4,590 matches
-
cum era de așteptat, ci pentru a se așeza pe fotoliul de lângă fereastră. A cocoțat, americănește, ambele picioare pe măsuța rotundă. A ridicat palmele în sus, ca predicatorii, da, ăsta sunt, în costumul meu negru, de salariat apolitic, cap de consul roman, chel și ferm, exilat între hahalere. Gata, la dispoziția dumneavoastră: supraveghetorul nostru, clientul nostru, stăpânul nostru. „Cum știți, eminenți colegi, în ’34 se semnase tratatul de neagresiune Germania-Polonia pe 10 ani. Nu se poate refuza accesul la mare, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
de cămilă, culoarea cămilei... La gâtul dromaderei flutura o eșarfă lungă DIOR, carouri roșu verde, ciocoiul scuipa invective, contra șoferului, contra călătorilor, contra murdăriei, putorii, țopeniei, contra contra, fără oprire. Până și-a înălțat capul chel și fața rasă, de consul roman. Nu vedea pe nimeni, n-avea timp de fleacuri. Transpirat și furios, n-avea timp de fleacuri. Cum de răsărise tocmai aici, de unde valizele fastuoase și costumația de rute internaționale? Hodoroaga se hurducă, hur ducă hur du că hur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
ochi decât ai pisicilor și atunci, în zilele cât am găzduit-o pe Zina în București, n-am surprins-o niciodată asupra lor, totdeauna la întâlnirea cu mine avea o carte în mână. Nu mă mai puteam întoarce nici la Consul, vechea mașină mecanică, care mai risca și să trezească vecinii cu rafalele ei noaptea, când inspirația venea nestăpânită. Scrisul la mașină includea mai ales travaliul steril, ridiculizat în filmele americane, cu scriitori-ziariști, care așterneau fălos pe-o filă albă un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
foarte supărat pentru aceasta. Face politică de dreapta pentru că este În comitetul refugiaților români din Roma care este sub conducerea lui. Menționez că Într-o seară În luna iunie 1984 am avut ocazia să iau masa Împreună cu el și cu consulul Canadei la Roma cu care ocazie s-a vorbit și despre obținerea vizei mele de intrare În Canada. Am aflat deasemenea că este foarte bine introdus și are mare trecere pe lîngă Ministerul Învățămîntului Italian. Datorită recomandației lui Victor Georgescu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
celălalt. În vârtejuri albe treceau și săniile ofițerilor ruși, conduse de muscali bine rumeniți după votca băută. La răscruci răcneau din rărunchi și pocneau năprasnic din bice. Mai multe făclii ardeau și pe sulițele gardului din fier forjat de la reședința consulului general al Franței. Învăluite în răsuflările cailor, săniile coborau în goană Podul Mogoșoaiei și trăgeau la peronul acoperit din fața intrării. Prin ușile mari, larg deschise, răzbea vocea lui Julien, lacheul consular însărcinat cu strigarea numelui și a rangului pentru Dudeștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sau Dragomireștii filofrancezi veniți să-l salute pe reprezentantul împăratului Napoleon la București, contele Ledoulx. În picioare, în mijlocul salonului mare împodobit cu ghirlande de brad, iederă și garoafe roșii, îmbrăcat după moda europeană, destul de subțirică, chiar sărăcuță după gustul bucureștenilor, consulul primea urările boierilor care veniseră însoțiți de neveste, de fii și de fiice. În toate sfeșnicele ardeau lumânări albe, înalte și groase, comandate de doamna Ledoulx special pentru această seară de sărbătoare la cel mai bun lumânărar din Paris. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
neveste, de fii și de fiice. În toate sfeșnicele ardeau lumânări albe, înalte și groase, comandate de doamna Ledoulx special pentru această seară de sărbătoare la cel mai bun lumânărar din Paris. O cheltuială enormă, draga mea! îi tot reamintea consulul soției sale în patul conjugal, după care, în semn de reproș suprem, îi întorcea spatele. Femeia privea pereții goi. Absența tapetului din mătase amplifica strașnicele sforăituri ale consortului. Nu-i mai rămânea decât să geamă: „Încă o cheltuială enormă! Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
țină bărbia înfiptă cu ostentație înainte, fiind convins că astfel își consolida imaginea de om hotărât, combativ și intransigent. Încă nu aflase că ceilalți vedeau în asta doar expresia unui profund dispreț. Și nu erau prea departe de adevăr, deoarece consulul francez detesta locul în care fusese numit, ca și toate obiceiurile acestui petic obscur de pământ de la porțile Orientului, dimpreună cu boierii, slujbașii, podinarii și plimbătorile lui - revoltător primitivism! Pha! - ca și absența totală a urbanismului, de altfel. Orașul nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
