2,456 matches
-
bine, nu crezi că e rațional? zise Rick Diehl. Gena maturității produce un comportament echilibrat și matur, care este exact definiția comportamentului nedependent. — Presupun că așa e ... — Presupui? Diehl se întoarse cu fața spre el. — Hai să fim ceva mai entuziaști, Josh. Îți spun eu că e o idee grozavă. Care este rata recidiviștilor, în programele de tratament contra dependenței? Optzeci la sută? Nouăzeci la sută? Sută la sută? Majoritatea programelor de reabilitare nu dau rezultate pentru cea mai mare parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
În clipa următoare dispărea ca prin farmec, lăsând-o singură În propriul trup. Așa se simțea În acea primă vineri din iulie, golită de orice sentimente, de parcă ar fi fost anesteziată, o dispoziție extrem de chinuitoare pentru o persoană atât de entuziastă ca ea. Să fi fost acela motivul pentru care astăzi nu simțea nici o dorință de a se lupta cu orașul sau, cel puțin, cu ploaia? Pe când indiferența creștea și scădea Înlăuntrul ei Într-un ritm doar de ea știut, pendulul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
la un alt colegiu ținut de preoți seculari, era să zic preoți ca voi și ca mine, care s-au grăbit să mă accepte În virtutea excelentisimelor mele note la greacă, latină și franceză. Am nimerit peste niște profesori tineri și entuziaști, care ar fi putut fi frații mei mai mari, pe care Îi interesa la fel de mult ca pe mine cinematograful și care, la fel ca mine, cunoșteau opera tatălui meu, mai ales recenta lui antologie de poezie contemporană, de care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
pe tata după o proiecție a filmului Jules și Jim - În sfîrșit, eu eram cel care Îl invita pa tata la o proiecție privată - și văzusem că Își dădea osteneala pentru acel domn care era „tatăl lui François“. Tata, volubil, entuziast, Îl uimise pe Truffaut printr-o impecabilă expunere asupra filmulu. Revăd În minte sala unde se Întîmpla evenimentul, un cinematograf care Între timp a dispărut. Îl revăd pe tata, revăd gesturile lui ample cu ambele mîini, aud vibrînd glasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
hai să ucidem pe cineva, șuieră ea. — Bună idee. În felul ăsta o să ai exclusivitate. Nici un alt post TV nu va ști, toți vor veni la noi, implorându-ne să le dăm știrea, spuse Ken prefăcându-se În glumă foarte entuziast. — Ba nu, o vor fura, zise Kitty disperată. — Kitty, ai fost la morgă săptămâna asta? — Nu. — De ce? — Săptămâna trecută am filmat un cadavru exhumat; a fost sinistru. — Oamenilor le place să vadă crime. Continuă! — M-am săturat! — Idei de reportaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
a fi întâmpinat de Găsit de parcă, în locul intimidantei uniforme de gardian al Centrului, ar fi avut pe el veșmintele civile cele mai pașnice. Sensibila inimă a tânărului, încă îndurerată de nereușita discuție cu progenitoarea, a fost atât de mișcată de entuziastele demonstrații ale animalului, încât l-a luat în brațe ca și cum ar fi fost ființa pe care o iubea cel mai mult pe lume. Sunt momente speciale, nu e nevoie să amintim că ființa pe care Marçal o iubește cel mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
sperăm că momentul în care ne aflăm este unul din acestea. Nu vor întârzia să afle. Marçal și Marta coborâră din taxi, descărcară din portbagaj câteva pachete, mai puține decât duseseră înainte la Centru, Găsit își revărsă emoția în două entuziaste alergături în jurul dudului negru, și când mașina coborî aleea ca să se întoarcă în oraș, Marçal spuse, Nu mai sunt angajat al Centrului, mi-am dat demisia. Cipriano Algor și Isaura n-au considerat că ar trebui să se arate surprinși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
se retrăseseră după ce bunăvoința regelui și a papei Îi salvase de proces și de ruină, transformându-i În ordinul Cavalerilor lui Crist. Nu puteam să ratez vederea unui castel al templierilor și, din fericire, restul grupului nu se arăta prea entuziast pentru Fatima. Dacă puteam să-mi Închipui un castel templier, atunci acela era Tomar. Urci spre el de-a lungul unui drum fortificat care-i ocolește bastioanele exterioare, cu barbacane În zid În formă de cruci, și respiri atmosfera de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
adevărat niște Superiori Necunoscuți, păstrători ai tradiției antice, și cine sunt ei? Care sunt scopurile adevărate ale ordinului? Acest scop este restaurarea ordinului Templierilor? Și tot așa, inclusiv problema dacă ordinul trebuia să se ocupe de științe oculte. Willermoz aderă entuziast, În fine avea să găsească răspuns la Întrebările pe care și le pusese, În mod onest, toată viața lui... Și aici se ivește cazul lui de Maistre.“ „Care de Maistre? am Întrebat eu. Joseph sau Xavier?“ „Joseph“. „Reacționarul?“ „Dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
