2,212 matches
-
o spune însuși poetul: "El este! el este!/ El poartă valoarea în sine,/ el are sămânță". Poetul îl întrupează, îl împodobește, îl mișcă într-un întreg univers imanent și transcendent, pentru ca apoi să se raporteze la el identificându-se cu divinul: "o, linii spectrale ale vieții mele/ îndepărtare secretă și perpetuă/ a insului de sine însuși,/ pretutindeni și cu atâta pasiune/ încât tot ceea ce se vede ar trebui să nu se vadă/ din pricina răspândirii lui pretutindeni." Ipostaza creatorului este similară cu
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
majorului și la o reabilitare a banalului în sensul descoperirii unor semnificații noi, încercând alte măsuri în fixarea valorilor. Apare, încă în acest volum, o sete de dezmărginire, o sete cosmică precum în poemele "Târziu", "Rame", "Focul sacru". Apare obsesia divinului: Dar când mă trezesc/ Văd un ochi care mă pândește/ În piatra de acolo". Se simte, odată cu "Moartea ceasului", parcă un accent liric mai pronunțat, ce se amplifică și mai mult în "Tinerețea lui Don Quijote" cu un sentiment de neliniște
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
similară creației divine. Există în poemul titular un soroc al creșterii care ne trimite la L. Blaga, fără însă să se transforme într-o jubilație schilleriană, ca în poemul "Focuri de primăvară". Poetul trăiește direct o stare de identificare cu divinul, dar în același timp mărturisește o mare singurătate. Finalul poemului este o invocație către un principiu sau către o ființă care să-l împlinească în anotimpul mieilor primi: "Afară gem berbecii, înăuntru plâng mieii,/ Targa de iarbă tulbure e jilavă
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Ca și la Marin Sorescu și la alți poeți contemporani, apare lumea ca teatru. Poetul își imaginează lumea ca o imensă scenă în care actorii joacă "piesa de alb și de frig". Menționează și timpul când vor avea ochi, ochii divinului, deci timpul când vor avea conștiința absolutului. "Ochiul pe scenă le va plesni și va fi iarnă". Va fi deci iarnă, iarna ca și Nordul simbolizând regiunea rece, propice realizării marilor idei: "Ca să știm până unde putem ajunge/ Ca să pricepem
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Pescarul, lăcașul divinității este biserica de frig: "Biserica aceea pe care-a nins și stâlpii/ de cărămidă roșie și focul de lumânări nesigur/ Și noi, adică nimeni, și ei, adică nimeni,/ și dumnezeu, adică însuși frigul." În acest dialog cu divinul, Adrian Păunescu debutează arghezian, dar suferința eșecului, sfâșierea neputinței se adâncește la dimensiuni blagiene ("Psalm"). Sentimentul naturii se include și el în confesiunea furtunoasă a poetului. Natura se extinde pentru a putea cuprinde eul său tumultuos. Poemul "O toamnă" ne
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
Acest scenariu didactic este conceput pe un număr de cinci ore și își propune să realizeze ideea conform căreia creația artistică poate fi socotită un "autoportret" al creatorului său. În procesul creației artistice, scenariul ontologic al creației "după chipul asemănarea" divinului se repetă, este același. Dumnezeu a făcut lumea după chipul și asemănarea sa, artistul creează opera la fel. Opera artistică (literară) este, în ultimă instanță, un autoportret tainic al artistului (scriitorului). Cartea de literatură mărturisește chipul adevărat al autorului ei
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
cuvintelor. (Anexa VI) Prin intermediul acestei problematizări se va ajunge la a se expune și discuta despre ipostasurile divine, despre ființa divină, existența persoanelor Sfintei Treimi, relația dintre ele. Pe tablă va fi reprezentată schematic relația dintre ipostasul uman și cel divin în Hristos. Mântuitorul nostru și-a păstrat natura Sa divină și ipostasul divin fără a afecta prin întrupare unitatea Sfintei Treimi, Aceasta rămânând în natura Sa neschimbată și nestricată. Pe de alta parte, în Hristos întrupat, pe lângă natura sa divină
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
http://orthphoto.net/ http://ro.orthodoxwiki.org/Nebun pentru Hristos http://www.crestinortodox.ro/comunitate/album file.php?user=windorin&album id=6&media id=542 REFLECȚIA DIDACTICĂ Chipul lui Dumnezeu rămâne începutul oricărui lucru bun în om. Ascensiunea omului spre desăvârșire, spre asemănarea cu divinul, poate fi comparată cu o rază de soare care străbate cerul în zorile dimineții sau cu lumina timidă dar hotărâtă a unei lumânări în întunericul necunoașterii. În tragedia căderii omului în păcat, a rămas mereu prezentă o idee salvatoare: cea
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
