2,300 matches
-
înțeles lucrătura. Mâinile mi le rupeam doar pentru ea. Pentru întîiași oară de când aterizase la mine, minunatul domn Costache își descheiase un nasture de la haina piper și zâmbise fericit de ce ajunsese să facă el unui dinte. Pierderea dentară o încasase falca de sus. Pe falca de jos se mai răsfățau câțiva îndrăciți dinți galbeni, ce nu crescuseră niciodată împotriva Dinei și care se învredniciseră deci să rămână pe loc. Dacă ai fi fost o bucată de salam ori o supă, precis
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
le rupeam doar pentru ea. Pentru întîiași oară de când aterizase la mine, minunatul domn Costache își descheiase un nasture de la haina piper și zâmbise fericit de ce ajunsese să facă el unui dinte. Pierderea dentară o încasase falca de sus. Pe falca de jos se mai răsfățau câțiva îndrăciți dinți galbeni, ce nu crescuseră niciodată împotriva Dinei și care se învredniciseră deci să rămână pe loc. Dacă ai fi fost o bucată de salam ori o supă, precis te-ai fi cabrat
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Care e părerea dumitale? Răspunde-mi cinstit. Crezi c-ai să faci față? - La ce? întrebă, mai mult pentru a menține conversația, tot profesorul de construcții metalice, după ce apăru evident că Sinistratul nu-și va mai descleșta, pentru acea zi, fălcile. - Pentru numele lui Dumnezeu, dă-ți întreaga silință!... Dacă presimți o pană de inspirație, învață, pe de rost, măcar două-trei bucăți dintre creațiile acestea! și directorul Predoleanu scotoci într-o scobitură a servietei diplomat și îi descărcă Sinistratului, la piept
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nimerit despre dânsul, că-i un rapsod neobișnuit de grozav." 382 DANIEL BĂNULESCU Veiozele pâlpâiră, izbucnind în strigăte mari de lumină. Madam Magherușan fusese și ea urcată în scaunul ei, leșinată, moale ca apa, galbenă ca turtoiul de mălai, cu falca de jos proptită în coada lungă și noduroasă a unei mături de curte. Primul care se ridică s-o cerceteze și să-i ofere ajutor fu, lesne de prevăzut, Căpetenia Străzii. Chiar în acea noapte de miercuri, 20 aprilie 1988
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
la agent termic în prostie! glăsui îndrăgitul Varodin, instalator la punctul termic al cartierului, bărbat de nădejde, bine legat, castaniu, tăcut, cu trăsături armonioase. Niciodată nu mai rostise în public atâta amar de cuvinte. Acum se trezise, dîndu-și drumul la fălci, mai dihai pentru a risipi stinghereala sa și a gloatelor, nimeni nemaiîncumetîndu-se să mai tragă pe gură vreun fleac, de un număr impresionant de ore. - Bine ai procedat, răspunse, de la locul său, plin de bună cuviință, întins și sprijinit într-
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prea multe: un bordei c-un pat, în care împletea iarna mături, și, afară, câmp cât vrei. Primăvara semăna roșii și pe la mijlocul verii le păzea să nu le mănânce câinii, flămânzi și ăștia, gata să apuce ce le cădea sub fălci. Ținea o condică. În ea scria câte camioane de gunoi soseau la rampă, făcea socoteala chivuțelor care adunau trențe pentru o fabrică de textile și strângea sticle sparte împreună cu muierea. Punea ban pe ban să-și cumpere un loc mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o țigară. Îl cuprinsese lenea. Privi prin umbrarul de frunze uscate prin care cădea soarele, la cerul învăluit într-o lumină de toamnă și parcă nu s-ar mai fi ridicat. Lângă el negustorii înfulecau pe nerăsuflate. Se auzeau trosnind fălcile puternice și măselele lor fărâmițau oasele moi, le rodeau până nu mai rămânea o bucățică de carne și le aruncau dinilor. Aceștia se hărtăneau întărîtați. Tocmașii râgâiau apoi mulțumiți, scoteau resturile de prin măsele cu unghiile lungi și galbene de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de sudoare plutea între zidurile vechi. Zgomotul macaralelor care ridicau resturile și al scripeților ce scânteiau în viteză creștea. Toată această larmă de fier frecat și de voci groase și sparte se amesteca cu guitatul porcilor.Un parlagiu deșirat, cu fălcile căzute, îi împingea printr-o poartă de gratii, câte douăzeci într-un țarc închis. Trei-patru oameni se învîrteau printre ei, lovindu-i cu niște ciocane de lemn, pe rând, tot mai înverșunat, pe măsură ce țipetele de moarte ale animalelor creșteau îngrozite
