2,882 matches
-
regândi metafizic o lume descrisă, uzual, în tușe convenționale. Fideli propriilor lor coduri culturale, americanii și indienii nu se pot întâlni în afara acestui carnagiu perpetuu. Execuția fără sens cu care se închide textul este o mise en abîme a unei fabule despre Vestul care și-a pierdut inocența. Călătoria către Gwendoline nu mai poate fi atât de simplă, de senină și de liniară. Drumul acestui pelerin al pustietății americane se întretaie cu viziunea morții și singurătății. Scrisoarea iubitei îndepărtate, citite și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
ca și cum aș fi luat parte la o ședință de cenaclu literar. Pot remarca faptul că orice convorbire telefonică Fetescu - Mânăstireanu păstrează această linie de informații și creație literară, fapt benefic pentru amândoi. Mi-a citit mai multe poeme și o fabulă cu titlul incitant, rugându l ca să repete citirea fabulei, care m-a cucerit și l-am rugat să mi-o trimită, menționând că și eu vorbesc de această temă, dar în felul meu. Din informațiile transmise aflu că în Libia
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
cenaclu literar. Pot remarca faptul că orice convorbire telefonică Fetescu - Mânăstireanu păstrează această linie de informații și creație literară, fapt benefic pentru amândoi. Mi-a citit mai multe poeme și o fabulă cu titlul incitant, rugându l ca să repete citirea fabulei, care m-a cucerit și l-am rugat să mi-o trimită, menționând că și eu vorbesc de această temă, dar în felul meu. Din informațiile transmise aflu că în Libia Gaddafi nu vrea să renunțe la putere (care tiran
Călător... prin vâltoarea vremii : (călătoria continuă) , Vol. 4. : Din aproape, în tot mai aproape by Alexandru Mânăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/563_a_1317]
-
ca să se afle în treabă, la care subșeful răspunse pe un ton condescendent, Dragă domnule, presupun că nu așteptați să vă dezvălui secretul albinei, Mereu am auzit că secretul albinei nu există, că e o mistificare, un fals mister, o fabulă care a rămas de inventat, o poveste care ar fi putut fi, dar n-a fost, Aveți dreptate, secretul albinei nu există, dar noi îl cunoaștem. Cipriano Algor se retrase ca și cum ar fi fost victima unei neașteptate agresiuni. Subșeful zâmbea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
stăvilite de mult timp, mereu gata să izbucnească, dar păstrate pentru acest ceas trist, pentru această noapte fără lună, pentru această singurătate care nu s-a resemnat. Dar n-a fost nici o noutate, pentru că s-a mai întâmplat în istoria fabulelor și ale minunilor lumii canine, faptul că Găsit s-a apropiat de Cipriano Algor ca să-i lingă lacrimile, gest de supremă consolare care, totuși, oricât de mișcător ni se pare, în stare să miște până și inimile cel mai puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
deși mai avea doar câteva minute până să-și Înceapă cursul, profesorul scormonea, ca „ucenicul neascultător“, cu un briceag În viscerele unui ceas electronic, Încercând cu orice preț să-l facă să funcționeze. Mai târziu, când Îi apăruse Lector in fabula (1979), Întâlnindu-l tot din Întâmplare, la Milano, În redacția revistei L’Espresso, mi-a reconfirmat intenția sa de a pune la probă mașinăria narativității (demontată infinitezimal de către semiolog), Într-un roman propriu. Numele trandafirului a devenit imediat un bestseller
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din Firenze, este profesor de semiotică generală din 1971 la BOLOGNA. Este universal cunoscut pentru opere de critică și semiotică precum: Opera aperta (1962), Apocalittici e integrati (1964), II superuomo di massa (1976), Trattato di semiotica generale (1975), Lector in fabula (1979), I limiti dell interpretazione (1990) etc. Prin cele două romane Il nome della rosa (1980) și Il pendolo di Foucault (1988) devine cel mai citit și tradus romancier al secolului. FILENAME \p D:\Carti editura\Pendulul lui Foucault vol II\Surse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
a dezvăluit. Susan nu spune nimic și Wakefield Își dă seama că nici nu poate. E prea multă informație de digerat. — SÎnt convinsă că Telescu a fost ucis prostește de niște oameni foarte proști, continuă Jackie. Tipii ăștia credeau că fabulele pe care le-a publicat În reviste literare obscure erau descrieri codate ale conspirațiilor lor. — Iar noi ne simțim minunat sub turnul libertății de exprimare, oftează Wakefield. — Ah, da, libertatea presei, spune Jackie. Un concept fragil. Ziarul pentru care lucrez
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
