2,422 matches
-
pentru VNV. Totuși, Van Zeeland, susținut de cele trei partide ale coaliției, l-a învins personal la Bruxelles în 1937, cu ocazia unor alegeri parțiale: creștin-democratul părea să fie cel mai bun baraj împotriva acestei mișcări care se îndrepta spre fascism. Dificultățile anului 1936 au dus la o reorganizare a Partidului Catolic amenințat cu desființarea datorită puterii și forței de seducție pe care o exercita Rex asupra unei anumite părți din electorat. Uniunea Catolică care, în 1932, suferise o reformă, îndreptîndu-se
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
Vie intellectuelle a dominicanilor, în La Vie catholique fondată de Francisque Gay în 1924, în Le mouvement des faits et des idées a abatelui Lugan. Multe din lucrările preotului italian exilat au fost editate în franceză: L'Italie et le fascisme (1927), La communauté internationale et le droit de guerre (1931), Essai de sociologie (1935), Politique et morale (1938), aceste ultime trei lucrări găsindu-și locul în Cahiers de la Nouvelle Journée la editura Bloud și Gay; L'Eglise et l'État
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nou, să fie remarcate. Deputații populari au votat deci încrederea și deplina putere în noiembrie 1922. Mulți dintre șefii de partide nu și-au făcut deloc iluzii, mai ales don Sturzo, care era conștient de caracterul inconciliabil al Evangheliei și fascismului. Șeful guvernului a dus însă o politică foarte abilă care viza anularea principalei semnificații politice a PPI-ului: aceea de a-i promova din nou pe catolici în viața politică italiană și în special aceea de a apăra drepturile Bisericii
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
unui învățămînt religios în școlile publice și acordarea de ajutoare școlilor catolice, refacerea bisericilor distruse în timpul războiului. Se crea astfel un climat diferit de acela al Italiei liberale, producînd în rîndul catolicilor o ruptură psihologică profundă. După decenii de persecuții, fascismului apărea ca un apărător al religiei împotriva celor doi mari dușmani: laicismul francmason și socialismul. Mussolini a știut să-și șteargă nu numai trecutul său de revoluționar, dar și anticlericalismul său violent și grosolan; politica sa a avut efectul scontat
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nu numai trecutul său de revoluționar, dar și anticlericalismul său violent și grosolan; politica sa a avut efectul scontat: criza internă din PPI și neîncrederea crescîndă a papei în privința acestuia. Prin programul și referințele sale etice, Partidul Popular era ostil fascismului. Dar el era împărțit între curente diferite. Sturzo, grație abilității sale, a reușit timp de mai mulți ani, să evite rupturile și să mențină o reprezentare a diverselor curente în cadrul Consiliului Național; un mic eșec a venit din partea creării unui
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
putea să-l neliniștească: el și-a concentrat forțele asupra organizațiilor catolice supuse magisteriului, subliniind meritele "omului care guvernează țara cu atîta energie" (Alocuțiunile consistoriale de la 24 martie 1924, 14 decembrie 1925, 20 decembrie 1926). Speranța de a obține de la fascism realizarea unui Stat catolic exista. Contradicția privind natura sa profundă persista, dar această politică a condus în 1929 la Acordurile de la Lateran care au adus țării un concordat și au reglat problema romană. PPI a dispărut sub loviturile fascismului, dar
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
de la fascism realizarea unui Stat catolic exista. Contradicția privind natura sa profundă persista, dar această politică a condus în 1929 la Acordurile de la Lateran care au adus țării un concordat și au reglat problema romană. PPI a dispărut sub loviturile fascismului, dar a fost minat și de propriile contradicții: mai întîi împărțirea partidului în trei curente principale: cel de stînga, condus de Miglioli, foarte mic ca număr de adepți, dar care nu a dăunat mai puțin unității partidului; cel de dreapta
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
mai puțin unității partidului; cel de dreapta, care a trecut de la clerico-moderantism la clerico-fascism în numele ordinii și a unei iluzorii păci religioase; și, în sfîrșit, linia "populară", provenită din curentul intransigent, solidă pe plan ideologic (nu erau posibile înțelegerile cu fascismul), dar care se găsea pe o poziție strategică centristă imposibil de menținut. O altă contradicție provenea de la posibila autonomie față de ierarhie: parabola PPI-ului demonstrează că un partid, chiar aconfesional, dar care se pretinde de inspirație creștină, nu se putea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
dar care au fost decimați de arestările din 1934. În schimb, susținerea regimului era expresia clerico-fascismului, al cărui reprezentant important era Egilberto Martire; între 1929-1938, el a condus revista La Rassegna Romana care dezvolta "romanitatea" ca temă comună catolicismului și fascismului. Acest curent s-a manifestat cu putere, avînd în fruntea lui episcopi, în timpul marilor "bătălii" economico-politice (luptele demografice, ale grîului...), precum și, într-un mod cu totul spectacular, la declanșarea războiului din Etiopia, război prezentat credincioșilor ca o nouă cruciadă; episcopul
