2,549 matches
-
global: Societatea deschisă în primejdie, Polirom/Arc, Iași/Chișinău, 1999, p. 164. 136 H. White, Metahistory, Johns Hopkins University Press, Baltimore & Londra, 1973, p. 314. 137 Ibidem, p. 315. 138 G. Soros, op. cit., p. 71. 139 R. Aron, Istoria și dialectica violenței, Babel, București, 1995, p. 68. 140 Idem, Arheologia cunoașterii, Univers, București, 1999, p. 78. 141 K.R. Popper, În căutarea unei lumi mai bune, Humanitas, București, 1998, p. 160. 142 Idem, Cuvintele și lucrurile, Univers, București, 1996, p. 287. 143
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
of History, The Bobbs-Merrill Company, Indianapolis, New York, 1973, p. 14. 212 I. Berlin, op. cit., p. 48. 213 Ibidem, p. 57. 214 Ibidem, p. 51. 215 I. Berlin, op. cit., p. 60. 216 A. Schopenhauer, Arta de a avea întotdeauna dreptate sau Dialectică eristică, Art, București, 2007, p. 11. 217 G. Uscătescu, Proces Umanismului, Ed. Politică, București, 1987, pp. 87-88. 218 Al. Duțu, Ideea de Europa și evoluția conștiinței europene, All, București, 1997, p. 67. 219 N. Breban, Trădarea criticii, Ideea Europeană, București
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
acum se mai pot adăuga forța logicii lui Marx și atracția exercitată de legile universale enunțate de el. Marx a fost un continuator al lui Hegel, iar influența acestuia s-a resimțit în multe dintre ideile sale (gîndirea istoricistă, formarea dialecticii și sistemismul propus). Hegel era capabil să scoată "iepuri fizici pur reali din jobenuri pur metafizice"6, aceasta arătînd înclinațiile intelectualității germane care prefera să refuze studiile tehnice în favoarea studiilor metafizice. În acest context, gîndirea lui Marx evoluează pe aceleași
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus () [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
și despre neînțelegere, malentendu, ca formă a receptării, a lecturii critice. În istoria literaturii, noi puncte de vedere corectează, nuanțează, denunță (obligatorii) vechi malentendu-uri. Dinamica ideilor sudează în tandem "neînțelegerea" și corectarea punctului de vedere, ca momente cu o vizibilă dialectică. Malentendu-ul poate fi, pînă la urmă, fertil, ferment pentru dezbaterea viitoare; așadar, într-un mod sofisticat, poate: generos. De la ignoranță la mistificare (în pragul căreia se oprește, căci neînțelegerea este benignă), de la interpretarea eronată la verdictul asupra valorii, malentendu-ul obligă
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ardere (prin iubire) se poate ajunge la o viață purificatoare, încât poetul se gândește la o renaștere în felul păsării Phoenix: "Pot să mai revin luminos din el ca/ Pasărea Phoenix?" (Strofa a IV-a). Oda eminesciană dezvoltă "o întreagă dialectică existențială" (Edgar Papu). Neîmplinit în aspirațiile sale spre absolut, poetul își caută salvarea prin moarte și simte "nepăsarea tristă" și "voluptatea morții". În final, depășind forma elegiei, unele versuri amintesc de trecerea în neființă, de regăsirea propriei identități. Într-o
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cu totul nu mai are ce să dea, când misia fanarioților de zdrobire a rânduielilor vechi s-a împlinit, atunci un nou atlet, ce din veacuri se părea adormit, se deșteaptă și se arată în arenă", observa Bălcescu, atent la dialectica schimbărilor sociale. Disperarea i-a făcut pe români să recurgă uneori la "insurecție, acel drept legitim al popoarelor chinuite". Așa s-a întâmplat la 1821, așa a dorit Bălcescu să facă la 1848, înțelegând că abolirea vechilor așezăminte nu era
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
căpătase un contur destul de clar în sufletul națiunii și că diplomația n-a făcut decât să tragă concluziile unui proces istoric. Între "pohta" Viteazului de la 1600, nefavorizată de circumstanțe, și actul de la 1 Decembrie 1918, istoria înscrie datele unei probleme, dialectica unei idei ajunsă la împlinire. Acel "regat al Daciei" pe care anchetatorii îl puneau anume pe seama lui Horia, către finele secolului XVII, nu era altceva decât proiecția firavă a acestei idei, ca și planul unei Românii întregite și suverane conceput
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]
-
Daneliuc într-o ficțiune cinematografică subversiva, semnificativ intitulată Glissando, a putut constitui, în felul ei, o revanșa. Din păcate, însă, puținii comentatori de astăzi care se referă la calitățile ori, dimpotrivă, limitele acestei pelicule acordă atenție acestui detaliu semnificativ pentru dialectica raportului dintre ficțiunea literară și transfigurarea ei cinematografică: Glissando este, finalmente, (și) o ecranizare a unei nuvele cezarpetresciene. În cel mai bun caz, specialiștii în cinematografia românească îl recomandă drept "ecranizarea unui român de epocă" confuzia nuvelă-roman o regăsim, spre
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
