2,407 matches
-
172-174; Iosif Vulcan, Ludovic Dauș, „Străbunii”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIII, 1900-1901; I. Caragiani, Ludovic Dauș, „Eglè”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXIV, 1901-1902; G. Bogdan-Duică, „Eglè”, poem dramatic de Ludovic Dauș, CL, 1903, 12; Mihail Dragomirescu, Dramaturgie română, București, 1905, 217-212; Iosif Vulcan, Ludovic Dauș, „Blestemul”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXVII, 1904-1905; Sanielevici, Încercări, 90-97, 132-138; Chendi, Fragmente, 215-222; A. Naum, Ludovic Dauș, „Iluzii”, AAR, partea administrativă și dezbaterile, t. XXXI, 1908-1909; Rebreanu, Opere, XII
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286701_a_288030]
-
vremuri grele de urgie”. Ecouri eminesciene vibrează în multe poeme: „Gândind în anii ce-or să vină/ Acum când pleci să nu mai vii,/ Mi-asamăn viața cu-o pădure/ În urma unei vijelii” (Ruinele sufletului). O. a încercat să abordeze și dramaturgia, publicând în periodice textele Bal mascat și Moise (scrise în colaborare cu N. N. Hârjeu) și poemul într-un act Zile de purpură, în colaborare cu Ion I. Pavelescu, editat în volum probabil în 1916. Totodată a realizat traduceri, în mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288570_a_289899]
-
În școli se studiau intens limbile clasice, se comentau scriitorii Antichității grecești și latine, precum și clasici și neoclasici francezi și italieni, cu deosebire Fénelon, se preda retorică de îndrumare clasică. Nu doar în timpul domniilor fanariote, ci și în următoarea perioadă, dramaturgia clasică a constituit principala sursă a repertoriilor teatrale din Principate. De proveniență clasică erau piesele jucate, în casele boierești, de către diletanți. În 1816, Gh. Asachi organizează, la Iași, prima reprezentație teatrală românească din Moldova, cu pastorala Mirtil și Hloe, tradusă
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
a exprimat plenar în clasicele prin compoziție pasteluri, că proza sa procură delicii de felul celor oferite de literatura clasică memorialistică, iar teatrul său comic include personaje și situații de tip molieresc, în timp ce Fântâna Blanduziei construiește o viziune vrednică de dramaturgia clasică. O natură prin excelență clasică este C. Negruzzi. El debutează în proză cu două nuvele romantice, însă nuvela care impune această specie în literatura română, Alexandru Lăpușneanul, romantică prin sursa istorică de inspirație, devine clasică prin exemplaritatea construcției și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
în cazul dramei lui August von Kotzebue Mizantropia și pocăința, el își permite unele abateri de la textul original, alteori tălmăcirile sunt mai mult adaptări, localizări. Preferințele lui se îndreaptă, dintre autori, spre Molière (Bădăranul boierit, George Dandin, 1836) și către dramaturgie. Astfel, el tălmăcește vodevilul Mademoazel Aise de Étienne Arago și comedia Două bilete după Florian, jucată în 1845. În „Curiosul” publică o tălmăcire din „Le Temps”, Prorocul Petre. În aceeași foaie, semnând cu inițiale, inserează un scurt comentariu pe marginea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
multe piese proletcultiste, cum ar fi Comoara, care a luat Premiul II la Festivalul Mondial al Tineretului și Studenților din 1953. În 1970 piesa Unde-s marile iubiri? i-a fost difuzată de Radioteleviziunea Franceză. Două sunt temele mari ale dramaturgiei lui M.: dragostea și politica sau, preluând titlul unui ciclu romanesc al lui Dinu Săraru, se poate spune „dragostea și revoluția”. Dacă prima temă a beneficiat de pregătirea filosofică a autorului, cea de-a doua a fost puternic marcată de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287979_a_289308]
-