cu Asasinii Bătrânului de pe Munte. Povestea era, bineînțeles, mai complicată. Ea Începea după moartea lui Mahomed, cu scindarea dintre cei ce urmau legea obișnuită, suniții, și susținătorii lui Ali, ginerele Profetului, bărbatul Fatimei, care se vedea deposedat de succesiune. Susținătorii entuziaști ai lui Ali erau cei care se recunoșteau În shi’a, grupul adepților, ce dăduseră viață aripii eretice a Islamului, șiiții. O doctrină inițiatică, ce vedea continuitatea revelației nu În meditația reînnoită asupra cuvintelor profetului, ci În Însăși persoana Imamului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
jocul ăsta. — De la naștere, răspunde sarcastic, dar cu ciocănitul acesta anume, cam de două luni. Reverendul pune cărțile de tarot Înapoi În sertar. — O să-ți citesc În talpă, spune. Zelda o să Învețe și ea ceva nou. — Ce bine, strigă veșnic entuziasta practiciană a trupului. Wakefield e total confuz. — În ce să-mi citești? — În talpă. Wakefield se gîndește la picioarele lui. SÎnt solide. Au străbătut pămîntul. În fond, de ce nu? — Și cum numești chestia asta? — Piedaterrologie. Umbra cea mai fină a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
săptămână? — Și, în loc să spui că amândouă au fost varză și că teatrul pentru amatori ar trebui scos în afara legii, alături de condusul în stare de ebrietate și plimbările cu mașina pentru a agăța prostituate, ești nevoite să găsești cuvinte inofensive ca „entuziast“ pentru a descrie jocul actoricesc! Keith Wilson, observă Fran, era deja destul de bine dispus. — Și „animat“, nu uita de „animat“, îl întrerupse Mike, trupa din Woodbury Dene a dat o reprezentație animată a spectacolului Annie Ia-ți Naibii Pușca. Fran
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
călduroasă și este uimitor cum atîția oameni politici de vază s-au întrecut în a fi în preajma «Sâr»-ului, la banchete și recepții, a da dejunuri în cinstea lui (ca N. Filipescu și C. Holban), a-l saluta cu toasturi entuziaste. Oameni politici importanți, ca N. Filipescu, Take Ionescu, I. Lahovary, C.C. Arion, C. Dissescu, sau intelectuali de primă mărime, ca Delavrancea, Rădulescu-Motru, au făcut parte din suita care a celebrat zgomotos prezența la București a acestui reprezentant funambulesc al culturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
primitivism” intraseră deja în vocabularul criticii noastre de artă. Impresionismul lui Luchian, expozițiile lui Iser din 1906 și 1907, marea expoziție de pictură și desen din 1908 a lui Dérain, Forain și Galanis (organizată de același Iser), făcuseră obiectul întîmpinărilor entuziaste ale lui Ion Minulescu și N.D. Cocea, iar pictorul Apcar Baltazar comentase favorabil, într-un articol, creația Ceciliei Cuțescu-Storck. Totul se desfășura însă pe un fundal foarte conservator și „provincial”, ostil inovației artistice antiacademiste și antirealiste. Textele lui Theodor Cornel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Operă din Verona. Oficiosul liberal revine pe 27 martie 1910 cu un comentariu - redactat probabil de același Minulescu - în care e salutat succesul înregistrat de Marinetti în Italia și în străinătate în cadrul reuniunilor literare de la Trieste, Milano și Torino („aclamațiile entuziaste ale publicului plictisit de cultul morților”). Este, de asemenea, reprodus pe scurt „Manifestul pictorilor futuriști“. În numărul din 30 iulie 1910, o serie de „bilete din Italia” trimise din Genova de către o anume Zoe Gârbea Tomellini anunță adeziunea la mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o violență extremă de către Theodor Solacolu: „Azi, idealul național e un caleidoscop care-și schimbă sclipirile colorate după cum îl sucește bunul plac al fiecăruia. Idealul!... Poftiți, domnilor... Cine dă mai mult?... Marfă calitatea I-a (soldatul conștiinței naționale)! Și tinerii entuziaști (și studioși), conduși de bătrînii impotenți, își macină sufletul, și-l istovesc, și-l ucid, în frămîntări zadarnice, roată în jurul statuei cutărui sau cutărui Voevod, masturbîndu-și energia-le patriotică (?) la o răspîntie de stradă, lîngă o vespasiană care duhnește parfumuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
obiecțiile „contimporane” cu privire la dubioasele simpatii ale criticului sînt - privite din unghi modernist - valabile. În schimb, în nr. 12 al revistei Integral, la rubrica „Note-cărți-reviste”, Ilarie Voronca (încurajat la debut de Lovinescu, căruia tînărul Eduard Marcus îi datorează și pseudonimul) semnala entuziast apariția Istoriei civilizației române moderne: „Primele două volume, din cele șase consacrate ideologiei contimporane, ale D-lui E. Lovinescu (...) constituie un efort prețios - în nediletantismul de la noi, singurul - de înțelegere a preocupărilor moderne”. Să fie oare vorba - cum crede Emilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
