1,699 matches
-
tot mai bolnav, comunicarea mea telefonică cu camaradul Marin Petrișor Încetase, spre perpetua-mi părere de rău. Abia În acest an (2007), prin februarie, vrui, din nou să-i aud vocea. Îmi răspunse Doamna Profesoară Florentina Petrișor, soția lui, zicând emoționată că Ică al ei (așa-i spuneam și eu) s-a mutat din viața aceasta la data de 28 aprilie 2004. Cu alte cuvinte, decesul lui Ică s-a produs cam la o lună după ultima noastră convorbire telefonică. Cum
Zborul unui Înger Înapoi, la cer by Mihai Stere Derdena () [Corola-publishinghouse/Imaginative/865_a_1495]
-
mea caracteristică, de la cel mai înalt sunet până la cel mai slab ''Hei Doru!'' Și îmi reușește de fiecare dată. Imediat începem să ne spunem lucruri banale ajunând în sfârșit la acea scrisoare dedicată ție. Ca de obicei îți citesc ușor emoționată, știind că mă asculți în cea m-ai profundă liniște, deși în jurul tău aud cum latră câinii. Mă intimidez, de parcă ar fi prima oară când fac asta, încep cu prima propoziție, cu zâmbetul pe chip, apoi continui serioasă '' Parcă ar
A doua oară unu by Lungu Andreea-Loredana () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91792_a_92928]
-
Can’t help falling in love. Cuiva îi dau lacrimile. Închei cu Alex Vasiliu. „Povestea festivalului înainte mult mai este. Dar nimic nu trebuie spus până la sfârșit. Importante rămân chipurile curioase, intrigate, mulțumite, radiind de încântare sau de-a dreptul emoționate, pe care le-am văzut de zece ori în luna mai, la toate festivalurile «Richard Oschanitzky». Ce a mai fost, poate vom spune la anul. Nu vă grăbiți să aflați totul acum. Aveți timp.“ JURIUL SDC „Suplimentul de cultură“ i-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
asupra actualei situații. Are ce să mă preocupe din plin." " Chiar că are, veni gândul îndepărtat, foarte îndepărtat al lui Gosseyn Doi. Succes!". 2 Iată-l deci într-o (credea el) cameră, acum, nu se mai afla în interiorul acelei capsule. Emoționat, se simțea mai în siguranță. Aflase rostul tuburilor de cauciuc: Cu multă vreme în urmă, un număr de trupuri Gosseyn fuseseră puse în diferite ascunzători. Și fiecăruia, se părea, îi venea rândul să se trezească, ca urmare a morții lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
că ai dorit să primești o asemenea fotografie. De ce? - Am hotărât de mult, după ce am auzit despre toate planetele de acolo - făcu un semn cu mâna către cer - că nu vreau să îmi petrec viața pe Meerd. Și - vocea deveni emoționată - și mesajul spunea că s-ar putea ca tu să fii interesat de persoana mea. Ea încheie agitată: - Sunt membră de mai mult de doi ani, și-n timpul acesta n-a mai apărut nimeni ca tine. Nici cuvintele acestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
în brațe cu un băiat de doisprezece ani, ale cărui brațe se încolăciseră în jurul gâtului. Urmă o avalanșă de cuvinte: - Domnule Goseyn, domnule Gosseyn, unde ai fost? Oh, mamă, mamă, el e domnul Gosseyn. Gosseyn privi cu drag spre băiatul emoționat. - Ai ceva probleme, întrebă el, cu, oh, fraierii? - Nț. Au convocat o adunare când am ajuns la bordul navei și alta aici pe planetă, unde se află guvernul: le-am spus ce-am vorbit cu tine. - ...Dacă sunt probleme, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85127_a_85914]
-
și ne-am apucat de votcă. Aproape că trebuia să strigăm ca să ne auzim. Cu toate astea, prindeam din când în când câte ceva din ceea ce povestea Gina în celălalt colț al camerei. Se trăseseră deoparte, ea și Sandalina, și râzând, emoționată totuși, dar afectând mereu aerul de vampă. Gina îi vorbea despre "reveillonul" ei: fuseseră în două case în noaptea aceea; se pupaseră tot timpul pe drum; dansaseră la nebunie, până căzuseră pe jos... încercam să aud mai mult, deși tot
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să pot pătrunde în creierul ei, în nervii ei, în venele ei, în toate celulele corpului ei, ca să pricep odată cine este ea, ca să pot odată comunica total cu ea. Mi-a dat telefon seara târziu, peste două zile, foarte emoționată. Mi-a spus că-mi citise "scrisorica de amor". "Dacă ai fi știut cum să mă iei, dacă ai fi știut să mă joci puțin... Eu am ținut foarte mult la tine, dar nu aveam ce face, tu nu pricepeai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
