1,796 matches
-
deși nu știa dacă se cuvine. Va reuși oare să se concentreze în rugăciune sau gândurile și aranjamentele pe care le plănuia îl vor tulbura ca întotdeauna? Testamentul mamei, al doamnei Ilinca, tot nu-i ieșise din minte. Nu ținea făclie ca ceilalți, dar, mergând împreună cu ei, nu avea nevoie să vadă calea. Pasul, fără să fie cadențat, era ca al fraților, dar gândurile, va putea să scape de ele? Fusese fericit când plecase în pelerinaj. Nu-și dăduse seama că
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
el. Afară ploaia se oprise și prindea să bată un vânt cald dinspre miazăzi. Vodă porunci căpitanului de dorobanți să o ia înainte călare spre Curtea domnească și să orânduiască să fie însoțit spre Mogoșoaia de zece dorobanți călări, cu făclii înmuiate în păcură. În întunericul trăsurii, doamna Marica își netezea bordura de blană de samur a dulămii de serasir. Se împlinise și la față și la trup, dar deși era nepoata lui Antonie Vodă din Popești, care a intrat în
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
scena, răsuflă ușurat, cu un oftat care-i stinse lumânarea deniei din Vinerea Mare a anului 1703. Vodă se urcă primul în rădvan, dar așteptă până sui și doamna alături de dânsul și porniră în trap spre curțile brâncovenești. Dorobanți călări cu făclii înmuiate în rășină de brad luminau calea. La destinație, cele trei calești au intrat în curtea largă pavată cu lespezi de piatră de Albești și, în urma lor, porțile grele s-au închis. Cu un gest, vodă concedie garda care-l
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ascultau. Nu-i plăcu faptul că întunericul îi apăra. Mai mult ghicea decât auzea respirația egală a mitropolitului Theodosie. I se făcu milă de bătrânețile lui și, blând, reluă șirul vorbelor: — Sfinția ta, încuviințează să poruncească dumnealui beizadea Ștefan aprinderea făcliilor, deși îmi pare rău că n-o să pot vedea prin fereastră cum își aprinde cerul stelele una câte una. Ah, dor mi-a fost de tihna asta... Mi-e sufletul încă greu de atâta veghe, păzind să ghicesc dincotro pândește
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
un fuior de borangic de sub mitra împodobită discret doar cu o cruciuliță de argint. Ștefan nu-și putea veni în fire, i se părea că ceva anume, cuprins în vorbele măriei sale, îi scapă și că acel ceva este foarte important. Făcliile fură aprinse și în lumina lor jucăușă zâmbetul tremurat al stolnicului părea că-i schimonosește fața, umbra strâmbă a mustății cărunte proiectându se nefiresc pe obrazul opus luminii. Și spătarul ascunzându-și ochii sub pleoapele lăsate părea stânjenit. Sfinția sa ațipise
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
se așeza la locul lui, ridică paharul și închină pentru sănătatea comesenilor, își înmuie buzele și făcu un semn negativ când feciorul încercă să-i pună talgerul cu mâncare. Del Chiaro, la lumina puternică a lumânărilor de pe masă și a făcliilor de pe căminul uriaș, băgă de seamă paloarea cadaverică a tânărului, care și fixase ochii încercănați pe chipul fostului mare spătar. Acesta, stânjenit, înălță capul și-i întâlni privirea, tresări, dar glasul rugător al lui Ștefan îl liniști: — Neică Mihai, lasă
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
mult mai grele ca altădată, constată el pentru sine. Și totuși acum frigul este suportabil, nu ca atunci.... Și-i răsări în minte imaginea cortegiului mortuar de acum doi ani. Cerul era senin, neverosimil de albastru. Fără pic de vânt, făcliile din mâinile vinete cenușii ardeau palid în lumina puternică a soarelui. Aburul respirației se topea imediat, prinzându-se promoroacă în mustățile și bărbile preoților și monahilor, lăsând aerul transparent ca un cleștar. De atunci, de când a murit Theodora lui, ades
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
între Dimitrie Cantemir și Petru cel Mare, Țarul Rusiei) * „Unirea este actul energic al întregii națiuni române. Unirea, Națiunea a făcut-o!” (Mihail Kogălniceanu, om politic) „După alegerea domnului Alexandru Ioan Cuza, se prefăcu capitala României într-o mare de făclii și lumini. O generală entuziasmare cuprinse tot orașul care suna de urări: să trăiască prințul României, Alexandru Cuza!” (Gazeta Transilvaniei, 31 ianuarie 1859) „Principatele Moldovei și Valahiei, constituite de acum înainte sub denumirea de „Principatele Unite ale Moldovei și Valahiei
