KorAP: Find »[drukola/base=get & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...124 >

3,100 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667

greutatea trupului și aveam impresia că pot să mă ridic foarte ușor de la pământ și să zbor. Ocupant roman Am fost obligat să părăsesc insula și să mă ascund ca un laș. N-am vrut să particip la războiul împotriva geților. Cu încrâncenare am meditat la condiția mea actuală. Am decis singur să nu ucid - ca roman - pe cel care mi-a oferit ospitalitate. Când am sosit pe pământul ăsta, cu toate asperitățile statutului meu de exilat, am fost primit cu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
fiu atât de infam: trebuie să mă port ca un poet, iar poetul e întotdeauna drept. M-am destăinuit în fața Aiei și am hotărât să mă ascund ca un trădător perfid. N-am participat la bătălia de la Troesmis, unde sângele geților a înroșit fluviul sacru Istros. Iată-mă din nou bolnav. Mi-e rușine să ies și nu mai am curajul să-i întâlnesc pe acești oameni pe drum, să-i salut. Am redevenit pentru ei „romanul”, ocupantul. Interdicție Un șir

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
vrăjitoare, înțelesese că n-aș fi putut alege un alt loc. Întâmplarea însă a voit ca mătușa aceea, după ce a părăsit templul, să se mărite cu un bărbat care locuia lângă Tomis. Asta explică, de fapt, prezența ei aici. Desculț Geții umblă, de obicei, desculți: spun că atingerea țărânii e plăcută corpului și că asta face bine. Am vrut să-ncerc și eu. La început m-am simțit ultragiat de asperitățile pământului și mi-am rănit tălpile. Dar, după câtva timp

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
n-ar fi ieșit la suprafață fără impulsul sentimentelor ei, reflectat în sufletul meu. Fiece gest, fiece cuvânt retrăit îmi sunt sugerate de ea. Dincolo de imboldurile ei, eu nu exist. Suntem aceeași ființă. Unul în doi. A lecui prin muzică Geții au știut să-și făurească din lemn un mare număr de instrumente muzicale, care sunt folosite cu ocazia sărbătorilor ciclice, dar și cu prilejurile mai intime ale vieții de zi cu zi. Și Aia cântă deseori la unele instrumente; melodiile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
irepetabil. Vitalitatea excesivă, în cele din urmă, mă pietrifica. Nu era numai o senzație fizică. Simțeam că am ajuns - cum să spun? - la depășirea fizică și intelectuală de mine însumi. Îmi simțeam gândurile crescând concret în creier. Dizolvare În filozofia geților apare motivul dizolvării naturii; scopul e acela de a permite reîntoarcerea în sânul pământului. Cu această perspectivă, moartea nu e decât calea prin care acest lucru e cu putință. E salvarea supremă. Herodot vorbește despre această concepție și despre nemurirea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
datorită acestei alimentații, îmi recuperez forțele. Aia surâde și îmi făgăduiește, precum Medeea, și alte bucate miraculoase. Cotys Cotys mi-a trimis o scrisoare. Spune că mă prețuiște mult și că ar dori să mă aibă oaspete de vază. Regele geților mi-a expediat de la Dionysopolis un poem pitagoreic. Îl citesc împreună cu Aia, comentându-l. Nu e rău deloc. Când îmi arăt mirarea față de profunzimea unui barbar, ea îl apără, spunându-mi că acesta se trage din familia Eumolpizilor, acei inițiați

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
lumii grecești, poate tocmai pentru asta, ca să i se garanteze faima nesfârșită. Pesemne că - din același motiv - și eu va trebui să-mi agonisesc un mormânt dincolo de granițele cunoscute. Să dispar în limbul nemuritorilor. Aici, unde a trăit Medeea. Interdicție Geții se exprimă într-un grai aspru, asemănător latinei arhaice; poate că țin de același trunchi ca și al nostru. Limba lor are ceva genuin și spontan, ca și cum abia s-ar fi născut, odată cu lumea ce foiește vie în jur. Parcă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
povești ca să-i sperie pe copii: „Dacă nu ne purtăm bine, vine lupul cel rău”, spun mamele. Lupul Aiei nu este așa. El este Lupul cel Bun. Daos Episodul acesta îmi dă ocazia să mă gândesc la cultul pe care geții îl rezervă lupului, considerat strămoșul sacru. După Strabon, poporul acesta coboară direct din Marele Lup: daos este numele frigian al fiarei. Stindardul dacilor conține un cap de lup. Nimeni nu vânează acest animal. Lupul e adoptat ca un etalon, adică