filosofică a autorului, cea de-a doua a fost puternic marcată de ideologia comunistă a momentului, cu toate consecințele care au decurs de aici. „Abia cu Excursia (1977) și Noaptea pe asfalt (1980) se poate vorbi cu drept cuvânt de «dramaturgia» lui Theodor Mănescu”, observa Dan C. Mihăilescu. Producția de tinerețe a dramaturgului suferă de toate viciile literaturii „optimiste” create în perioada „obsedantului deceniu”. În plus, autorul a abordat subiecte străine biografiei sale bucureștene, ca, de pildă, viața satului (Vecinii, Rugul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287979_a_289308]
-
pildă, viața satului (Vecinii, Rugul), ceea ce a accentuat amatorismul și falsitatea conflictului dramatic. Notabile rămân doar ultimele trei-patru piese, scrise după cutremurul din 1977. Caracterul de dezbatere (filosofico-psihico-politică) și obsesia „găsirii” adevărului le conferă, într-o măsură, un loc în preajma dramaturgiei lui Camil Petrescu. Nu e o judecată de valoare, pentru că autorul Actului venețian a creat ceea ce, în filosofia teatrului modern, se numește „drama absolutului”. Cu o precauție asemănătoare se poate vorbi în legătură cu piesele lui M. și de o anume influență
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287979_a_289308]
-
Irozilor sunt factori care au contribuit la folclorizarea acestei reprezentări teatrale. Vicleimul a constituit, de asemenea, un foarte bun mijloc de răspândire a psalmilor lui Dosoftei. În ținutul Săliștei se joacă Mironosițele, piesă religioasă considerată unicul mystère de la passion din dramaturgia noastră populară. Asemănarea cu misterele apusene de tipul Die Marie am Grabe sau Marienklage este evidentă. Totuși, punctul de plecare al acestei reprezentări teatrale îl constituie un poem dramatic, de sorginte locală, al cărei autor este de obicei cunoscut. Acțiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
în circulație pe la mijlocul secolului al XIX-lea, această dramă nu se mai joacă astăzi în Transilvania. În schimb, în Moldova este semnalată în mai multe localități piesa Brâncovenii, generată de aceleași evenimente, dar independentă de spectacolul transilvănean. Vasta răspândire a dramaturgiei folclorice a dus la apariția și a altor forme teatrale. Se cunosc, astfel, piese populare cum ar fi Barbu Lăutaru, Movila lui Burcel, Făt-Frumos, Stejarul din Borzești, rezultate din folclorizarea unor creații culte. La acest proces au contribuit în mare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Ardeal, AAF, 1939; Elisabeta Nanu, Un manuscris cu Irozi al lui Picu Pătruț, AAF, 1942; Tatiana Gălușcă, Mocanii, un joc al românilor din Dobrogea, AAF, 1945; Gh. Vrabie, Există „Mocanii - un joc dramatic popular”?, CFL, 1947; Vasile Adăscăliței, Aspecte din dramaturgia populară. Teatrul popular de haiduci, SCIA, 1956, 1-2; Gh. Vrabie, Teatrul popular românesc, RITL, 1957, 3-4; Letiția Gâtză, Mihai Florea, Manifestări de dramă populară în câteva regiuni ale țării, SCIA, 1958, 1; Lila Nădejde, Tema haiducească în teatrul popular, SCIA
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
Nădejde, Teatrul popular de păpuși în secolul al XIX-lea, SCIA, 1960, 1; Sabina Cornelia Stroescu, Un aspect al literaturii dramatice: drama haiducească „Jianu”, „Studii și cercetări de etnografie și artă populară”, 1960, 255-290; Vasile Adăscăliței, „Nunta”, o piesă a dramaturgiei folclorice moldovenești, SCIA, 1961, 2; Massoff, Teatru rom., I, 25-49; Vasile Adăscăliței, Elemente laice și colinda românească, ALIL, t. XIII, 1962, fasc. 1; Olga Flegont, Contribuții la cercetarea formelor vechi de artă teatrală populară, SCIA, 1962, 2; Ion Mușlea, „Cântare
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
minerilor români din nordul Transilvaniei, SILF, 1964; Vasile Adăscăliței, Teatrul folcloric cu subiecte de război în Moldova, LL, 1965; Ist. teatr., I, 23-87; Gh. Nadoleanu, O ipoteză asupra originii teatrului popular haiducesc: „Jienii”, REF, 1965, 3; Horia Barbu Oprișan, Influența dramaturgiei folclorice, LL, 1966; Brădățeanu, Istoria, I, 15-60; Vasile Adăscăliței, Date noi privind teatrul folcloric „Brâncovenii”, REF, 1967, 6; Horia Barbu Oprișan, Text și costumație în teatrul popular, TTR, 1967, 1; Grigore Botezatu, Folclorul haiducesc în Moldova, Chișinău, 1967, 150-181; Olga
