1,717 matches
-
coarde vocale urlând la ei într-un acces de isterie, mă lasă-n pace, să zac aici, în camera asta înaltă ca un turn. Și sânt niște după-amieze aurii, nostalgice, în care de afară nu se aude nimic altceva decât foșnetul câtorva frunze însorite și numărătoarea vreunei fetițe care se joacă singură, pe caldarâmul pustiu al străzii Venerei. Ca și înainte, zac în pat, confuz de singurătate și emoție, iar în minte îmi vin, dureroase, sfâșietoare, fragmente de amintiri foarte vechi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Marele Mishiba putea reconstitui orice sunet natural sau emis de vreun instrument. Timp de câțiva ani, Emil Popescu nu făcu altceva decât să exploreze neobosit posibilitățile fantastice ale sintetizatorului. Din când în când, printre cele mai fidel redate zgomote naturale, foșnete de frunze uscate, fluierat de mierlă, șipot de râu, inflexiuni de voce feminină de o dulceață care te sfârșea, zgomot de avion la decolare, bolboroseală de delfini, saxofonistul, atât cât mai stătea în preajma Daciei din spatele blocului, avea prilejul să noteze
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Nelly și Zander se întorc în cameră. Desfac pe brațul fotoliului pachețelul meu cu praf, cer de la Mik periuța de dinți și mai trag două prize. O fac nu pentru mine, ci pentru ei. Hârtia foșnește, cocaina sare la fiecare foșnet, dar eu fac totul cum trebuie și nu risipesc nici un fir. Senzația de ușurință și de bucurie o pun pe seama îndemânării mele. Mă las în fotoliu. Mi-e bine. Înăuntrul meu, raza observației luminează atent senzațiile. Aștept explozia, fulgerul pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
La un sfârșit de săptămână, Petre o invită pe Ana în pădure. Pregătiră sucuri și sandvișuri, luară o pătură, cu Toni și cu Pic după ei merseră spre poienița cunoscută. În pădure era răcoare și bine, nu se auzea decât foșnetul brazilor și cântul păsărelelor. Ana începu iar cu întrebările: Tată, am găsit acasă, în bibliotecă, mai multe cataloage cu bijuteriile tale, pregătite pentru diferite expoziții din țară și străinătate. Printre ele am găsit un catalog pe care l-ai prezentat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1564_a_2862]
-
spus. — Chintesența lui Resi, zise ea. Resi Noth. Am văzut parada în cinstea Zilei Veteranilor coborând pe Fifth Avenue și am auzit pentru prima oară râsul lui Resi. Nu semăna nici pe departe cu râsul Helgăi, care era ca un foșnet. Râsul lui Resi era melodios, luminos. Ce i s-a părut așa de caraghios au fost fetele-tamburi din capul paradei, care dădeau spasmodic din fund și roteau în aer niște penisuri cromate. — Așa ceva n-am mai văzut, mi se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
soneriei și aude sunetul lung cum se întinde până la camerele de sus ; cum trece pe deasupra scării înalte de lemn, cu șină de fier pusă în marginea treptelor. Stă un timp și pe urmă sună din nou. Parcă s-aude un foșnet înăuntru, parcă se aude pași. Casa veche, mobila veche, toate troznește. Troznește și parchetu, chiar fără să te miști, chiar fără să-l calce nimeni... Tot nu-i vine să crează că a putut avea atâta ghinion... Stă, și pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
îngrijit frizat, îmbrăcată într-o rochie adânc decoltată, cu obligatoriul câine și obligatoria stâncă la piciorușele ei încălțate în pantofiorii Louis-Quinze, și un păstoraș care, cu un grațios pas, înaintează spre ea, ducând un coșuleț de flori în mână. Un foșnet strident - Profesorul face ghem hârtia pe care o citea și pe urmă continuă să strângă deasupra ei mâna. Oricine ar privi salonul ar conchide că vina aparține gazdelor care nu-și întrețin musafirul așa cum se cuvine. Cel mult dacă ar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pietrișul scârțâie sub pași, familiar. În fața ochilor, medalionul de ipsos de pe fronton, iar în el - anul atât de îndepărtat, 1879. Nervii îți sunt atât de întinși, încât propriul zvâcnet de spaimă te sperie. Întorci capul într-acolo de unde ai auzit foșnetul și respiri ușurat, văzându-l. Te privește cu ochii mierii și rotunzi - o pojghiță de luciu fără adâncime sunt ochii lui galbeni, plutind în orbitoarea lumină albă a zilei - și doar vârful cozii i se mișcă printre frunze, lejer. Și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
