1,985 matches
-
cauză unică a trecerii latinei în română, rezultă că și legile fonetice acționează prin aceeași bază psihofiziologică. Exprimându-se contradictoriu și speculativ, Philippide își reafirmă poziția în legătură cu etimologia populară întrebându-se: „Și cum avem să putem elucida acest nămol de etimologie populară?”. Răspunsul îl dă tot el în manieră pur neogramatică: „Prin logica noastră individuală”, după care continuă dezolant: „Dar este oare potrivire completă între logica învățatului și acea a poporului, și acea în special a limbii însăși, adică (din punct
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
colo și alăturate în cele din urmă nucleului latin de elemente. În condițiile lipsirii limbii române de constituirea sa în procesul comunicării, de viața proprie din care au putut rezulta sistemul de sunete și morfologia ca sistem derivativ și paradigmatic, etimologia rămâne pe de o parte în latină, iar pe de altă parte în limbile care au putut furniza limbii române cutare sau cutare cuvânt nelatin. În situațiile în care două sau mai multe limbi prezintă elemente asemănătoare ca formă și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
asemănătoare ca formă și sens cu cuvântul românesc căruia i se caută originea se practică următoarele soluții: 1) se selectează una dintre acele limbi; 2) se caută traseul parcurs de cuvânt pentru a ajunge în română; 3) se vorbește de etimologie multiplă. Oricum, căutarea originii cuvântului nu depășește nivelul aparențelor formale în primul rând. Lingvistica tradițională nu-și poate pune problema constituirii limbii române ca parte a devenirii peisajului etnolingvistic din estul Europei și cu atât mai puțin s-ar putea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ca parte a devenirii peisajului etnolingvistic din estul Europei și cu atât mai puțin s-ar putea gândi cineva să raporteze cuvântul românesc la stadiile preindoeuropene ale limbii în spațiul euro-afro-asiatic. De exemplu, S. Pușcariu crede că a descoperit adevărata etimologie a cuvântului băiat, care nu ar proveni, cum s-a crezut până la el, de la a băia „a scălda” ca participiu substantivizat al acestui verb. El spune că „numele satului Băietan la aromâni ne arată că băiat exista odinioară și în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
și în acest dialect. Dacă ar fi derivat de la verbul a băńa „a scălda”, ar trebui să aibă la aromâni (și în Banat) un ń. Faptul că la aromâni avem ǐ ca la noi, continuă Pușcariu, ne arată că adevărata etimologie e cea care pleacă de la băia, păstrat încă în unele regiuni din Transilvania, cu sensul de „a crește (copii)”, și presupunând un *bajare (primitivul lui bajulare) latin vulgar. Nu putem admite nici măcar o formă *baljare, în loc de bajulare, căci atunci am
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
formă *baljare, în loc de bajulare, căci atunci am avea la aromâni băľiat” (p. 245 urm.). Avem aici un șir de presupuneri bazate pe transformări fonetice inventate ad-hoc pentru a duce originea cuvântului băiat la latină, în care este reconstituită forma *bajare. Etimologia lui Pușcariu nu a fost acceptată, dicționarele etimologice rămânând la părerea că acest cuvânt are origine necunoscută (DEX, DEXI). Băiat a rezultat în procesul constituirii limbii române. Dând deoparte sufixul -at obținem băi, ca variantă a lui măi, folosite pentru
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a-i arăta pe români veniți din Peninsula Balcanică după așezarea ungurilor în țara noastră” (p. 310). În încheierea pulverizării bazei traco-latine, din care au evoluat limbile indoeuropene din jumătatea de est a Europei, vine seria de cuvinte pe care etimologia tradițională le raportează la contactele românilor cu semințiile turco tătare, contacte aduse târziu după epoca străromână și după presupusa dispersare a dialectelor limbii române. În această privință S. Pușcariu afirmă că „dacă un cuvânt ca cioban se găsește și în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
despre care vorbește și Pușcariu. Confuzia își are originea în faptul că popoarele care s-au format în estul Europei ca structuri etnolingvistice de factură indoeuropeană dețin serii de cuvinte, precum la noi catâr, caval, cioban, ciomag etc., pe care etimologia tradițională nu le poate explica altcum decât ca împrumuturi turanice, turcice sau turcești. În realitate aceste serii de cuvinte sunt reflexe ale substratului aglutinant care acoperea odinioară întreaga Europă și care în prezent este continuat în limbile și dialectele ugro-finice
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