acea ambiguitate care mă fascinează. Mă ajuți să-mi scot hainele groase, cu dâre de zăpadă pe la încheieturi, și rămân în pulovărul meu roșu, pe gât. Mă așez pe pat, pe cerga roșie, așa încît camuflajul e perfect. Sânt ușor emoționat, căci nici o tipă nu s-a gătit vreodată pentru mine ca tine, Nana. E în tine un amestec de tandrețe, duioșie și timiditate care îmi dă curaj. Mai e și altceva, dacă te privesc atent. Îți mângâi părul și te
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mică fantezie, cu culoarea inversă în spectru, de exemplu "Roșu" am scris cu violet, "Oranj" cu indigo și așa mai departe, astfel că numai "Verdele" a rămas scris tot cu culoare verde) și-am pus bilețelele în pălărie. Eram foarte emoționate, căci de culoarea trasă depindea ziua în care aveam să fim regine și fiecare ar fi vrut să ajungă mai repede la rangul suprem. Dar până la urmă sorții au ieșit așa: violetul i-a căzut băftoasei de Balena, care o
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
pentru Börn/ Copii, iar cel de interpretare italianului Luca Lionello (pentru rolul din Cover-Boy... L’ultima rivoluzione). Gala de închidere, parcă mai glamorous ca-n anii trecuți, i-a adus pe scenă pe premierul României (care-a povestit cât de emoționat a fost când a aflat de la soție că Mungiu a câștigat la Cannes), directorul CNC, Eugen Șerbănescu (mulțumit că a reușit să finanțeze atâtea filme bune în ultima vreme) și ministrul Iorgulescu, luat pe sus de o veșnică avalanșă de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2168_a_3493]
-
acolo cam o oră, nu de altceva, dar ca să mai vorbim puțin, căci timpul, chipurile, e prea rece sau prea cald (asta după caz), din felul cum eram refuzat (și refuzul venea fără greș), mai precis, după tonul refuzului — indignat, emoționat, liniștit, disprețuitor, temător sau plin de îndoială, - îmi dădeam seama dacă are vreun sens s-o iau pe femeie de braț și să insist sau dacă trebuie să-i întorc spatele și să mă depărtez fără să salut. Uneori se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
o cutiuță și i-am întins-o spunându-i: Vrei să te logodești cu mine? Cum să mă logodesc cu tine? Uite așa, soție am, dar logodnică vreau să-mi fii tu! "Logodnică de-a pururi, mireasă niciodată", îngână ea emoționată. Îi zării lacrimi răsărite în ochi, am deschis cutiuța, i-am luat mâna stângă, cea pe care nu mă mai săturam cândva s-o mângâi și s-o sărut și i-am pus, pe deget, inelul cu ametist! Pe mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
plec și eu. ...Plec la București! Pentru ce? Mă duc să-l revăd pe Petre! Oare îl voi regăsi? ...Am fost, mi-a recunoscut mâinile. Ne-am întâlnit în Cișmigiu, pe aceiași bancă. Părea un străin, iar eu eram extrem de emoționată. Mi-a spus că mă iubește și m-a întrebat dacă vreau să mă logodesc cu el. Ciudată întrebare la un bărbat însurat, dar parcă ne întorsesem cu mulți , mulți ani în urmă, când nu ne aveam decât unul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
acestora, am fost și noi prezentați "Familia mea". Parcă eram niște statui, nu ne venea a crede când am dat mâna cu ei. Am fost și noi felicitați pentru tot ce-am făcut și ce i-am dăruit "maestrului" și, emoționați, ne-am retras protocolar. Cu Mihai și Beatrice am trecut drumul la Hilton, unde Mihai reținuse o masă, pentru a sărbători cu familia. Personal stilat, lumânări, meniu ales cu grijă... La masă, bună dispoziție, ca-n familie, Beatrice participând și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
de frumos, Bușteniul se vedea, în vale, ca într-un glob fermecat... Le era foame și șeful de sală îi aștepta să le asculte dorințele. Când au ajuns la șampanie, căci așa o masă se cerea onorată, Mihai a anunțat emoționat: Mamă, tată, mulțumim pentru primirea împărătească și bucuria de a fi aici cu voi. Beatrice și cu mine avem un cadou de Crăciun și vrem să vă bucurați de el. Am fost invitat să particip la Festivalul Enescu din septembrie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
mintea mea. Și gândind așa, își aduse aminte de pachetul cu scrisorile lui Clody! Nu avusese curaj să le citească până acum. Îi ajunsese Jurnalul! Cu flăcările pâlpâind în șemineu, cu Toni cuminte la picioarele lui, aprinse veioza și desfăcu emoționat pachetul învelit în hârtie de mătase. Îl învălui un parfum suav, dulce și mângâietor parfumul lui Clody! Erau 10 plicuri, puse cu grijă unul peste altul, într-o ordine cronologică. Hârtia era fină, de mătase, scrisul lui Clody ca de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
