1,535 matches
-
să o întrezărească. Aspect dinamitard îmbracă și poezia erotică a lui Geo Dumitrescu, nu e atât un dispreț față de iubire, cât față de concepția calm burgheză, alimentată de o tradiție literară a idealului erotic. Iubita se înfățișase în ipostază angelică sau demonică, fie imagine pură, ideală, de neatins, fie imagine a celei care dezamăgește, dar accentul cădea întotdeauna pe trăirile eului liric, oricât de clar conturate sau dimpotrivă de contradictorii ar fi fost acestea. Demitizarea care se aplicase eului liric, funcționează și
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
diavolul vine dinspre zona romantică. Textul însă contrar a ceea ce s-a mai afirmat despre Tonegaru nu poate fi inclus în niciuna dintre aceste două categorii. Nu se optează niciodată aici pentru un refuz al divinității și o acceptare a demonicului. Ambele categorii conviețuiesc. E mai aproape de viziunea din poemele lui Lucian Blaga, fără să existe la Tonegaru nici intenția, nici tentația de a proiecta totul într-un univers mitologic sau mitologizant. Tentația demonică, dacă se poate presupune că e reprezentată
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
refuz al divinității și o acceptare a demonicului. Ambele categorii conviețuiesc. E mai aproape de viziunea din poemele lui Lucian Blaga, fără să existe la Tonegaru nici intenția, nici tentația de a proiecta totul într-un univers mitologic sau mitologizant. Tentația demonică, dacă se poate presupune că e reprezentată de această "Sonată a Diavolului", este derizorie și neluată în seamă. Tocmai descriptivul acesta sec aproape e poate mai impresionant decât orice retorisme. "Acum sub Luna lipsită de-un obraz/ ce se zice
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
uimirea nicidecum admirația. Balta presupune nu doar nemișcare, ci și mucezire, prindere în mrejele morții. Lipsește de aici prezentarea lunii ca divinitate nocturnă atotstâpânitoare, totul este supus trecerii, degradării, și luna nu face excepție. Semnele maleficului proliferează ("logodnica delirului", "răsărind demonic") și devin semne ale nebuniei, ale nevrozei. Totul pare încetinit ca prins în ceață sau supus fascinației morții. Proiectarea abstractului în concret pe care o practicase și Arghezi, dar și scriitorii de avangardă, se regăsește și aici: "fructele întunericului". E
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
de avangardă, se regăsește și aici: "fructele întunericului". E o încercare de plasticizare, de reprezentare picturală a tabloului descris, tușele sunt violente. Metafora căutată are drept scop concretizarea viziunii, refacerea ei pentru ochiul și, mai puțin, pentru auzul cititorului: "răsărind demonic fusese o galbenă amuletă". Mai-mult-ca-perfectul exclude posibilitatea salvării, a regenerării. Grija pentru referințele culturale face parte tot din această tehnică a reprezentării vizuale: "Încercuită de nori ce filtrau un repertoriu romantic", "pasionată ca un ochi într-o lungă visare de
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
Florin Iaru). Astfel textele reprezentative ale generației "pierdute" anticipează orientarea din contemporaneitate spre un fel de antipoezie, adică anticipează o schimbare radicală a criteriului poeticului. Peste tot revine același univers simplu, "mobilat" cu elementele cotidianului, încărcat însă de o forță demonică. Poezia generației albatrosiste e, dincolo de surâsul ironic, extrem de gravă: "Ochii dracului, semafoarele;/ ne bălăcim în cercuri de fier,/ Traversele se succed fără rost;/ brațele se urcă toate la cer." (Rampă, Mircea Popovici). Se construiește adesea un univers halucinant. Dezarticularea realității
Poezia generației albatrosiste by Cristina Ciobanu () [Corola-publishinghouse/Science/84975_a_85760]
-
și înviorări sufletești. în schimb, „infinitul” ca permanență ostilă și repetiție obositoare, din „Vreodată” („Sau cerul e rece/ La infinit...”)10) și din „Requiem” („Dar, tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
La infinit...”)10) și din „Requiem” („Dar, tot aceeași poezie la infinit!?”) 11), indispune și irită. Bacovia consemnează, apoi, existența unui „infinit demonic” (formulă reținută, se pare, din „Ruga de seară” a lui Arghezi) ce avivează amintiri penibile: „Un infinit demonic/ Și ironii amare,/ Dureri ce-au răsunat/ în umbre solitare...” 12) E atracția unei lumi de care se credea detașat. Scriitor Bacovia a fost scriitor atît în sensul actual al cuvîntului, cît și în cel vechi. în acesta „scriitor” însemna
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
1975, p. 70. 8. „Dialog de iarnă”, în Opere, p. 119. 9. Op. cit., p. 54. 10. Ibidem, p. 169. 11. Ibidem, p. 187. 12. „Verset fantast”, op. cit., p. 298. La Arghezi: „Infinit! Infinit! Adună-ți bolțile deodată/ în vuiet prelungit./ Demonic Infinit!/ Descinde-n mine cum descind/ Tenebrele în schit” etc. (Versuri, ediția cit., p. 105-106) Scriitor 1. Opere alese, 2, ediția cit., p. 212. 2. „Liviu Rebreanu”, în Amalgam, ediția cit., p. 256. (Interviu de I. Valerian) 3. Opere, p.