sau mai puțin sălbăticite. Oamenii își măturau singuri curțile sau partea de drum din fața prăvăliilor, după care aruncau gunoiul în cele mai neașteptate locuri. Casele cu adevărat demne de luat în seamă se puteau număra pe degete. Cât despre palate... Consulul le reducea la inexistență cu un simplu gest. Înainte de a părăsi Bucureștiul, predecesorul lui îi mărturisise că adora imaginea orașului văzut de departe, de pe dealuri, primăvara, când înfloresc pomii și toate florile din grădini. C’est tout à fait autre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a părăsi Bucureștiul, predecesorul lui îi mărturisise că adora imaginea orașului văzut de departe, de pe dealuri, primăvara, când înfloresc pomii și toate florile din grădini. C’est tout à fait autre chose. Ledoulx nu se grăbea să verifice impresia fostului consul al Franței. Nici nu avea de gând să o facă vreodată. O ignora. De la numirea lui avea tot mai dese momente de exasperare. Zilnic trebuia să se lupte cu indolența și insolența slugilor, cu amestecul de lux și murdărie în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să-și ducă viața cei mai mulți dintre locuitorii orașului. Mai era, desigur, și marea, inexplicabila, revoltătoarea simpatie de care se bucurau ofițerii armatei ruse și generalul Kutuzov în rândurile populației. Dar cel mai mult și mai mult îl exasperau nesuferitele bacșișuri - consulul reușea să pronunțe bacsisi strivind cu ciudă cuvântul între dinți - pe care era silit, da, silit să le împartă în dreapta și în stânga ori de câte ori ieșea de la Curtea domnească. O curte, de altfel, doar cu numele, căci, de mai mulți ani, acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
era silit, da, silit să le împartă în dreapta și în stânga ori de câte ori ieșea de la Curtea domnească. O curte, de altfel, doar cu numele, căci, de mai mulți ani, acolo domneau doar generalii ruși. Boierii continuau să sosească. Schimbau câteva cuvinte cu consulul francez, apoi treceau în următorul salon, ceva mai mic, dar cu mult mai primitor. Acolo, în fața unui foc care mistuia cu entuziasm buștenii înghesuiți în cămin, trona un jilț în întregime aurit, cu ornamente bizare, copiate după mobilierul adus de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
drept se termina cu un mic fronton pe care se înfruntau doi centauri. Un jilț pretențios, deosebit de incomod. Doar îmbinarea fericită a tonurilor roz-violet-aurii reușea să estompeze rigiditatea formei, conferindu-i un oarecare farmec exotic. Și în acest jilț doamna consul li se înfățișă vizitatorilor mai mult decât golașă, ba chiar picată din altă lume. Părul ridicat, coafat cu panglici aurite și perle, lăsa ceafa, gâtul, umerii și brațele total neacoperite. Croiala îndrăzneață și transparența toaletei vert d’eau scoteau în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
femeile care adoptaseră moda asta erau numite les merveilleuses. Numai că boierii și jupânesele autohtone încă nu apucaseră să vadă așa ceva. Circulau doar zvonuri. Lumea vorbea pe ocolite despre goliciunile modei franțuzești, dar acum vedeau cu ochii lor. Deși soția consulului nu era chiar una dintre frumusețile răpitoare ale Parisului, primii vizitatori încremeniră lângă ușă ca și cum le-ar fi apărut dinainte însăși zeița frumuseții în divinul și sumarul ei drapaj. Ezitau să intre, înclinând mai curând să aștepte până când acea zeiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
jilț. La rândul ei, doamna Ledoulx, obișnuită cu moda și mai ales cu purtarea lejeră, plină de curtenie a francezilor, îi privea din ce în ce mai contrariată, chiar neliniștită. Atunci se întâmplă un lucru neprevăzut. Stârnit de noile mirosuri, alintatul patruped al doamnei consul - un mic Maltez cu blana sidefie, zilnic spălată și îndelung pieptănată - care visa liniștit în poala stăpânei sale tresări nervos și începu să adulmece în direcția grupului compact de la ușă. Sări pe covor și, de acolo, proțăpit pe labele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ochii strălucitori și părul despletit, cu rochia ei superbă - enormă cheltuială! - complet mototolită, cu picioarele și brațele albe rătăcite printre alte brațe, capete sau picioare, râzând - total nediplomatic, impardonabil de ușuratic - cu o poftă care-l umplu de groază pe consul. Și, pentru că Maltezul continua să alerge de mama focului, Ledoulx tună din toți bojocii și chiar de mai de jos. ― Bichon!... Tais-toi!... Finis!... Merde! Magia clipei de rătăcire se risipi ca și cum nici n-ar fi existat. Doamna Ledoulx încetă brusc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
