1,813 matches
-
mătușa mea a vorbit numai despre Re-nefer, care o lăudase pentru priceperea ei și-i dăruise un colier din pietre de onix. Când am ajuns acasă, mama m-a îmbrățișat fără să simtă nimic din noua căldură care mi se cuibărise în trup și m-a trimis la cules măsline, unde era mult de muncă. Zilpa mă aștepta acolo. Supraveghea presa și abia mi-a răspuns la salut. Chiar și Bilha care știa să citească în inimi era ocupată cu câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
solid Înfipți - un zîmbet de lup de mare, spunea ea ștrengărește, părul blond și inelat la ceafă, privirea azurie, tenul ars de soare, eterna barbă nerasă de trei zile, umerii largi la adăpostul cărora era atît de plăcut să te cuibărești. Bretonul ăsta are ceva de corsar, afirma Milic. Marie redeschise ochii. Toate Îndoielile care-i dăduseră tîrcoale mai Înainte se risipiră, În timp ce vasul cu două catarge cîrmea ca să intre În port, iar marinarul radios o saluta aplecîndu-se adînc, cu mîna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Îi era neontenit arătată. Marie merse mult timp pe plaja hotelului, Încercînd să alunge exasperarea pe care i-o producea sentimentul de nedreptate și să-și pună În ordine ideile. Apoi se gîndi la Christian; simțea brusc nevoia să se cuibărească lîngă el, ca să-i transmită ceva din energia lui și să se simtă mai puțin singură. Își deschise mobilul. Avea unsprezece mesaje de la Christian. Își mușcă buzele, reproșîndu-și că uitase complet de el atîtea ceasuri. Îi spunea că pleacă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
În fața hotelului L’Iroise, Marie Înălță capul spre ferestrele camerei. Lumina era aprinsă, văzu silueta lui Christian mergînd În lung și-n lat. Alergă, simțindu-se oarecum vinovată că-l vedea așteptînd-o, dar fericită la gîndul că i se va cuibări la piept. Contrariat, nu o lăsă să zăbovească lipită de el cînd i se aruncă În brațe. - Unde ai fost? Mi-am făcut griji! Arătă spre mobilul Mariei, abandonat pe pat. - Nici măcar nu puteam să dau de tine! - Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
Și un val de lacrimi o năpădi. Suspine puternice de fetiță care Îl făcură praf pe Lucas. La naiba cu toate bunele hotărîri, o să se descurce mai tîrziu cu sentimentele și contradicțiile. O trase pe Marie la pieptul lui, Îi cuibări capul În scobitura umărului fără ca ea să se opună și nu se mai gîndi nici o clipă la prețiosul cașmir al hainei al cărei guler se Îneca sub valul de lacrimi sărate. Acoperite de burniță și saturate de umezeală, geamurile mașinii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
luă blînd de mînă. Surprinsă și bulversată de gestul afectuos pe care nu-l mai aștepta, Marie nu-și mai putu controla lacrimile care i se rostogoliră fără reținere pe obraji. O strînse atunci impulsiv pe maică-sa În brațe, cuibărindu-și obrazul În scobitura gîtului ei, ca pe vremea copilăriei, cînd Gildas și Loïc o invidiau pentru acel rar privilegiu. CÎnd veni clipa condoleanțelor, Armelle de Kersaint arboră la perfecție un aer de circumstanță, În timp ce la brațul ei PM Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
și o linguriță de cafea fără cofeină. Nu-mi vine să cred că-i fac mendrele idioate. — Nu te enerva din cauza ei. Nathaniel vine la mine, mă ia în brațe și mă sărută. Nu merită. — Știu. Pun cafeaua jos, mă cuibăresc mai bine, schițez un zâmbet și simt că încep să-mi mai revin. Mm. Mi-a fost dor de tine. Mâna lui îmi coboară pe spate și mă trece un fior de încântare. Azi-noapte am stat cu el la pub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
și În care nopțile erau mai gălăgioase decât zilele. Dintre trunchiurile copacilor se ridicau lăstari plini de țepi, pe pământ creșteau frunze băloase și mari, șerpi abia ghiciți țâșneau din bălți puturoase, iar păsări galbene și albastre chirăiau precum babele, cuibărindu-se prin frunzișul ce părea să nască niște nori numai ai săi. Eu deschideam drumul, Logon mă urma la doi-trei pași, iar Runa mergea Îndărătul lui cu Unu În brațe, fluturând dintr-o blăniță ca să alunge țânțarii. Enkim Încheia șirul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