departe revistele și răspundeam la scrisori, în timp ce ea somnola, răbdătoare ; poate totuși aștepta o mângâiere castă ? Purtat de o onestitate rigidă, continuam s-o ignor, rareori auzind trosnetul mic al oaselor când căsca, lipăitul limbii umede și roșii pe palat, foșnetul paginilor de la poesiile ori de la romanțul pe care îl citea, neatentă. Astfel m-am învățat ca, alături de manii și larii din șemineu, o răsuflare delicată ca un suspin să stea alături și să mă ocrotească. Iar mai târziu, Sophie a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că nici într-o sută de ani n-au s-o eclipseze luminile unei adevărate metropole... O halucinație a auzului sau, într-adevăr, un țârâit de sonerie ? Trezit deodată din visare, ascult încordat, și liniștea casei se umple de inofensive foșnete - un scârțâit de ușă, un trosnet de podele undeva la etaj, un pas atât de ușor încât s-ar părea că pe scară coboară o pisică. Nu mai urmează însă niciun alt țârâit... Poate a fost un ștrengar atras de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
și de tămâie, acoperind rușinoasele duhori ale cărnii, uși deschizându-se și închizându-se în spatele lui, plânsete înăbușite, pași pe scara de lemn, hurducăturile unei birje, afară, pe strada desfundată, zornăitul unor garnițe goale de lapte într-un faeton - obișnuitul foșnet al străzii, al casei, al lumii care, rămânând aceeași, încetase să mai fie primitoare și caldă, și unde își ascundea atunci rânjetul dezmățat și înfiorător ? Pași împrejurul lui, ciudatul șuier al aerului auzindu-se parcă mai slab printre buzele vinete
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
celorlalți un obraz neatent și binevoitor, potrivindu-și rama ochelarilor pe nas. Freamătul viu și odihnitor al camerei îl înconjoară, briliantele unei broșe scânteiază într-un jabou, dantelăria spumoasă a unei dantele despică penumbra... Ferește ! Vai de mine, donșoară ! Ferește ! Foșnet de fuste, țipete, tropăituri, zgomot de cești lăsate în grabă pe farfurioare. Și totuși el, cel fără de reflexe, el, distratul ochelarist, a ajuns, dintr-un salt, primul. El desprinde mânuțele umede ale Yvonnei - cum de pot fi atât de mici
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de-a se așeza, întinde mîna și atinge abajurul lămpii de pe noptieră. Acoperit mai bine, becul trimite în jur o lumină slabă. Cu coatele sprijinite pe brațele fotoliului, Mihai își îngroapă ochii în palme. Cînd melodia se termină, aude un foșnet ușor. Înțelege că Liliana a trecut pe lîngă el. Îi aude rugămintea: Vorbește-mi de anii ăștia, doisprezece, dar altfel decît am făcut-o aseară amîndoi. Ridică fața. Liliana a pus alt disc după primele acorduri, pare să fie Ravel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1470_a_2768]
-
roage cîteva ore În șir, În zorii zilei, În grădină, lîngă o tufă de trandafiri și care acum străbătea biserica Îndreptîndu-se spre sacristie fără să facă nici cel mai mic zgomot, de parcă ar fi plutit prin aer, se auzea numai foșnetul sutanei, așa foșnesc pesemne aripile Îngerilor cînd se Înalță la cer și mama e aici lîngă mine, i-a căzut bucla pe ochi, ce frumos Îi atîrnă pe frunte, a uitat să și-o dea pe spate fiindcă ascultă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
hipodrom, la ce te gîndești, mămico?, fii atentă la slujbă, știi cum Îl cheamă pe preotul care a trecut adineauri?, ai auzit cum foșnea sutana?, auzi?, uită-te la mine, mamă, la fel ca ieri și-o să auzi din nou foșnetul, Îl auzi?, numai aici, mămico, acasă nu se mai aude, Juan Lucas, unchiul Juan Lucas, Juan Lucas, mămico, să nu uiți să Întorci capul la fel ca ieri, auzi foșnetul?, ține de cînd Începem să coborîm scările și eu Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
mamă, la fel ca ieri și-o să auzi din nou foșnetul, Îl auzi?, numai aici, mămico, acasă nu se mai aude, Juan Lucas, unchiul Juan Lucas, Juan Lucas, mămico, să nu uiți să Întorci capul la fel ca ieri, auzi foșnetul?, ține de cînd Începem să coborîm scările și eu Îți deschid poarta de la garaj, cînd canapeaua Mercedesului e Încă rece, ca În fiecare dimineață cînd Întorci cheia de contact și eu stau lîngă tine și mașina nu pornește și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
