5,191 matches
-
care mintea sa i-o sugera dinaintea acelui spectacol Înfiorător, mai curând decât să Închine steagul În fața ipotezei unei epifanii diavolești. Trebuie că exista fosfor În cala galerei, iar acesta fusese aprins, accidental ori deliberat. Un val de emoție Îl copleși, și căzu În genunchi pe scândura debarcaderului, În timp ce primele revărsări de ploaie Îl udau. Pe puntea În flăcări recunoscuse silueta Antiliei. Avu senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fiindcă nu știu niciodată dacă voi reuși să refac Întreg traseul și să ajung să mă mai trezesc cu adevărat - ei, uite că există coșmaruri la fel de Îngrozitoare și În realitate, e suficientă o singură capcană a destinului pentru a fi copleșit de neputința evadării, a salvării, a izbăvirii... Mâine va avea loc, probabil, confruntarea cu necunoscuții care mă luaseră prizonier. Va fi oare tot posesorul de calviție sau altcineva, superiorul lui, bossul, stăpânul? Cum se va desfășura dialogul? Și unde? Chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de propria reacție de perplexitate când m-am aflat În situația dumneavoastră. Știu, de asemenea, că, În aparență, ceea ce v-am spus acum spulberă o mulțime de iluzii umaniste pe care le cultivăm de câteva milenii, dar asta e. Eram copleșit. De uimire, În primul rând, dar nu numai. Ceea ce auzeam suna straniu, incredibil, aiuritor. Cu atât mai aiuritor cu cât, era evident, Roger Howard nu glumea și nici nu-și bătea joc de mine și de naivitatea mea Într-ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
o ia razna, și poftim ce bazaconii culegeam. Concomitent, pe pista de rezervă, mintea Îmi lucra conștiincios la varianta doi, care câștiga vertiginos teren: fuga. Evadarea. Mă hotărâsem să risc cu orice preț. De ce acum, când presiunea amenințării ce mă copleșise inițial părea să se fi atenuat, n-aș putea să spun. Reflexele mele inverse, probabil... În orice caz, decizia de a-mi Încerca șansa n-avea nici o legătură cu arma primită de la Eva. Le-am pus pe amândouă - și pistolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
scop? De ce au Ei nevoie efectiv, practic, de informațiile respective? De ce? - Ca să știe ce primejdii majore Îi pot aștepta și cum le pot evita, așa mi-ai spus. - Perfect, mai departe... mai departe... gândește-te... Glasul lui Roger Howard tremura, copleșit de o Încordare violentă și tulbure. Calmul obișnuit al fizicianului explodase strident În mii de bucățele, era congestionat la față, iar degetele nerăbdătoare și tensionate ale mâinii drepte loveau precipitat suprafața mesei, implorând grăbirea unui răspuns izbăvitor. Ochii neverosimil de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Pământ II, căci dacă Celorlalți li se servea pe tavă calea spre o lume desăvârșită, nimic nu-i mai oprea să consemneze reușita experimentului și să tragă obloanele laboratorului: adio și n-am cuvinte... Ce tulburare Îngrijorată trebuie să fi copleșit Centrul, ce dezbateri aprinse, ce căutări disperate de soluții pentru contracararea efectelor posibile ale ideii domnului Fukuyama! Nu mi-ar fi plăcut să fiu În pielea lui atunci: cred că s-a plimbat o vreme nu cu o sabie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
de sus, per ansamblu... - Toți istoricii au o viziune de ansamblu, altfel... - Greșiți. Istoricii, ca și criticii literari, de exemplu, se Împart În trei categorii. Unii care se situează sub evenimente sau sub nivelul cărților pe care le comentează, sunt copleșiți de ele, le văd În contraplonjon, de jos În sus, și din această cauză, imaginea pe care și-o formează este distorsionată. Dacă sunt critici, Înlocuiesc judecățile cu adjective (de regulă, la superlativ), iar dacă sunt istorici, augmentează otova dimensiunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
realizat nici acum cine știe ce progrese În vreuna dintre direcții, ceea ce m-a cam iritat: dacă nu Încercam, aș fi avut măcar o scuză pentru faptul că Înotam dezorientat În incertitudini. Recurgem frecvent la diferite forme de evaziune atunci când dificultățile ne copleșesc, temporizăm, amânăm, spunem ca Scarlett O’Hara: „la asta o să mă gândesc mâine”, chiar dacă În sinea noastră recunoaștem că e vorba de lașitate sau neputință și ne condamnăm fariseic pentru asta. Da, dar nici când Încercăm și eșuăm nu ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că nu se schimba nimic, știam și eu asta. Din perspectiva rezultatului, cel puțin. Numai că remarca mea privind utilizarea calculatorului viza altă țintă. Vroiam să știu dacă Eveline Își păstrase capul pe umeri și acționase profesionist ori se lăsase copleșită de mirajul comorii, abandonându-se Într-o căutare irațională și dezlânată. Nu era cazul. Atunci, de ce insistase totuși să joace pe terenul geometriei, deși, după primele Încercări, ar fi trebuit să-și dea seama că drumul ales nu duce nicăieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