cu o rază de soare care străbate cerul în zorile dimineții sau cu lumina timidă dar hotărâtă a unei lumânări în întunericul necunoașterii. În tragedia căderii omului în păcat, a rămas mereu prezentă o idee salvatoare: cea a asemănării cu Divinul. Sămânța de dumnezeire din noi e cea care ne poate salva, dacă îl acceptăm pe Dumnezeu ca model suprem de existență fără de care omul "nu poate face nimic" conform cuvintelor lui Hristos cel împărtășit nouă. Anexa I Anexa II Anexa
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
numește N. Ma nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
nolescu, ori un poem ce ilustrează „lirica măștilor“ (T. Vianu). Item 2: prezentarea a două imagini/idei poetice relevante pentru tema și viziunea despre lume din textul poetic studiat În acest poem al „aspirației dinspre pământesc înspre divin și dinspre divin înspre pământesc“ (Rosa del Conte), Eminescu își structurează viziunea poetică pe două planuri. Planul terestru uman și cel cosmicuniversal tind să se apropie sau să se delimiteze, figurând un model închis, sferic al operei. Primul plan este focalizat asupra celor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
ediții eminesciene (Editura Gramar, 1997), al cărei text păcătueiește nu doar prin "miile de greșeli de dactilografie și de corectură", pe Al. Andriescu, în calitatea sa de editor pur sentimental al ediției G. Călinescu; diseminându-și propriile notel printre cele ale divinului critic, incriminatul profesor ieșean "practic învelește miezul deja aflat în coaja unui editor, într-o a doua coajă, a sa, ne dă nuci verzi și ne povestește cât de dulce este sâmburul". Despre "ediția Eminescu a Muzeului Literaturii Române" (coordonată
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
are șanse de a propăși în cazul unor naturi hipersensibile, aprioric sortite dispariției (a se vedea moartea celor doi copii Hanno din "Casa Buddenbrook" și a lui Tadzio din "Moartea la Veneția", singurul copil-personaj mannian ce se va salva fiind divinul Iosif). Geniul narațiunii, spiritul tutelar al tuturor cărților sale, își face, în fine, apariția în romanul de bătrânețe "Alesul". Thomas Mann își ia această libertate de a se propulsa în arena cărții, în toată gloria sa de suveran povestitor. Doar
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
lucrurilor pe nume. Autorul are în vedere atât cronica literară curentă, cărțile de critică, cât și istoriile literare (mai mari sau mai mici) care au consemnat autori și cărți de poezie, proză, dramaturgie, și continuă să o facă. Anticălinescian (deși "divinul" critic este invocat, analizat deferent și citat copios), dar și antimaiorescian (prin grilă lovinesciană), profesorul Negrici nu pregetă să acuze spiritul critic românesc (inclusiv pe sine), diacronic și sincronic vorbind, de slăbiciuni, orbiri și nevolnicii, de obediența retoricii magnificării unor
Fără menajamente : critici, istorici literari şi eseişti români by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1441_a_2683]
-
să confirme anumite intuiții fundamentale." (Adrian Marino, Prefață la volumul G. Călinescu, Scriitori străini, E. S. P. L. A., București,1967). Interesul criticului pentru "iluzia" realului, pentru lumea als ob, se împărtășește de la viziunea scriitorului, creator de universuri. Într-un loc, divinul critic leagă opera de (ceea ce astăzi, pe urmele psihanalizei literare, și ale Marthei Robert, s-ar numi ) romanul familial: " Nu încape îndoială că Horațiu a suferit de un sentiment secret de inferioritate socială. Era fiul unui libert, deci al unui
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
sevele pământului; 21. "Tristețea metafizică" provocată de dispariția timpului paradisiac, instaurând un ritual al spaimei: "Mamă, nimicul marele !/ Spaima de marele îmi cutremură noapte de noapte grădina"; 22. Sentimentul crizei aporetice a realului prin care înțelegem sentimentul pierderii definitive a divinului; 23. Reflexivitatea trăirilor nemijlocite, cugetarea; 24. Ipostaza cunoașterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului; 25. Iubirea e născocitoare de suflete, în pasteluri spiritualizate: "De prea mult aur crapă boabele de grâu/ Pe buzele ei calde mi se naște sufletul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
declin populat de: "portarul înaripat", serafimii, arhanghelii, "porumbelul Sfântului Duh". Profetul se simte înstrăinat, nefericit, văzând că lumea începuturilor, a mitului, nu mai are eficiența originară. În fântâna cu "apă vie" se întrevăd semnele morții, descompunerea formelor de manifestare a divinului: "odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
