2,392 matches
-
venire; f) Judecata de Apoi (cap. 25-26). Secțiunea a patra Erezia care neagă veșnicia împărăției lui Cristos (cap. 27-32): a) prezentarea ereziei (cap. 27); b) confruntarea cu mărturiile Scripturii (Dan. 2,44; Ps. 101,26‑28) (cap. 28); c) falsa exegeză a ereticilor (cap. 29-30); d) respingerea ereziei (cap. 31-32). Epilog Binecuvântarea și exortația finală; mărturisirea lui Cristos și respingerea Anticristului (cap. 33). Analiza noastră se va concentra asupra primelor două secțiuni. Scenariul celei de‑a doua veniri a lui Cristos
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
mic care se va arăta”. Apoi aceasta, trufindu‑se în inima sa, va începe să se înalțe pe sine peste măsură, să se slăvească pe sine ca un dumnezeu, prigonind sfinții și grăind blasfemii împotriva lui Cristos. Dar, pentru că desfășurarea exegezei ne‑a condus la tema zilelor domniei Vrăjmașului, se cuvine să vorbim mai întâi despre nașterea și despre tinerețea lui, să aducem discursul nostru la relatarea acestora. Am spus deja: diavolul, fiul nelegiuirii, se va arăta asemenea în toate Mântuitorului
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
milenarismul este categoric respins ca opinie primejdioasă, lipsită de fundament scripturistic (Com. Dan. 7, 17), iar mărturiile Scripturii referitoare la „vremurile din urmă” sunt cernute de critica textuală. Înainte de a aborda cele două opere menționate, se impune să amintim principiile exegezei lui Ieronim, precum și atitudinea sa față de Biblie, în general, și față de Vechiul Testament, în special. Să începem prin raportarea sa la Biblie. Atitudinea hermeneutică a lui Ieronim își are originile în activitatea sa de traducător. Revizuirea cărților Noului Testament mai întâi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu urmează o schemă ternară, ci mai curând, una binară, degajând mai întâi sensul istoric sau literal al fiecărui pasaj și propunând apoi un sens moral sau alegoric, atunci când contextul o impune. Se poate spune astfel că teoria „sa” despre exegeză, calchiată după modelul origenian, nu are aproape nimic în comun cu practica exegetică propriu‑zisă. Pierre Jay afirmă pe bună dreptate: „Întreaga admirație pe care Ieronim o dovedește pentru Origen ca exeget nu îl împiedică să prefere acestei scheme tripartite
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
treia serie de interpretări redă o situație aparte: interpretarea iudaică a pasajului în discuție coincide parțial cu cea creștină, fără însă ca cei doi „semnificați” să trimită la același „referent” istoric, pentru a vorbi în termeni saussurieni. Ieronim insinuează că exegeza literală nu este de ajuns pentru decelarea adevăratului sens conținut de textul Scripturii și că, în cele din urmă, criteriul teologic este cel care trebuie să opereze în această situație. Pornind de aici, iudeii consideră că profeția se referă la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
comentariului lui Ieronim la Cartea lui Daniel (Hieronymi hominis doctissimi expositiones), pe care îl aprobă în mod vădit. La rândul său, la sfârșitul lucrării, Augustin cere părerea corespondentului său, referitor la profețiile propriu‑zise (Dan. 9,24‑27) și la exegeza acestora propusă de Ieronim. Să ne reamintim că, în capitolul respectiv al Cărții lui Daniel, îngerul Gavriil lămurește profetului un pasaj din Ieremia (25,11‑12) în legătură cu sfârșitul captivității babilonice a poporului Israel. Ieremia vorbește aici de o perioadă de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Mântuitorului, ca să știm în chip sigur” (cap. 3). În cartea a XX‑a a tratatului De ciuitate Dei, el va propune o interpretare proprie, de care ne vom ocupa în cele ce urmează. Pentru moment, pornind de la premisele inerente unei exegeze care gravitează în jurul conceptului de „utilitate spirituală”, el consideră inutilă și absurdă, în același timp, preocuparea pentru data exactă a parusiei. Iar aceasta, din simplul motiv că adevăratul creștin se comportă - sau ar trebui să se comporte - ca și cum a doua
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
împărțirea s‑ar fi făcut numai la 12, rezultatul ar fi fost 83,3. În toate cazurile, constatăm că epoca lui Augustin se află la câteva sute bune de ani după sfârșitul lumii. Singura soluție realistă este oferită deci de exegeza „sinecdotică”: trebuie să înțelegem hora ca simbol al lui tempus, acesta trebuind interpretat ca „perioadă eshatologică” prin excelență, fără limită previzibilă și cognoscibilă. Cea de‑a doua communis opinio contestată de Augustin este cea care leagă profeția de la Dan. 9