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
susțin grecii, că cel care ne va trece pe malul celălalt este Charon? Cine știe dacă există cu adevărat altă lume. Nu cumva e vorba de un simulacru? Dar și în cântecele funebre ale băștinașilor există această „altă lume”. Potrivit geților, după moarte vom putea să regăsim totul, căci dincolo de viață vor exista aceleași lucruri. Aici, când moare cineva, se rostesc cântări inițiatice, categoric foarte frumoase. Pe pământul ăsta, mai cu seamă femeile sunt cele care țin în viață miturile. Reprezentările

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
lup se manifestă în noi când ne este frică, exact ca o oglindă care ar permite să privești simultan în afară și înăuntru. Mult timp, de atunci, în discuțiile noastre înfrigurate, figura lupului a fost prezentă și vie. Cred că geții au preferat fiara asta tocmai ca să-și exorcizeze frământările lor. Spaima abstractă de sine. Medicamenta Azi m-am lovit rău la un picior, umblând desculț pe malul mării. A fost din cauza unei cochilii tăioase. Încă sângeram când m-am întors

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
cu buzele strânse, cuvintele unui descântec. Am fost foarte intrigat. Pe seară mă simțeam exact ca și cum accidentul acela nici nu s-ar fi întâmplat. Rana nu mă mai deranja deloc. Platon vorbește, undeva, despre leacurile naturale pe care le folosesc geții. Nu știu cine l-a informat. Poate că a călătorit și el în aceste locuri. Sfârșeală Trăiesc clipe de inerție absolută, de totală pierdere a simțurilor. Nu pot să mă ridic din pat, nu mă mai pot îmbrăca, nici mânca. Rămân culcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
încordat. Aș vrea atât de mult să aud foșnetul cunoscut al trupului ei în cămașa de in. Narcisism Cine știe dacă baa al meu - sufletul, după egipteni - are să fie după moarte atât de binevoitor încât să nu mă părăsească imediat. Geții cred că sufletul rămâne în preajma trupului defunctului, ferindu-l de orice pericol. Aș vrea să fie adevărat. Sunt îngrozit de viziunea trupului meu lipsit de apărare... Mă chinuie gândul că ar putea să fie profanat de fiare exact ca hoitul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
generează, prin urmare, altceva decât dorința de a recupera limita condiției efemere. Eroul alege să trăiască în ciclul Marii Reîntoarceri și refuză nemurirea - iată un hybris surprinzător! Dar asta se-ntâmplă numai după ce a ajuns să-și atingă ținta cognitivă. Geții acceptă cu mare seninătate realitatea morții. Potrivit preceptelor propovăduite de Zalmoxis, să trăiești înseamnă să mori. Să nu mori, înseamnă să nu trăiești. Deci să trăiești pentru moarte. Să trăiești pentru a-ți căuta moartea ce ți se potrivește. Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
te vei înălța la cerul liber, vei fi asemenea zeului, nu vei mai fi muritor, ci nemuritor și incoruptibil.” Dezertor Mulți și-au părăsit casele, ogoarele, ca să se ducă la Aegyssus, teatru al unei crâncene bătălii contra romanilor. Au învins geții, după un masacru îngrozitor. „N-au învins”, mă corectează Aia, „doar și-au apărat pământurile. Să învingi, să cucerești ceva sau să supui pe cineva, asta nu intră în legea lor. Singurul lucru care-i interesează cu adevărat e să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
ce sălășluiește înlăuntrul lor. Pofta lor de a cuceri lumea își are originea tocmai în nevoia de a umple acel gol. „Nimic altceva decât o spaimă, vreți să fugiți de voi înșivă. Chiar și la tine găsesc simptomele aceluiași rău.” Geții, în schimb, au o viziune asupra lumii diferită. Se mulțumesc cu ceea ce au: cu soarele, pământul, cerul și aerul lor. Nu doresc nicidecum să plece din locul ce i-a văzut născându-se. Dorința lor cea mai mare e să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
nostru era doar pădurea foarte deasă. Trebuia multă răbdare ca să ne continuăm înaintarea. Eu mă simțeam incitat văzând toate acele locuri noi. Cetățile gete erau ascunse în pădure și apărate de ziduri fortificate, înconjurate de mari șanțuri pline cu apă. Geții se comportau ca și cum războiul stătea să izbucnească dintr-un moment în altul și nu se încredeau în mine, considerându-mă dușman. Nu știu ce le spunea Cotys oamenilor acelora, într-un limbaj aspru, necunoscut de mine. Fapt e că, după aceea, pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
n-ar fi trebuit să știe că eram Ovidiu, dacă mă gândesc la copilul acela întâlnit într-o zi pe plajă, care m-a strigat pe nume, fără ca eu să-i fi spus vreodată cine sunt. Am observat că toți geții îmbrăcau cămăși destul de lungi, albe, de in, purtau pantaloni strânși pe coapse și aveau în picioare încălțări de un soi aparte, legate în curele până mai sus de gleznă. Mijlocul le era încins cu un brâu lat de piele, împodobit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
Nu știu dacă mai contează biografia proprie. Mă întorc la Sulmona, îmi retrăiesc copilăria pură. Călătorie în Geția (2) În drumul nostru dificil spre Sarmisegetuza am întâlnit multe făpturi și animale necunoscute ce populează pădurea - sau codrul, cum îi spun geții în limba lor zgrunțuroasă. Pe aici există un curios atașament între desișul plin de fiare și de păsări exotice și omul nesofisticat ce locuiește prin părțile astea. Înregistrez uimit gesturi și răspunsuri ciudate. Le trăiesc aproape în transă. Am observat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
că nu e vorba de o învățare instantanee. Se cere o gimnastică permanentă a corpului și a sufletului. Privilegiu Dacă zeul m-ar accepta ca mesager, ar trebui, desigur, să consider asta un mare privilegiu, îngăduit doar mie de bunăvoința geților. Nu pot să sper la asemenea favoare, deoarece ei mă consideră, la urma urmei, un străin. Simt că acum am asimilat doctrina zalmoxiană, dar nu știu cum să-i conving. Consider experiența aceasta ultimă de o importanță vitală. E un moment fundamental

