1,260 matches
-
ca patimile, care de-a lungul vieții omenești, caută să se cuibărească în suflete, să fie îndepărtate și la aceasta ajunge prin milostivirea lui Dumnezeu. El răspunde rugăciunii noastre, dăruind celor care îl iubesc stări sufletești pline de bucurie și desfătare, care aduc în spiritul omului cugetele cele înțelepte. Dar fiindcă Duhul Sfânt știe că este greu să fim îndrumați pe calea virtuții, pentru că noi disprețuim viața cea înaltă, ca unii care suntem înclinați întotdeauna către plăcere, ne-a lăsat ca
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
este osârduitor, dar trupul neputincios”. „Deoarece lumea întreagă stă sub puterea celui rău, în cele ale lumii se află prilejuri de cădere în ispită. De aceea rugătorul cere să nu fie dus în ispită, să nu se lase ademenit de desfătările lumii. Fiindcă cel ce va sta la o parte de ele, acela se va putea feri și de cursele vrăjmașului, nu va mușca din nada întinsă și astfel nu va putea ajunge sub puterea celui ce îi întinde capcana. Sf.
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
să le răbdăm cu bărbăție și să ne arătăm punând mai presus de fire - atunci când ne este supusă la grele suferințe - pe Făcătorul firii. Fie ca toți cei care chemăm numele Domnului nostru Iisus Hristos să fim feriți aici de desfătările amăgitoare ale celui viclean și fie ca în Veacul ce vine să fim sloboziți de muncile iadului și să fim părtași negrăitelor bunătăți, pe care acum nu le putem cuprinde nici cu gândul, ale Domnului nostru Iisus Hristos, slăvit de
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
seară! Pune Doamne, strajă gurii mele și ușă de stăpânire asupra buzelor mele! Nu lăsa inima mea să s-abată la cuvinte viclene, ca să apăr faptele cele păcătoase. Cu oamenii cei ce lucrează fărădelege și nu mă voi însoți, la desfătările lor certa-mă- va dreptul și mila va fi pentru mine; mustrarea lui ca untuldelemn va unge capul meu. Dar rugăciunea mea e împotriva celor răi; prăbușeacă-se de pe stâncă povățuitorii lor. Auzi-sevor atuncea graiurile mele că sunt dulci. Ca o barză
RUGĂCIUNEA, CALE SPRE DESĂVÂRŞIRE ŞI MÂNTUIRE by Ion CÂRCIULEANU () [Corola-publishinghouse/Science/91546_a_107349]
-
clipa să nu zboare , Cât florile pe caldarâm nu cad. Am fost și eu ca voi, nutrind răsad Să pot rodi în vremea călătoare, Au înflorit salcâmii la Bârlad Orașul e-o legendă de ninsoare. Ci astăzi, în amurg, ce desfătare Să mă cufund, cum flăcările-mi scad, În amintiri, ca-ntr-un dulce vad, Suava ei tortură mă doboare... Au înflorit salcâmii la Bârlad...” Președintele comitetului municipal pentru cultură și educație socialistă, dr. Paul Sârbu, scria despre Festivalul Național „Cântarea
Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870 – 2008 by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1655_a_3098]
-
de rău, umilirea altuia, înjurăturile, batjocora unită cu uitarea propriilor sale greșeli și păcate... A patra vamă este aceea a lăcomiei: beția, obiceiul de a mînca printre mese și în ascuns, uitarea rugăciunii înainte și după masă, nepăzirea posturilor, nesațiu, desfătările, în fine, tot felul de gastrolatrie... A cincea vamă este a lenevirii: lenevirea relativ la serviciul Divin și la rugăciunea particulară, neglijență la lucru, lene în cele duhovnicești și gospodărești... A șasea vamă este aceea a furtului: tot soiul de furturi
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
al voluptăților molatice, al spețelor vegetale suave, al reliefurilor armonioase. Un mic univers, strîns în jurul unui lac enorm, un univers de parfumuri, culori, unde totul invită la lux și voluptate: aer parfumat, ceață azurată, valuri transparente, acrobația delfinilor, pasiuni fatale, desfătări dulci, dulci...". Simțualist în toată fibra sa lirică, Bolintineanu are ca țintă dominantă seducția, indiferent prin ce mijloace retorice. Un poem care prin simbolurile lui îi anticipează pe Eminescu și Ion Barbu (din poema Riga Crypto și lapona Enigel este
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
virtutea cea mai de preț este asceza. O asceză provizorie, cînd e vorba de amor, un scurt armistițiu pînă ce codul moral e verificat la toate paragrafele. Scenariul este simplu: întîi legea morală și apoi (acolo unde este cazul) răsfățul, desfătarea" (E.S.). Este, cum cu exactitate spune eseistul, figura iubirii condiționate. Dezinteresat de retorică, o utilizează aproape inconștient, practicînd un retorism fără retorică, adiționînd din retorica înaintașilor își afirmă propria retorică. Concluzia universitarului bucureștean este o inspirată radiografie a inspirației dalbului
[Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