și înțeleagă pe Dostoievski, Tolstoi, Kierkegaard, Nietzsche și Kafka. Se poate spune că, față de culturile ultrarafinate, "barbarii", ca să rămânem la termenul pe care îl folosește, nu fără ironie, Sábato, au avut un rol important, cultura fiind un proces în continuă dialectica, iar în aces joc de forțe și contraforțe, America Latină are importanță pe care a avut-o întotdeauna, ca expresie a unei culturi noi, primitive, ingenue, unde abundă peisajul inedit, capabilă, deci, să ofere perspective noi. După primul război mondial, în
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
mondial, în novelistica europeană asistăm la un proces de rafinament literar, care culminează cu Contrapunct al lui Huxley, considerat de fanaticii vremii ca fiind cel mai mare român al secolului. Nu era greu să intuiești ce va urma, în virtutea aceleiași dialectici din școlile artistice dintre perfecțiune și neprelucrat, sălbatec. Cu un geniu deconcertant, cu cea mai mare îndemânare artistică ce se poate vedea într-o opera literară, prin vocile unor personaje cinice și sofisticate, cerebrale și decadente, care vorbesc ca niște
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
morminte, Julio Cortázar, cu Șotronul, García Márquez, cu O sută de ani de singurătate, Carlos Fuentes, cu Regiunea cea mai transparentă; pe Sábato îl situam, fără ezitare, în lumina unei schimbări valorice, romancierul înțelegând schimbarea ca parte dintr-o umană dialectica a speranței, singura capabilă de a depăși opoziția dintre "noroi și stele", dintre omul concret și cel abstract, dintre spirit și viața. La Sábato, schimbarea se integrează în eternă dramă umană sau, așa cum spune Claudio Magris, în Sábato se unesc
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
ambițioase, dorința de a atinge autocontrolul total prin "a gandi împotriva ta însuți", reluarea până la obsesie a concepției lui Nietzsche despre puterea de a lupta contra debilitaților, a sănătății contra bolii, desfășurarea unei mușcătoare ironii (mult diferită de sistematică și dialectica ironie și sobrietate prezente la Kierkegaard), preocuparea pentru lupta contra vulgarității și a dezgustului, atitudinea ambivalenta față de vocația poetica, atracția seducătoare, dar căreia îi rezista, pe care o are asupra lor conștiința religioasă, ostilitatea față de istorie și față de mare parte
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
agoniei și înaintării în moarte înseamnă luciditate extremă, înseamnă a privi viață și moartea eliberate de iluzii. Viața că o lungă agonie sau, cum consideră Sábato și Cioran, ca "o călătorie spre mormânt", este de fapt o altă formulare a dialecticii demonice a vietii care naște forme pentru a le distruge într-o succesiune irațională; problemă salvării, a mântuirii nu este valabilă pentru Cioran, în schimb la Sábato, salvarea constă în speranța. Speranța se naște când omul este nefericit, când ne
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Dan Oltean 14, Cioran este "absolutul care evoluează". Ar fi o eroare să-l considerăm pe Cioran doar un sceptic sau doar un negativist spune Dan Oltean -, el este de fapt și una și alta, adică acestea împreună sunt piesele dialecticii sale. Viața, spune Cioran, este cuprinsă în infinitul morții, absolutul poate proveni din aceeași viața, dar prin negarea morții sau prin asumarea ei conștientă, cu scopul final de a "crea o lume în noi"; că și Sábato, Cioran crede că
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
salva prin iubire, singurul izvor al speranțelor"63. Iubirea poate aduce lumină în suflet, iar atunci întunericul și prăpastia nu vor mai fi o atracție, o tentație. Dar pentru a avea acces la lumină totală trebuie să fi scăpat de dialectica și antinomia lumină-întuneric, ajungând la autonomia absolută a luminii. La ce bun, însă, daca lumină are valoare numai raportată la întuneric, sau daca lipsa întunericului nu este neapărat lumina? "Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
cu restul continentului, cu vocația creării acelei Patrii Mari imaginate de Bolivar. Cu timpul, partea europeană a argentinianului capătă mai multă valoare în ochii săi decât cea latino-americană, pentru că în prezent locuitorul acestui ținut să înțeleagă că realitatea lor este dialectica și că este greșit și inutil să se nege condiția de latino-american, ca și pe cea de origine europeană. "Poate că aceasta dualitate îi conferă argentinianului această neliniște, aceasta preocupare pentru destinul patriei, dar și atâta bogăție spirituală, complexitate a
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
-se zadarnic între înălțări și prăbușiri, între Răi și Iad, între lumină și întuneric, ca și eroii lui Sábato: Omul este prea contradictoriu și nesațul, el nu se conformează cu o culoare, un gen de muzică, un scriitor. De exemplu, dialectica zi / noapte este și dialectica fantastic / obișnuit, simbolic și rațional. Toți suntem în același timp sfinți și demoni, în funcție de moment și de cel pe care îl avem dinainte. Toți suntem miloși și indiferenți, atei și credincioși. Cel puțin așa știu
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
