14,967 matches
-
merge așa cum am stabilit, vei Învăța să-ți păstrezi cuvântul dat, dar și să-ți temperezi anumite ieșiri cam necontrolate. Este adevărat că sunt multe tinere...mai multe fete decât băieți...dar ce să-i faci, anomalia vieții...te-ai grăbit Încă din tren să nu pierzi nici o ocazie, acum te vei convinge dacă a meritat sau nu. Seara era așa de plăcută iar faleza plină de turiști dornici de o plimbare, și să simtă briza mării, umedă, rece și sărată
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Silviu observând o cum tremura, propusese să aducă pătura din mașină. Mai bine intrăm toți , propuse tatăl, mai avem ceva timp de așteptat. Cum nu obiectase nimeni, se Îndreptaseră spre mașina parcată aproape de plaja de nisip, doar că Silviu se grăbise să deschidă portiera din față și o lăsase deschisă pentru mama Andreei, apoi o deschise pe cea din spate unde o invitase pe fată și se așezase și el imediat. O muzică de jazz În surdină, porni tatăl după ce se
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
masa, astfel Încât Andreea, mai dormea o jumătate de oră În plus dimineața. Ieșind din sala de mese Teia, Îl văzuse În fața hotelului pe Pavel stând cu o mână În buzunar, fumând fără chef, părea mai obosit decât pe plajă. Teia grăbise pasul spre coridorul unde aveau camera lor. Nici ea nu avea chef de conversații matinale. În sinea ei gândise totuși: Uite unul mai pesimist decât mine. Câtă muncă de lămurire trebuie să fi dus Silviu cu tatăl său. Cu grijă
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
Bombănea Andrea Îndreptându-se spre baie. Visam așa de frumos... În scurt timp Teia și Andreea se Îndreptau spre sala de mese. Jos În hol Îl văzură pe Silviu. Acesta le căuta cu privirea peste tot. Când le descoperise se grăbise să le salute și să Întrebe: Unde serviți masa? Tot aici? Da, dar voi? Întrebase Andreea. Aici dar...am fost În prima serie. Noi mergem acum, ne vedem pe plajă? Sigur...vă așteptăm, mai spusese Silviu zâmbind. Se depărtase câțiva
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
ale și s-au pregătit de masa de prânz. La masă s-a discutat despre pasiunea părinților pentru munte, unde se putea respira aer curat În voie, marea fiind pe locul al doilea datorită plajei și nisipului de care se grăbeau să se spele. Rochița de sirenă nu scăpase neobservată de Silviu și-i făcuse chiar un compliment. Parcă ești Rusalka din poveștile rusești. Creația mamei mele, atât rochia cât și fata. Au râs cu toții de răspunsul ei. Au trecut câteva
În vâltorile Dunării de Jos by Flora Mărgărit Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1138_a_2049]
-
primejdioase învățături o aventură a căutărilor în texte te plimbă de la viață la moarte, prin păduri din ziduri de argint; în strălucirea lor, știu că mă mint. Mă cheamă la moarte ca un destin într-o carte deschisă; nu te grăbi spre mansarde întunericul arde. Am citit undeva că cele scrise te pot ucide apăsată de vise. Febră mare În zilele lui martie, cu soare și albastru suntem cuprinși de-o febră mare a literaturii spuse, scrise și cântate uneori ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1534_a_2832]
-
doamnă dragă, pentru acest gest deosebit de omenos, pentru toată răbdarea și înțelegerea pe care ați desfășurat-o pe perioada plină de încordare pentru bunica G., care știa și ce este acasă și care mai simțea intens că trebuie să se grăbească. În sfârșit, bunica se întoarce acasă cu viza. Totul e pregătit pentru plecare. 19 iunie 2007. Se pleacă cu mașina. Suntem cinci persoane în formația care trebuie să plece: N.C. - mama; G.V.S. - tatăl; C.A. - fratele tatălui, ajutor de șofer
Povestea unei reîntrupări by LEOCADIA GEORGETA CARP () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1268_a_1896]
-
mănăstire. Au vizitat biserica, unde au admirat icoanele frumoase, apoi clopotnița, și atelierul de țesut covoare. La sfârșit, copiii au fost invitați să vadă osuarul. Rafturi întregi erau acoperite cu oase, mai ales cranii. Înfiorați de teamă, copiii s-au grăbit spre ușa deschisă prin care vedeau cerul albastru și lumina soarelui. Shelley era ultima. Până la ușă erau câteva trepte. Le sui în grabă, dar se împiedică de o treaptă și se agăță de ușă. Fără să vrea, căzu cu toată
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3078]
-