inițiale. Iată cum îl portretizează matematicianul Octav Onicescu, fost elev din generațiile antebelice: "cu alt temperament, în general zâmbitor, dar cu mici violențe repede stăpânite, în general simpatice, pentru cine nu era obiectul lor imediat. Ora de franceză era o desfătare spirituală...."92. Pentru un alt absolvent, Ion Sân-Giorgiu, Iacobeanu apare ca singura figură de dascăl model: "e drept, că gustul literaturii nu l-am prins de la profesorii mei. Un singur profesor se ridica deasupra celorlalți și aducea întotdeauna în mijlocul nostru
[Corola-publishinghouse/Science/84940_a_85725]
-
în toate zilele Paștile"; "nasc și în Moldova oameni". Nicolae Costin († 1712), fiul lui Miron, suferă de pedanterie, și predoslovia la a sa Carte pentru descălecatul dentîi începe în stilul molierescului Diafoirus: "Nime mai bine și mai pe scurt toată desfătarea istoriei n-au cuprins, iubite cetitorule, decât acela domnul voroavei râmlenești, Cicero, carele o au numit ocârmuitoarea vieții" etc. Așadar Nicolae e un erudit. Însă talentul nu-i lipsește și portretistica lui e mușcătoare și plastică. În special asupra lui
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
o libertate "limitată" de către cititorul însuși. 3.2.3.5. Scriitura ca pluralitate a vocilor Roland Barthes par Roland Barthes continuă, subiacent, unele teze din Gradul zero al scriiturii, imprimându-le un caracter mai tranșant. Astfel, scriitura apare ca "o desfătare seacă, ascetică, fără efuziuni"286, excluzând posibilitatea exprimării. Creativitatea, emoția sau vraja sunt sortite unei fixări pe care Barthes o contestă, în special pentru un limbaj de tip poetic. În același timp, scriitura este definită printr-o relație de contradicție
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
o contestă, în special pentru un limbaj de tip poetic. În același timp, scriitura este definită printr-o relație de contradicție cu termenul de operă. Dacă aceasta din urmă este un lucru încheiat, o marfă definitivată, scriitura, în schimb, produce desfătare, fiind sortită să rămână neîncheiată, mereu în formare. Ea excede vorbirea și devine un suplement care se înscrie într-un alt raport al locutorului cu inconștientul. Să concludem cu Barthes, înaintea lui Derrida! că vorbirea este întotdeauna în urma scriiturii. Dacă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
limbajului și plăcerea aplicată textului se transformă în demersuri deconstructive care vor substitui acum textul scriiturii prin invocarea etimologiei. Teoria textului este, de fapt, o hipologie care presupune țeserea (asemănătoare pânzei de păianjen) și rețeserea semnificațiilor ce procură plăcere și desfătare. Textul este aici scriitură-în-act, o instanță care, fără a fi un dialog, suprimă categoriile opuse de subiect și obiect, precum și pe aceea de metalimbaj, din moment ce nu recunoaște garanți de tipul cauzei, instituției sau al altor concepte metafizice. Realizând disocierea între
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
fără a fi un dialog, suprimă categoriile opuse de subiect și obiect, precum și pe aceea de metalimbaj, din moment ce nu recunoaște garanți de tipul cauzei, instituției sau al altor concepte metafizice. Realizând disocierea între textul-bolboroseală, textul de plăcere și textul de desfătare, Barthes reafirmă pluralitatea, intranzitivitatea scriiturii și imposibilitatea de a exista în afara "textului infinit" aceste trăsături dându-i posibilitatea scriitorului de a "lupta" împotriva ideologiei care se vrea, totuși, enunț încheiat, definitivat. Prin complexitatea teoretizărilor, Roland Barthes a influențat și, după
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
-ți numele, cu piciorul candid precum Saliile în cele trei temple vor bate pământul...333 Îl lăsăm pe Horațiu să se emoționeze la gândul că cei cincizeci de ani ai săi nu-i mai permit să se bucure de asemenea desfătări ale vârstei juvenile: nouă ne este suficient în acest moment că am avut în fața ochilor atmosfera de la întâlnirile (convivia), care aveau loc în casa lui Paulus Fabius Maximus, la care lua parte, inter convivas, și Ovidiu, potrivit mărturiei sale. Paulus
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a vieței mîhnire, Te plimbi tu pe cîmpul tăcerii-nchinat, De simți o suflare, d-auzi o șoptire, E glasu-unui Înger de tine-ncîntat.” PÎnă ce „gîndirea (...) se Întoarce cu durere” spre priveliștile triste ale existenței, poetul mai gustă o clipă de desfătare În „vesela vale”. Aici: „Tot mișcă, Încîntă a noastră gîndire; Tot are farmec, tot este mister...”. Valea mai apare o dată În poemul Viața cîmpenească, sub forma spațiului (pierdut) al copilăriei: „Cu gîndul mă Întorceam La locurile dorite, În valea ce-atît
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