reușise prietenul său! De-ar fi și el la fel de hotărât și de calculat! Numai că, și atunci când reușea să vadă lucrurile cu claritatea unui veritabil diplomat, impulsivitatea și nerăbdarea îl repuneau într-o postură total nediplomatică. În scrisoarea pe care consulul o găsise în coperta cărții, Horace făcea aluzie la toate acestea, punându-i în cârcă și pierderea boierului Constantin Filipescu, cel care adusese mari și importante servicii Franței. Îi recomanda să fie mai atent pe viitor. Urma să colaboreze cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
singură soluție: să rumege fraza valetului, până când va reuși să-i prindă sensul. ― Acum aș putea să mă retrag, monsieur le comte? Sau doriți cumva... mai multă luminație... În politețea lui, în felul în care pusese accentul pe ultimul cuvânt, consulul descifră o undă de ironie. Valetul îi citise deja nepriceperea. ― Ce luminație, pentru numele lui Dumnezeu! țipă el exasperat, țâșnind ca din pușcă pe ușă. De câte ori vrei să-ți mai spun că mă grăbesc? După ce aruncă voalul și mantila din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu apucă să facă nici măcar un pas, căci auzi vocea ei catifelată, bine timbrată, insinuând deja amuzamentul. ― Așadar... Excelența voastră... a întrezărit și unele îndoieli. Vorbea fără să-l privească, lăsându-l să-i citească, dincolo de zâmbet, și subtextul: ditamai consulul nu spionează pe gaura cheii, ce dracu’! Pentru o treabă ca asta sunt de ajuns servitorii. Și, ca o confirmare, ea întoarse încet capul și îl privi à la bonne franquette. Chiar dacă ironia ei era savuroasă, acidulată și ușor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
să mărturisesc că, și dacă am avut inițial unele îndoieli, ele s-au risipit cu totul din clipa în care v-am... „întrezărit”. Conștient că avea în fața lui pe cea mai imprevizibilă și, deci, cea mai periculoasă dintre creaturile feminine, consulul îi sărută mâna cu o veritabilă risipă de galanterie, domeniu în care se simțea întotdeauna sigur pe sine, propunându-și să fie ceva mai prevăzător în continuare. Numai că după primele minute de conversație hotărârea lui se risipi, înțepeneala se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
nu scopul colaborării lor: zădărnicirea acțiunilor unui influent om de afaceri, un bogat negustor, poate cel mai bogat din Balcani, un zaraf hotărât să grăbească terminarea războiului și semnarea tratatului de pace dintre Turcia și Rusia? Or, principala sarcină a consulului Ledoulx și a tuturor agenților Franței din regiune care conspirau și transpirau de aproape un an de zile era tocmai aceea de a împiedica încheierea acestui tratat. Înainte de a ataca Rusia, împăratul urmărea să o slăbească, prin menținerea armatei ruse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a făcut-o până la îndepărtarea lui. Dac-ați ști, madame, ce furie imensă port în suflet numai când mă gândesc la acel blestemat eveniment! Unda de scepticism ironic din ochii femeii ar fi trebuit să-l pună în gardă. Dar consulul nu se uita în ochii ei, fiind prea fericit că avea ocazia să-și verse tot năduful. Femeia, însă, știa că el nu suferise din grijă pentru soarta Franței, pentru că de asta se ocupase boierul informator, cât mai ales pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
astea sub lumina amețită a unui opaiț ținut în palme de un fecior palid ca un zeu alungat din înălțimi olimpiene, care se pricepea să-l răscolească zicându-i, cu glas de înger, cântece despre iubiri vinovate și doruri rătăcite. Consulul era... neconsolat mai ales pentru această pierdere, întrebându-se adeseori pe ce mâini încăpuse acel prince charmant. ― Daaa! oftă Ledoulx, revenind cu greu din trecut și clătinând restul de lichior din paharul său. Am fost de multe ori în casele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
mare amărăciune pe limbă, provenind, într-o oarecare măsură, și din ultimele picături de lichior, distinsul meu prieten mai trăiește, dar este ca și mort. Păstră un moment de reculegere, cu paharul gol pe inimă. Pe deplin mulțumit de coincidență, consulul reveni la ideea inițială privind în jos, la femeia care îl asculta cu un interes mult prea afișat ca să nu fie simulat, dar pe care el îl găsi de-a dreptul emoționant. Într-o clipă fu săltat vertiginos de beția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
București. Și unde anume? Chiar în hanul lui închis ca o fortăreață, de unde nu intră și nu iese nici măcar o muscă. Toate încercările de a afla ce se discută și se petrece acolo au fost zadarnice. Merde! înjură total nediplomatic consulul, aruncând paharul gol în focul din cămin. Trebuie să frângem gâtul acestui armean blestemat! Trebuie s-o facem, înainte de a fi prea târziu! ― Nu i-ați pronunțat încă numele, dar bănuiesc că armeanul sau zaraful despre care vorbiți este Emanuel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]