ghid. Grupul de copii merge după ghid, ascultând explicațiile și admirând camerele cu tablourile vechi și mobila de epocă. Dar parcă prea se merge repede... − Nici n-ai timp să le vezi bine, gândește Shelley. Nu-i normal să te grăbești așa! Și Shelley rămâne în urmă, într-o cameră frumoasă, cu canapele lungi, măsuțe și scaune sculptate, un pian imens și o vitrină plină de porțelanuri fine. Deschide vitrina (deși este un semn cu „Nu atingeți exponatele!”), scoate o vază
Minunatele aventuri ale lui Lucy și Shelley by Maria Elena Lebădă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1680_a_3087]
-
revederii celor doi, de data aceasta singuri, fără a mai fi urmăriți de privirile cercetătoare ale copiilor. Este o încercare deloc simplă pentru un scriitor cu „sensibilitățile” lui P.H.L. Cel puțin așa cred în acest moment. Dar P.H.L. nu se grăbește să-i arunce în „miezul aventurii”. Domnul R. (sau scriitorul însuși?) pare a-și face în continuare scrupule. Cei doi se întâlnesc, vorbesc îndelung, își fac confesiuni. Ea pleacă la o anumită oră (o așteptau copiii), nu înainte de a se
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
de a propune modificări textului meu, deși ar avea câteva observații „neimportante”, cum ea însăși le caracterizează dintr un exces de modestie. Mi le comunică doar ca semn de prețuire a muncii mele și „în nume cu totul amical”. Mă grăbesc să-i mulțumesc și să o asigur că voi ține seama de ele. decembrie, 2007
Jurnalul lui P. H. Lippa by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1687_a_3006]
-
și Vlad cu vaca. Cu cine? se miră nespus Ilinca auzind de un asemenea partener la săpături. Cuu... lasă că-ți explic eu mai tîrziu. Să vii repede, auzi? Și o luă la fugă. Măi, măi, că tare mai ești grăbit! clătină din cap Ilinca și se duse în casă să se pregătească. Pe Culai nu l-a găsit acasă. Era plecat cu tatăl său să aducă niște caș de la o stînă din munte. Virgil n-a mai stat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
adică, să săpați un izvor? Pentru cine să săpați voi un izvor? N-aveți destulă apă-n sat? Situația în care se afla întregul grup ar fi devenit extrem de grea, dacă străinul cu aparatul de fotografiat nu s-ar fi grăbit. Să mergem, domnule secretar, spuse acesta, că ne-apucă noaptea pe coclauri! Mergem, mergem, domnule președinte, răspunse politicos Nicanor. Dar, cu toate că a zis "mergem, mergem", nu se porni cu nici un chip din fața copiilor. Parcă l-ar fi plantat cineva acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
petrecea vacanța acolo, în sat, unde trăiau bunicii săi de pe mamă. Dar nu era un băiat răutăcios și nici prost. Dimpotrivă, avea chiar o inimă foarte bună și nu-i putea deloc suferi pe certăreți. Vorbea subțire și, cînd se grăbea ori cînd se enerva prea tare de ceva, gîngăvea destul de pronunțat. Acest fapt o făcuse pe Ilinca să-i scoată porecla de "Pîr-pîr-pîr", deoarece nu reușise să pronunțe dintr-o dată cuvîntul pîrleaz. Și, pentru că Nuțu nu se încumeta să lovească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
așa repede, că doar nu-i fugărește nimeni. Bărzăunul se dădu mai aproape de Nuțu și-l întrebă șoptit: Ce ai tu, de gîfîi așa, ca un balon spart? Nuțu ocoli, la început, răspunsul, mușcînd o bucată mare de măr și grăbind pasul, dar Bărzăunul nu se lăsă: Hai, spune, ce-i cu tine? Da, ce te interessss... vru Nuțu să răspundă, dar își încreți toată fața, se înroși imediat și începu să tușească. Am întrebat și eu... așa... persistă Bărzăunul cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
timpul. După ce totul reveni la normal, mai luară cîte un măr din plasa lui Nuțu și porniră mai departe, parcă mai veseli ca înainte. Merseseră deja aproape două ore și nu ajunseră nici măcar la Piatra Domniței. Se hotărîră, deci, să grăbească iar pasul, în măsura în care le îngăduia terenul. Știți ce mi-a spus mama aseară? zise la un moment dat Ilinca, cu destulă reținere în glas. Ce? întrebă Vlad prinzînd-o de braț pentru a o ajuta să treacă peste un trunchi răsturnat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