această ființă lume, dar ăsta n-a fost un cuvânt care să mă bucure din cale afară. Singurul lucru bun care s-a petrecut În acele zile a fost când Nunatuk mi-a dat vestea cea mare: pruncul nostru se cuibărise În ea - era sigură de asta. Oh! Aș fi făcut legământ că așa era! Ochii Îi deveniseră mai zemoși parcă, avea un mers mai apăsat și părea că se uită mai des după semnele de vreme rea, de parcă ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
țancuri Înainte să se strecoare printre copaci și să ia chipul unei ape care curge mereu. - Aici, aici, ne strigă o femeie și ne repezirăm cu Nunatuk Într-o casă. Biata Nunatuk! Și-așa era ea grasă dar, după ce se cuibărise În ea pruncul meu, se făcuse precum un uriaș bulgăre de seu. - I-ai numărat zilele? mă Întrebă femeia. - Zilele? Să i le număr? Femeia se uită lung la Gupal iar acesta, fâstâcit, se Întoarse spre Logon. Îi era teamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
rezista. După care ar lăsa dictatura să‑și facă mai departe de cap și ei ar șerge‑o. Cea mai mare satisfacție a lui Ravelstein era să primească informația fierbinte, din interior, de la sursă. Asemenea copilului din poemul lui Lawrence, cuibărit sub un „pian negru, mare, appassionato” “ În larma corzilor care vibrau”, În timp ce mama lui cânta. - Ei, să vă spun ultima bombă de la Departamentul Apărăriiă Cei mai mulți dintre noi știam că sursa lui principală era Philip Gorman. Tatăl acestuia, profesor universitar, obiectase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
vedem. Unde‑i cartierul lor general? - În Jackson Park. Dar există o colonie mare Într‑o alee de pe Fifty‑fourth street. Dar până la urmă nu ne‑am mai dus să vedem așezările papagalilor, tuburile acelea legănătoare, stratificate, În care se cuibăreau. Pentru că data următoare când l‑am mai Întâlnit, Ravelstein m‑a anunțat că el și Nikki pleacă la Paris. - Dar ce v‑a venit? Evident pusesem o Întrebare stupidă și jignitoare, iar Ravelstein era dezamăgit de mine. Însă obișnuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]
-
e loc pentru mine. Așa sperasem. — Viața mea nu e altceva decât un loc pentru tine, am spus eu. Un loc care n-ar putea fi ocupat de nimeni în afară de tine. — Sunt atâtea de spus, atâtea de povestit..., zise ea cuibărindu-se la pieptul meu. M-am uitat în jos la ea minunându-mă. Pielea îi era albă și catifelată. Se ținea uimitor de bine pentru o femeie de patruzeci și cinci de ani. Ceea ce a făcut ca starea ei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
cânte, să nu vorbească decât în româneasca ei stricată, să nu stingă lumina... Și multe alte instrucțiuni primise Burtăncureanu, care mai de care mai apăsătoare. Romancierul stătea în camera lui și o urmărea pe Andromanda prin ușa deschisă. Vidma se cuibărise în pat, cu picioarele strânse sub ea, și urmărea la televizor un reportaj de la Adunarea Generală a Academiei Române, unde Ceaușescu era făcut membru titular și președinte de onoare al nemuritorilor. Vorbeau, rând pe rând, Radu Voinea, Ioan Ursu, Ion Anton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
se așezaseră pe banca din fața fostei căpitănii, încă le mai ținea în mână. Le frământa, le strângea între degete, înfiorată de înțepături, un fel de mici mușcături ale unei dușmănoase vietăți zbătându-se să-i intre în carne, să se cuibărească în ea, găsindu-și culcuș în căușul palmei. Urmărea și el cățelandrii, absent, amuzat de hârjoana lor cu apa. Din când în când privea, la fel de amuzat, în jur. Din vechiul port nu mai rămăsese nimic. Singură banca pe care stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
sorbul ăla. Cât despre ăla din Baltă... S-au făcut și cântece cu el. Un fel de folclor, încă de dinainte. Am pomenit de Păstrămaț ăla. Tu nu cred că-l știi... Dădu să-l prindă de braț, să se cuibărească la pieptul lui. Oftă doar. - Tu plecasei, dar venise unul, Păstrămaț ăsta de care ți-am spus, un folclorist de la București, profesor, cercetăror ce era și începuse să strângă poveștile astea cu Chiru. Se povestea că s-ar fi dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
nu știa ce face toată ziua, nu se gândea la asta și nu conștientiza. Erau mari șanse ca într-o zi să se masturbeze în neștire, sau să stea cu ochii lipiți de lentila telescopului, fixând aurora, sau să se cuibărească într-un colț și să-i asculte pe ai lui cum se ceartă violent din cauza unor observații meteorologice contradictorii. Se mira singur constatând ce viață interesantă duce, mai ales atunci când pleacă spre Sprujdt cu sania trasă de câini - și bineînțeles