leul ce izbește a temniții tărie, Și geme furios.” Este figura contestației, dublată de figura dorinței (eminesciene) de repaos. În limbajul lui Gr. Alexandrescu, asta Înseamnă a gusta pacea. Amorul este, acum, o sursă de nefericire: privirea Întinde curse, lanțuri, desfătarea naște amărăciune. SÎnt patimi mai nobile, mai mari, mai vrednice pentru un bărbat decît amorul. În limbajul lui uscat didactic, Gr. Alexandrescu se Întîlnește cu misoghinul Schopenhauer: „Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și trăiesc În durere ca-n elementul meu” exprimă filozofia lui de viață. Gr. Alexandrescu se crede predestinat durerii („Închinat durerii”), aruncat Într-o lume străină („străin În lume, lipsit de orice bine”), făcut să cunoască mereu gustul lacrimilor și desfătarea plînsului. Poetul care anunță nașterea unui timp mai bun crede că „tot ce e-nalt aide” și piere. Apare, astfel, o nepotrivire Între morala omului și vizionarismul poetului. Viitorul este construit pe o mare decepție. Voința de Înălțare, mărire a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gravă a spiritului liric și ea poate fi definită prin Încercarea de a aduce lucrurile la starea de puritate matinală. Încercare bizară, contrară notei de senzualitate, aerului greu de alcov, pastei groase din poemele acestea În care pasiunile tind spre desfătare și răsfăț. Însă acesta este Bolintineanu: contradicția este regula lui, nonsensul este sensul limbajului său. Violența caută În Florile Bosforului și alte versuri complicitatea diafanului. Senzualitatea orientală, reputată prin rafinamentul ei complex, tinde spre „farmecul virginal”... Dar să revedem, mai
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un chip mai direct sensibilitatea proprie În poezie și de a lărgi aria de referințe În sfera materiei. Bosforul său este un ținut În care se simte viața cosmosului, omul - „fiu al piericiunii”, „mizeră țărîna” - are, aici, partea lui de desfătare. Clima este „prefumată” cadrul vieții - „superb, desfătător”, cerul comunică În mod misterios cu apa și pămîntul Într-o Îmbătătoare simbioză: „cer, aer, valul mării, e-o palidă coloră”... Peste tot se simte freamătul corespondențelor secrete: „cer, pămînt, eter și lună
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aproape, se vede lucrarea dumnezeiască: „O pulbere-argintoasă de mii de peștișori, Frumoase mozaice, divine, infinite, Ce schimbă-ale lor forme bizare, strălucite! Ce ne amintă Încă p-al vieții autor, Făcînd ca să se uite durerea ce dărîmă!” și efectul ei este desfătarea care șterge contururile aspre ale lumii. Desfătător, cu efecte purificatoare este și tabloul cu delfinii care Însoțesc, Într-un joc nebunesc, pe Îndrăgostiții fugari: „Iar delfinii sprinteni trec ușori prin valuri urmărind caiacul și al lor amor”. Imagine superbă ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
mult mai dulce decît chiar libertatea!...” neliniște repede convertită Într-o plăcere fără margini. Angoasa nu-i făcută pentru Bolintineanu. Tristețea cea mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Bolintineanu. Tristețea cea mai adîncă (aceea a lui Conrad) devine hrana unei zgomotoase bucurii lirice. O bucurie ce ia ușor drumul desfătării. Există mai multe trepte ale voluptății În poezia lui Bolintineanu și pe treapta de sus stă răsfățul: o desfătare risipitoare, o voluptate dalbă, dulce, matinală, voluptatea, aș zice, a simțurilor tinere. Rolul privirii este să deceleze În natură (artă) asemenea zone matinale. Este izbitoare, În poeme, recurența motivului virginității. „Vergural” este un atribut care se atașează ușor de obiect
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și Întunericul, sclavia și libertatea, dragostea și moartea etc... Lingă răsărit este, În poemele lui, mereu un apus falnic, lingă stînca semeață o prăpastie adîncă... „Alături cu lumina e umbra care zace” - scrie poetul Într-un loc. Dulcele, suavul, dalbul, desfătarea, răsfățul, beția sufletului se sprijină pe noțiuni din sfera amarului, sălbaticului, asprului, melancoliei, singurătăți, obscurului etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Nu voi plăceri molatici născute-n sărbătoare, Nici tinere fecioare, fragile, blînde flori”... Însă lumea Bosforului (lumea fizică și pasională) este, cu precădere, o sărbătoare a voluptăților molatice, a răsfățului. Sentimentul securității Începe la Bolintineanu de la frontiera plăcutului, dulcelui, dalbului, desfătării, cu alte cuvinte: de la un anumit grad de corupere a matinalului, verguraului, suavității etc. „A gusta dulcea bucurie”, a bea „dulcea/roua de cerești plăceri” și, În genere, viața În acest eden dulce sugerează o Întîrziere În desfătare, o prelungire
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]