ÎN JURUL LUI BACOVIA by CONSTANTIN CALIN () [Corola-publishinghouse/Science/837_a_1765]
-
Binelui și Râului, valorii și antivalorii, având în același timp cele două chipuri: al Mamei devotate și al Amantei perfide. "Între acești poli clar definiți se vor contura o serie de figuri ambigue, jalnice, detestabile, păcătoase, victime, cochete, slabe, angelice, demonice", constată Simone de Beauvoir [1998, I, p.225]. Arhetipurile feminine care obsedează imaginarul artistic și literar al secolului al XIX-lea sunt definite că madona, înger sau demon [Michaud, 2002, p.149] sau că madona, muză și seducătoare [Higonnet, 2002
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
prin care contrariile devin "co-posibile"? Ea ne apare succesiv că idolatrizare și umilință, viciu și virtute, utilitate și gratuitate, erotism și pragmatism, dominată și dominantă, activă și pasivă, purtătoare de valori de civilizație și natura primitivă, rezervă de angelic și demonic. Toate acestea ne incită să gândim că mandatul său esențial este de a pune în spectacol contradicția. CAPITOLUL ÎI MITOPO(I)ETICĂ APARENTEI: FEMEIA PARIZIANA Personalitatea și specificitatea femeii pariziene a sugerat constituirea unei perspective complexe a analizei ei ca
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/881_a_2389]
-
stea mai cade iară? Vreun Împărat mai moare? Or e - să nu mai fie! - vreo pacoste de zmei? Strofa În Întregime sugerează o lume trăind sub imperiul supranaturalului care se așază Între două stări posibile, binele și răul, angelicul și demonicul. Cele două surate pun făptura Zburătorului sub semnul maleficului, pentru că puterea lui de metamorfozare nu e spre binele celui care intră sub incidența lui. El poate fi ,,zmeu”, „Împelițatul”, „balaur de lumină”, dar și „ca brad un flăcăiandru”, „bălai, cu
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
blând, Alunecând pe-o rază...”, cea de-a doua Întrupare a Luceafărului are o altă origine, cea din soare și noapte: „Iar ceru-ncepe a roti În locul unde piere". În antiteză cu imaginea angelică a primei Întrupări, aceasta se circumscrisă demonicului, după cum o percepe fata: „O, ești frumos, cum numa-n vis Un demon se arată”. Imaginea se Înscrie tot În canoanele romantismului: părul negru, „marmoreele brațe", „ochii mari și minunați”. Pentru a doua oară, paloarea feței și lucirea ochilor, sunt
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
curând absent), spătarul Spancioc, Stroici; se adaugă doamna Ruxanda și mitropolitul Teofan, dar mai ales personajul colectiv. Scriitorul Își creionează personajele În antiteză. Doamna Ruxanda și vornicul Moțoc sunt personaje clasice dar sunt opuse prin caracter, protagoniștii reprezentând angelicul și demonicul, trăsăturile lor Îi definesc. Moțoc este tipul boierului trădător, Înrăit, doamna Ruxanda e În totală discordanță cu lumea În care a fost aruncată de destin. Lăpușneanul e romantic pentru că Întrunește trăsături contradictorii, excepționale În condiții excepționale, exemplar rar, capabil sa
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
ascunsă tocmai În dosul lunii, este „găbuită” de Ochilă și Păsări-Lați-Lungilă. Împăratul Roș se dă Învins: „Din partea mea poți s-o iei deacum... ți-o dau cu toată inima.” Dacă până În acest moment, fata Împăratului Roș se dovedise un personaj demonic, din momentul acesta ea devine o Ileana Cosânzeana, făptură angelică, chiar dacă mai Încearcă o „eliberare” cu ajutorul unei turturici, trimisă ca să aducă, În Întrecere cu calul lui HarapAlb, „trei smicele de măr dulce și apă vie și apă moartă de unde se
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
provocat bătrânului un puternic șoc și așa și-a dat duhul. Moartea lui moș Costache pune capăt agoniei provocată de moștenire. Acesta este și primul plan al acțiunii romanului. Personajele Înscrise În goana nebună după avere trăiesc o adevărată dramă demonică. Orice mijloc este folosit, fără a cântări cât de cât urmările raportate la existența celorlalți, deveniți, la final doar niște victime nevinovate. Pe acest plan se află Felix și Otilia. Dragostea dintre cei doi nu se va Împlin, pentru că În
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
Costache nu există decât În imaginația creatorului și a receptorului. Oricare creator canonic de literatură epică a avut și are o asemenea percepție asupra universului antropologic, a cronotopului. Există și o percepție a lumii romanului din perspectiva antitezei negative angelic - demonic, deși În literatura veacului al XIX-lea, demonicul romantic este privit dintr-un unghi cu totul nou, anticlasic, mai mult, romanticii l-au „reabilitat” și i-au descoperit virtuți nobile, a devenit sursă de naștere a geniului neînțeles. Scriitorul clasic