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adevărul în virtutea tainei mirungerii (botezul). Este nevoie doar ca cineva să le deschidă ochii, să‑i trezească. În acest caz, se întreabă cu surprindere predicatorul, dacă noi toți avem adevărul în noi, care mai este rostul omiliilor, catehezelor și al exegezelor episcopilor? „Dacă ungerea vă învață toate câte trebuie să știți, atunci munca noastră este zadarnică! Ce folos mai au atâtea cuvântări? Este de ajuns să lăsăm inimile în seama mirungerii, iar aceasta vă va călăuzi pe voi” (3, 13). Așadar
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
cea mai mare parte a profețiilor lui Daniel (cu excepția profeției despre cele patru fiare) primei veniri a lui Cristos, interpretând semnele celei de‑a doua, în principal, în lumina datelor noutestamentare. Ca și Origen, episcopul Hipponei demitizează scenariul printr‑o exegeză alegorică sistematică. Millenium‑ul trebuie înțeles nu ca o perioadă de „o mie” de ani, ci ca întreaga perioadă a eshatonului, văzut, la rândul său, ca totalitatea timpului scurs între Înălțare și a doua venire. Prima înviere este cea a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ocupat până aici. Tocmai datorită clarității sale, a iscusinței și a preferinței pentru sistem, va fi prețuit atât de mult de posteritatea bizantină. În ochii cititorilor săi, Theodoret este cel care realizează rezumatul perfect a trei secole de gândire și exegeză creștine. Pare că o întreagă epocă se încheie odată cu el, și o alta se deschide. Orientat însă permanent spre trecut, fermecat de o tradiție pe care o venerează, nu mai are timp să privească înainte, pentru a deschide noi căi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și care s‑au stins curând. Nu rămâne, așadar, decât o soluție: a patra fiară este Imperiul Roman (cartea 7). Amplul pasaj pe care tocmai l‑am citat oferă o idee asupra a ceea ce savanții moderni numesc nivelul „istoric” al exegezei lui Theodoret: profeția este decodată pornind de la anumite date ale istoriei, capabile, în același timp, să confirme validitatea sa. Comentariul la Daniel oferă, de asemenea, foarte frumoase exemple pentru nivelul „metaforic” sau anagogic. Același simbol al celor „patru fiare” de la
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
a lui Nero. Acesta din urmă joacă rolul Anticristului păgân care va preceda veritabilul Anticrist de sorginte iudaică. Pe de altă parte, Părinții conferă Anticristului un sens colectiv care se menține de‑a lungul vremii. Rămânem de asemenea în registrul exegezei istoricizante; de această dată, Anticristul nu mai este personajul singular care se va arăta într‑un moment determinat, ci o multitudine de personaje identificate cu ereticii, care lucrează încă de pe acum. Alături de persecutori, ereticii reprezintă a doua țintă importantă pe
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Irineu, creatorul mitului, cât și „biograful” cel mai meticulos al Anticristului, Hipolit, sunt în același timp doi dintre cei mai înfocați apărători ai canonicității scrierii ioanice. În cazul lor, se poate încă vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
vorbi de un anumit echilibru între profetism și exegeză, cel dintâi nefiind sufocat de exigențele „filozofice” și metodologice ale celei din urmă. Scenariile lor sunt mult mai marcate de spiritul profetic decât scenariile lui Origen și Augustin, temperate de o exegeză intelectualistă. Cât despre apocrife, acestea sunt preocupate de trăsăturile fizice ale Anticristului și propun portrete de o înaltă semnificație simbolică, inspirate fiind de cea de‑a patra fiară din Cartea lui Daniel, capitolul 7. Trăsăturile de caracter - aroganța, megalomania, violența
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și V, 24, 4. Apostazia și înșelăciunea sunt nedespărțite. Cf. G.J.M. Bartelink, „Les démons brigands”, în Vigiliae christianae, 21, 1967, pp. 12‑24. Satana apare ca latro la Commodian, Instr., I 25, 3; Carm. Apol., 183, precum și în aproape toate exegezele patristice la episodul samariteanului milostiv Lc. 10,29‑37 (Orbe, Teología..., p. 8). . Anticristul ar fi, potrivit formulei lui A. Orbe, un diabolus rediuiuus. Iată de ce el va avea toate trăsăturile acestuia, fără însă a se confunda cu el. Irineu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
formă cubică, fiecare latură măsoară douăsprezece stadii; zidul care înconjoară cetatea este din jasp, iar cetatea însăși este din aur; noul Ierusalim este iluminat de slava lui Dumnezeu, fără să aibă nevoie de soare. O atare descriere nu suportă o exegeză literală. M. Simonetti face această remarcă: dacă întreaga Apocalipsă nu este decât simbol și alegorie, de ce ar face autorul o excepție în cazul împărăției de o mie de ani? De ce numai pasajul care se referă la domnia sfinților trebuie interpretat
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