peste timp și mode - între mitul legitimator al „Întemeietorului/precursorului absolut” forjat de avangardiștii interbelici, legitimarea externă „sincronistă” și mitologizarea protocronistă din ceaușismul tîrziu, al cărui vîrf de sarcină l-a constituit centenarul omagial din 1983. O posibilă morală a fabulei (și a întregii cărți) ar fi aceea că istoria culturală e plină de asemenea continuități paradoxale. Cuprins Capitolul I. De la estetism la preavangardism Capitolul II. Momentul „revoluționar” al simbolismului românesc. Estetismul independenților și insurgența marginalilor. Insularizarea polemică Capitolul III. Publicistica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în proză: acesta include producția lui Costin în categoria „poemului-definiție” sau a „poemului-suită de definiții”, specie „ducînd la strălucire latura apodictică, latentă în orice proză suprarealistă”. Minimalizînd, de dragul demonstrației și al încadrării „generice” textele mai puțin sau deloc „poematice“ în favoarea „fabulelor animaliere”, Zamfir vede în Exerciții pentru mîna dreaptă... o „capodoperă a acestei figuri aparte, în sens cultural, a avangardismului”, pe urmele lui Flaubert din Dictionnaire des lieux communs și a lui Leon Bloy din Éxégese des lieux communs. „Speculînd polisemia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vehicule” pseudoeducative: se folosesc la ceva, servesc la ceva... Ele intră în dialog (ironic, polemic...) cu toate semnificațiile lor consacrate livresc, mitologic, științific, paremiologic ș.a.m.d., bref - cu valoarea lor de întrebuințare simbolică, anchilozată în clișeu... În loc de „morală a fabulei”, autorul se amuză să persifleze calamburesc formule prestigioase, întorcînd pe dos lecția moralei clasice și împrospătînd-o „modern” (ex.: „plopii fără soț sînt foarte numeroși”; „cînd pisica nu-i acasă, e prin vecini”). „Definițiile” care le compun sub forma unor colaje
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dintre uman și nonuman, personificările „actualiste” jucăușe, asocierile năstrușnice din regnuri și de pe niveluri de sens diferite trimit, desigur, la Urmuz, însă controlul inteligenței superior-amuzate face diferența, în pofida facilității sau banalității unor „sentințe”. Sub titlul Încercări pentru restabilirea moralităței în fabulele regretatului La Fontaine sînt „restabilite” adevărul și moralitatea - ambele „compromise” - din cîteva fabule clasice: „Greierele și Furnica“, „Lupul și Mielul“, „Corbul și Vulpea“, „Broasca și Boul“. În toate aceste cazuri, vechea morală e denunțată - funambulesc și amuzat - ca fiind rezultatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
niveluri de sens diferite trimit, desigur, la Urmuz, însă controlul inteligenței superior-amuzate face diferența, în pofida facilității sau banalității unor „sentințe”. Sub titlul Încercări pentru restabilirea moralităței în fabulele regretatului La Fontaine sînt „restabilite” adevărul și moralitatea - ambele „compromise” - din cîteva fabule clasice: „Greierele și Furnica“, „Lupul și Mielul“, „Corbul și Vulpea“, „Broasca și Boul“. În toate aceste cazuri, vechea morală e denunțată - funambulesc și amuzat - ca fiind rezultatul unor neînțelegeri, al unor confuzii sau al unor simplificări nejustificate. Cu alte cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cu caractere axate pe o singură trăsătură dominantă. Se păstrează totuși în linia moraliștilor. Urmuziană e doar o anume dispoziție la lunecarea pe gheața formulelor verbale” (op. cit. pp. 90-91). „Fabulismul” ne trimite cu gîndul - evident - la morala vidă, tautologică a fabulei urmuziene „Cronicari“. Nu este însă vorba de așa ceva: morala textelor lui Costin nu e absentă, ci doar întoarsă și paradoxală. Nu atît „natura umană” este însă în chestie aici, ci mai degrabă natur-cultura umană și lenea de a gîndi. Varianta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
-o indiferența atîtor generații, au putut să influențeze și tinerețea Domniei Voastre, ca pe a atîtor predecesori în treburile publice, cari au preferat o tradiție plină de erori unei inițiative salutare pentru revizuirea materialului destinat educației copiilor noștri”. Capitolul despre fabulele lui La Fontaine se încheie, totuși, cu o reverență, o apărare, o ilustrare și o scuză a fabulistului francez - „Remușcări și omagiu“, dedicate poetului I.B. (Ion Barbu)... O altă secțiune, „Diez și becar“ cuprinde, pe lîngă experimentele radicale menționate ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
schemei „ascunse” este scos la lumină. Comicul, ludicul au rolul de a compromite speciile canonice. O proză a lui Romulus Dianu, „De inimă albastră“, e subintitulată „Romanță 1897”. Jacques G. Costin scrie un funambulesc „Imn benzinei“, improvizează parodic pornind de la fabulele lui La Fontaine și „continuă” în mic, sub forma unei parabole comic-absurde, capodopera lui Cervantes, Don Quijote, pe care o actualizează cu tîlc „modern”. Mult mai agresiv - scatologic! - este atacul la adresa Artei (a scrisului, în cazul de față: jos Arta, căci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
