folosire are anumite consecințe morfologice, sintactice și semantico-discursive. Mecanismul complementar antipasivului este aplicativul (vezi supra, 6.2.), prin care se poate introduce un complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
introduce un complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement prepozițional) nefiind asociate cu o schimbare în forma verbului. În ultima secțiune (7.) am avut în vedere tipurile de schimbări lingvistice care implică ergativitatea. Am subliniat că, spre deosebire de schimbările minore, o schimbare tipologică nu este unidirecțională, fiind inventariate
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
complement în structura sintactică, modificându-se totodată și forma verbului. Se poate vorbi de existența antipasivului în accepția "tare" a termenului numai pentru foarte puține limbi acuzative, de cele mai multe ori mecanismele asemănătoare antipasivului (ștergerea obiectelor nespecifice și variația complement direct/complement prepozițional) nefiind asociate cu o schimbare în forma verbului. În ultima secțiune (7.) am avut în vedere tipurile de schimbări lingvistice care implică ergativitatea. Am subliniat că, spre deosebire de schimbările minore, o schimbare tipologică nu este unidirecțională, fiind inventariate, în bibliografia
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
-
Caz) determină realizarea sa ca acuzativ, ca ergativ sau ca oblic. Un centru vid cum este K poate satisface ECP numai fiind guvernat de un antecedent, pentru că nu poate ocupa o poziție tematică. Relația de guvernare standard: un centru guvernează complementul și specificatorul lui și orice grup din configurația ECM. Legarea centrului induce transparență. Principiul Proiecției reprezintă corespondența biunivocă dintre rolurile tematice ale intrărilor lexicale și pozițiile sintactice (Pollock 1997: 64). Principiul Proiecției subliniază legătura dintre Sintaxă și Lexicon și stipulează
[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]