visat cai verzi pe pereți: nu există nici un fel de Cod al lui Alexandru, propoziția aia idioată nu are nici un fel de semnificație, absolut nici una. E o prostie, o... o... Eveline se Îneca de furie, dăduse În bâlbâială, decepția o copleșea. Am simțit nevoia să-i ridic moralul, să-i induc o rază de speranță, cu toate că nici eu nu credeam cine știe ce În propriile-mi vorbe: - De ce iei lucrurile așa? Te-ai uitat foarte atentă pe cele două seturi de hârtii? Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Zoran? - Eroare: nu l-a găsit deloc Întâmplător, l-a găsit pentru că l-a căutat. Și l-a căutat fiindcă a fost convinsă s-o facă În schimbul unei recompense corespunzătoare. - De unde știi? - De la Zoran, În nici un caz... - Atunci, de la hoață: copleșită de remușcări, a venit și s-a spovedit la tine! Să fim serioși... Cum ai determinat-o să mărturisească? - Există două metode de convingere, la care nu rezistă aproape nimeni: banii și amenințarea cu moartea. Eu m-am folosit de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
Simona Antoniac Mireasma pădurii îmi îmbată simțurile. Fiecare lucru are o taină a sa, una mai specială ca alta. Mă încearcă un sentiment care mă copleșește. Atât de tăcută și liniștită, așa cum o știu dintotdeauna, dar atât de prezentă în viața noastră a oamenilor. Fragilă, dar rezistentă în același timp nu știe să se supere. Știe doar să viețuiască. Indiferent de cât rău îi facem, îi
Dor. In: ANTOLOGIE:poezie by Simona Antoniac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_657]
-
am lăsat în genunchi. „Ridică-te, fata mea, mi-a spus el, cu un glas de o nesfârșită blândețe. Stai normal”. M-am ridicat. „Știi unde te afli?” - m-a întrebat. „în haremul de încercări, luminăția-ta”, am spus eu copleșită de emoție. „E corect, a spus el mulțumit. Și știi ce trebuie să faci aici?” „Nu, luminăția-ta”. „încearcă să afli cum și de ce ți-a făcut rost viziriul de origine turcă”. „Așa voi face, luminăția-ta”, am îngânat eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
un picior într-un accident... Ar fi de mirare ca un automobilist să-și piardă o mână în altul? După un an, n-ar mai fi decât un număr în statistici: morți, atâția; paraplegici, atâția; membre pierdute, atâtea... — Uneori mă copleșește cinismul tău. — Cinic este cel care îndrăznește să spună, fără să se gândească, ceea ce alții gândesc dar nu îndrăznesc să spună... — În privința asta ai dreptate. — Anumite meserii îi fac insensibili pe cei care le practică, adăugă francezul pe același ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
fi trecut prin minte să participe la o aventură atât de dificilă - dar faptul că îl ținuseră cu mâinile legate ore întregi fusese pentru el o grea lovitură, de pe urma căreia nu reușea să-și revină. Senzația de neputință care-i copleșise sufletul când, dintr-o dată, își dăduse seama că nu mai e stăpân pe acțiunile sale și că, având mâinile legate la spate, nu putea face nici măcar un lucru atât de simplu ca acela de a-și deschide șlițul, fiind obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
sale. Începu să plângă. De câteva zile simțea nevoia s-o facă fără să se stăpânească, dar nu-și îngăduise să plângă decât noaptea, pe ascuns și în tăcere. Acum, convins că nimeni nu-l vedea, plânse cu sughițuri, nemângâiat, copleșit de frică și de mila ce-o simțea pentru el însuși și pentru cei lăsați în urmă, despre care știa că erau condamnați să moară. Unul căzuse deja, dar care din ei? Care dintre ei, Dumnezeule sfinte? Înțelese îndată că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Trântită acolo, la mai puțin de trei metri distanță, era, probabil, singura ființă vie pe o rază de câțiva kilometri, dar nu era un tovarăș de drum, nici măcar nu-ți alina cât de cât groaznica senzație de singurătate care te copleșea în acel loc blestemat de zei. Începea să apună soarele, iar lumina ce cădea pieziș lăsa să se distingă cu mai multă claritate contururile sălbaticului peisaj înconjurător. În fața ochilor săi, munții se transformaseră în insulițe de forme și mărimi foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