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
a receptorului. Oricare creator canonic de literatură epică a avut și are o asemenea percepție asupra universului antropologic, a cronotopului. Există și o percepție a lumii romanului din perspectiva antitezei negative angelic - demonic, deși În literatura veacului al XIX-lea, demonicul romantic este privit dintr-un unghi cu totul nou, anticlasic, mai mult, romanticii l-au „reabilitat” și i-au descoperit virtuți nobile, a devenit sursă de naștere a geniului neînțeles. Scriitorul clasic Îl așază Însă acolo unde Îi este locul
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
clasic Îl așază Însă acolo unde Îi este locul, ori G. Călinescu nu face excepție. Este reperabilă starea absolut naturală, că nu este posibilă o Împăcare dintre mătușa Aglae și Otilia. Dacă personajul angelic e gata să ierte păcatul, cel demonic este exclusivit și singura salvare nu este decât suprimarea adversarului. Opoziția Otilia - Aglae este tratată de autor cu un deosebit talent. Când cele două personaje se află În același cadru, să-i zicem cinematografic, nu e o greșală, urmează un
Repere istorico-literare : univers informaţional pentru cei interesaţi de pregătirea examenului de bacalaureat by Ioan Baban () [Corola-publishinghouse/Science/91623_a_93263]
-
misogin. Am oroare însă de un fel de psihologism de doi bani sau de idealizări penibile. De aceea întruchipez într-un personaj feminin obscuritatea și necunoscutul care vor scăpa mereu bărbatului și care tocmai de aceea pot îmbrăca un aspect demonic, infernal. Dar, evident, este și aceasta o manieră de care trebuie să fii conștient ca să nu te repeți, fiindcă - o altă confesiune - nu-mi place manierismul. Niculina Manciu nu este așadar o vagaboandă oarecare, ci o călăuză întru beznă, bezna
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2210_a_3535]
-
a „înțelegerii”, pentru a 20 încununa „furtuna lui de patimi” (Scrisoarea V) cu aureola duratei. Romanticul crede cu obstinație în posibilitatea spiritualizării iubirii, a înălțării ei la rang de cunoaștere purificată de balastul senzual; în locul dorinței carnale se instalează „dorul demonic” (Scrisoarea V). Este vorba de un act unilateral, de neînțeles pentru ea, dar necesar în actul de cunoaștere a Sinelui: „Ea nici poate să nțeleagă că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după dulcile
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
reducere la esențe”, ce presupune o dublă deschidere: spre mitic și spre biografic. 3. Iubita anonimă În poemele publicate în timpul vieții, ca și în creațiile de atelier, scriitorul convoacă o serie de modele umane, masculine și feminine: poetul, regele, revoltatul demonic (revoluționarul), savantul, magul, ascetul (călugărul), iubita, mama. Femeia iubită este o ființă angelică și/sau demonică (Venere și Madonă, Înger de pază etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
În poemele publicate în timpul vieții, ca și în creațiile de atelier, scriitorul convoacă o serie de modele umane, masculine și feminine: poetul, regele, revoltatul demonic (revoluționarul), savantul, magul, ascetul (călugărul), iubita, mama. Femeia iubită este o ființă angelică și/sau demonică (Venere și Madonă, Înger de pază etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire / Și ador pe acest demon cu ochi 26 mari, cu
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
etc.) Cele două ipostaze antitetice par să se echilibreze în poemele de început: „Suflete, de-ai fi chiar demon, tu ești sântă prin iubire / Și ador pe acest demon cu ochi 26 mari, cu părul blond” (Venere și Madonă). Revoltatul demonic află împăcarea în iubire, la întâlnirea cu o ființă excepțională: „Înger, rege și femeie” (Înger și demon). În următoarea perioadă de creație, iubita este o proiecție mitică, ființă de basm, zână, Ileană Cosânzeană, crăiasă (Freamăt de codru, Călin - file din
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]
-
a „înțelegerii”, pentru a 20 încununa „furtuna lui de patimi” (Scrisoarea V) cu aureola duratei. Romanticul crede cu obstinație în posibilitatea spiritualizării iubirii, a înălțării ei la rang de cunoaștere purificată de balastul senzual; în locul dorinței carnale se instalează „dorul demonic” (Scrisoarea V). Este vorba de un act unilateral, de neînțeles pentru ea, dar necesar în actul de cunoaștere a Sinelui: „Ea nici poate să nțeleagă că nu tu o vrei... că-n tine E un demon ce nsetează după dulcile
Ambrozie şi poşircă by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1140_a_2067]