prăbușiri, între Răi și Iad, între lumină și întuneric, ca și eroii lui Sábato: Omul este prea contradictoriu și nesațul, el nu se conformează cu o culoare, un gen de muzică, un scriitor. De exemplu, dialectica zi / noapte este și dialectica fantastic / obișnuit, simbolic și rațional. Toți suntem în același timp sfinți și demoni, în funcție de moment și de cel pe care îl avem dinainte. Toți suntem miloși și indiferenți, atei și credincioși. Cel puțin așa știu din experiențele mele proprii și
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
trăirii grave, intense, a dramei omului amenințat de oroarea apocalipsului, dar și însuflețit de posibila lui salvare printr-un catharsis care include puritatea, eroismul, meditația și creația artistică: "Artă și literatura trec dincolo de eu, intrând în profunzimea lui. Prin această dialectica existențiala, atingem universalul prin intermediul individualului: când eu simt și îmi exprim sentimentele cele mai profunde, fiecare din cititori va simți că eu, de fapt, ating problemele lui. Intrând în profunzime în eu-l meu, și numai așa pot să intru
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
semnificațiile gnoseologice și evolutive ale configurațiilor motivaționale din activitatea școlară. Din multitudinea aspectelor implicate ne vom opri doar la trei din ele, pe care le vom exemplifica. Astfel, în context școlar, motivația educațională poate avea calitatea de: Scop - reflex al dialecticii în plan proiectiv a raportului dintre valorile (stimulările) externe (extrinsece) (Ve) și cele intrinsece (Vi); starea motivatorie constituie obiect al activității de bază; motivul se află într-o situație de concordanță și complementaritate cu obiectivele educaționale, în ciuda anteriorității sale temporare
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
structura personalității constituie două din sarcinile teoriei și practicii educaționale. Într-un plan mai larg, prin aceste sarcini se urmărește ”o mai bună și mai precisă analiză a comportării oamenilor pe diferite trepte istorice ..., adică o explicare mai concretă a dialecticii obiectivului și subiectivului, spontanului și conștientului, necesității și libertății”. Prin funcțiile sale explicative și axiologice, teoria legică a motivației este definitorie și pentru înțelegerea formării concepției filosofice, pentru înțelegerea rolului personalității în procesul istoric al devenirii sociale și al celei
Motivația învățării școlare by Mioara Vasilachi, Maria Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Science/1756_a_92285]
-
Discursul puterii, Constantin Sălăvăstru • Discursul filosofic postmodern, Camelia Grădinaru • Dilthey sau despre păcatul originar al filozofiei, Radu Gabriel Pârvu • Estetica pragmatistă. Arta în stare vie, Richard M. Shusterman • Filosofia artei, Florence Begel • Filosofie românească interbelică, Viorel Cernica • Formele elementare ale dialecticii, Jean Piaget • Introducere în filosofia minții, Teodor Negru • Înțelegerea filosofiei, Yves Cattin • Lexic de filosofie, Alain Graf • Marii filosofi contemporani, Alain Graf • Marile curente ale filosofiei antice, Alain Graf • Marile curente ale filosofiei moderne, Alain Graf • Marile noțiuni filosofice 1
Dreptate distributivă şi sănătate în filosofia contemporană by Loredana Huzum () [Corola-publishinghouse/Science/1416_a_2658]
-
aceea care furnizează aceste adevăruri. Deducția conservă și explicitează cunoștințele, iar inducția alimentează gândirea cu cunoștințe. Premisa majoră a unui silogism este o concluzie inductivă, iar premisele inducției sunt concluzii deductive” 45. Între inducție și deducție există deci o unitate dialectica, ele sunt, pe de o parte, contradictorii și inseparabile, pe de altă parte sunt într-un proces continuu de întrepătrundere în cursul căruia inducția este primordială iar deducția este secundă. Principalele etape ale procesului de cunoaștere teoretică și de transformare
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3069]
-
aceea care furnizează aceste adevăruri. Deducția conservă și explicitează cunoștințele, iar inducția alimentează gândirea cu cunoștințe. Premisa majoră a unui silogism este o concluzie inductivă, iar premisele inducției sunt concluzii deductive” 45. Între inducție și deducție există deci o unitate dialectica, ele sunt, pe de o parte, contradictorii și inseparabile, pe de altă parte sunt într-un proces continuu de întrepătrundere în cursul căruia inducția este primordială iar deducția este secundă. Principalele etape ale procesului de cunoaștere teoretică și de transformare
Logica între gândire și limbaj by Elena Manea () [Corola-publishinghouse/Science/1693_a_3068]
-
disperare să moară vorbește despre ,,spațiul literar topic" kafkian în care doctorii ar înțelege dorința pacienților de a se elibera, de condiția dată, prin moarte. Situația ,,societății topice" în care trăiește Kafka este cu totul alta. În situația lui Blecher dialectica ,,societate topică" vs. ,,spațiul literar topic" poate fi rescrisă în termenii ,,loc rău" vs. ,,loc bun"166. Bivalența acestor spații este mai mult decât evidentă, în sensul că același loc acționează uneori pozitiv, alteori negativ asupra eului. Odaia, de exemplu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]