de descoperire? Ce spui tu? întrebă el total nedumerit. Asta ai des-des-coperit?... Broaște prinzînd g-g-gîze? Văzînd că Nuțu a înțeles cu totul altceva decît se așteptase el, Bărzăunul rîse pe îndelete, apoi spuse umflîndu-se-n pene: Ehe, ce știți voi! Și grăbi pasul pentru a nu-l mai descoase Nuțu cu privire la descoperirea făcută. Unde se vede că nimic nu-i mai chinuitor decît să-i vorbești unui flâmînd despre păstrăvi fripți N u vreau să mă acuze nimeni că țin cu Bărzăunul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Pe mine mă-nveți tu?... Păi eu te duc cu ochii închiși și-n lună, mă, dacă-i nevoie! Înțelegi tu? Atunci de ce m-ați m-m-mai chemat pe mine? Vorrrba! îl puse la punct Nicanor și o luă înaintea tuturor, grăbindu-i pe fiecare în parte și rîzînd mereu, mai ales de Nuțu, care se împiedica de orice cleamp și cădea icnind. Dreptu-i că și ceilalți mai cădeau din cînd în cînd, dar nimeni nu se supăra. Voia bună pusese stăpînire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
prin semne se hotărîră să coboare și să plece îndărăt spre sat. Așa că începură să coboare mai încet ca melcii, pentru a nu stîrni iar fiarele junglei și porniră tiptil pe urmele care se mai cunoșteau. Cum însă frica îi grăbea, nu se mai țineau exact de urmele pe care veniseră pînă acolo. Treceau de-a dreptul prin mlaștină. Toți se umplură de noroiul acela negru și puturos din cap pînă-n picioare. Cînd ajunseră la marginea pădurii și zăriră iar satul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
cu nemurirea noastră. Profesorul: Urcam pe Himalaia, la jumătatea drumului ghidul s-a oprit și fără nicio explicație am stat căteva ore după care, tot fără explicații, am plecat și am ajuns pe acoperișul lumii. Ghidul a vorbit: ne-am grăbit și sufletul rămăne în urmă. Evelin: Acesta-i omul și-l admir; speranța de viață și mai ales speranța de nemurire după moarte. Deci neuterina este speranța de viață după moarte. Din căte știu eu, la 400 de ani pămănteni
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
și mai ales speranța de nemurire după moarte. Deci neuterina este speranța de viață după moarte. Din căte știu eu, la 400 de ani pămănteni voi, oamenii, rămăneți în urmă cu sufletul, deci cu viața cu 1, 2 zile! Atenție, grăbiți-vă! Profesorul: Evelin, spuneai că pregătești un nou experiment pe o altă planetă. Evelin: Da, pe o planetă care s-a răcit de vreo trei miliarde de ani și au început să apară condiții de viață, bazate pe carbon nu
Invazie extraterestră Volumul 1 by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1245_a_2206]
-
telefonului, apăsate cu arătătorul. — Ce faci, nu vii? Spanioli, patruzeci patruzeci și cinci, boemi, nu foarte bine dispuși. Ea e frumoasă. Bronz auriu. Păr șaten deschis, lung. Șlapi. Unghii urâte la picioare. — Aveam vreun motiv să cobor mai repede? Ne grăbim undeva? Suedeze postadolescentine gălăgioase, maieuri cu bretele subțiri, băsmăluțe colorate, ochelari de soare ieftini. Te aștept de jumătate de oră. După ce telefoanele se închid cu zgomot abia perceptibil pe fundalul vocilor lor ridicate, își ia geanta și pleacă. Singură. Îi
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
François se precipită, cuvintele lui o prind la marginea refuzului și o țin strâns, să nu cadă, zboară pe lângă paharul cu șerbet și nu, nu se pierd în grădină, rămân acolo, pe masă, între ei doi, stingheri. — ...știu! Nu te grăbi. Isabelle și cu mine livrăm jambon...Tratăm cu un armean. El ne anunță când, cum și de ce au nevoie, nimeni altcineva, nici nu cred că știe nimeni altcineva, înțelegi, suntem mult prea mărunți, prea neimportanți... iar acum caută pe cineva
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
covor. Amintirea turmalinei. Alex, Alex depevremeacânderaufrați. Gândul că pe ei doi îi mai avea pe lume. O senzație de amar, culcușită în capul pieptului și-n cerul gurii. Țigara numărul x. — 11, Coates Garden. Aici e. Am ajuns! Alexandre se grăbise să-i deschidă, curtenitor, ușa. O sim țea obosită după călătoria cu trenul și puțin absentă, ca de obicei. Camera lor de la Lairg emana un romantism cere monios și puțin apăsător, ca și cum Scoția întreagă și-ar fi revărsat butaforia de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întreaga pădure era acoperită de zăpadă și de ape. Pe întuneric, Lupino avea să înainteze greu. Vroia să evite cît putea de mult contactul cu apa înghețată. Asta i-ar fi îngreunat călătoria, și avînd în vedere că nu se grăbea nicăieri, atîta vreme cît, de fapt, nici nu știa încotro se îndreaptă, nu exista motiv să nu fie atent la toate amănuntele. Avea emoții Lupino. Se pregătise sufletește pentru plecarea asta mult timp. Pe de o parte, resimțea regretul despărțirii
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]