aduce o încărcătură de arbuști miercuri, urlu. Dar mesajul nu era nici de la grădinarul misterios, nici de la Marcus Valentine. Era de la tatăl lui Ashling. Oh, Dumnezeule, ce s-o fi întâmplat? Vocea lui era precedată de o tăcere amestecată cu foșnete, pârâieli statice și respirații înfundate. Apoi s-a adresat cuiva care era în cameră cu el: —Să vorbesc acum? Cealaltă persoană - mama lui Ashling, probabil - a spus ceva ce Ashling nu putea auzi, după care Mike Kennedy spuse: Au fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
din nou, vocea ei se auzea sunând: — Am muncit atât de mult, insista ea, cu capul în palme. Am muncit atât de mult. Abia dacă era conștientă de prezența lui Jack, care se căuta de zor în buzunare. Se auzea foșnet de hârtie, clinchet de brichetă și se simțea miros de nicotină. —Pot să iau și eu una? spuse ea, ridicând pentru o clipă fața murdară de machiaj. —Pentru tine este. I-a întins țigara aprinsă, pe care ea acceptat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
înseninată, fără lacrimi (II 2). Ultima imagine pe care o vede cu ochii minții Ifigenia înainte de moarte este tocmai aceea a nunții ei la care ia parte natura întreagă : Iată cum cad luceferii la nunta mea ! Și murmurul apelor, și foșnetul brazilor, și geamătul singurătății, toate sunt așa cum le-am știut ! (III). Se observă cu ușurință că elementele cosmice implicate în ritualul nunții sunt cele din Miorița, iar similitudinea pasajelor sugerează o dată în plus apropierea dintre o tragedie elină și o
În dialog cu anticii by Alexandra Ciocârlie () [Corola-publishinghouse/Journalistic/836_a_1585]
-
constatat cu oroare că mai lipseau cîteva ore bune pînă cînd aveam s-o pot vedea - și atinge - din nou pe Bea. Am Încercat să pun În ordine chitanțele pe luna aceea, dar sunetul teancurilor de hîrtie Îmi amintea de foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ea traversă iute camera în diagonală și dispăru undeva, în apropierea scaunului meu. Mă uitam îngrozit împrejur, însă ședeam cu picioarele strânse sub mine, speriat și sperând că n-o să se cațere pe scaun. Deodată am auzit din spate un foșnet uniform aproape de capul meu; m-am întors și am văzut că reptila se cațără pe perete și că-i deja la înălțimea capului meu și chiar îmi atinge părul cu coada, care se rotea și se unduia cu o iuțeală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
piept. Ațipi pe bancă, dar neliniștea i se prelungi și în somn. Chiar înainte de a adormi își aminti că, pasămite, Ippolit va ucide zece oameni și râse de absurditatea acestei ipoteze. În jurul lui era o liniște splendidă, învolburată doar de foșnetul frunzelor care, parcă, făcea și mai multă liniște și pace împrejur. Visă foarte multe vise, toate alarmante, din pricina cărora tresărea mereu. În sfârșit, veni la el o femeie; o cunoștea, o cunoștea până la suferință; întotdeauna putea să-i spună pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
i se părea că freamătul ei se aude în tăcerea mormântală a camerei. Însă ochii i se deprinseseră de-acum cu întunericul și putea vedea tot patul; cineva dormea în așternut, dormea buștean; nu se auzea nici cel mai mic foșnet, nici cea mai mică răsuflare. Persoana culcată avea capul acoperit cu un cearșaf alb, dar contururile ei erau vizibile, deși foarte vag; după felul cum i se reliefa trupul în așternut, nu se vedea decât că acolo doarme, lungit, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și Regele Sacri fiicilor. Cum însă este de datoria lui să stea într-un edificiu public, și-a deschis vila de pe Palatin și le-a permis lor, vestalelor, să se mute în fostul palat regal de lângă Templul Vestei. Un mic foșnet. Trage cu urechea. Acum îi pune mâinile pe cap. Pe tine, Amata, te iau preoteasă vestală ca să îndeplinești sacrificiile care trebuie îndeplinite de o preoteasă vestală pentru poporul și cetățenii romani, conform legii celei mai drepte. Ușor amuzată, Occia surâde
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să-l urmeze, bine. De nu, va pieri în vâl toarea evenimentelor împreună cu Tiberius Nero și cu Augustus. Da, momentul preluării succesiunii va fi cât se poate de potrivit. Altminteri, cu fiecare nouă domnie, puterile principelui se vor mări. Un foșnet în spatele său îl face să tresară. Se răsucește iute. — Iartă-mă, dominus! se ploconește cu umilință nou-venitul. Asinius Gallus împinge discret înapoi în teacă pumnalul pe jumătate scos. — Ce cauți aici, Toranius? întreabă morocănos. Își însoțește vorbele bătând nervos din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]