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
atitudine foarte răspîndită în cadrul ACI, mai ales în asociațiile intelectuale, FUCI și Mișcarea Laureaților 14. FUCI, sub influența președintelui său, Igino Righetti, și a Monseniorului Montini, s-a situat mai întîi pe o poziție de ostilitate și de anticonformism față de fascism. Montini, care a introdus cultura catolică franceză în Italia, și Righetti aparțineau generațiilor legate de experiența Partidului Popular, care vedeau în fascism o paranteză, cu o viziune apropiată de aceea a filosofului liberal Benedetto Croce. După criza din 1931, această
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
și a Monseniorului Montini, s-a situat mai întîi pe o poziție de ostilitate și de anticonformism față de fascism. Montini, care a introdus cultura catolică franceză în Italia, și Righetti aparțineau generațiilor legate de experiența Partidului Popular, care vedeau în fascism o paranteză, cu o viziune apropiată de aceea a filosofului liberal Benedetto Croce. După criza din 1931, această poziție a fost abandonată în avantajul unei profunde gîndiri interioare îndreptate spre viitor, într-o așteptare fără contaminare, bazată pe păstrarea valorilor
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
abandonată în avantajul unei profunde gîndiri interioare îndreptate spre viitor, într-o așteptare fără contaminare, bazată pe păstrarea valorilor creștine, pe pregătirea elitelor printr-o reformă culturală, pe deschiderea spre lumea modernă. Era o nouă generație, care nu cunoscuse decît fascismul; ea genera un nou antifascism catolic, care nu viza doar reînchiderea parantezei, ci dorea să construiască o alternativă catolică la regim, propunînd, imediat ce era posibil, un Stat pluralist, personalist și social. În felul acesta s-a copt un program ce
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
peisajului politic era cu atît mai impresionantă cu cît, dacă în Belgia, Olanda, Germania, creștinii primiseră deja responsabilități, acest aspect, în secolul al XX-lea, era nou pentru Italia și Franța. În Italia, după liberalismul cu dominantă anticlericală și după fascism, Democrazia Cristiana a inaugurat în 1948 ceea ce s-a numit "hegemonia catolică", astfel că istoricul de formație liberală și catolică, Arturo Carlo Jemolo, putea vorbi de "realizarea surprinzătoare a unui Stat al ghelfilor la o sută de ani după eșuarea
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
nefiind mai puțin numeroase. Această manifestare era semnul unui prestigiu de care se bucura Biserica, istoricul Federico Chabod comparînd acțiunea Papei și a episcopilor cu cea a predecesorilor lor din secolul al V-lea în fața "hoardelor germanice"10. După căderea fascismului la 25 iulie 1943, armistițiul făcut public la 8 septembrie și ocuparea Italiei de către trupele germane, în timp ce autoritățile civile și militare italiene se prăbușeau, iar ocupantul reconstituia guvernul lui Mussolini sub numele de Republica Socială Italiană, Biserica și-a asumat
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
anii 1943-1945 și mai ales maniera în care le-a răspuns Biserica italiană, oferă cheia de interpretare a perioadei următoare, marcată de victoria democrației creștine. Puternică prin atitudinea și prin prestigiul ei, eliberată de anumite compromisuri făcute în trecut cu fascismul, ea putea aborda cu forță reconstrucția țării. Ea putea oferi o soluție pentru o reconstrucție creștină, așa cum oferise un refugiu în timpul dezastrului. Soluția avea să prindă viață în Partidul Creștin Democrat format în clandestinitate de Alcide De Gasperi. O nouă
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în Italia, împotriva partidelor comuniste puternice și aservite Moscovei, iar în Germania, CDU a avut o acțiune hotărîtoare în instaurarea unei democrații recunoscute și respectate; fermitatea acestor partide în rezistența față de regimurile totalitare trebuie evidențiată; fiind în prima linie împotriva fascismului și nazismului, în ciuda pozițiilor mai ambigui ale Bisericii lor, creștin-democrații, după război, au dat dovadă de o luciditate rară față de Uniunea Sovietică și de comunism. Într-o perioadă în care cultura europeană era marcată de marxism, fermitatea ideologiei lui Étienne
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
216 Vezi capitolul Genocidul organizat de bolșevici împotriva populației din S.A.S.S.M. 217 În această capcană ideologică antiromânească, au fost atrași, de asemenea, Romain Rolland, Arthur Koestler, contele Mihály Károly, Lord Marley și Albert Einstein, sub pretextul luptei împotriva fascismului, sub steagul Comitetului Mondial pentru Eliberarea Victimelor Germaniei Fasciste, condus de Willi Münzenberg . 218 Larry L. Watts, op. cit., pp. 91-97. 219 Ibidem, p. 105. 220 Jenö Varga a condus două decenii Institutul de Economie Mondială, în cadrul Kominternului. 221 Kim Philby
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
