2,610 matches
-
părăseau! Dar... dar singuri!... Singuri!... Am făcut ce-am putut!... Pace ție, spune Daniil cu blândețe. Dar, Ștefan, obsedat, nu-l vede, nu-l aude. De trei zile și trei nopți rătăcesc nebun, bat munții, îmi zdrobesc genunchii pe stânci, gonesc încolțit de gânduri! Mă dau de ceasul morții! Încerc să înțeleg: cum a fost cu putință!? Cum?! Unde am greșit? Pentru ce am făcut tot ce-am făcut?! Pentru ce n-am făcut tot ce-ar fi trebuit să fac
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Albă!! Steagurile vitejilor, înainte!! După noi, în goană, "Oastea de curte"!! Și-apoi "Oastea cea mare"!! Șendreo!! Adunarea!! Sună adunarea!! Ai plecat?!?! întreabă el nerăbdător, privind după hatman care iese în goană. Tu, Tăutule! Și tu, Dumo! Încălecați! Dați pinteni! Goniți! Ziua și noaptea! La Cracovia! La Buda! Duceți lui Mateiaș, lui Cazimir știrea "Vin turcii!!" Să vină cu oștile! Să nu ne lase să pierim pe noi și țara! Să vină!! Ați plecat?!?! Tăutu și Duma, fără plecăciune, pleacă în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unui neguțător brașovean... Ceee?!?! sare mânios Ștefan împroșcând cu clăbuci. Tâlharii?!... Iar?!... Unde-i spătarul Mihail?! Adastă afară... Să dea socoteală! Chiribuță, ce stătea "turcește" pe perinuța lui, a și zbughit-o pe ușă. Ștefan, cu jumătate de obraz ras, gonește cu pași mari, stropind cu clăbuci. Don Batista după el, cu briciul: Barba! Illustrissimi!... Barba! Serenissimi! Ștefan, mânios, își smulge șervetul de la gât și-l aruncă cât colo: Am dat al treilea salvconduct cu privilegii neguțătorilor brașoveni: "Liberi sunt să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Fericire?... Cine nu-și dorește? De mă gândesc bine, n-am prea avut parte de ceea ce se cheamă "fericire". Și... și de mi-a fost dată pentru o clipă... repede-repede mi-a fost luată. N-am avut timp pentru ea. Gonesc de când mă știu, nu s-a lipit chestia aiasta de mine, ca apa de pana de gâscă. Acum... o să-ți spun să nu râzi de mine știi care-i acuma suprema mea fericire?... ?!... Să apuc să dorm... Da' știi, colea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aflase la ce trebuia să se aștepte, Îi primi cu răceală pe cruciați și le stabili cvartirul la Pera, pe celălalt mal al Cornului de Aur. Pe măsură ce trecea timpul, Hermann era din ce În ce mai dezamăgit și mai descumpănit. El plecase să-l gonească pe Antichist de la Ierusalim și acum, iată, totul devenise un joc al politicii pe care Împăratul Alexis Comnenul Îl juca cu mai marii cruciaților, pentru a-și asigura supremația În Țara Sfântă. Încet, Încet, Înflăcărarea cin stitului soldat se stinsese
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
corp consistent, precis, ca o ghiulea legată de picior, pe care o târa cu el peste tot. Stătuse mulți ani la Konstanz. Cioplise flori de piatră, chipuri de femei, care, toate, semănau cu Maria lui. Dar un neastâmpăr bolnav Îl goni și de acolo. În fiecare zi Îi răsunau În urechi țipetele de groază ale victimelor mă celărite. și nopțile lui erau și ele pline de aceleași sunete Înfiorătoare, ascuțite ca niște vârfuri de lance, care-i sfâ șiau sufletul... Petrecu
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
cu luare-aminte pe tânărul călăreț. De sub boneta de catifea un păr bogat, auriu, se revărsase pe umerii subțiri. Era o făptură delicată, frumoasă, cu ochi albaștri ca cerul. Pielea feței era neîn chipuit de fină și o rumeneală de piersică gonea treptat pa loarea spaimei. În aceeași clipă se auzi iarăși tropot de cal și un nou călăreț apăru din marginea poienii. Sări de pe cal, abia ținându-se pe picioare și se apropie dând să Îngenuncheze. Dar un gest poruncitor Îl
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
din care n-am cum să mai scap. Dacă pomenesc acum numele monseniorului Gebhard sau măcar cuvântul Konstanz, e ca și cum mi-aș lega singur lațul de gât...“ Îi povesti așadar călugărului că În ultimii ani, după ce a fugit din ce În ce mai departe, gonit de disperare și Încercând să scape de visele pline de sânge, a lucrat Într-un oraș În care tocmai se clădea o catedrală uriașă, unde a sculptat flori, arabescuri și statui. Doar că, de spaimă, a uitat numele orașului. — E
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
sandale scâlciate nu le apărau de frigul aspru al iernilor de la munte erau prea În răspăr cu obrajii lor bucălați, cu rasele din stofă fină și cu crucile de aur bătute cu pietre prețioase. Dar toate Încercările de a-l goni pe ciudatul necunoscut se izbiră de rezistența celor doi prinți. Mai ales Conrad, fire pragmatică, prea puțin Înclinat spre reverii mistice și adesea absent de la liturghie, Îl vizita cu regularitate. Bătrânul morocănos Îl primea cu simpatie și afecțiune părintească, fără
