2,305 matches
-
după ideile ei, ar fi proiectat, la examenul unor instrumente viitoare, fășii ele uliți, colțuri, alei, popasuri, un film de peisagii fragmentate, la lumini și anotimpuri felurite, dar toate învăluite în farmecul ce da acelei priviri o lumină de fericire enigmatică. - Sunt aceleași! zise încet. Drumurile pe care le cutreieri tu sunt tăiate de celelalte, de ale sufletului. - Voi oferi primarului argumentul, pentru a-și scuza crimele edilitare. Nu cunoști periferia, draga mea! - cuvântul "periferie" rosti în largul ochilor lui Mini
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
într un ritual, se întorc îndărăt. Aveam credința că-s spinări de pești. Bunica cerca să mă lămurească, dar, cum nici la vîrsta aceea nu-mi plăcea adevărul, eu mă îndărătniceam: - Dar de ce nu-s crapi, bunică?... - De ce, așa! răspundea enigmatic bătrîna, cu convingerea unei fatalități. Tăceam impresionat. Păsăruici mărunțele, cu cioc ascuțit, săreau sprintene prin tufiș și foșneau în stuful risipit pe jos. Șezînd nemișcați, ele nu se speriau de noi și ne priveau cu curiozitate. Îndată ce simțeau că-s
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
mai ales cu Costică care, deși reținut, manifesta față de dînsul o lipsă totală de dușmănie. Marele secret mi-l destăinui chiar tînărul Tomulescu acasă: obținuse catedra de matematică la Dobrina. Cum mă îndoiam de bunăvoința Anetei Gărgăun, tînărul mă asigură enigmatic: - Se „arinjază”. Bătrînul Tomulescu s-a făcut foc pe feciorul său. - Bre, bre, bre, nu puteai să mai faci naveta? - Taci, tată, azi toată lumea se învîrte. - Noi am fost crescuți altfel, oftă bătrînul cu amărăciune. Din vîrful buzelor, la unul
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
dar nu m-am dus la chilia mea, ci pașii m-au purtat către lacul din vale. Ițindu-și fruntea de după deal, luna mi-a ieșit în cale, poleind cu argint cărarea din poiană. Mergeam uitat de mine, gândind doar la enigmatica ființă care nu vrea să se arate sau poate are poruncă să stea în umbră. Eram atât de dus pe gânduri încât uneori rotundul lunii oglindită în lac se prefăcea în chipul fetei pe care am văzut-o seara trecută
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]
-
virus este ca și Yeti, celebrul om al pădurilor, despre care toată lumea vorbește, unora li se pare că l-au zărit de departe pierzându-se în grabă prin desișul pădurii, iar alții au văzut doar urme rămase de la vietatea cea enigmatică. Tot așa și virușii informatici, despre care toată lumea vorbește, știe că există, au căzut deseori în capcana lor, dar oare câți sunt cei care știu cu adevărat ce este un asemenea virus. Fiindcă un virus informatic nu este asemenea virusului
Apocalipsa după nea Grigore by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/325_a_572]
-
timp În care nu am fost trează, am avut un vis. Nu avea un final fericit și totuși ceva mă oprea să Îl numesc coșmar. În jurul meu era Întuneric, nu vedeam decât ochii lui verzi strălucind. Privirea lui era profundă, enigmatică. S-a apropiat de mine, cu un surâs fascinant ascuns În umbră. Eu nu mă puteam opune, Îmi doream prea mult să mă las pradă farmecului lui. Degetele lui se Împleteau cu ale mele, iar buzele lui erau atât de
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
amănuntele alea de-acolo? Flint se uită disperat la sergent. — Dacă vrei să știi de ce-i o enciclopedie ambulantă, du-te și-l întreabă singur! Sergentul Yates ieși din birou și reveni după cinci minute. — întâi Carne, îl informă el enigmatic. — De ce întâi carne? — Anul I Carne. O clasă de măcelari cărora le preda. L-au dus să vadă și el fabrica. — Iisuse! exclamă Flint. Oare există cineva căruia porcul ăsta prăpădit să nu-i fi predat nimic? — Zicea că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2233_a_3558]
-
este mânuit, bogăția înțelesurilor de adâncime și de suprafață pe care el le dezvoltă, precum și puterea de a ilumina anumite zone obscure sau ambigui ale intenționalității umane. Obscuritatea, golurile distribuite cu îndemânare în informația epică, duplicarea alegorică a înțelesurilor, metaforele enigmatice pot, de fapt, să facă lectura unui roman ca Plicul negru cu mult mai bogată și mai captivantă. În ciuda structurii sale atât de complexe - asemănătoare multora dintre romanele moderniste (de la Musil la Mann, de la Kafka la Robbe-Grillet) -, cartea minuțios construită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