Istorie pe meleaguri vasluiene by Gheorghe Ulica () [Corola-publishinghouse/Science/1250_a_2316]
-
mi-ai fost alături. Cheile le ține Eros pentru toată suflarea. El vechiul zeu. Copile te-am făcut să pătrunzi adâncuri de mistere, sublimii zei ți-au vorbit și i-ai văzut. Acum în ceasul morții mele îți las moștenire făclia mea s-o duci mai departe. -Smerit mă supun, slăvite. -Pe-această cărare să mergem. Să ne grăbim. Vrăjmașii să-i surprindem pe căile pedestre. Ascultă și întipărește în minte păstreză tainele, sublim. -Cu litere de foc le-ntipăresc și veacuri
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
pe cine. Mi-au raportat că sunt arătări ale strigoilor. -Să mergem-spuse contele luând un paloș din panoplia de arme, urmat de familie și gardă. Robert și Daniel fii contelui înarmați cu flinte și săbii ieșiră afară primii. La lumina făcliilor, au văzut cu uimire încăierarea, între două cete de oameni îmbrăcați ciudat. Atacatorii erau înbrăcați în mantii albe, cu cruci negre pe piept și spate, având scuturi de apărare cu același semn, mânuind săbii grele și lungi. Cavalerii care păreau
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Mi-e sufletul prea curat, de ce să mi-l încarc?!) Închid o poartă-n urma mea și alta se deschide. O altă noapte albă cu tine aș vrea să tot petrec cu lună și cu stele... În lumina miilor de făclii nu te zăresc unde oi fi? nici acasă nu te-am găsit... Dar, când să plec, pe-un fir de trandafir, într-un spin, era înfipt un mic bilet: „sunt invitat la petrecerea ielelor; un drum cu dus...” Și mai
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
Adăugase muzică și text, pompa alaiului îmbina măreția cu iscusința. Douăzeci, treizeci de perechi de cai în șir nocturn, bogat împodobiți, cu stăpânii costumați potrivit subiectului ales, urmați de șase sau opt valeți fiecare, învestmântați în livrea, purtând sute de făclii, în urma cărora venea, în sfârșit, carul de triumf încărcat de podoabe și costume neobișnuite. Ascultând cu o încordare excesivă, săptămâni de-a rândul, în lungi după-amiezi care deveneau nopți și treceau în albul rece al zorilor, vocea îmbătrânită, venind din
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
organizarea carnavalului ; alegerea subiectelor și realizarea orna mentației perfecționaseră triumfuri sarcastice și întunecate. Muzică, scenete, alaiuri de călăreți provocau iritarea și plăcerea poporului. Caii înaintau, împodobiți, luminați, noaptea, de costumele strălucitoare de podoabe ale călăreților purtând, în mâini, deasupra capetelor, făclii puternice. Nevoia de-a submina, folosind orice prilej, tot ceea ce domina prin oficializare și leneșă consimțire, nevoia de-a se opune, fie și prin folosirea acestui soi de alaiuri festive, Dogmei, demagogilor, ritualurilor ierarhizate. Maiul florentin, giostrele, dezlănțuirea carnavalescă, serbări
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ridicau. De sub ele, se înălțau fantome, fluturând mânecile negre și lucioase ale mantiilor, luminate de albul sinistru, de var, al oaselor pictate pe mătase grea, legănându-se, în falduri. Oase albe, de mort, ale pieptului, brațelor și picioarelor, în lumina făcliilor ridicate de cavaleri slujitori, și ei, ai Morții. Șirurile de călăreți purtau măști, semănând, și ele, cu niște cranii. Cor popular care râde, grotescul care „leagă inseparabil moartea de înnoire“, eliberând gândirea, imaginația, prea multă vreme siluite de o seriozitate
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere cu torțe în ajunul unei sărbători mari. Flăcările sfârâiau aspru, cu lumini roșcate, cu nourași de fum necăcios. Casa cu birourile diviziei își însemna conturile în coasta dealului din spate peste care
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
torțelor glasul pretorului, undeva, departe. Apostol vru să pornească, dar nu-și putea urni picioarele. Preotul era lângă el. Se agăță de brațul lui, mulțumit c-a găsit sprijinul, și coborî treptele. Merse un răstimp. Împrejur auzea numai sfârâit de făclii și zgomot de bocanci târâți anevoie. Apoi, din stânga, izbucni brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse mai tare brațul preotului, dar nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