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290104_a_291433]
-
și Vladimir Streinu. Altă secvență memorabilă include o alunecare pe schiuri, amețitoare. Un deosebit succes, de critică și de public, obține scriitorul cu teatrul său. Comedii sentimentale prin subiect, piesele lui S. se ridică deasupra celei mai întinse părți din dramaturgia perioadei interbelice prin lirism și intelectualitate, prin prospețimea expresiei. Aflat în vilegiatură, undeva în munți, Ștefan Valeriu, protagonistul din Jocul de-a vacanța, întrerupe funcționarea aparatului de radio și a telefonului, împiedică sosirea ziarelor, într-un cuvânt suprimă tot ce
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289592_a_290921]
-
Constant, I. Gr. Periețeanu, Constantin Barcaroiu, Al. Iacobescu, Vlaicu Bârna, Mircea Florentin), eseuri (Eugen Constant, la rubrica „Însemnări în rama bibliotecii”) și rareori traduceri (Villon, R. M. Foerster, Shelley). Colaborează cu proză Ștefan Roll, Aurel Tita, Dem. Bassarabeanu, Tiberiu Iliescu. Dramaturgia însă lipsește, în schimb e apreciabil numărul contribuțiilor critice și de istorie literară: Florin Stănescu-Gighera (Destinul lui Panait Istrati), I. P. Șugulescu (I. G. Periețeanu), I. C. Popescu-Polyclet (Cincinat Pavelescu), Petre Bellu (Panait Istrati), I. Gr. Periețeanu (Corneliu Moldovanu), Sergiu Cristian (D
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286358_a_287687]
-
și Teorie Literară al Academiei de Științe a Republicii Moldova. A fost ales membru corespondent al Academiei de Științe a Republicii Moldova (1992). A debutat editorial cu studiul monografic Epiceskie i liriceskie elementî v moldavskoi sovetskoi dramaturgii [Elementele epic și liric în dramaturgia sovietică moldovenească] (1972). În volumele Consemnări critice (1976) și Considerări și reconsiderări literare (1983), B. s-a afirmat ca un avizat cercetător al dramaturgiei și prozei contemporane din Republica Moldova. Plătind o vreme tribut înțelegerii literaturii prin prisma realismului socialist, B.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285738_a_287067]
-
cu studiul monografic Epiceskie i liriceskie elementî v moldavskoi sovetskoi dramaturgii [Elementele epic și liric în dramaturgia sovietică moldovenească] (1972). În volumele Consemnări critice (1976) și Considerări și reconsiderări literare (1983), B. s-a afirmat ca un avizat cercetător al dramaturgiei și prozei contemporane din Republica Moldova. Plătind o vreme tribut înțelegerii literaturii prin prisma realismului socialist, B. realizează totuși exegeze serioase, în care predomină analiza psihologică a personajelor și atenția concentrată asupra procedeelor artistice. Efortul de sincronizare cu statutul criticii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285738_a_287067]
-
cronotopul basmului ( Povestea cu cocoșul roșu de V. Vasilache). B. formulează tot aici și rezerve critice, abordând cu luciditate și în toată complexitatea lui procesul literar. SCRIERI: Epiceskie i liriceskie elementî v moldavkoi sovetskoi dramaturgii [Elementele epic și liric în dramaturgia sovietică moldovenească], Chișinău, 1972; Consemnări critice, Chișinău, 1976; Considerări și reconsiderări literare, Chișinău, 1983; Romanul și contemporaneitatea, Chișinău, 1984; Creația scriitorilor moldoveni în școală: N. Costenco, A. Busuioc, V. Beșleagă, G. Malarciuc (în colaborare), Chișinău, 1990. Repere bibliografice: Andrei Țurcanu
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285738_a_287067]
-
