14,807 matches
-
nu am reușit să scot nici un cuvânt, doar niște gâfâieli și sâsâituri amărâte. Încasam noi pumni În spate, și de data asta m-am prăbușit ca un animal cotonogit, năpădit de o ceață roșie, dureroasă În loc de conștiență. Mi-am tras genunchii la piept, din instinct, am tușit, am hârâit și m-am răsucit. Simțeam pietrișul frecându-se de tâmple și m-am gândit confuz că poate ar fi suficient să adorm ca durerea să dispară. Dar rafala de pumni continua să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fi lipsit mult să dau ortu’ popii. I-am auzit discutând despre pradă, cu mucii curgându-mi și cu lacrimi În ochi, dar corpul meu urla atât de tare, Încât nu distingeam nici un cuvânt. Amețit de durere, mi-am tras genunchii la piept, m-am rostogolit pe partea cealaltă și, de Îndată ce am simțit un nou șut, de data asta, În vertebra caudală, am sărit În sus ca un sprinter dopat și am rupt-o la fugă, sau cum s-o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În această duminică, În prima zi oficială de vară a anului 1928, n-a trebuit să-mi Încălzesc apa de baie pe sobă. Ghemuit În cada de zinc, mi-am cercetat corpul, vânătaie după vânătaie. Nici un os rupt; coatele și genunchii, juliți. O gâlmă măricică de sânge coagulat pe ceafă; una mai mică pe coapsa stângă. Buze umflate. Ochi Înnegriți. După ce m-am șters, am dat peste o sticlă de șliboviță și o cutie de tinichea cu plasturi uzați. Plasturii mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
acoperea de obicei ce-i mai rămăsese din picioare, alunecase și acum dezvelea două cioturi palide. — Luni nu spectacol. — Bună seara și ție, Else. M-am holbat la picioarele ei amputate cu o fascinație reținută. Picioarele se terminau chiar deaspura genunchilor și prezentau cusături În zig-zag, care mă făceau să mă gândesc, fără nici o legătură, la șunca de Crăciun. Mă Întrebam În gând dacă cioturile erau de aceeași lungime. Și dacă asta conta În vreun fel. Else, prefăcându-se că n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Într-un final, prietenul meu se Întoarse, se ridică și, scărpinându-și un picior cu celălalt, căscă satisfăcut. — Pantalonii, te rog. Obosit, indică cu bărbia spre scaunul pe care stăteam. M-am ridicat, ca să-i poată lua. După ce bătu pe genunchi și o pereche de șosete Întărite de murdărie și localiză și cămașa pe care am aruncat-o pe jos, se postă În fața unei chiuvete răblăgite, cu genunchii Îndoiți și bărbia Întinsă - de parcă s-ar fi uitat Înspre o realitate foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pe care stăteam. M-am ridicat, ca să-i poată lua. După ce bătu pe genunchi și o pereche de șosete Întărite de murdărie și localiză și cămașa pe care am aruncat-o pe jos, se postă În fața unei chiuvete răblăgite, cu genunchii Îndoiți și bărbia Întinsă - de parcă s-ar fi uitat Înspre o realitate foarte Îndepărtată. În fața lui atârna o oglindă mică În care, din perspectiva mea ignorantă, se vedea o bucată de cer senin. Scuipându-și În palme cu delicatețe, Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
drum printre pietrele de pavaj. — Măcar așa văd unde pun piciorul. Plasând un picior În fața celuilalt, ca și când ar fi făcut echilibristică pe o sfoară Întinsă, se deplasa cu grijă, dar eficient. Apucându-mă din nou de picior, mi-am frecat genunchiul. — Încearcă și tu, spuse Dora, schițând un gest cu mâna, ca și când ar fi vrut să scoată o pereche de pince-nez. Poți să Împrumuți perspectiva mea. Dar trebuie să vezi cu ochii tăi. — Mulțumesc, i-am spus, simțindu-mă ușurat că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mi-am mai amintit unul dintre strigătele de război ale lui Koch: „TOȚI AR TREBUI SĂ CUNOASCĂ GOLICIUNEA + SOARELE + AERUL = MAI MULTĂ VIAȚĂ!“ Cum putea oare ceva să conțină „mai puțină“ sau „mai multă“ viață, m-am Întrebat, pipăindu-mi genunchiul julit. Cu siguranță lumea consta din lucruri singulare, din persoane incomparabile, sau nu? Dacă le-am fi adunat, am fi comis o greșeală care n-ar fi fost de ordin geometric. Nu credeam În ideea de „toți“, cum se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