divinului: "odată vor putrezi și îngerii sub glie". În timp ce totul cade în profan, doar apele din adânc mai păstrează adevărul mitic. Acesta se trage în adânc, departe de cunoașterea umană. Sensul tragic se ivește din ceea ce era spirit și aparținea divinului, absolutului. Gorunul În elegia Gorunul, L. Blaga valorifică mitul mioritic, mit care sugerează seninătatea în fața morții, acceptarea acesteia ca pe un fenomen firesc, știind că după moarte urmează integrarea în circuitul universal, în Marele Tot. Se aseamănă până la un punct
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
eterniza clipă. În românele sale, alsolutul, sau, cum îl numește Paul Alexandru Georgescu, "numenul", adică perfecțiunea, ideea fără cusur, este capacitatea omului de a se devota necondiționat unei cauze, de a se dărui total unei ființe, este "experiența umană a divinului", așa cum apare la teologul protestant Otto Rudolf, în opera să Lo sânto. Sobre lo racional e irracional en la idea de Dios5. Acesta analizează categoriile de "sfânt" și "numen" că experiența religioasă fundamentală. Mircea Eliade spune că Otto Rudolf încearcă
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
experiența religioasă fundamentală. Mircea Eliade spune că Otto Rudolf încearcă, de fapt, să facă o analiză nu a ideilor de Dumnezeu și religie, proprii teologiei tradiționale, ci a formelor experiențelor religioase comune. Preluând ideile lui Rudolf privind experiență umană a divinului, ideea transformării "sacrului" în "numinos" este prezentă și la María Zambrano, care descrie sentimentul pe care ambele categorii le provoacă în om, cu modalitățile sale de expresie. "Numinos" înseamnă, în concepția lui Otto Rudolf, preluat de María Zambrano 6, "un
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
sub forma sa exprimata prin imagini. Misterul esențial inexplicabil "esența" misterioasă a vieții, dacă-i putem spune așa este cel care, suferind o transpunere pe plan imaginativ, reprezentată sub forma unei imagini pur simbolice, a fost numit în toate timpurile "Divinul". Pentru a înțelege procedeul mitic în lumina întregii lui consecințe inevitabile, lipsit de orice element speculativ, este important să-i urmărim evoluția pas cu pas. Transpusă pe plan mitic, problema esențială se prezintă sub forma unei întrebări referitoare la originea
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
biogenetic, animalul este strămoșul omului (totemismul). Concepția animistă reflectă adevărul că ființa umană este descendenta evoluată a animalului, care a pierdut însă siguranța instinctivă, repaosul instinctiv din cadrul sensului vieții (paradisul) și este expusă fricii. Strămoșul animal devine simulacrul magic al divinului, adică opusul spaimei, seninul magic al vieții satisfacute de ea însăși. Divinizarea magică și totemistă a animalului-strămoș (cultura vînătorilor) va fi în cele din urmă înlocuită de divinizarea magică a omului-strămoș, de cultul morților (cultura păstorilor), ca să evolueze în epoca
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
facă acest pas, deoarece doar el va putea duce la găsirea remediului disperării tot mai mari, sentimentului de a fi pierdut sensul vieții, esența, esențialul. Evoluția mitică a constat în separarea din ce în ce mai distinctă a necunoscutului misterios de viața manifestă: a "divinului" de pămîntesc, a esenței de aparență. Epoca științifică nu va putea continua evoluția aceasta pe un plan mai elevat. Pentru ea, misterul întregii vieți nu va mai fi explicabil de acum înainte. Tot ce va putea face ea în privința misterului
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
morfogenetic" imaterial, care formează și influențează, prin rezo-nanță-vibrație selectivă și ingenioasă, fiecare corp viu pe parcursul evoluției sale. Știința nu a reușit încă să-l "supravegheze îndeaproape" pe Dumnezeu. Ca și biologii, fizicienii s-au apropiat foarte mult de înțelegerea manifestării divinului. În laboratoare, ciocnirea extraordinară a protonilor și antiprotonilor a produs un puternic fulger energetic, un Big-bang microcosmic, prin care au apărut milioane de minuscule "mingi de foc", mult căutatele particule W. Această descoperire se apropie mult de visul einsteinian de
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
Luc Ferry, cu titlul Omul-Dumnezeu sau sensul vieții (1996). Lucrarea își propune nici mai mult nici mai puțin decît divinizarea omului, o autodivinizare desigur, specifică societăților moderne secularizate. Ar fi vorba, de fapt, de un dublu proces, de umanizare a divinului, asimilat tot mai mult conștiinței individuale și de divinizare a omului, prin iubire și sacrificiu. "Homo homini deus", cum spunea Feuerbach. Stăpînit de o morală, de o etică orizontală, omul a pierdut verticalitatea divină, ajun-gînd să-și sacralizeze corpul, drepturile
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]