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
din seara aceea de la Mintzi. Mă simțeam din nou tânăr, furios, dar nu puteam să stabilesc dacă era bine să mă las copleșit de o asemenea stare. Poate că ar fi trebuit s-o iert. În fond, și eu mă cuibărisem din răzbunare la domnișoara Kreuz. Însă freamătul acela dinăuntru mă înviora și mă devora, era o plăcere care răscumpăra toată viața mea plicticoasă. Îmi doream, mai mult ca orice, să șterg cu buretele cea mai mică amintire a invitaților din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
îndepărtat. Fiona mă urmă din nou și din nou îmi semnaliză direcția greșită. Mă înfuria. Am lovit mai tare apa cu picioarele, încercând să câștig distanță. S-a ținut scai de mine. Voiam să scap de ea și să mă cuibăresc undeva într-o crevasă până mi s-o consuma tot oxigenul. Îmi dădeam seama că povestea cu submarinul era o mare prostie și devenisem foarte supărat pe absolut toată lumea, pe Kristine, pe Mintzi și pe toți morții mei. Pe Adler
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
o auzi, tu ești eroul, indiferent de acțiunile pe care le faci, chiar dacă aceste acțiuni înseamnă să te slugărești în fața unui client care vede fire de păr în fibrele cărnii sau o verzeală dubioasă în trupul unui castravete murat. Se cuibărea în sufletul tău alungând orice sunete inutile, cum erau cele ale radioului din pereți, iar acest lucru afecta pozitiv munca noastră, a angajaților. Fiecare tavă ce aștepta să fie umplută primea pachetele călduțe în ritmul alert al lui Indiana Jones
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
ea. - Filip, te plesnesc. - Te rog, mamă, te rog... - Culcă-te! - Lasă-l, femeie, se auzi din baie glasul înfundat al tatălui. Să se culce unde vrea și să termine odată, că m-am săturat de ziua asta! Filip se cuibări deci lângă soră-sa, trase un colț de pătură peste el și adormi imediat. Din dormitorul părinților se auzi un fel de ceartă domoală, care se stinse curând. Era ora doisprezece și un sfert și în sufragerie un al treilea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
zise el, aranjându-mi la loc o șuviță care tocmai se desprinsese. Mm, îmi place să te sărut în fața oglinzii. Foarte sexy. Întotdeauna mi-am dorit o oglindă deasupra patului. Ne-am privit o clipă în oglindă, cu barba lui Hugo cuibărită între buclele mele; păream amândoi îngrozitor de satisfăcuți. — Aș putea să ți-o prind eu, dacă ai deja oglinda, mă oferii, răsucindu-mă ca să-l mușc de gât. — Întotdeauna uit că te pricepi la lucruri din astea, zise Hugo, apucându-mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să vă îndoiți de buna lor credință. Sunteți de paisprezece ani pe aceste meleaguri. Destui, ca să știți că există încă multe lucruri pe care nu reușim să le explicăm. Chiar dumneavoastră mi-ați povestit că, pentru a extrage un sututus cuibărit sub piele, e nevoie să despici carnea și să faci o operație de chirurgie măruntă... Cu toate astea, vracii huanga îl fac pe sututus să iasă cu un fluierat. — Nu e același lucru! protestă preotul, supărat. Nu putem compara un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fusese foarte bun la școală, Hugo se temea ca fiul lui să nu aibă parte de aceeași soartă. A ciulit urechea în tăcerea din casă. Se părea că Theo adormise la loc. Intenționând să facă același lucru, Hugo s-a cuibărit recunoscător sub plapumă. Lângă el, Amanda dormea buștean. Era ciudat cum el, mai curând decât ea, era întotdeauna cel care se trezea atunci când se deștepta copilul. Pe de altă parte, în ultima vreme Amanda nu mai dormea decât cu dopuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
orgă prin toate crăpăturile... ” Prea târziu... Prea târziu”. Un om fuge cu obrazul ascuns în palma încleștată... fuge spre margine de lume... fuge unde a pus stăpânire întunecarea... Fuge gonit de el însuși, cu inima zvâcnind în care s-a cuibărit o durere atroce. - Nu sunt bun de nimic, n-am fost bun niciodată, mi-am trăit viața în zadar!... se pomeni Iorgu strigând în camera pustie. ”- Tu nu ești nici primul, nici ultimul... Nu stă în puterea omului să-și
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]