referitoare la destinul Satanei trebuie să se fi întocmit foarte devreme. Erau anumite clișee, ca locuri comune ale învățăturii creștine. Rabinii nu par să fi descoperit condamnarea definitivă a diavolului în cărțile VT. Și dacă nici rabinii, reprezentanți oficiali ai exegezei VT, n‑au descoperit nici o aluzie la trista soartă a diavolului, este de la sine înțeles că nici diavolul însuși nu putea să descopere așa ceva”. Trecând peste ironia ușor „diabolică” a lui Antonio Orbe, să spunem pur și simplu că această
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
În perioada ulterioară lui Hipolit, acest capitol va face obiectul multor comentarii ample: Origen, Omilia a XVII‑a la Gen.; Ambrozie, De patriarchis; Grigore de Elvira, Tractatus scripturarum (VI); Rufin, De benedictionibus patriarcharum; Chiril al Alexandriei, Glaphyra (VII). . Despre caracteristicile exegezei lui Hipolit în legătură cu pasajele pe care tocmai le‑am invocat, vezi J. Daniélou, „Hippolyte et l’extension de la typologie”, în Message évangélique et culture hellénistique, Paris, 1961, pp. 235‑249; M. Simonetti, Lettera e/o allegoria. Un contributo alla storia
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de Anticrist ca „minciună” într‑un foarte scurt pasaj din Com. In. 32, 17, 213‑217. Acest pasaj este consacrat în bună parte diavolului și semnificației morale și anagogice a acestuia. . Com. In. 1, 1, 33. . Asupra caracterului cristologic al exegezei origeniene, vezi, mai ales, F. Bertrand, Mystique de Jésus chez Origène, Paris, 1956, și H.U. von Balthasar, Parole et mystère chez Origène, Paris, 1957. . Personaj neidentificat; să fie vorba despre Clement din Alexandria? . Com. Mt. ser. 31, trad. A
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Amos 4,4‑6, în PL 25, col. 1027D; Commentaire sur Ézéchiel 16, 30‑31. . De același autor, vezi și L’exégèse de Saint Jérôme d’après son „Commentaire sur Isaïe”, Paris, 1985, îndeosebi cele două capitole referitoare, unul la exegeza literală (pp. 127‑214), iar celălalt, la interpretarea alegorică (pp. 215‑333). . „Saint Jérôme et le triple sens...”, p. 227. . Apud J. Forget, Dictionnaire de théologie catholique, Paris, 1924, vol. 8, col. 964. . Este vorba de faptul că autorul își
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
J.‑N. Guinot, în L’Exégèse de Théodoret de Cyr, mai ales pp. 713‑722, în care autorul se ocupă de sursele posibile ale Comentariului la Daniel. . Trad. J.‑N. Guinot, op. cit., p. 275. . PG 81, 1436B‑1437A. . Într‑adevăr, exegeza lui Theodoret presupune trei niveluri: literal, metaforic și tipologic. Sensul istoric aparține primului nivel. Contrar principiului hermeneutic al lui Origen, de pildă, pentru care orice pasaj din Scriptură presupune în mod obligatoriu un sens alegoric (metaforic), sensul literal fiind superfluu
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de la acesta, se poate ajunge mai departe către sensul metaforic. Acceptând practica alegoriei, într‑o doză rezonabilă, și fără a pierde vreo clipă din vedere primul sens, literal (kata léxin), episcopul Cyrului realizează un echilibru perfect între „tendințele extreme ale exegezei antiohiene și alexandrine” (J.‑N. Guinot, „Un évêque exégète...”, p. 336). Cf., de asemenea, L’Exégèse de Théodoret de Cyr, pp. 281‑320. . Este un topos al apologeticii creștine antiiudaice. Generațiile prezente dețin dovezi istorice care confirmă validitatea profețiilor. Vezi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
și a unor opere ale literaturii belgiene de limbă franceză în volumele Prințul și poeții (1999) și Prozatori belgieni (1999). Ele reprezintă rezultatul unui impresionant efort de documentare, reflectat în consultarea unor surse de mare autoritate, devenite clasice, precum și a exegezelor din ultimele decenii, cu o extensie spre domeniul poeticii și al istoriei mentalităților. Se îmbină, astfel, judicios achizițiile cercetărilor actuale cu elemente consacrate de critica și istoria literară mai veche. Exegeta dezvoltă însă și un punct de vedere personal, care
SPANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289808_a_291137]
-
la „Revista de istorie și teorie literar㔄România literară”, „Luceafărul”, „Viața românească”, „Tomis” ș.a. Volumul Interpretări reunește o suită de texte critice dedicate de S. unor scriitori precum Ion Barbu, Tudor Arghezi, V. Voiculescu, Ion Pillat, Hortensia Papadat-Bengescu - favoriți ai exegezelor autoarei, alături de Mihai Eminescu, Ion Creangă, Mateiu I. Caragiale - și un grupaj de comentarii teoretice despre lectură, critica literară, sociologia literaturii, fenomenul modei literare etc. Se remarcă aici câteva interpretări ale unor poezii de Barbu, Arghezi, Voiculescu (unele reproduse in
SORESCU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289798_a_291127]