printre copaci și mașinile parcate. Dar cum Își ținea capul, ridicat, sau plecat? Ridicat. Plecat. Nu, ridicat. (Juca cumva șotron?) Deodată mi-am dat seama că bocancii mei chițăie ca niște animale prinse În capcană. Sprijinind piciorul damblagit de celălalt genunchi, am inspectat talpa: cusăturile erau pleznite, plăcuța de metal dispăruse. Trebuia să pun altă talpă, sau să cumpăr o pereche nouă. Mi-am promis că voi discuta problema cu Anton. Când m-am Întors să mă uit din nou Înainte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
speriat. Dintr-o dată, m-am trezit că plutesc la câțiva centimetri deasupra pământului, probabil, cei mai importanți din viața mea. Făcând echilibristică și sprijinindu-mă pe partea din față a piciorului meu, am simțit că degetele mi se Înghesuie și genunchii se freacă unul de altul. Dacă eram o femeie oarecare, cum o fi arătând femeia absolută? Fără Îndoială, creația supremă, acea minune a verticalității trebuie să fi fost o senzație biologică ce umbla pe vârful degetelor. Am experiență În domeniu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
rapid, am descuiat ușa și, spre ușurarea mea, am descoperit că Îmi aruncasem pantofii sub chiuvetă. Salvat de propria neatenție. Aplecându-mă să Îmi recuperez Încălțămintea, am mai observat ceva: se pare că În pantaloni era mai ușor să Îndoi genunchii, decât În fustă. Strecurându-mi picioarele În pantofi, devenisem iarăși mai Înalt cu patru centimetri decisivi, deși de data aceasta mă Îndoiam că mă vor duce până unde speram să ajung. Regretând că nu mi-am cumpărat țigări - un fum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
alte douăzeci de evreice titlul de sfântă patroană a sacrificiului de sine, nu-i mai rămâne decât să tragă zăvorul dublu la ușă. Ăsta-i momentul în care încep să bat cu pumnii, ca să fiu lăsat înăuntru. Mă trântesc în genunchi pe preș ca să-mi cer iertare pentru păcatul săvârșit (și iar mă-ntreb, care o fi acesta?) și îi promit numai și numai perfecțiunea pentru tot restul vieților noastre, care vieți în clipa aceea mi se pare că va ține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
advers situat între a doua și a treia bază, care vine în trap spre teren, iar apoi, fără oprire, îmi continuu alergarea lejer, unduindu-mi umerii, lăsându-mi capul să atârne moale, înaintez cu picioarele ușor crăcănate, ridicând și coborând genunchii agale, într-o strălucită imitație a Ducelui. Ah, câtă nonșalanță imperturbabilă are jocul ăsta! Nu există mișcare pe care să nu și-o amintească până-n ziua de azi mușchii și articulațiile mele. Cum trebuie să mă aplec și să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
ros e? Îi răspund cu seninătate: — E ros, da’ nu-i terminat. Bine? Ajunge? — Alex, te rog, intervine maică-mea, ăsta-i într-adevăr un covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul și atunci chiar că o să dai de bucluc. Și dacă stăm să ne gândim, cu genunchiul tău n-o să fie chiar un fleac, zice maică-mea cu subînțeles. Dacă o mai țin mult așa, acuși mă trezesc c-or să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
rog, intervine maică-mea, ăsta-i într-adevăr un covor foarte ros. — Ai să te-mpiedici în el, cobește taică-meu, o să-ți disloci genunchiul și atunci chiar că o să dai de bucluc. Și dacă stăm să ne gândim, cu genunchiul tău n-o să fie chiar un fleac, zice maică-mea cu subînțeles. Dacă o mai țin mult așa, acuși mă trezesc c-or să-l facă sul și-or să-l arunce pe fereastră. Și pe urmă or să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-mea cu subînțeles. Dacă o mai țin mult așa, acuși mă trezesc c-or să-l facă sul și-or să-l arunce pe fereastră. Și pe urmă or să mă ia acasă! Covorul ăsta n-are nimic. Și nici genunchiul meu n-are nimic. — Dar a avut, se grăbește maică-mea să-mi împrospăteze memoria, când ai avut piciorul în ghips până-n șold, dragule. Cât a șlepuit pe chestia aia! Cât s-a mai chinuit! — Aveam paișpe ani, mamă. — Ăhă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dat jos chestia aia, nu puteai să îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să-l implor dimineața, la prânz și seara, „Vrei să rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape douăzeci de ani! Vrei să auzi replica maică-mii, convingătoare, ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
