1,250 matches
-
a suferi este un titlu de noblețe. Poetul Anului 1840 nu-i unicul proprietar al decepției. Interesează, În fond, mai puțin dacă morala este făcută sau dacă poetul se naște cu ea. Importantă este morala exprimată. În versuri, ea dă dualitatea de care aminteam Înainte: o ramă neagră În jurul lucrurilor, un obstacol serios În calea vizionarismului, idealismului recomandat de poet. Așadar, figurile energiei (transformatoare, vizionariste, „melioriste”) suportă În poemele lui Gr. Alexandrescu concurența figurilor conservatoare, demoralizante ale spiritului moral. Un avînt
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și, cu un minim efort, putem descifra În aceste versuri principalele figuri ale sensibilității lui lirice. Iat-o, de pildă, pe aceea a maniheismului iubirii: trecerea de la rece la cald, de la rîs la posomorală, de la viață la moarte. Această teribilă dualitate se reconciliază intr-o stare indeterminată din care romanticii vor face un concept fundamental: „acea dulce sîmțîre de-a iubi și-a pătimi”. Conachi crede că spațiul acestei Întîlniri este privirea sau, mă rog, privirea este aceea care comunică dulcea
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitate exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor”. Ideea principală, mereu reluată și explicitată, a cărții e că „nașterea conștiinței lirice coincide cu naștere conștiinței erotice” („Arta de a iubi a creat
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitate exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor”. Ideea principală, mereu reluată și explicitată, a cărții e că „nașterea conștiinței lirice coincide cu naștere conștiinței erotice” („Arta de a iubi a creat, dar, o artă de a scrie”): „Nașterea conștiinței lirice este determinată, la
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
146). 208 Ilina Gregori, op. cit., p. 89. 209 După cum am văzut, Lovinescu, deși a recunoscut rolul inconștientului în procesul creației, l-a ilustrat în termenii unei ecuații simplificatoare, astfel încât "veghea" și "visul", "realitatea" și "iluzia", în loc să desemneze o unitate, ilustrează dualitatea ireductibilă a sufletului omenesc. 210 Ilina Gregori, op. cit., p. 90. 211 Tzvetan Todorov, Introducere în literatura fantastică, traducere de Virgil Tănase, prefață de Alexandru Sincu, Editura Univers, București, 1973, capitolul "Literatură și fantastic", pp. 182-201. Plecând de la premisa că literatura
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
om, și ne arată posibilitatea sintezei criticismului moldovenesc cu patruzecioptismul muntenesc. 1 Ibidem, III, p. 466, 469. 2 Ibidem, p. 483, 485. 3 Ibidem, I, p. 24 ă"Muncitorul romîn"î. 4 Ibidem, p. 27 ă"Odă Romîniei"î. Această dualitate - care, în realitate, este o armonie: Odobescu a fost un suflet armonios -, această dualitate l-a făcut pe Odobescu, care avea în sine un junimist, să nu se alipească de "Junimea", de care-l îndepărta patruzecioptismul său, specific spiritelor din
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
p. 466, 469. 2 Ibidem, p. 483, 485. 3 Ibidem, I, p. 24 ă"Muncitorul romîn"î. 4 Ibidem, p. 27 ă"Odă Romîniei"î. Această dualitate - care, în realitate, este o armonie: Odobescu a fost un suflet armonios -, această dualitate l-a făcut pe Odobescu, care avea în sine un junimist, să nu se alipească de "Junimea", de care-l îndepărta patruzecioptismul său, specific spiritelor din Muntenia. Mai târziu, după 1880, după desființarea vechiului partid liberal, atunci când începe haosul și
Spiritul critic în cultura românească by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Science/295597_a_296926]
-
cu aplecare specială asupra hermeneuticii sensului textual. Lucrarea Lumile „Luceafărului” propune o analiză semantică sui-generis (prin teoria lumilor posibile), legitimând o nouă interpretare, conform căreia liniile de forță ale coerenței de adâncime aparțin sensului și se sudează într-o complexă dualitate, atât a „personajelor” cât și a formelor, dualitate care funcționează și în comunicarea naturii profunde a Luceafărului. Astfel, opoziția Luceafăr-Hyperion configurează două lumi textuale ale omului, în care fiecare ipostază a eroului se încadrează armonic. Fața cu numele Luceafăr aparține
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
Lumile „Luceafărului” propune o analiză semantică sui-generis (prin teoria lumilor posibile), legitimând o nouă interpretare, conform căreia liniile de forță ale coerenței de adâncime aparțin sensului și se sudează într-o complexă dualitate, atât a „personajelor” cât și a formelor, dualitate care funcționează și în comunicarea naturii profunde a Luceafărului. Astfel, opoziția Luceafăr-Hyperion configurează două lumi textuale ale omului, în care fiecare ipostază a eroului se încadrează armonic. Fața cu numele Luceafăr aparține lumii create, câtă vreme fața cu numele Hyperion
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288023_a_289352]
-
