1,989 matches
-
adulter și de pederastie 27. Baruh Încearcă să se adreseze lui Moise și profeților, dar Naas Îi Încurcă mesajele. Atunci Elohim hotărăște să facă prozeliți printre necircumciși și Îl trimite pe Hercule să lupte cu cei doisprezece Îngeri ai lui Eden: este explicația alegorică a celor douăsprezece munci ale lui Hercule 28. Tocmai cînd eroul părea să-i fi biruit, Îngerul Babel-Afrodita, sub Înfățișarea Omphalei, Îi fură puterile, zădărnicindu-i astfel victoriile precedente. În cele din urmă, Baruh Își află un
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
pe Ialdabaot și el Își Îndreaptă privirea În jos, către Materie. Dorința lui prinde formă În materie, reprezentînd o contracreație, și astfel ia naștere o ogdoadă compusă din Intelectul cu aspect de șarpe (respectiv Diavolul sub chipul Șarpelui din Grădina Edenului), Spirit, Suflet, Uitare, Răutate, Invidie, Gelozie și Moarte. Această creație este structurată conform modelului arhetipal al Pleromei superioare, căci Ialdabaot conține În sine acest model, În virtutea faptului că e fiul Sophiei. Acum visul lui treaz capătă consistență materială, ieșind la
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
implică o versiune diferită și contradictorie asupra facerii lumii. Adam este creat din țărînă și animat de suflarea lui Dumnezeu (2:7). Dumnezeu face grădina orientală a Paradisului, cu Pomul Vieții și Pomul Cunoașterii (2:8-9). Adam este dus În Eden (2:15) și i se poruncește să nu mănînce din Pomul Cunoașterii Binelui și Răului (2:16-17). Dumnezeu face iarăși toate animalele și i le Înfățișează lui Adam, care le pune nume (2:18-20). Apoi Dumnezeu provoacă „un somn greu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
sînt (3:9) și nici ce au făcut (3:11), apoi descoperă și Îi blestemă pe Șarpe, femeie și bărbat (3:14-19), Îi Îmbracă În „Îmbrăcăminte de piele” (3:21) și Îi izgonește din Rai; „iar la răsărit de grădina Edenului a pus heruvimi care să Învîrtească o sabie de foc, ca să păzească drumul spre Pomul Vieții” (3:24), probabil, după cum sună interpretarea curentă - textul nespunînd acest lucru - pentru a-i Împiedica pe oameni să devină nemuritori. Să ne oprim o
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nemuritor. Așa cum procedează și Ioan În structura narativă a Apocrifului lui Ioan, Cain Îi pune lui Lucifer-Salvatorul mai multe Întrebări, care se Întîmplă să fie uneori exact cele puse și de Ioan, ca de pildă: Cine era Șarpele din grădina Edenului? Cain crede, cum credeau și numeroși gnostici, că Șarpele era un duh, Însă Lucifer neagă cu Înverșunare că el Însuși ar fi luat forma Șarpelui: „Șarpele era Șarpele - nici mai mult, dar nici mai puțin decît atît”. Este interpretarea dată
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
alte imagini americane - sunt înșelătoare, iluzorii și că noi ne găsim într-o lume abandonată de către sacru, o lume în care Dumnezeu tace (liniștea lui dumnezeu putând să fie de altfel, în mod paradoxal, dovada indubitabilă a existenței sale). Mitul Edenului, al Babel-ului sau al lui Oedip ne vorbesc de căutare și de transgresiune, de o mișcare care își creează propriile sale obstacole și interdicții, transformând migrarea-căutare în migrare-exil-expulsie-pedeapsă, aducând durere, confuzie și incomunicabilitate. La fel stau lucrurile cu cântecele populare
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
în angoasa abandonului și fatalitatea de a trebui să rezolve propriile lor nevoi în durere. Această expulzare este ca o naștere, prima migrare individuală cu disociere consecutivă: "Ei cunoscură binele și răul". Heruvimi cu aripi în flăcări păzesc întrarea acestui Eden interzis pe care Karl Rosmann crede că îl poate recunoaște în imaginea acestei statui a libertății atât de curioasă și de luminoasă, cu sabia care anunță poate un nou spațiu de valori, dar în mod foarte ambiguu de vreme ce evocă pedeapsa
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
înarmat cu sabie părea să se fi mărit în chiar clipa aceea și statuia era bătută de un vânt năvalnic". Suflul vântului care traversează dinamic ansamblul romanului ne deschide către această lume a aventurii într-o țară nouă, un nou Eden care ar putea să semnifice spațiul reînceputului absolut. Traversarea ca o nouă naștere este terminată când îngerul care păzește porțile edenului apare, cu sabia strălucitoare. Ca orice emigrat, Karl va încerca să-și găsească locul său pe noul continent dar
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
vântului care traversează dinamic ansamblul romanului ne deschide către această lume a aventurii într-o țară nouă, un nou Eden care ar putea să semnifice spațiul reînceputului absolut. Traversarea ca o nouă naștere este terminată când îngerul care păzește porțile edenului apare, cu sabia strălucitoare. Ca orice emigrat, Karl va încerca să-și găsească locul său pe noul continent dar.... Dar de la început se semnifică faptul că nu ne despărțim atât de ușor de trecutul nostru și sabia ridicată de statuia