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o pătură înghețată. Din el scăpau niște floace albe de zăpadă, rar, parcă fără chef. Câteva sute de oameni așteptau nemișcați în fața porții: muierile, cu broboade negre așternute pe obraz și cu pumnul strâns; în spate, bărbații, mestecând tutunul între fălci sau aprinzând țigările unul de la altul. Din când în când se auzea un ropot mărunt de picioare degerate, dar atât, nu spunea nimeni nimic, înțeleși, ca și când ar fi vrut să nu tulbure somnul mortului, ascuns dincolo de zidurile mute ale casei
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gură gustul sărat al sângelui și încleștase pumnii. Șeful se uită la el, zâmbi și vorbi iar: - Zi, tu ai și clanță mare, ia să ți-o-nmoi eu oleacă! Dar parcă se răzgândi, se plimbă puțin prin fața lor, strânse fălcile și așteptă. Tăceau. - Va să zică, nu spuneți! Se depărta cu mâinile la spate, învîrtin-du-se pe călcâie. Nu spuneți, bine... Se rezemă de masa hodorogită. Lor le ardeau obrajii de lovituri, îi privi. Sergentul iar se amestecă: - Spune, mă, tu, ăsta mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fără milă. Pe Treanță îl pălise cu cizma în boașe. Bătrânul căzu pe dușumea, gemând. - Aoleu! Aoleu! - Scoal', că te fărîm! - Dom' șef, mor! mor! se tăvălea hoțul. - Ia-l! strigă comisarul la sergent. > Paraschiv se ținea cu mâna de fălci. Scuipă pe dușumea un dinte rupt și-l cuprinse o ură oarbă și neputincioasă. Presarul se duse iar la fereastră.. Gheorghe tot mai gemea, ținut de subsori de sergent. - Du-i la pivniță! porunci în cele din urmă. Las', că
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Scrâșnea din dinți, furios. Aproape îi rugă: - Spuneți, mă, dracului unde sânt caii! Hoții tăcură. Îi traseră pantalonii lui Paraschiv. Îi scoaseră și cămașa. Rămăsese în pielea goală. Îl cărară pe ladă, gâfâind. 241 - Udă frînghia! zise unul. Ucenicul strânse fălcile. Auzi apoi apa clipocind în căldare. Se făcu din nou liniște. - Spui? întrebă unul. - Nu știu nimic. - Bine. Pungașul se uită liniștit la ei. Îl întoarseră cu fata în jos. Sergentul își potrivise frânghia. Îl plesni o dată cu sete. Sfoara groasă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Toți întorseseră capul spre cântăreț. Vocea lui acoperea grădina. Chelnerii se opriseră sub lămpi, ascultând și ei. Paraschiv ridică ochii. Didina avea pe buze o spumă subțire și albă de bere. Își lingea gura sălbatică cu limba și strângea ușor fălcile. Frumoasă era! Juca o stavă de cai sub pielea ei. Se cutremură carnea pe el. Ibovnica simțise și se făcea că se joacă cu o furculiță. Numai ăl bătrân băgase de seamă. Țiganca se întoarse puțin și râse ușurel spre
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
văd... Ochii lui se împăienjeniseră de ură. Gheorghe lihoti de groază. - Râzi, bă, rîzi! Bătrânul necheza: - Hî, hî, hî... Dădu în plâns. Didina așeză palma ei ușoară pe pieptul celui tânăr, să-l liniștească. Paraschiv nu se potoli. Strângea din fălci și scrîșnea: - Nu mi-e milă, mă fraților, nu mi-e milă de om. Dac-aș putea să-i iau sufletu, că-i al dracului și nu se uită! Și mi-ar trebui să trăiesc ușor, Sandule, să am bani
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Toma Nour O lacrimă se scurse tremurând din genile [mele] strălucitoare și aruncai scrisoarea în foc. Ochii mei painjeniți de lacrimi și insomnie întrevedeau într-o sălbatecă fantasmagorie capul vânăt al acelui amic nefericit, cu creierii roșii de gândire, cu fălcile înfundate de venin și de mizantropie, cu ochii înfundați și turburi ca ochii unui nebun. Desigur murise. Deschid sertarul mesei și iau puținele portrete ce le aveam împrăștiate prin hârtii. Portretul lui era lipit de a lui Tasso. Epistola stătuse
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mea. Tot ce-mi aducea aminte de ea... de trădătoarea, le aruncam în foc, care le consuma cum se consuma inima și viața mea. Palid ca o umbră, eu alintam de-a lungul zidurilor orașului mai mult mort decât viu. Fălcile mi se-nfundase adânc, albul ochilor se-ngălbenise și negrul era turbure și stins, părul cădea în dezordine pe gulerul uns și neșters a rocului meu - astfel umblam printr-o lume străină, din care nu făceam parte, și când mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Calul mă ducea mereu, astfel încît în urmă neci să părea că aș călări, ci că aș pluti între cer și pământ, dus de-un geniu nevăzut, mereu înainte, răpit de-un bălaur din poveste, de-un smeu, c-o falcă-n cer și una-n pământ. Cât oi fi zburat astfel nu știu, numai deodată simții cumcă calul poticnește una ș-apoi începe a merge mai încet și mai greu, suflând greu cu nările și gura pline de spume. Fără
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