față de influențele distructive din afară; ● acceptabilitate socială și politică, gradul de sprijin din partea comunității; ● accesibilitate pentru educație, turism și recreere; ● compatibilitate cu utilizatorii existenți, în particular cu localnicii; ● ușurința aplicării măsurilor de management sau compatibilitatea cu regimuri de management existente. - Dualitate sau replică, ce rezidă în faptul că zonele protejate, în particular atunci când sunt mici, pot fi subiectul unor influențe devastatoare distructive, deopotrivă din partea omului sau a naturii, de exemplu prin pășunatul intensiv într-o zonă montană cu specii de floră
EUR-Lex () [Corola-website/Law/192990_a_194319]
-
față de influențele distructive din afară; ● acceptabilitate socială și politică, gradul de sprijin din partea comunității; ● accesibilitate pentru educație, turism și recreere; ● compatibilitate cu utilizatorii existenți, în particular cu localnicii; ● ușurința aplicării măsurilor de management sau compatibilitatea cu regimuri de management existente. - Dualitate sau replică, ce rezidă în faptul că zonele protejate, în particular atunci când sunt mici, pot fi subiectul unor influențe devastatoare distructive, deopotrivă din partea omului sau a naturii, de exemplu prin pășunatul intensiv într-o zonă montană cu specii de floră
EUR-Lex () [Corola-website/Law/192991_a_194320]
-
respectă limbajul ales, conferind filmului forța de sugestie, eliberată de discursivitatea unui dialog stufos și explicativ, de pleonasmul unui comentariu muzical, de platitudinea unei imagini comode. Liviu Rozorea, hangiul Stavrache, se arată a fi un excelent actor de compoziție, construind dualitatea afectivă a personajului său prin limpezimea gestului și vibrația trăirii interioare. La rândul ei, Valeria Seciu, (Ana, soția lui Stavrache) propune prin personajul interpretat un inefabil amestec de forță și fragilitate, de pasiune și trecătoare resemnare. Florin Zamfirescu (Petre), se
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
1. În ciuda unor exagerări și erori din trecut, doctrina postbelică a dreptului natural a jucat un rol important în dezvoltarea dreptului internațional și, între altele, în afirmarea drepturilor omului. Autorii "neonaturaliști" de drept internațional din epoca contemporană adoptă, în general, dualitatea dreptnatural drept internațional pozitiv. Ei îl fundamentează pe cel din urmă prin cel dintâi și, în general, asimilează ordinea naturală cu ordinea morală. Acordând prioritate valorilor morale, explicarea lui de către doctrina dreptului natural prezintă o deosebită atracție. Pentru a o
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
dezirabile. Exist], probabil, anumite caracteristici care le deosebesc de celelalte valori, dar de ce conteaz] aceste caracteristici atât de mult? Întrebarea nu este luat], de obicei, în calcul de c]tre oponenții teoriei consecințelor. În cazul lor, nu numai c] exist] dualitate, dar ea se prezint] într-o form] neexplicat]. Al treilea aspect în care consecințialismul câștig] la capitolul simplitate se refer] la corespondență cu viziunile noastre standard asupra cerințelor raționalit]ții; oponenții teoriei consecințelor se afl] în conflict cu aceste viziuni
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
unor momente importante și tratarea lor ca evenimente singulare, ca puncte. Deci schimbarea cu toate că e continuă nu e analizabilă decât sub forma acestor secvențe "înghețate", care de fapt, până la urmă, sunt stări. Practic perspectiva procesuală asupra realității vorbește fie de dualitatea agenților și structurii nici una nu există fără cealaltă, agenții și structura sunt inter-relaționați în așa fel încât în momentul în care produc acțiunea, produc și reproduc structura (Giddens, 1979) fie de practici care leagă câmpul (extern actorilor) de habitus (mental
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
sa, vecinul său, cel de aceeași credință, ipso facto; ca rezultat nu numai al afecțiunii personale, necesității practice, interesului comun sau obligației, ci în mare măsură în virtutea unei importanțe nemăsurate, absolute atribuite legăturii înseși" (Geertz, 1963:10). E vizibilă aceeași dualitate identificată la Shils și, în consecință, se poate face aceeași dublă interpretare: legătura există, este dată, este acolo, înrădăcinată într-o afinitate naturală sau spirituală, dar în același timp este văzută ca inefabilă (sacră) și i se atribuie o importanță
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
esență, în genele noastre, dar totodată este o atribuire bazată pe recunoașterea markerilor biologici sau culturali. Cu toate că abordarea pe care o propune van den Berghe pare radicală, avem din nou, iată, ca și în cazul lui Shils și Geertz, aceeași dualitate: esență-construcție, stare-proces. Poate că exemplul cel mai semnificativ pentru ilustrarea unui esențialism "dur" este concepția lui Isaac. Deși nu foarte cunoscută, este cea mai pură formă de primordialism pe care am întâlnit-o, și credem că poate atrage toate criticile
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