de lectură. Volumul următor, Orizontul traducerii (1981), are de asemenea o retorică pledantă, reușind să demonstreze în ce măsură traducerile reprezintă o componentă inalienabilă și în grad înalt semnificativă a oricărui univers literar național. Eșantionul autorilor tratați - selectați deopotrivă din proză, poezie, dramaturgie și teorie literară - este impresionant, începând cu marii autori ai Antichității, continuând cu Hölderlin, André Malraux, Mircea Eliade și Goethe, cu Thomas Mann, unul dintre marii săi favoriți, și ajungând până la latino-americani. Demn de tot interesul este destinul tezei de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287582_a_288911]
-
lui Blaga asupra lumii și demonstrând modul în care magicul, demonicul, miraculosul și arhaicul din lumea satului își vor trimite însemnele în scenariile cosmice ale poeziei și, prin proiectarea către început de lume a datelor realității, se vor reflecta în dramaturgia sa. Structurile aceleiași culturi „minore” se vor evidenția în „matricea stilistică” și „categoriile abisale” din Trilogia culturii, în studiile Gândirea magică, Știință și religie și altele. Cu probe convingătoare, B. argumentează că, în activitatea diplomatică, la Varșovia, Praga, Berna, Viena
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285594_a_286923]
-
nu este realitatea, ci o construcție imaginară, ceva care ar putea să se întâmple, fie în lumea "reală" (pseudoreferențial), fie într-o lume posibilă, cu alte legi și norme decât ale celei "reale" (transreferențial); acesta este domeniul narativului și al dramaturgiei, în vreme ce poezia s-ar plasa în zona de frontieră dintre pseudoreferențial și autoreferențial 38. Judecând după criteriul statutului ontologic, așa cum se poate deduce din această tipologie, textele se împart în referențiale (factuale sau nonficționale) și non-referențiale (ficționale)39. Tipologia discutată
by Cecilia Maticiuc [Corola-publishinghouse/Science/1022_a_2530]
-
sovietică. Semna și o lucrare originală, O poveste adevărată (1950). Mai târziu, numele îi apare în „Scânteia”, „Flacăra”, „Contemporanul”, „Gazeta literară”, „România literară”, „Viața românească”, „Tribuna”, „Ramuri”, „Cronica”, „Magazin” ș.a. De asemenea, tălmăcește ori adaptează pentru radio numeroase piese din dramaturgia universală, iar în 1963 și 1964 susține un ciclu de emisiuni literare, textele acestora fiind reunite, împreună cu altele din același registru, în volumul Scriitori în lumina documentelor (1968). A mai editat un florilegiu epistolar - Corespondență (1969). Cu toate că stilul artistic năzuind
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288555_a_289884]
-
Dicționar al oamenilor de cultură, artă și știință din județul Teleorman, Pitești, 1993, 163-164; Valjan, DRI, V, 269-308; Cristea, Teleorman, 709-710; Iulia Popovici, Comediile lui I. Valjan, RL, 2000, 31; Ghițulescu, Istoria, 178-179; Micu, Ist. lit., 314; Gabriela Duda, Actualitatea dramaturgiei lui I. Valjan, RL, 2002, 15; Dicț. scriit. rom., IV, 695-697; Pamfil Șeicaru, Scrieri din exil, I, îngr. și pref. I. Oprișan, București, 2003, 292-294. D. Mc.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290417_a_291746]
-
aia. Eu, care eu. Sau io. Am apucat să pronunț. M-a luat gura pe dinainte. Ar trebui mai întâi să facem cunoștință. Dacă aș fi scris o piesă de teatru, aș fi trecut pomelnicul acela de introducere, așa cum procedează dramaturgii serioși. Cartea mea de vizită. Ați fi aflat de acolo cum mă cheamă și cu cine veți mai avea de-a face de-aici încolo. Dar io n-am să scriu niciodată o piesă de teatru. Iar un roman ezit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
ani în șir, deseori, n-am putut diferenția flacăra de scrum. Am ars doar. Acum, am o împăcare, dorința de claritate nu ne mai putem lepăda oricum de viața noastră. Sigur, tăvălugul social ne-a cam dezgustat în ultimul timp, "dramaturgia" democratică de asemenea. Nu mai vrem să ne sacrificăm pentru pene și alte lozinci. Dorința-ne de echilibrare și-n plan social poate un drept reflex al rănilor pe care nu vrem să ni le mai asumăm oricum. Discuțiile cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1459_a_2757]