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
proză și la alte periodice, mai susținut la „Sinaia”, „Sămănătorul”, „Literatură și artă română”, „Convorbiri literare”, „Steagul”, „Sburătorul”, „România nouă” (Cluj). Titlul Zări senine circumscrie un spațiu liric dominat de dorința de înălțare „din lumea veșnicelor patimi”, de aspirația spre edenul florilor și al luminii. Starea poetică este aproape echivalentă cu o baie de imagini campestre și celeste, debordând de încântare vizuală și auditivă, e o comuniune cu natura. Beatitudinea trăirilor senzoriale face ca lucrurile să își piardă corporalitatea și să
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287977_a_289306]
-
un umăr de-argint "plânge cu plâns curat". Poeta însăși își urmează plânsul. Fantome împresoară; o Doamnă pasăre are "bot de pasăre / și picioare de copil"; în odaie intră un "ochi de gheață", motiv de descântec (Talismanul). Până și în Eden, moartea e inevitabilă: "Cu blânda regină în față mă văd / Vorbim între noi ca-ntre moarte / Prin dragostea noastră pierdută murind / Supuse aceleiași soarte". Moarta dintr-un Cântec se adresează unui alt iubit decât Ieronim: unui Natanael simbol masculin și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
zi, la Chișin...u, pivnițele În care au fost torturate elitele ț...rîi. Ratificarea anexiunilor staliniste de c...tre anglo-saxoni (1943) În martie 1943, În cursul unei Întîlniri la Washington privind viitorul lumii dup... r...zboi, presedintele Roosevelt și Anthony Eden, șeful Afacerilor Externe britanice, se pun de acord s... ratifice principalele anexiuni pe care le-a realizat URSS dup... 1939 la frontiera să vestic...: Înglobarea statelor baltice (dar dup... organizarea unui nou plebiscit), anexarea Volhyniei și Galiției (Linia Curzon fiind
[Corola-publishinghouse/Science/2022_a_3347]
-
și demnă de reprezentare. Pentru un om din secolul al XIII-lea, Grădina Raiului este mai reală decât pădurea de la Poissy, fiindcă este singura adevărată și este prima pe care vrea s-o vadă. Înainte de toate, imaginea biblică a irealului Eden este, pentru el, mai aducătoare de câștig, căci ajungând la adevărul lui Dumnezeu, își va mântui sufletul și trupul. Lucru de la care reproducerea pădurii de la Poissy, pe lângă care trece atât de des, l-ar deturna. Fără interes metafizic nu există
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1095_a_2603]
-
dincolo" care ar fi aparținut doar lumi ideatice și a cărei realitate nu era fizică, în sensul mecanicist al cuvântului, la o existență în lumea concretă. Totuși atunci când se ridică problema unei realități trebuie să se identifice și coordonatele acesteia. Edenul, în cazul unei interpretări fidele a Genezei era plasat undeva în zona Orientului apropiat, lumile necunoscute a căror plasare era apropiată de aceasta puteau fi considerate ca fiind paradisul, sau intrarea în acesta. Pornind de aici s-au realizat cartografieri
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
Orientului apropiat, lumile necunoscute a căror plasare era apropiată de aceasta puteau fi considerate ca fiind paradisul, sau intrarea în acesta. Pornind de aici s-au realizat cartografieri ale Pământului în care și această componentă își avea locul său14. Dacă Edenul putea să primească coordonate terestre mult mai ușor datorită descrierilor Genezei, în cazul infernului acest lucru era mult mai dificil. Nu există o plasare biblică a acestuia, iar interpretările privind poziționarea sa sunt cumulate și cu descrierea purgatoriului ca zonă
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
inspirație natura, a cărei observare atentă poate duce la descoperiri inedite. Omul nu trebuie să lupte cu natura pentru a-și lărgi orizontul științific, iar împăcarea cu ea îi aduce recunoașterea ca stăpân al lumii (Bacon vorbește despre un nou Eden al științei, în care animalele se supun omului). Noua Atlantidă poate fi privită drept testamentul științific al lui Bacon. Încercarea sa de a crea o "casă a științelor" a eșuat, în realitate, atunci când, atât Elisabeta I, cât și Iacob I
[Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
substituie opera divină. Din această perspectivă, textul lui Hawthorne se citește mai curând ca intertext parabolic al primei cărți biblice Facerea. Protagonistul devine un echivalent reprezentațional al Creatorului, Giovanni și Beatrice sunt cuplul primordial, Adam și Eva, așezat în interiorul unui Eden artificial, Baglioni joacă rolul șarpelui, iar, metaforic vorbind, floarea gigantică în jurul căreia toată grădina doctorului pare a fi organizată, îngrijită special de sora ei umană (Beatrice), poate fi relaționată cu copacul arhetipal al cunoașterii"137. Fig. 5. Bogdan Maximovici, Experiment