esențialistă este de fapt un act creativ [...] retorica este esențialistă, dar activitatea este procesuală" (Baumann, 1999:91-2). În fine, și în câmpul marilor teorii sociologice găsim aceeași soluție, dacă ne raportăm de exemplu la teoria structurării și la ideea de dualitate a structurilor și agenților sociali. Acțiunea și structura nu pot fi separate, ele sunt două fețe ale aceleiași monede orice acțiune implică structura și orice structură implică acțiune socială (Giddens, 1979). Fără îndoială, o realitate "stucturată" sau "structurabilă", mai mult
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
de intersecția proceselor de realizare de imagine (pe schema reprezentării) și de realizare de sens (pe cea a semnificării). Imaginea stă în raport direct cu toate activitățile de redare: duplicarea, dedublarea și redublarea (și, ca o consecință a acestora, cu dualitatea și duplicitatea, cu similitudinea și autenticitatea, cu aparențele și realitatea), raport definit în relație cu un model referențial. Regăsim aici semnul și procesul semiotic, declanșat de raportul dintre un substrat material și conținutul său reprezentabil sau imaginabil. Cele două procese
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
pentru distanța care ar exista între gândirea profund medievală (din occident) asupra imaginii și celelalte "destine" filosofice și istorice ale sale. Tocmai prin aceste tentative radical diferite (cum ar fi renașterea ulterioară sau Reforma) este tradus efortul de depășire a dualității imagine-model (în termeni medievali: creator-creatură), dar și "eșecul" acestui efort, ce duce tot către raportarea imaginii la o "realitate", transcendentă sau imanentă. Pasul următor duce către imaginarul european al secolelor XVI-XVII (discutat de Claude-Gilbert Dubois), în care transformările acestuia sunt
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
și fondator, al lui "Cogito ergo sum". Dorința de unitate se înfruntă însă cu conștiința unei rupturi, care duce în final la lumea duală sau la "fractura" barocă (Dubois, "Les transformations de l'imaginaire XVIe-XVIIe siècles". Thomas 76). Raportul între dualitate și unitate apare ca o formulă centrală de organizare a imaginarului perioadei. Necesitatea de a reduce efectele rupturii identitare generează formele de voluntarism, de ostentație, deseori seducătoare estetic (ornamentații, decoruri), de disimulare (metamorfozele, travestirile, apologia schimbărilor) sau de forță (voința
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
în final nuanțată și parțială, atât la nivelul conceptului de putere, cât și al practicii și, implicit, consider, la nivelul imaginarului politic. De la tradiția bizantină se împrumută formula identitară basileică Io-Ioan, precum și alte câteva trăsături absolut caracteristice ale instituției constantinopolitane: ... dualitatea puterii seculare și spirituale a șefului statului (cea de-a doua, exercitată "în acord" cu biserica), ca și recunoașterea jurisdicției acesteia din urmă. Multiple referințe directe la imaginea basileului se regăsesc în figura voievodului-domn și autocrat: doctrina virtuților imperiale, cu
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
acceptat anterior, în favoarea aspectului operațional al constituirii fenomenale. Dar cred că mai există o miză, oarecum metateoretică, dar cu o anumită semnificație propriu-zis "critică", pentru acest accent: este vorba despre "respingerea idealismului" și formularea unei "teoreme" prin care Kant reafirmă dualitatea operațional-obiectuală a oricărui tip de constituire fenomenală (fenomen ca atare și cunoștință): "Conștiința simplă, dar determinată empiric, a propriei mele existențe dovedește existența obiectelor exterioare mie în spațiu."141 O formulă de o circularitate aproape vicioasă, dacă este luată în afara
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi dincolo de chingile dictaturii judicativului. Ceea ce este însă dat cu evidență, în sens metodologic, și nu trebuie trecut cu vederea motiv pentru care, din când în când, revin la el -, pe lângă aspectele tematice tocmai semnalate, se referă la analogia dintre dualitatea ontic-ontologică, de origine heideggeriană, și dualitatea "atitudine naturală"-"atitudine fenomenologică" de proveniență husserliană, căpătată de reconstituirea fundamentelor analiticii existențiale. Cum spuneam și mai sus, reorizontalizarea fenomenologică proprie acesteia se datorează și angajamentelor fenomenologice pe care Heidegger și le asumă deschis
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este însă dat cu evidență, în sens metodologic, și nu trebuie trecut cu vederea motiv pentru care, din când în când, revin la el -, pe lângă aspectele tematice tocmai semnalate, se referă la analogia dintre dualitatea ontic-ontologică, de origine heideggeriană, și dualitatea "atitudine naturală"-"atitudine fenomenologică" de proveniență husserliană, căpătată de reconstituirea fundamentelor analiticii existențiale. Cum spuneam și mai sus, reorizontalizarea fenomenologică proprie acesteia se datorează și angajamentelor fenomenologice pe care Heidegger și le asumă deschis de la bun început. Cum vom vedea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]