De ce ne-ai vîndut? strigă bătrânul, rece și teribil, uitîndu-se cu fața unei furii de marmură în ochii morarului. Sasul încremenise și amuțise de spaimă. Gura lui nu mai putea să [zică o vorbă... neci de grație, neci de ură, fălcile i se-nfundase și tremura, ochii turburi ca [a] unui nebun, limba bâlbâia fără să poată modula. Spaima-l amuțise. Femeia plângea amar, feciorii aruncau priviri rugătoare și sincere pe înfricoșatul demon al răzbunărei. - Deslegați-i pe toți ceilalți și pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
incapacitate a „publicului” de a Înțelege demersul novator, de suficiența acestuia: „neliniștea” spiritului nu intră În datele sale sufletești, - de unde și reacția „nervoasă” a celui revoltat de inerția și opacitatea „spectatorului” sau a „cititorului” („Poezia modernă e un pumn mutînd fălcile cititorului” - citim În Pe marginea unui festin). În ultimă instanță, această ruptură se manifestă ca izolare mîndră a poetului - nou geniu romantic neînțeles - cu afișarea disprețului suveran față de „cercul strîmt” reeditat În societatea contemporană: „Zgîrciți, numărați-vă În fiecare seară
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
un cîmp de percepție la altul, salturile acrobatice, mișcarea nebună a determinărilor, cum se Întîmplă În acest remarcabil portret al Vrăjitoarei: „Ne Întîlnirăm c-o vrăjitoare, Fermeca Jună, fermeca soare: La mormînt urlă, cu scrîșniri plînge, De morți cînd seul, fălci, oase strînge, Aci făclia neadormită, Dospește, aprinde, cade uimită; Apoi se scoală, fuge nebună, În vas de nouă frați sînge-adună. De bătrîn cîine culcuș ia-n gheară, Îl răsfrămîntă-n turlă de ceară. De sînger bețe, d-alun nuiele Frige și
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trec peste maluri, Valuri mari se sparg În zgomot, răpezite peste dealuri, Dar nici clopotul lor aprig, clăbucind, ferbînd În spume, Nici chiar troncătul de zdraveni bolovani În rostogol Nu-ngrozesc ca uriașul ce s-arată crunt la lume, Cu fălci negre scrîșnitoare, cu ochi roși, cu peptul gol, El apare pe sub nouri ca un munte de turbare Ce amenință pămîntul să-l turtească-n răzbunare! Ca și dînsul, Strîmbă-Lemne, uragan de vijelie, Intră-n lunci, păduri și codri, ducînd viscol
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ne decupeze corpurile. Ca un val care abia dacă îți ajunge până la tălpi. De aceea trupurile noastre nu aveau umbră. Era o lume fără umbre, noi înșine eram propriile umbre. Trupurile creșteau și descreșteau în locul umbrelor noastre. Încheieturile ne trosneau, fălcile se căscau, obrajii se scobeau, alungindu-se. Altă dată, creștetele se turteau, oasele apăsau la încheieturi, tălpile se lățeau, ca la melci, scurtându-ne. Imaginează-ți un veșnic pat al lui Procust pentru măsura căruia eram mereu, într-un fel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
birou chipiul, ștergând rămășițele aurei de pe țeasta cheală și ducându-și o șuviță umedă dintr-o parte în alta. Nu zâmbea, dar pe figura lui era ceva amuzant, poate pentru că, pe cât îi erau de apropiați ochii, pe atât îi erau fălcile de dolofane și lătărețe. Și, ca să fie limpede că amuzamentul se cuvenea doar uneia dintre părți, își apucă bastonul de cauciuc și i-l propti în piept atât de neașteptat, încât fata își pierdu echilibrul. „Auzi, parașuto“, șuieră el, aplecându
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
bună a lucrurilor : — Eu n-am vorbit niciodată la telefon... Iadeș, aflat încă sub protecția numelui său, ca sub un clopot de sticlă, se întoarse, întinzându-i receptorul. Dar Chisăliță nu se încurca în astfel de detalii. Duse pumnul la falcă, întinzând degetul mare spre ureche, iar degetul mic, în prelungire, lipit de buze. Alo, spuse către interlocutorul imaginar, sunt io, Chisăliță, m-auzi ? Ei, asta-i bună, cum care Chisăliță ? Băiatu’ ăla înalt și frumos... Ridică privirile spre Pârnaie, care
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
zici că furăm unii de la alții... — Fumează și ăștilalți doi, mârâi Pârnaie, întinzând mâna din nou. — Zi bogdaproste, interveni Isaia. Făceți-o poștă, adăugă, și întinse pachetul către Bunelu, care ajunsese mai târziu. Ho ! strigă, văzând cum își suge bătrânul fălcile, trăgând cu nesaț, că n-oi fi horn ! Magdalena rămăsese cu mâna întinsă, nimeni n-o învrednici cu vreo privire. Iadeș își adună fierătaniile și trase sacul mai într-o parte. Se așezară care încotro. Io știu mormanul ăsta de când
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]