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
el Însuși. Cu simțurile amorțite, se lăsă condus la cimitir. Fără să Înțeleagă, stătu În fața gropii deschise și auzi cum cădeau bulgării de pământ Înghețat pe capacul sicriului În care zăcea viața lui. Întors acasă, voi să fie singur. Își goni ajutoarele, Închise comptoarul și se Încuie În odaie, fără să simtă foame sau sete, sau durere, cu creierul gol și trupul sleit. Numai doica rămase, punând din când În când În fața ușii un talger cu supă de făină, care rămase
Mostenirea by Lidia Staniloae () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1352_a_2739]
-
fragi, zmeură și mure. Am mâncat pe săturate frăguții copți și proaspeți. Pădurarul făcea glume cu noi, zicea că în tufișul de zmeuriș moș Martin are să ne vină de hac, ca are să ne mănânce tot din coș și are să ne gonească din proprietatea sa. E bine c-au rămas doar vorbe. Pe moș Martin nu l-am văzut, în schimb ne a încântat o familie de căpriori. Iedul ei era tare gingaș. Venea după noi ca un mielușel blând. Nu se
ÎNTÂMPLĂRI NEUITATE... DIN SATUL MEU, COSTIŞA by RĂDUŢA VASILOVSCHI-LAVRIC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1232_a_1872]
-
amabil, prevenitor: jucam împreună „poze“ - un fel de joc de noroc, care consta în găsirea prin deschiderea la nimereală a volumului celuilalt, strâns bine între genunchi, a „pozelor“ colorate înfățișând coșuri cu flori, fetițe sărind coarda, „scufițe roșii“, cotoroanțe, băieți gonind cercul, animale etc., așezate între foi din zece în zece pagini. De nimereai poza, o căpătai, iar cel care o pierduse trebuia s-o înlocuiască cu alta din rezerva sa, venindu-i acum lui rândul la „tras“. Mai practicam și
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
internaționale ca pe ceva ce se întâmpla aiurea și nu trebuia să ne scoată și pe noi din țâțâni. Desigur, a fost mai greu să ne dezmeticim după pierderea rușinoasă a Basarabiei și Cadrilaterului, când se umplea țara de români goniți din Cernăuți, de la Hotin, de la Cetatea Albă, din Silistra și Balcic și care n-aveau răgazul să observe că trec pe lângă zidurile și gardurile de pe care îi priveau, ironice, implacabile, placatele unde scria cu litere uriașe „Nici o brazdă!“. Dar Transilvania
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
fi supusă percheziției. „Ce boață ai mai făcut iarăși? - îi scrie obidit bătrânul -. Te-i fi apucat să mai faci vro secătură de poezie, ca cea de la leatu 1846, prin care împungeai pe doamna lui vodă Bibescu, care te-a gonit cât a stat ea pe scaun. Toată pasărea piere pe limba ei. De te-a fi mușcat șarpele de inimă să mai fi făcut vreo rimadă ca aceea, apoi din asta i se trage moartea maică-tii. Bune sânt astea
Alfabetul de tranziþie by Ştefan Cazimir () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1380_a_2729]
-
care ar fi afecta puterea și privilegiile lor. În același timp, am fost absolut convins de faptul că dezastrul moral în care regimul Ceaușescu a adus România va avea consecințe grave și de lungă durată. Nu Ceaușescu era cel care gonea bătrânii de la cozile la pâine sau lapte. Nu Ceaușescu lovea copiii vecinilor pentru că îndrăzneau să atingă cu o minge Trabantul mult visat și nu Ceaușescu chinuia animalele domestice... 5. Care sunt succesele cele mai notabile înregistrate de Europa de Est în ultimele
1989-2009. Incredibila aventură a democraţiei după comunism by Lavinia Stan, Lucian Turcescu [Corola-publishinghouse/Administrative/882_a_2390]
-
este reprezentată În iconografia ortodoxă, conform indicațiilor lui Dionisie din Furna, astfel: „Iadul, ca o peșteră Întunecoasă sub dealuri; Îngeri purtând veșminte luminoase Îi leagă cu lanțuri pe Belzebut, domnul Întunericului, și pe demoni, pe unii bătându-i, pe alții gonindu-i cu sulițe; câțiva oameni, În pielea goală și legați cu lanțuri, uitându-se În sus; multe lacăte și Încuietori sparte și porțile iadului dezrădăcinate; Cristos, având Împrejur nemărginită lumină și mulți Îngeri, calcă peste ele, cu dreapta ținându-l
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2307_a_3632]
-