distincții între variatele curente ale artei abstracte (cubism, suprematism, constructivism), Vinea va scrie despre ea la Contimporanul comentarii cu caracter popularizator și polemic. Nu e cazul textului „Arta lui Marcel Iancu“, unde prima expoziție românească a colegului său este „cronicată” entuziast și aplicat (încercînd să-i traducă poetic limbajul plastic, va scrie însă și o scurtă proză poetică, „Danțul pe frînghie“, subintitulată „după un tablou al lui Marcel Iancu”). În schimb, în comentariul despre „Pictorul M.H. Maxy la Maison d’Art
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
noui, oameni tineri”. În mod vădit, autorul nu este doar un adept al esteticii futuriste, ci și un simpatizant al politicii aferente. Într-un editorial din Facla lui Ion Vinea, același Riegler-Dinu va saluta vizita lui Marinetti printr-un articol entuziast (v. „Salut lui Marinetti“, în Facla, anul IX, nr. 356, 5 mai 1930). Conferințele ținute de liderul futurist vor fi amplu consemnate în presa românească a momentului. Mitologia tinereții războinice se asociază, în articolul lui Riegler-Dinu, cu apologia vitalistă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
nepolitic — ce vreți?”. Inconsecvență? Acuzată de „contradicții” ideologice, redacția Contimporanului ține să precizeze într-o notiță din nr. 87: „Ne luăm totuși răspunderea tuturor contradicțiilor”... * În paginile revistei Integral nu există referiri politice la fascismul italian. Reținem doar receptarea estetică - entuziastă - a futurismului și elogiile adresate de Mihail Cosma și Voronca lui F.T. Marinetti. Orientarea publicației lui M.H. Maxy era de altfel mai apropiată de bolșevism decît moderata Contimporanul. Atitudinile cele mai „proletarizante” și mai filosovietice aparțin colaboratorilor din țară, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
unor lucrări de G. Anenkoff (machetă p. Gaz de G. Kaiser — în nr. 55-56, martie 1925) sau Rodschenko (Construcție — în nr. 59, mai 1925). Numărul 53-54 al Contimporanului (consacrat arhitecturii moderne) cuprinde două articole semnate de Marcel Iancu, făcînd referiri entuziaste la adresa constructivismului rus: „Constructivism și arhitectură“ („acele serii de expoziții din Rusia și mai ales Germania, pe cari noi le considerăm ca un vulcan de adevăruri ce nu se poate să nu schimbe suprafața pămîntului”) și „Arhitectura nouă“ („Constructivismul ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
Eftimiu sau Camil Petrescu, ultimii doi - colaboratori sporadici la Contimporanul. În numărul 3, Mihail Cosma semnează un articol nebulos și exaltat, în care pledează, în termeni marinettiști, cauza unui teatru nou („Vrem scena-bord în pană de motor” etc). Sînt semnalate entuziast montări ale Teatrului Sidoli din Cernăuți cu D-ra Iulia de Strindberg și „succese” ale Didei Solomon la Iași și Botoșani cu piesa Poveste a lui Scarlat Callimachi. Ultimul semnează în paginile revistei ample fragmente din drama Zail Sturm. O altă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vezi creațiile Charlie Chaplin, frații Fratellini)”. Ideea filmului ca artă nouă producătoare de mituri moderne și de emoții colective se asociază cu o apologie a vitalității artelor „comice”, a carnavalului popular, și cu considerații bizare de genul: „Proletariatul a susținut entuziast cinematograful” (corespunzînd ideii din manifestul revistei: „Proletarii creează forme noui”). Nota bene, Ion Călugăru va publica, în 1933, prima monografie românească despre Charlie Chaplin, cineastul asupra căruia Mihail Sebastian conferențiase deja într-o întîlnire „cu cîntec” a grupării Criterion. Cu privire la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
prima teză de doctorat dedicată noilor curente artistice din România), perspectiva eclectismului impresionist și „artist” al lui Perpessicius (cel mai favorabil avangardiștilor dintre foiletoniștii de prim-plan ai vremii) și, în fine, perspectiva unui critic din „noua generație”, singurul susținător entuziast al avangardei autohtone (Lucian Boz). Fiecare dintre ei reprezintă, în epocă, o excepție. Nu am avut în vedere opiniile emise despre suprarealiștii din anii ’30-’40 (Gellu Naum, Virgil Teodorescu, Constantin Nissipeanu, Gherasim Luca), ci doar comentariile dedicate „primei avangarde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
și Stamate”, „Ismail și Turnavitu”, reia cîteva pasaje din articolele interbelice de susținere a lui Urmuz, iar către finalul cărții citează integral propria-i piesă nonconformistă, Capul de rățoi. Prudent, memorialistul își ia necesarele măsuri de protecție împotriva cenzurii, evocîndu-și entuziast activitatea dramatică din anii „puterii populare”. Pe coordonatele literare ale poststalinismului, istoria interbelică se repetă altfel: primul său „profet”, G. Ciprian, îl readuce în atenție pe Urmuz (vezi mai sus), iar primul său editor, Sașa Pană, îl repune în circulație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]