by Adrian Stoleriu [Corola-publishinghouse/Science/1040_a_2548]
-
presus de natură. Ca să înțelegem mai bine, s-o luăm oarecum de la Adam. Inaccesibila grădină de frumuseți, după care suspină îndureratul suflet omenesc, i-a fost dată lui în stăpânire cu destinația „s-o lucreze și s-o păzească”. Grădina Edenului o sădise Dumnezeu, iar destinația lui Adam de a o lucra și a o păzi apare ca o prelungire a operei divine, ca o colaborare prin care omul și neamul lui viitor puteau s-o extindă pe toată fața pământului
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
prin care omul și neamul lui viitor puteau s-o extindă pe toată fața pământului și să-l transforme în fermecător paradis. Să observăm că nu e vorba numai de munca manuală, dar și de angajarea facultăților sufletești, de vreme ce paza Edenului implică atenție trează și perspicacitate. Ideea aceasta pare și mai luminoasă din tabloul paradisiac care urmează, unde Dumnezeu aduce în fața lui Adam toate viețuitoarele pământului, ca el să le pună nume. Și le-a pus. Și așa au rămas numele
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu sunt întru totul de acord; unii îl derivă din ebraicul târziu pardes, iar alții din bactricul sau persanul pairidaeza, care înseamnă trecere de la o stare la alta. Paradisul trecut astfel la evrei și la greci e tot una cu Edenul biblic. Edenul e peisajul în care era grădina întâilor oameni. Dar chiar cuvântul acesta ebraic derivă din asirianul edinu, care înseamnă câmpie. Edin se numește câmpia mesopotamică, iar Mesopotamia în literatura asiro babiloniană se numește Dilmum. Această Dilmum, după însăși
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
întru totul de acord; unii îl derivă din ebraicul târziu pardes, iar alții din bactricul sau persanul pairidaeza, care înseamnă trecere de la o stare la alta. Paradisul trecut astfel la evrei și la greci e tot una cu Edenul biblic. Edenul e peisajul în care era grădina întâilor oameni. Dar chiar cuvântul acesta ebraic derivă din asirianul edinu, care înseamnă câmpie. Edin se numește câmpia mesopotamică, iar Mesopotamia în literatura asiro babiloniană se numește Dilmum. Această Dilmum, după însăși indicația Genezei
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Dar chiar cuvântul acesta ebraic derivă din asirianul edinu, care înseamnă câmpie. Edin se numește câmpia mesopotamică, iar Mesopotamia în literatura asiro babiloniană se numește Dilmum. Această Dilmum, după însăși indicația Genezei mozaice, e peisajul în care a existat grădina Edenului sau a paradisului. În sens figurat, paradisul se numește sânul lui Abraam și se știe că bătrânul patriarh era originar din Ur, străvechea cetate care a existat în această parte de loc. Totuși chestiunea identificării geografice a paradisului edenic continuă
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
de imperfecțiunea cunoștințelor geografice ale vremii, Ioan Damaschin crede că Fisonul e Gangele indic, precum alții cred că ar fi Indul, apoi Geonul e Nilul egiptean, iar al treilea Tigrul. Evreii, cu care sunt de acord asiro babilonienii, credeau că Edenul e roditoarea câmpie mesopotamică, iar arienii situau paradisul pe muntele nordic, care ar fi uneori Araratul, iar alteori Himalaya. În orice caz, spațiul paradisiac, atât după Biblie cât și după vechile mitologii, se desfășoară, cu modificări de localizare națională, între
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în culmea deznădejdii adoarme cu revolverul pe masa de noapte și visează că s-a sinucis. Un geniu necunoscut îl scoală din mormânt și-l poartă prin spații stelare până într-un tărâm, care aduce cu Arcadia fabuloasă ori cu Edenul biblic. E țara fericiților. O armonie neschimbată îmbrățișează pe oameni și natura cu flora și fauna ei laolaltă. Între om și arbori, între om și dobitoace e un schimb de graiuri fără cuvinte, sunt corespondențe vii și întrepătrunderi fluide, ce
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
vom observa că aceste glasuri omenești din câmpul pedagogiei, al artei și al misticii, se unesc cu glasul Mântuitorului, care proclamă sensul edenic al copilăriei. Afirmând că nostalgia paradisului e impulsul primordial al creațiilor omenești, neam gândit mai întâi la Edenul terestru, a cărui amintire e atât de fecundă în voința de civilizație a omenirii, și la paradisul ceresc, a cărui aspirație ridică până în vecinătatea cerului plăsmuirile culturii. Spiritul omenesc însă, biciuit de nostalgie, descoperă urmele paradisului chiar în această viață
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]