o tandrețe fără egal pe lume. Îmi petrec toate serile scriindu ți; afară de zilele de la Slat[ina] și de cele câteva zile de griji prin care am trecut, ți am scris în fiecare seară. Uite, Lina a venit să mă gonească din cuibul cald și bun care mai păstrează căldura sticlei cu apă fierbinte de azinoapte (soluție minunată), fiindcă Dan are să vină azi la dejun. Ți-am scris ieri, dar am profitat de faptul că i-am scris lui Georges și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pe Adrian în presința lui Traian, arătîndu-i cît era de ignorant și necompetinte în această materie. Dară mai tîrziu Adrian deveni Imperatore. Puțini Domnitori uită ofensele. Omer ne-a spus de mult acest mare adevăr: Iliada, I, 80. Adrian Imperatorele goni deci pe Apollodor din Roma și apoi trămise de-i luă viața. Astfel muri acest mare architect, astfel îi răsplătia succesorul lui Traian pentru cucerirea Daciei, cucerirea care făcuse cea mai mare glorie a lui Traian și a Romei!... ...et
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
kilometri (dus-întors) mi s-a pus la dispoziție o bătrână Dacie, eu urmând să prestez și funcția de șofer. Am plecat la drum cu soția, gândindu-mă mereu la sfaturile șoptite de unul din "profesioniștii ambasadei": "Aveți grijă n-o goniți, n-o bruscați, că-i bătrână și năbădăioasă, să nu cumva să vă lase pe drum! Și mai fiți atent și la frâne, că-s cam uzate plăcuțele!" Cu asemenea îndemnuri, mă simțeam aidoma unui pilot kamikaze în Războiul Pacificului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
de mariscos", "cipironi a la plancha", "anillos de calamar", un dorado sau lenguado, acompaniați de un "blanco" uruguayo, argentino o chileno, e o desfătare. Jose Ignacio e o oază de pace și frumusețe, lipsită de aglomerație, poluare și mașini care gonesc, inscripțiile pline de farmec din fața caselor pescărești avertizându-te: "Aici nu gonește decât vântul"! Mai spre est ne atrăgea Punta del Diablo, un alt sat pescăresc, ascuns între valuri și pădurea de eucalipți, aici pescarii fiind specializați în pescuitul de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
lenguado, acompaniați de un "blanco" uruguayo, argentino o chileno, e o desfătare. Jose Ignacio e o oază de pace și frumusețe, lipsită de aglomerație, poluare și mașini care gonesc, inscripțiile pline de farmec din fața caselor pescărești avertizându-te: "Aici nu gonește decât vântul"! Mai spre est ne atrăgea Punta del Diablo, un alt sat pescăresc, ascuns între valuri și pădurea de eucalipți, aici pescarii fiind specializați în pescuitul de "tiburoni" rechini, dar și de fructe de mare și... alge (am gustat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și acestea li se răpesc îndată ce sunt lăzuite și desfundate de români cu sudoarea frunții lor pentru cultura porumbului. Fiecare sas sau ungur poate răpi aceste pământuri, neținându-se cont că ei le au în stăpânire de sute de ani, gonindu-i pe aceștia în munți cu toată familia, sau chiar silindu-l să iasă din țară. Dacă un sat românesc e așezat în vecinătatea unui sat săsesc sau unguresc, românul n-are voie să se apropie de satele acestor două
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
aleși pe seama sa și a soldaților săi, din care nouă ne-a dat numai pielea. Acest ofițer ne mâna iarna la pescuit cât ne înghețau picioarele în apa rece. Când mergeau la vânătoare ne duceau pe câte 15 oameni la gonit, iar bucătarului trebuia să-i plătim căte 2-3 florini nemțești». Iobagii din Porumbacul de Jos a cheltuit cu întreținerea colonelului Lochstet peste 300 de florini, «iar acum are locuința la noi Măria Sa baronul Riedt, plutonier, căruia am fost siliți săi
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
de foc e foarte grea.... Spre marea noastră nemulțumire vin la noi comisari incvisitori, care trăiesc bine pe spatele noastre.... Pentru multe și feliurite cercetări ce se fac, executorii nu se poartă altfel cu noi ci ne neliniștesc și ne gonesc...Juzii din Făgăraș când cheamă oamenii la judecată îi țin acolo câte 2-3 zile și vin acasă fără ispravă, ceea ce nu puțină pagubă ne aduce, îndeosebi vara când ne pierdem timpul de lucru în câmp, se întâmplă deseori că solgăbirăul
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
ce s-au dus ai satului, este Vântul cel mare, numit și Sărăcilă sau Traistă-n băț, care vine din sud. Forța lui este mult diminuată de zidul gros al munților care ne protejează. Apariția lui ne-o anunță norii goniți cu putere, precum și vuetul sinistru al codrilor de deasupra satului. Prin temperatura lui ridicată topește zăpada și uneori e turbat încăt frânge or desrădăcinează copacii. Tot cam de pe acolo ne vine Austrul, câteodată aspru și rece, alteori cald și uscat
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]