o voce distant ironică și adeseori o voce puternică, stranie, obsesiv poetică, voce care e a autorului însuși. Romanul lui Manea, probabil cea mai strălucită realizare literară a sa de până acum, construiește o lume ficțională care este în chip enigmatic suficientă sieși și, în același timp, neașteptat de revelatorie pentru ceea ce unul dintre personaje numește „psihologia recluziunii“, a singurătății și a exilului. Plicul negru este în ultima analiză o meditație asupra inescapabilității exilului, a alienării și a dezolării într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]
-
cea mai deșteaptă pe care am făcut-o vreodată în viață. Un gest măreț, Nathan. Cireașa de pe tort. Saltul amplu al lebedei în eternitatea măreției. Habar n-am despre ce vorbește. Harry e în plin avânt bombastic și aruncă declamații enigmatice din plăcerea pură și egoistă de a se auzi vorbind, iar eu nu mai văd nici un motiv să prelungesc conversația. De-acum, Tom e în picioare, lângă mine. Fără să mă mai ostenesc să scot un cuvânt, îi pasez telefonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
că În seara asta o să fie acolo și Madonna ! Douăzeci de minute mai târziu ajungem la Clerkenwell. Insist să plătesc eu taxiul și Îl conduc pe Jack pe alee. — Foarte interesant, spune, privind În jur. Unde mergem ? Așteaptă puțin, spun enigmatică. Mă Îndrept spre ușă, apăs pe butonul interfonului și scot cheia lui Lissy din buzunar, cu un mic fior de Încântare. O să fie superimpresionat. O să cadă pur și simplu pe spate ! — Da ? aud o voce. — Bună seara, zic cât pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2128_a_3453]
-
aspiră pe îndelete, etalând voluptatea unui rafinat gurmand. Nările lui tresăriră, stârnite de pătrunzătoarea mireasmă. Stoarse puțină zeamă de lămâie, luă cuțitul pentru pește și, cu ghilotina lamei, decapită scurt capul unuia din cei doi păstrăvi. Apoi, cu un zâmbet enigmatic, îl împinse ușor în farfurioara pentru resturi. Da. Terminase definitiv cu marele vizir. Mestecă liniștit fiecare îmbucătură, mulțumit de bogata salivație pe care i-o provoca savoarea păstrăvului proaspăt. Asta însemna pentru Marele Komandir a mânca sănătos! Cât despre amiralul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
atunci invitația de a merge la atelierul lui Matteo? De ce se abținuse să spună că cele două cupe fuseseră comandate pentru el și Mariam, pentru aniversarea căsătoriei lor? Și, ca și cum ar fi știut deja asta, Marioritza îi adresase un zâmbet enigmatic, jubilație, dar și dojană. Însoțită de ambii ei admiratori, asistase la realizarea cupelor și interpretase mesajul încifrat în ele strecurând, cu abilitate, o nuanță de echivoc care, pe moment, îl lăsase cu totul răvășit. „Sunt făcute să stea laolaltă. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
pulpele antilopei în vergeaua vechii lui puști, pregătindu-se să le prăjească, încet, la foc mic. Cauți de lucru în sud? — Caut o caravană. — Nu e vremea caravanelor acum. Ultimele au trecut acum o lună. — A mea mă așteaptă, veni enigmatic răspunsul și, văzând că sergentul îl privea fix, fără să înțeleagă, adăugă pe același ton: Mă așteaptă de peste cincizeci de ani. Celălalt păru a înțelege și îl observă mai pe îndelete: — „Marea Caravană“! exclamă în cele din urmă. Ai pornit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
dacă totul e în ordine. Cât timp rămâi aici? Gacel ridică din umeri, în semn că nu știa. — Am înțeles. Rămâi cât vrei, dar nu te apropia de barăci. Santinelele au ordin să tragă fără preaviz. — De ce? Sergentul Malik-el-Haideri zâmbi enigmatic și, cu o mișcare din cap, arătă spre cea mai îndepărtată dintre casele de lemn. — Căpitanul nu are mulți prieteni, preciză. Nici el, nici eu nu avem, dar eu știu să am singur grijă de mine. S-a îndepărtat când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
un protest, dar se răzgândește imediat. Prudent, Își apucă poalele veșmântului și se retrage cu o plecăciune. Când rămîne față În față cu Omar, avându-i ca martori doar pe propriii săi oameni de Încredere, Abu Taher rostește această frază enigmatică de Întâmpinare: — E o onoare să-l primesc În acest loc pe ilustrul Omar Khayyam din Nishapur. Nici ironic, nici afectuos nu e cadiul. Nici cea mai mică urmă de emoție. Ton neutru, voce calmă, turban În formă de lalea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