stabilit să rămână în legătură pentru echipa de specialiști. Petre a trecut pe acasă, să mai ia niște lucruri, apoi zbură cu mașina spre Bucura. Ardea de nerăbdare să anunțe veștile bune Anei și Cooperatorilor. Ana îi sări de gât, emoționată. Petre îi sună pe inginerul Pavelescu și pe badea Ion, propunându-le să se întâlnească a doua zi după-amiază la școală, pentru "comunicări urgente". Sala fu din nou plină, oamenii așteptau cu sufletul la gură noutățile. Petre repetă cele spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
reușește să demoleze printr-o atitudine profund ironică atitudinea patetică a partenerului de discuție: „Orice vorbă este ridicolă dacă insiști asupra ei, și o analizezi. R... al meu e emoție transformată în literă. Ascultă ce frumos suna: r... și ce emoționată sunt! R... Acompaniază perfect tânguirile tale, o vioară și un fagot.” Femeia are o poziție rațională și logică prin dorința ei de stabilitate, însă bărbatul îi dă o palmă, atitudine prin care dispare aureola intelectualului inteligent. Naratorul îl trimite la
Adev?r ?i mistificare ?n proza lui Anton Holban by Irina Iosub () [Corola-publishinghouse/Journalistic/84074_a_85399]
-
Ismail), Julieta Szony (Adnana) sau Cristian Șofron (Mihu). „Nu mi-a trecut prin cap că se poate aniversa filmul. E o seară minunată care îmi întărește convingerea că filmele sunt vii și își aniversează și ele niște vârste“, a mărturisit emoționat Mircea Mureșan. Suficient glamour și invitați pe măsură Cannes-ul a fost pus la loc de cinste anul acesta, invitat de onoare al Galei fiind delegatul general al festivalului, Thierry Frémaux. Un premiu special pentru sprijinirea filmului românesc i-a
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2201_a_3526]
-
copilul lui au fost, mai mult decât activitatea fizica binevenită, o încântare, în primul rând pentru sufletele inocente ale celor mici, care priveau spre părinți cu mândrie, cu încredere, cât și pentru adulți, bucuroși de a fi alături de copiii lor, emoționati, dar deciși să nu se lase atinși de teama de ridicol! (...). Explozia de încântare a fetiței mele de la finalul cursei, chiar fără a fi câștigat, dragostea cu care m-a strâns în brațe, mulțimea de copii și părinți ale căror
Carusel, nr. 15, Anul 2014 by Lefter Mihaela () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91783_a_107369]
-
familie, cu carne de rață, porc sau pui și un desert dulce. Bucuria revederii cu cei plecați în alte localități este imensă: la întâlnire, își povestesc întâmplări din viață, își oferă cadouri și asistă la focuri de artificii. Dimineața, copiii emoționați primesc bani împachetați în hârtie roșie, numai după ce urează părinților „An Nou fericit și multă sănătate”. În această perioadă (ianuarie februarie), templele sunt deschise permanent cu bețișoare parfumate aprinse, flori și ghirlande, pentru ca oamenii credincioși să aibă unde să se
Impresii de călătorie by Victor Geangalău () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1217_a_1939]
-
a nu mai veni la școală. Când intră institutorul, un om de treabă, stors la față, care-și ridica mereu pantalonii prea lungi, copiii îl lămuriră neîntrebați. - Domnule, lui Sima i-a murit mama lui! Institutorul își împreună mâinile sincer emoționat și se apropie de banca lui Felix, în vreme ce copiii, în loc să se ducă la locul lor, făcuseră cerc în jurul băncii eroului. - Ce spui?! Bietul băiat! Ce nenorocire! Și acum nu maivii la noi? - Nu. - Îmi pare foarte rău. Ce nenorocire! G.
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
păhărele, repede, se hotărî: - Iubite domnule Felix, nu știu dacă ai să mă crezi cîndîți voi spune că țiu mult la dumneata și că am regretat că nu te-am putut vedea. Felix lăsă capul în jos, jenat. Pascalopol părea emoționat. - Domnule Felix, spune-mi drept, bărbătește, de ce numai vrea să mă primească domnișoara Otilia? - Dar eu... eu nu știu... eu... Felix se făcuse roșu la față. Pascalopol înfipse întrebarea drept ca un ac de injecție. G. Călinescu - O iubești pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
1 Trebuie să-l "inițiem", neapărat! (fr.-n.red.). Cei doi se sărutară fără jenă, prelung și ostentativ. - Voi vă sărutați? se miră cealaltă domnișoară. Asta e trădare, domnule Rațiu, zise și ea lui Stănică. Acesta se prezentă ofițerește, foarte emoționat, și probabil s-ar fi pretat falselor demonstrații de libertinaj ale fetei dacă n-ar fi auzit trântitul unei uși. Felix fugise din odaie. Într-adevăr tânărul suferea. Avea impresia că profanase un sanctuar, că batjocorise imaginea Otiliei. I se
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]