ci simptomele declinului cultural. Într-o versiune timpurie a „Cuvântului înainte“ la un manuscris publicat de Rhees sub titlul Philosophische Bemerkungen, ne atrag atenția câteva pasaje: „Spiritul acestei civilizații, ale cărei expresii sunt WITTGENSTEIN ȘI RUSSELL 343 industria, arhitectura, muzica, fascismul și socialismul epocii noastre, îi este străin și nesimpatic autorului. Aceasta nu este o judecată de valoare. [Ă] Naturi autentice și puternice întorc spatele artelor tocmai în această epocă și se îndreaptă spre alte lucruri, iar valoarea individului reușește într-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2719]
-
University of California Press, Berkley, 1998; * Fukuyama Francis, Marea ruptură. Natura umană și refacerea ordinii sociale, Humanitas, București, 2011; * Funkenstein Amos, Teologie și imaginație științifică, Humanitas, București, 1998; * Gellner Ernst, Postmodernism, Reason and Religion, Routledge, London, New York, 1992 * Goldberg Jonah, Fascismul liberal, Polirom, Iași, 2010; * Goklany Indur, The Improving State of the World: Why We're Living Longer, Healthier, More Comfortable Lives on a Cleaner Planet, Cato Institute, 2007; * Greenspan Alan, Era turbulențelor. Aventuri într-o lume nouă, Publica, București, 2008
[Corola-publishinghouse/Science/1559_a_2857]
-
părintele "Noii Stîngi" și milita nici mai mult nici mai puțin decît pentru "eliberarea de societatea abundenței". Marxismul și materialismul istoric erau placa turnantă a gîndirii sale. Teoria sa asupra unei societății unidimensionale critică în egală măsură și cmunismul, și fascismul, și capitalismul productivist și consumatorist, deschizînd calea postmodernismului și, în Eros și civilizație, New Age-ului, cel puțin prin pledoaria pentru libertate sexuală, care ne amintește de Republica lui Platon. Jurgen Habermas, dimpotrivă, dorește o societate administrată total, aflată permanent sub
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
dascăl al națiunii, un mare gînditor, care a scris o operă de cotitură în istoria filosofiei. El a lansat critica postmodernismului încă din anii '80 (polemi-zînd cu Foucault și Derrida), a liberalismului (polemizînd cu Rorty și Rawls), a pozitivismu-lui, a "fascismului de stînga", a manipulării genetice (polemizînd cu Sloterdijk), a unificării eu-ropene și a tot ce mai mișca în epocă. Habermas este în egală măsură politolog și sociolog, antropolog, psiholog, lingvist, jurist, cu o excepțională calificare interdisciplinară, dar și economist, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]
-
pune mai multe speranțe în această accelerare a datelor existenței decât în promisiunile făcute de noii guru ai înțelepciunii. Nimic nu confirmă părerile celor mai pesimiști dintre analiștii societății satisfacerii totale și imediate, conform cărora ea netezește drumul către un „fascism voluntar”. Adevărul este că societatea de hiperconsum nu stimulează atât revenirea autoritarismului, cât mai degrabă ne protejează de acesta. Și oricare ar fi amenințările la adresa educației și a culturii, capacitățile transcendente, reflexive și critice ale subiecților n-au fost câtuși
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
mondializării și a „McWorld”-ului. De curând, François Brune asemăna publicitatea cu o „caracatiță” totalitară. Conform aserțiunilor lui Benjamin R. Barber, dezvoltarea explozivă a publicității reflectă și întărește noul totalitarism al piețelor 13. Alții nu ezită să vorbească de un „fascism soft”, cu aplicații la toate dimensiunile vieții. Auzim mai peste tot proteste contra „tiraniei mărcilor”, al cărei resort principal este „condiționarea” publicitară. Publicitatea apare mereu nu numai drept cheia de lectură a mecanismelor de frustrare caracteristice noilor societăți de piață
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
forma sau logica publicitară - ce depășește în realitate cu mult efectul publicității canonice - să intre într-o dinamică diversificată, neîntreruptă, hipertrofică. Iluzia atotputernicieitc " Iluzia atotputerniciei" Formidabila expansiune a mărcilor a suscitat critici vehemente la adresa a ceea ce este prezentat ca un „fascism cultural” analog controlului orwellian al spațiului mental și cultural. S-o spunem răspicat: cu cât e mai justă ideea unei puteri sporite a marketingului, cu atât cea a unei puteri de tip „totalitar” trebuie refuzată. Dacă inițiativa aparține prin forța
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
Sub nici o formă. Ne bucurăm în continuare de aceleași drepturi constituționale și de aceeași protecție a legii ca și în toți anii de la 23 august 1944 încoace. Declarațiile recente ale președintelui Ceaușescu împotriva antisemitismului, declarații care conțin în aceeași frază fascismul și antisemitismul, constituie pentru noi o chezășie și noi avem încredere că, în viitor, nici o schimbare nu se va produce în politica guvernului față de noi și față de celelalte comunități conlocuitoare. [...]” G.B.: E cunoscut faptul că, de câțiva ani încoace, comunitatea
Cultele din România între prigonire și colaborare by -Carmen Chivu-Duță () [Corola-publishinghouse/Science/2229_a_3554]