nu este nicicând negată de ce o urmează, străbate veacurile cu o deplină seninătate. De aceea Îmi scriu rubaiatele. Știi tu oare ce mă fascinează În științe? Faptul că acolo găsesc poezia supremă: prin matematici, Îmbătătoarea amețeală a numerelor; prin astronomie, enigmaticul murmur al universului. Dar, vă implor, nu-mi vorbiți de adevăr! A tăcut o clipă, dar iată-l că deja continuă: — Mi s-a Întâmplat să mă plimb prin Împrejurimile Samarkandului, am văzut acolo ruine cu inscripții pe care nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Dar am fost cuprins de unele scrupule. Poate că În scrisoare exista și un alt mesaj decât acela care mă privea, n-aveam dreptul să-l păstrez pentru mine. Dintr-odată, m-am hotărât, așadar, să rostesc, pe un ton enigmatic: — Avem, poate, un prieten comun. Și am scos plicul. Numaidecât, consulul Îl desfăcu cu grijă; Își luase de pe birou niște ochelari cu rame de argint și Începuse să citească scrisoarea când, pe neașteptate, i-am văzut degetele tremurând. Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Îmi dădeam asigurări că ar fi nechibzuit, dacă nu chiar imprudent, să provoc decepții. În anevoioasa mea luptă pentru supraviețuire, aveam nevoie de aceste aliate, de entuziasmul și curajul lor, de admirația lor neîntemeiată. M-am refugiat, așadar, Într-o enigmatică tăcere ce a risipit, În ceea ce le privea, ultimele Îndoieli. Trei femei, o grădină, o confuzie salvatoare, aș putea povesti la nesfârșit cele patruzeci de zile neverosimile ale acelei toride primăveri persane. N-aș fi putut fi mai străin decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
După cum vedeți, efectul este impresionant. Trage din pipă. Decapitatul țopăie și se Învârte pe scenă, minute În șir. Înainte de a-și ceda locul unui personaj straniu, În lacrimi. Baskerville! Din nou, Îl din priviri pe reverend; se mulțumește să ridice enigmatic din sprâncene. Faptul cel mai ieșit din comun este că Howard e Îmbrăcat după moda americană, arborează chiar un joben care, În ciuda tragediei care se desfășoară pe scenă, e de un comic irezistibil. Cu toate acestea, mulțimea urlă, se văicărește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
și starea soțului ei, tibetanii cred că în funcție de bătăile inimii femeii se poate ști dacă bărbatul ei va trăi sau va muri. Serios, legătura poate fi chiar atât de strânsă? mă cutremur eu, iar ea îmi răspunde cu un zâmbet enigmatic, de care pare să depindă totul, da, chiar și din bătăile inimii copilului îți poți da seama despre starea părinților, și mă privește pătrunzător, dintr-odată, cercetându-mi repede chipul, îmi deschide larg ochii și îi privește, îmi ridică pleoapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
teroare și dezamăgire (oare nu-i acesta, de fapt, un Început de boală?) și mi-am zis că vedeniile din biserică mă tulburaseră pentru că ajunsesem În ea sedus de paginile lui Jacopo Belbo, pe care le descifrasem cu prețul atâtor enigmatice ocolișuri și pe care totuși le știam fictive. Eram Într-un muzeu al tehnicii, Îmi ziceam, te afli Într-un muzeu al tehnicii, un lucru onest, poate cam obtuz, Însă un regat de morți inofensivi, știi cum sunt muzeele, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
o mască (Îți pui o barbă falsă ca să nu fii recunoscut), dar În acea răsturnare de la Începutul anilor ’70 te puteai camufla În spatele unei bărbi adevărate. Se putea minți spunând adevărul, ba chiar se putea face ca adevărul să devină enigmatic și lunecos, pentru că În fața unei bărbi nu se mai putea argumenta ideologia bărbosului. Dar În seara aceea barba strălucea și pe fețele spâne ale celor care, fiindcă nu o purtau, lăsau să se Înțeleagă că ar fi putut s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
cărei circumferință ardea o duzină de becuri electrice țuguiate, precum flăcările înghețate ale lumânărilor și care trimiteau mănunchiuri de răsfrângeri reci și tainice, în unda eterică a cristalului neguros, venețian. Fapt remarcabil, pe peretele din stânga se înșiruiau, într-un cortegiu enigmatic, melancolic, reflectat extra-mundan de apele oglinzii chintesență a penitenței refulate, reproduse în ulei, pe pânză cele trei Magdalene ale lui La Tour: Magdalena Fabius, Magdalena Terff, Magdalena Wrigshtsman... "... J'avais eu, comme toi, la chevelure blonde, Les brillants de mes
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
și zero laolaltă, adică numărul patruzeci, care reprezintă valoarea numerică asociată cu litera ebraică mem, fonemul m. Ceea ce am și făcut! Iată peste ce cuvânt am dat, în final, Dănuțule, și Avocatul zgârie cu unghia, pe mușamaua mesei, o configurație enigmatică: ם ו א. Fonetic, citit de la dreapta spre stânga... Formidabil! Aum! Ești tare, Fratele meu, tare de tot! Mai dă-mi odată, din poșirca aia! Aum sau Omkar, în cultura sanscrită, în Upanishade, este străvechiul nume al lui Dumnezeu. Este
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]