etc. A se compara sl. koška, germ. Katze, rom. câț!, interjecție pentru alungarea pisicii. Orientarea acțiunii spre o finalitate este prezentă și în spaniolul catar, „a (de)gusta, a încerca, a cerceta, a privi, a căuta”, ceea ce aruncă lumină asupra etimologiei cuvintelor românești a căta și către, acesta din urmă având mai evident sensul etimologic „la pământ, pe jos”, precum și al lui catâr 2 „papuc”, bg. katări „saboți”. La sensul etimologic al lui catâr „pui de animal” s-a adăugat, datorită
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de năvala populațiilor barbare se cere a fi înlocuită cu evoluția romanității orientale în interferență cu celelalte fenomene etnolingvistice care compun peisajul actual din jumătatea de est a Europei. Cercetător de largă cuprindere, O. Densusianu intuia șubrezenia eșafodajului teoretic al etimologiei tradiționale, de care însă nu se putea desprinde. De aceea el își plasează opera în seria „speculațiilor științifice” menite să arate românilor „cum trăiau și vorbeau strămoșii lor”, speculații care „în România n-au ajuns încă să fie bine înțelese
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
crearea actualelor teritorii lingvistice din jumătatea de est a Europei. I. Coteanu regretă faptul că aceste mișcări fac acum imposibil de identificat „granițele istorico-sociale pe întinsul teritoriu din Estul Imperiului roman pe care s-a vorbit limba latină” (p. 17). Etimologia tradițională pune preț pe dimensiunile primare ale cuceririlor romane întrucât pe spațiile cucerite inițial ar mai fi rămas un strat de populație latină, timp de 3, 4 sau mai multe secole, cât grosul latinității s-a retras într-o zonă
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de către romani a strămoșilor autohtoni, percep substratul, alături de latinitate, drept componentă esențială a spiritului românesc. Teoria tradițională s-a constituit și se menține constant în opoziție față de simțirea populară. Bazată pe ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ideea arborelui genealogic, pe transhumanță, nomadism și năvăliri barbare, etimologia tradițională a cantonat gândirea istorică în latinitate, lăsând doar limbii albaneze șansa de a oferi câteva date vagi despre limba unui imperiu căruia Roma îi plătea cândva tribut. Totodată această etimologie a anulat latina vie care a contribuit, pe substraturi zonale specifice dar unite prin continuitate globală a materialului lingvistic, la devenirea limbilor spaniolă, franceză, română, italiană etc., și a luat ca sorginte a limbilor romanice latina scrisă din antichitate, o
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
materialului lingvistic, la devenirea limbilor spaniolă, franceză, română, italiană etc., și a luat ca sorginte a limbilor romanice latina scrisă din antichitate, o limbă artificială, prelungită până târziu ca limbă de cultură și chiar până în prezent ca limbă de cult. Etimologia neogramatică a limbii române este fundamentată pe două falsuri: scheletul latinei clasice și inexistența sau slaba consistență lingvistică a substratului. La aceste două principii sunt adăugate, ca adstraturi, împrumuturile din exterior făcute în cea de a doua jumătate a evului
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scoate un cuvânt sau un grup de cuvinte dintr-o clasă de împrumuturi pentru a le include în altă clasă de împrumuturi, cu argumente care de regulă sunt respinse de oficialii științei tradiționale. În consecință, de peste un secol și jumătate etimologia bate pasul pe loc, limba română și toate celelalte limbi, mai apropiate sau mai îndepărtate de ea, rămân fără istorie vie. Nici încercările de a ridica analiza la un nivel mai larg de cuprindere nu au putut zdruncina fundamentul neogramatic
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de mai sus, la care adaugă în subsol pe a cârti, a mârâi, a gâfâi, în care onomatopeele sunt doar baza naturală a cuvintelor. 2. Structura aglutinantă a limbii române este ilustrată prin prefixare (p. 101 urm.), procedeu pe care etimologia tradițională (DEX) îl refuză în cele mai multe cazuri limbii române, întrucât aceasta nu ar avea istorie proprie, istoria ei fiind limba latină. Iată trei exemple din care rezultă deosebirea dintre viziunea lui Scraba față de cea latinistă și a ambelor față de a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
noi, în desface ambele componente sunt românești, iar verbul a face este înt lnit în cuvinte românești precum a preface, a reface, apoi prin făcut au rezultat fapt, faptă, a înfăptui, făptură, de unde făt, fată, a făta „a face” etc. Etimologia tradițională duce prefixul desla lat. disși fr. des-, forme considerate prelungiri vii ale latinei și francezei în română, iar pe face la lat. facere, desființând creativitatea și personalitatea limbii române. RĂS-/RĂZ-: a răzbate, a răzda, a răscula, a răscoace