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
pământul ăsta pentru exilul meu voluntar. Asta era ținta. Invitație Impenetrabili, brazii și mestecenii își leagănă blând ramurile în vânt. E aproape o invitație ca s-adorm - pentru totdeauna - la umbra lor. De-aș putea adormi! Chiar acum! Veșnic! Ciocnire Geții se pregătesc intens de război. Aia îmi explică că poporul ei nu tolerează nici o formă de supunere: vrea să trăiască pururi liber. O să fie un război crâncen. Toți bărbații sunt ațâțați la gândul acestei teribile ciocniri, poate cea mai mare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
a trupurilor e încetinită de frig, de ger, de gheață. Poate tocmai din acest motiv acel locus amoenus al nemuritorilor se află întotdeauna la nord. Ceea ce m-a frapat din acest nord n-a fost atât frigul, cât profunzimea concepției geților despre moarte. Tată denaturat De la fereastră văd o colină acoperită de brazi; acolo se aud multe păsări, între care și cucul. După legenda pe care Aia mi-a relatat-o, primăvara cântecul acestei păsări trebuie auzit numai când ești deja

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
atins de mâna Aiei. Mă duceam să o mângâi zilnic pentru a păstra comunicarea noastră secretă. A dispărut și Lupu. Poate a fraternizat cu lupii. Ifigenia În epistola către Cotta, urmându-l tot pe Euripide, descriu întâlnirea cu un bătrân get care cunoaștea bine legendele străvechi, făcând unele aluzii clare la sacrificiile umane: „Și noi, străine, cunoaștem numele prieteniei,/noi, cei care aflați de voi departe, locuim ținuturile Pontului și ale Istrului. ș...ț Și-altarul, care avea culoarea curată a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
ritul cel sacru, rămas din strămoși, cerea ca străinii/să cadă uciși, ei, de spada fecioarei”. Străinul trebuia să fie ucis, potrivit „acestor jertfe cumplite”, care astăzi nu se mai pratică. Ospitalitatea față de străini este, în ce-i privește pe geți, poate lucrul ce mă emoționează cel mai mult. Poate că, pentru a se salva de barbaria cea mai sălbatică, au înlocuit cu ospitalitatea ritualul lor anterior ce prevedea uciderea străinilor. Sacrificiul uman nu se mai practică, dar există un sacrificiu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
multă vreme în putrefacție. De-acum e greu să admit că sunt de acord cu o asemenea schimbare. Nu-mi mai suport privirea îngrozită, care contemplă etapele degradării mele. Călătorie în Geția (6) Ne aflam lângă Sarmisegetuza, cetatea sacră a geților. Mi-am dat seama de apropiere, deoarece am observat că, de două zile, teritoriul era din ce în ce mai locuit. De-a lungul drumului ne-au oprit oameni înarmați, în preajma unor mari fortificații construite din piatră și lemn, cu turnuri butucănoase cățărate sus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
acela, deodată m-am simțit înfricoșat. Mi s-a părut că cel care stătea dincolo de ferestruică socotea nedemnă prezența mea și cu totul nepotrivită cererea de a fi trimis la Zalmoxis ca mesager. Inițial, am început să vorbim în limba geților, chiar dacă interlocutorul meu cunoștea bine greaca și latina. Știa deja totul despre mine. Citise chiar unele dintre cărțile mele. N-a voit să-mi arate chipul său, și vocea lui era incredibil de abstractă. Am vorbit în greacă despre doctrina

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]