așa că datele problemei ar fi rămas aceleași. Fericirea de a fi avut părinți artiști am plătit-o scump. Și „domnii“, tovarășii, țăranii au manifestat Întotdeauna un dispreț suveran pentru această categorie: niște bieți saltimbanci plătiți să-i distreze pe cei copleșiți de griji și răspunderi, pe cei ce poartă pe umeri destinul grandios al națiunii. Prin statutul lor social artiștii nu pot fi decît niște slugi leneșe, adesea impertinente și imorale, cărora le dai firește ceea ce li se cuvine - flori și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de departe și să-mi ofere locul lui Lee. Da, putea să mă supravegheze aici în propria-i galerie - dar oricum ar fi fost mult mai prudent să facă gesturile și să spună vorbele care se cuvin, să se lase copleșită de amintiri cu Lee pentru o vreme și să îi pară rău că nu mă poate ajuta în timp ce mă conduce spre ușă. Dar poate că Shelley era o jucătoare. Avea destul nerv și încredere de sine, mai mult decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
mahala. Decădere și schimbare era tot ce vedeam. Pânze de păianjen la uși, mizerie îmbibată adânc în covoare, iar în aer plutea mirosul greu de țigări și bere. Până și eu, care eram destul de rezistentă la asemenea priveliști, am fost copleșită. M-am împiedicat de ceva pe hol și uitându-mă să văd ce e am găsit un pachet cu mâncare, urme de curry uscat, agățându-se ca niște viermi galbeni pe care până și pisica le refuzase. Chiar atunci Tom
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
vecinul lui Ivanov începe să tușească tare și răgușit. Ivanov stă alături, vecinul continuă să bubuie, iar acest zgomot îi pătrunde insolent în urechi; Ivanov simte că ceva de fiară, înfricoșător și tulbure se ridică în el, crește și-l copleșește. „Lua-v-ar dracu’ cu tușea dumneavoastră, spune Ivanov enervat, într-o șoaptă plină de otravă și de răutate“. Pronunță aceste cuvinte beat de forța cumplită a unei uri necunoscute lui și, deși continuă să privească scena, din cauza furiei și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
mult peste o sută de kilograme. Se învârtea în jurul Ilenei care își ținea pruncul la piept, neîndrăznind să-și ia nepotul din brațe. După câteva zile, bunicii plecaseră dar se întorseseră trei luni mai târziu, la botez. Din nou îi copleșiseră cu darurile, iar socrul ținu să îi atragă atenția ginerelui că nu uitase de damigeana promisă. La biserică, protagonistul principal se zbătuse și țipase ca din gură de șarpe când preotul îl băgase în cristelniță. No, așa dragă, mormăia Pop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
dat, ucigașii și-au făcut socotelile că Negru e destul de slăbit ca să încerce să-l doboare de-a binelea, așa încât se așezară în jurul său atacându-l din mai multe părți deodată. Tactica lor dădea roade și, în curând uriașul era copleșit. Lovit de moarte, cu ultimele puteri, Negru se ridică deasupra celor trei și mai roti odată paloșul deasupra capului. Lovitura nu-i nimeri pe atacatori, însă tăișul reteză vârful muntelui care se prăbuși cu un zgomot asurzitor în apele râulețului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să jure acest lucru. Faptul că nu reușea să își amintească, îl enerva peste măsură. Încet, groaza devenea tot mai puternică, fără a se mai putea controla, maxilarul inferior începuse să-i tremure. Era conștient că panica amenința să-l copleșească. Dacă n-ar fi fost paralizat de frică, ar fi rupt-o la goană fără să mai stea pe gânduri. Ce Dumnezeu îi spusese Ileana? Gândul îi rămăsese la această întrebare deși era conștient că mai important ar fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de pietriș fin, deschis la culoare, care se prelinseseră peste stratul de nisip negru din fața sa. Totul era de o frumusețe sălbatică și, dacă ceea ce i se întâmpla n-ar fi fost atât de straniu, s-ar fi oprit în loc copleșit de admirație. Vântul prinsese putere acum, iar de dincolo de creastă, își făcură apariția nori groși, vineții. Cu o viteză incredibilă, cerul se acoperi din toate părțile și intensitatea luminii scăzu foarte mult. Se făcuse aproape întuneric iar plafonul de nori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]