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbi în devenirea globală a fenomenului lingvistic. Recunoscând limbii române rădăcinile ei preistorice, nașterea ei din baza traco-latină și evoluția ei în contextul etnolingvistic din sud-estul, centrul și estul Europei, redăm acestei limbi firea, viața și constituția proprie. În consecință, etimologia este chemată să părăsească nivelul aparențelor fonetice, care au făcut din limba română un conglomerat de elemente heteroglote, și să purceadă la cercetarea evoluțiilor proprii istoriei acestei limbi. * Înlăturarea blocajului neogramatic deschide cercetării două căi. Prima cale are ca punct
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
neogramatic deschide cercetării două căi. Prima cale are ca punct de plecare cuvântul actual și își propune identificarea raporturilor formale și semantice ale acestuia în peisajul etnolingvistic euro-afro asiatic, adică în retrospectiva evoluției globale a limbii. Pentru exemplificare, adăugăm la etimologiile propuse până acum în studiile noastre încă una. GÂND este pus de tradiție, datorită apropierii formale, pe seama magh. gond „grijă”, deși semantic este mai apropiat de magh. szándek „gând, intenție”. Cuvântul este românesc, cu implicații în evoluția globală a limbii
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
βρυχω „scrâșnesc din dinți”. Gândul ca oglindă a realității a dat naștere formei jind; cf. lit. gùndyti „a ademeni, a ispiti, a tenta”, sl. žędǐnŭ „jinduitor”. Evoluția limbii a condus la diversificarea formelor a căror convergență istorică o poate descifra etimologia globală. Rom. gând, gânj și jind se împletesc etimologic cu lat. jungó (fr. joindre) „a uni, a lega împreună”, judico (fr. juger), cu sl. sud < sod „judecată; vas, butoi; golf”, cu rom. osândă, fr. songer „a gândi la ceva, a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
latin patria structura morfematică pa-tri-a, structură în care fiecare morfem, inclusiv terminația, are ascendența lexematică pierdută. La fel stau lucrurile cu terminația -ae din genitivul și dativul acestui cuvânt, patriae, și cu terminația -am din acuzativ, patriam. Aceeași lipsă de etimologie evidentă o întâlnim și la celelalte terminații ale sistemului de declinare nominală din latină, din slavă, din albaneză și din română, excepție făcând formele cu articol hotărât postpus, care sunt recente. În plus, detalierea sensului cazual se face în aceste
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
magh. -nak, -nek) sau postpus (bg. kăm „spre, la”, avest. kąm „pentru”, lat. cum „pentru, cu”). V. Cazul sociativ-instrumental. Sensul este redat prin -val, -vel „cu, împreună”: hajóval „cu vaporul”, lóval „cu calul”; Nagy erövel támad „Atacă cu mare forță”. Etimologia este clară dacă avem în vedere că magh. vél înseamnă „a crede”, adică „a fi cu...”, iar vele „cu el, cu ea”; magh. valaki, valami = rom. oarecine, oarece, lat. varius „variat, divers, oricine, orice”. Sensul de bază este „olaltă”, „totul-totul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
surprize. Originalitatea, autenticitatea acestor surprize vor fi cercetate în paginile ce urmează, iar una dintre principalele surse de informații în ceea ce privește tradițiile românești va fi monumentala lucrare a lui Radu Anton Roman, Bucate, vinuri și obiceiuri românești. Vom insista deseori asupra etimologiei termenilor acestei bucătării, având convingerea că originea numelui unor bucate poate furniza informații despre sorgintea lor, fie și pe traseul întortocheat (vezi cazul stufatului...) al preluărilor influențelor străine în gastronomia noastră. Bucătăria țărănească: măduvă tracică sau... paleolitică? Radu Anton Roman
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
elle est, ce qu’elle pourrait être, adică MoldoValahia, ceea ce a fost, ceea ce este și ceea ce ar putea fi). Pe tărâmurile noastre, din cele mai vechi timpuri, strămoașa mămăligii a fost făcută din făină de mei (cereală numită și „mălai“; etimologia acestui cuvânt este incertă, dar ni se pare semnificativă asemănarea cu millium-ul latinesc, care desemnează toate varietățile botanice ale meiului, termen din care provine și franțuzescul millet). Atunci când porumbul („păpușoi“ în Moldova) a luat locul meiului, numele popular al acestuia
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]
-
favorabil (o altă explicație, susținută de Nicolae Iorga, spune că turcii nu rechiziționau porumbul cules în țările române). Am afirmat că nu există certitudini în privința denumirii purtate de străvechea fiertură din mei, la fel precum nu există nici în cazul etimologiei unor cuvinte ca mălai ori mămăligă; pe de altă parte, semnificativ ni se pare faptul că latina folosea și termenul melica (înrudit cu millium). Din latinescul melica provine meliga italiană, care înseamnă porumb măcinat (și Leonardo da Vinci pomenește porumbul
Stufat, ori estouffade? sau Existã bucãtãrie româneascã? by Vlad Macri () [Corola-publishinghouse/Science/1386_a_2382]