îndoi piciorul, de-am crezut c-o să rămâi infirm pe viață. Îi spuneam „Îndoaie-l! Îndoaie-l!“ Ajunsesem să-l implor dimineața, la prânz și seara, „Vrei să rămâi olog pe viață? Îndoaie genunchiul!“ — Ne-ai speriat de moarte cu genunchiul ăla! — Dar asta s-a întâmplat în 1947. Iar acum suntem în 1966. Ghipsul ăla l-am avut acum aproape douăzeci de ani! Vrei să auzi replica maică-mii, convingătoare, ca de obicei? — Las’ că, într-o bună zi, ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
portiera - oi, sper că nu i-am prins degetele! Iisuse, ce ți-e și cu taică-meu ăsta! Pe care-l am de când lumea! Pe care diminețile îl găseam dormind dus pe colacul closetului, cu nădragii de pijama trași până la genunchi și bărbia bălăbănindu-i-se în piept. Se scoală de la șase fără un sfert dimineața ca să-și ofere un ceas întreg pe budă, cu speranța înfocată că, dacă e așa drăguț și generos cu mațele lui, acestea vor ceda și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe pământ? Incredibil, de necrezut, dar fie i-am tras una la țurloaie, fie am mușcat-o. Nu vreau să aducă a lăudăroșenie, dar cred c-au fost și una, și alta. De ce, vrea ea să afle lăsându-se în genunchi ca să mă orbească cu lanterna, de ce faci chestii din astea? Vai, proasto, de ce și-a făcut Ronald Nimkin felul și de ce a dat dracului pianul? FIINDCĂ NU MAI SUPORTĂM! FIINDCĂ, ALE DRACULUI DE MAME OVREICE CE SUNTEȚI, AȚI DEVENIT DE-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Cum a fost cu putință una ca... Cum, mamă? Cum altfel, dacă nu încurcându-mă cu pițipoancele creștine. A doua zi, Mandel îmi povestește că, la o jumătate de ceas după plecarea mea în trombă, Bubbles era pe jos, în genunchii ei de broscăriță nenorocită, și-i sugea pixul. Simt că mi se urcă sângele în cap: — Zăău?! — Da, chiar în genunchii ei de broscăriță nenorocită, zice Mandel. De ce te-ai dus acasă, băi, Bulă? M-a făcut jidan împuțit! răspund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Mandel îmi povestește că, la o jumătate de ceas după plecarea mea în trombă, Bubbles era pe jos, în genunchii ei de broscăriță nenorocită, și-i sugea pixul. Simt că mi se urcă sângele în cap: — Zăău?! — Da, chiar în genunchii ei de broscăriță nenorocită, zice Mandel. De ce te-ai dus acasă, băi, Bulă? M-a făcut jidan împuțit! răspund eu cu convingere. Am crezut că orbesc. Și mai e și antisemită, Ba-ba-lu. Ei și, mă doare-n cur - mi-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
de-acolo, de jos. Povestește-mi tot ce se poate povesti despre floci, despre mirosul lor, nu-mi pasă dacă am mai auzit deja toate astea. Și chiar a îngenuncheat, pe bune, nu mănânci căcat? S-a lăsat chiar în genunchi? Și povestește-mi despre dinți, care-i treaba cu ei? Și o suge sau suflă-n ea sau, cumva, face și una, și alta? O, Doamne, ai terminat în gura ei, Ba-ba-lu? Doamne, Dumnezeule! Și ți-a înghițit frișca sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
în care mi-au murit străbunii, țara de care-s mândri pelerinii... Exact. Oho, și asta nu-i tot. Iată o fată a cărei mamă simțea furnicături numai la auzul numelui de „Eleanor Roosevelt“. O fată ce se jucase pe genunchii lui Wendel Willkie la Hobe Sound, în Florida, în 1942 (în timp ce taică-meu se ruga pentru FDR de Rosh Hashanah și de Yom Kippur, iar maică-mea îl binecuvânta de fiecare dată când aprindea lumânările de vineri seara). Senatorul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
și nu recunoscuse stânjeneala lui În cele mai scumpe haine ce se puteau cumpăra cu bani. Bărbatul care ședea pe aceeași banchetă cu ea Își puse cu precauție palma pe glezna tinerei și o trecu foarte Încet În sus, spre genunchi. Era tot timpul cu ochii pe soția lui. Fata se trezi și deschise ochii. „Cât de rece s-a făcut“, o auzi el spunând și știu, după elaborata și defensiva ei solicitudine, că fusese conștientă de mâna care se retrăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]