păstrează, în ciuda celor numai patru pagini ale sale, elemente romanești: complexitate narativă, intrigă ramificată ș.cl. Genul prestigios al epopeii supraviețuiește degenerat, hibrid și chircit, în Fuchsiada („poem eroico-erotic și muzical, în proză”), sub forma unei sinteze în miniatură: poem, epopee, fabulă, antiparabolă, roman concentrat. Mecanicismul are însă „morala” sa: existența însăși a devenit mecanică, stereotipă, comică, urmînd trasee „științifice”, „deterministe”. Pentru avangardiștii de la Contimporanul, comicul este libertatea estetică absolută. Un libertinism cinic, anarhic pare a fi, adeseori, pseudonimul ei, ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
dacă „s-ar menține în limitele acestea mici, cari fatal ar duce la manierism și șablon”. Ceea ce o salvează de facilitate, în opinia lui Perpessicius, ar fi: 1) arta compoziției („dozarea cu pricepere” și „integrarea în compoziții, vignete, gravuri și fabule juxtapuse, prelucrate cu migală și artă” a imaginilor); 2) reverența față de tradiția clasică, marcată prin relația cu modelul fabulelor lui La Fontaine („marea admirație și abdicarea totală, în cele din urmă, la picioarele unui prestigiu inegalat”); 3) „ideea de mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
de facilitate, în opinia lui Perpessicius, ar fi: 1) arta compoziției („dozarea cu pricepere” și „integrarea în compoziții, vignete, gravuri și fabule juxtapuse, prelucrate cu migală și artă” a imaginilor); 2) reverența față de tradiția clasică, marcată prin relația cu modelul fabulelor lui La Fontaine („marea admirație și abdicarea totală, în cele din urmă, la picioarele unui prestigiu inegalat”); 3) „ideea de mare subtilitate” a unui Don Quijote evadat de pe soclu și întors după comice tribulații, cu „împlinirea spiritului de ordine”: „Un ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
vieței s-a cîntat în sute și mii de volume, dar nimeni n-a izbutit să o exprime mai plastic și mai concentrat în două imagini”; „Hurmuz găsește cuvîntul, îl trîntește și trece ușor înainte, avînd aerul că-și urmărește fabula care, de fapt, e inexistentă”; „Ideia ridicolului și nimicniciei omului față de necunoscut, precum și ideia nonsensului general al existenței se degajează la fiecare pas în opera lui Hurmuz. Pentru mentalitatea mediocră Hurmuz apare ca incoerent și dezechilibrat — de aceea producția sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
clară în poezia lui Arghezi, ca dealtfel în toată lirica română și, lucru de reținut, pe un punct moderat în linia lui Urmuz și deci mai cu seamă pe terenul genurilor clasice și mai ales în baza folclorului. A lua fabula, descîntecul, doina, a le încărca de imagini și viziuni turburi sau măcar de colori, a le scoate însă din orice mișcare utilitară, iată metoda. Descîntecul se face o cantilenă grotescă, fabula o etică simulată de imagini”. Regăsim aici punctele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
poeții se joacă, făcînd ca și nebunii gestul comunicării fără să comunice în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe, Tudor Vianu nu s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
în fond nimic decît nevoia fundamentală a sensului uman de a prinde sensul lumii” (1971, pp. 92-93). „Urmuz — adaugă G. Călinescu vorbind despre «Cronicari» — a făcut și o fabulă pură, condusă după canonul clasic, dar fără sens”. Mai exact — o fabulă „fără anecdotă, o poezie epică pură, așa cum S.J. Perse a scris în Anabase un poem epic pur” (1993, p. 889). După cum se știe, Tudor Vianu nu s-a ocupat de Urmuz în Arta prozatorilor români (neluîndu-l, pesemne, în serios ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
cade însă în capcana „iluziei realiste”: „Ridiculizarea clișeelor e un mijloc curent în umorul realist” (p. 178). Dezvăluind unul dintre „paradoxurile” avangardismului, esteticianul tinde să explice totul prin echivocul semantic, automatism și convenție: „dezvoltarea echivocurilor stă la originea multora din fabulele și metaforele poeților. Dar (...) respingerea unei convenții a automatismului nu-l scutește pe Urmuz să cultive o convenție a efectelor comice, să substituie, cu alte cuvinte, o convenție prin alta” (p. 182). O afirmație care va deveni ea însăși loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
s-ar zice că vechea dispută postdadaistă Iancu - Tzara transpare și din această atitudine tîrzie... Peste un an, revista italiană de avangardă Quinta Parete (Torino, sub direcția lui Janus) republică eseul aceleiași Mira Baciu-Simian - soția poetului Ștefan Baciu - împreună cu traducerea fabulei „Cronicari”. Dosarul receptării externe ia amploare de la an la an. În 1976 apare la Édiciones Tierra y libertad din Mexico o broșură de 16 pagini despre Urmuz a lui Ștefan Baciu, cuprinzînd un „dosar” al biografiei și receptării române și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]