brusc un hohot de plâns, prelung, ascuțit, acoperind tot convoiul și umplând văzduhul ca un cântec de mort. Apostol își zise că e Ilona, strânse mai tare brațul preotului, dar nu întoarse capul, nici nu ridică ochii. Ieșiră în șosea... Făcliile nu mai fâlfâiau așa de sfârâitor, parcă li s-ar fi risipit lumina și le-ar fi rămas numai fumul. În spate însă gemea mereu plânsul, tot mai stins și mai depărtat. Apostol văzu că au apucat-o în dreapta, se
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Se scârbi și începu să-și șteagră umezeala pe dunga pantalonului. În timpul acesta însă își plimba liniștit privirea peste mulțimea de fețe ciudate și necunoscute, parcă nici n-ar fi fost omenești, care se ascundeau sub căști lătărețe, în lumina făcliilor fumuroase. Mirosul de rășină arsă îi gâdila nările și fumul îl supăra fiindcă-i întuneca vederea. Plecă puțin capul și, aproape de picioare, văzu pământul deschis ca o rană urâtă, gălbuie. Groapa nu părea adâncă și lutul era azvârlit numai în dreapta
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de aur să-mi dee bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. Odată numai Maiul vieței înflorește - La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei, - o lume, mă jelește! Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată - Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoez neatinsă și nedisigilată - 15De fericire-n lume nimica eu nu știu. Și Tronului
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sferei castele înstelate - Cerul din rădăcină nălțîndu-se decade, Târând cu sine timpul cu miile-i decade, Se-nmormîntează-n caos întins fără de fine, Sburînd negre și stinse surpatele lumine. Văd caosul că este al lumilor săcrii, Că sori mai pâlpâi roșii gigantice făclii Și-apoi se sting. - Nimicul, lințoliu se întinde Pe spațiuri deșerte, pe lumile murinde! Văzând risipa, Satan, vei crede c-ai învins! Căci dacă ești Arhanghel al morții cei bătrâne Atunci ești drept - căci numai ea este dreaptă-n lume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Binecuvântând oștirea spre Apus ei iarăși pleacă, A lor șiruri luminoase împlu aerul de vis. Inrădăcinată-n munte cu trunchi lungi de neagră stâncă, Răpezită nalt în aer din prăpastia adâncă, Sarmisegetusa-ajunge norii cu-a murilor colți; Și prin arcurile-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-nguste, făclii roșii de rășină Negrul nopții îl pătează cu bolnava lor lumină, Rănind asprul întuneric din a halelor lungi bolți. 895Și prin arcuri îndoite la lumini de roșii torții, Adunați văzu Cesarul la cumplita mas-a morții: Ducii Daci. Făclii de smoală sunt înfipte-n stâlpi și-n muri Luminând halele negre, armuri albe și curate, Atârnate de columne, lănci și arcuri răzimate De păreți - pavezi albastre strălucind pe stâlpii suri. {EminescuOpIV 139} Duci-s nalți ca brazi de munte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Nordul se stârnește din ruinele-i de ghiață, Munții plutitori și-i sfarmă și pe-a câmpurilor față El ridică visuri nalte... volburi mari de frig se văd 1150Și trecând peste oștire o îngroapă... Și cu fală El ridică drept făclie aurora-i boreală Peste-oștirea-ntroenită în pustiul... de omăt. Nordul m-a învins - ideea m-a lăsat. Și ca un soare Vezi că-ncepe a apune într-a secolilor mare, 1155Aruncînd ultima-i rază peste domul d-invalizi. La apus privește
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
O, aș bea să văd anume C-a venit domnia morții, sfărâmând bătrâna lume - Stele cad și în cădere alte lumi rup cu lovire; Într-a cerurilor domă tunetele să vuiască Ca mari clopote de jale, fulgere să strălucească Ca făclii curate, sfinte pe pămîntu-nmormîntat. Marea valur-le să-și miște și să tremure murindă, Norii, vulturii mariumbrii, a lor aripi să-și aprindă, Fulgeri rătăciți s-alerge spintecând aerul mort; În catapeteasma lumii soarele să-ngălbenească, Ai peirii palizi îngeri dintre
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-l caut. {EminescuOpIV 202} PUSTNICUL Sala-mbrăcată cu-atlas alb ca neaua, Cusut cu foi și roze vișinii, Și ceruită strălucea podeaua Ca și-aurită sub lumine vii - Lumini de-o ceară ca zăharu - o steauă, Diamant topit pe-oricare din făclii. Argint e-n sală și de raze nins E aerul pătruns de mari oglinzi. Copile dulci ca îngerii - virgine - Prin sală trec purtând cununi de flori; Ah! vorba înger scapă pe oricine De lungi descrieri, dulce cititoriu - Astfel acum ea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]