KorAP: Find »[drukola/base=grăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...84 >

2,083 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425

o femeie mică și subțirică, palidă la obraz, cu ochii foarte negri și cu nasul foarte ascuțit. Era îmbrăcată mohorât. O broboadă neagră îi ascundea părul cu îngrijire. — Ce este, moș Nastase? întrebă ea ascuțit. — Apoi am avea ceva de grăit cu boierul... —Așa? bine. Da’ pe fată-ta de ce n-o mai trimeți la curte, să mai ajute ș-aici, că-i o mulțime de treabă? —Marghiolița? vorbi moșneagul domol. A mai robotit și ea pe-acasă. Da’ om trimete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Niță Lepădatu, apoi închise ușa trântind-o. —Hm! așa-i! zâmbi moș Nastase... iacă, așa umblă ascuțit și vorbește ascuțit călugărița noastră... —Care călugăriță? întrebă flăcăul. —Asta. A venit de la călugărie, ș-acu îngrijește de gospodăria boierului. Iute muiere! Așa grăiește totdeauna... Vrea să-i simțim stăpânirea... Da’ altfel nu-i ră la inimă... Stă de vorbă cu Marghiolița - ș-apoi îi spune o mulțime de-ale ei... Ce să-i faci? N-a venit ea prin pustietățile noastre, pentru c-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un drac de muiere care umblă calare și dă cu pușca ca și mine. Să fiți sănătoși! zise Lepădatu, fără să privească spre cel ce-i vorbea. Faliboga își opri ceașca în drumul spre gură și-și încruntă sprâncenele. —Mă! grăi el aspru, cum vorbești tu cu mine? Cum mă-ntrebi, așa-ți răspund, zise încet Niță. —Așa? da’ slujba n-ai s-o faci tu cu mine, măi? Oi face-o și cu dumneata. Da’ de mine nu te-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
luând ceașca pe care i-o întindea Faliboga. Sandu Faliboga se cinchi lângă foc și-și răsuci o țigară, apoi o aprinse și se sculă repede. Apoi eu mai trag o raită până în Valea Lupului și pe urmă mă întorc... grăi el cu glasu-i răgușit. Își desfăcu harapnicul și ieși cu țigara în gură. Tropotul Albei se auzi îndată grăbit, aproape, apoi mai departe, apoi se stânse în noapte. Rămași lângă foc, ceilalți păstrară un timp tăcerea. Moș Nastase mai zvârli

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
un slujbaș ca un zăvod... fără hodină, fără milă. Într-adevăr se arată a fi om aspru și vrednic, zise Niță Lepădatu. Moș Irimia Izdrail, cel mai bătrân dintre toți, se uita gânditor la cel nou venit. Da’ tu, băiete, grăi el, pe-acolo de unde vii ai avut multe a îndura... Eu, omul după firea lui îl cunosc și-l văd c-a pătimit. Dă, moșule, răspunse Niță, care om nu pătimește? Eu fără de părinți m-am trezit pe lumea asta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai departe nu m-aș mai duce... Ce-am să pot face eu unde-s târguri mari și oameni mulți? Mai bine m-oi împăca eu cu vitele; cu ele am crescut și cu ele mă înțeleg. —Hei, măi băiete, grăi moș Irimia Izdrail - de năcăjit, năcăjit ai fost, da’ eu ți-oi spune că-i păcat cine nu vede lume multă și mândreța târgurilor. Macar în tinereța lui să le vadă. Eu de la unii și de la alții am auzit că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Erau vite mărunte, murgi și plăvane, sprintene și cu coarnele țapoșe. Băieții le îndemnau răcnind, pocnind din bice, mânându-le la vale, cătră iaz. Pulberea neagră îndată se stârni și se revărsă în valuri în toate părțile. Acu, măi băietane, grăi Faliboga, încalică pe căluțul ista sur. Iaca, ai măciucă și măciucăriță la botul șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
șelei, ai harapnic; - și cu băieții iștia vezi de păzește bine averea boierească și n-o risipi... Încălecară amândoi pe cai și se luară după vite. Cu glasul lui neprietinos, Sandu Faliboga îi dădea toate lămuririle și învățăturile. — Măi Niță! grăi el într-o vreme uitându-se pe sub sprâncene la flăcău, asară erai s-o pățești cu mine. Da’ de ce, bade Sandule? —Așa; nu mă mai întreba de ce. Mie nu-mi place să mă-nfrunte nimenea... Dă, bădică, eu nu ți-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
eu nu ți-am greșit cu nimica... de ce te uitai așa de urât la mine?... Mă uitam urât? strigă Faliboga privind lung la flăcău. Da, te uitai urât, ce să-ți fac? — Mă flăcăule! eu te-oi sfătui un lucru... grăi rar și răgușit vătaful; eu te-oi sfătui pe tine un lucru: să te porți cu mine știi cum? ca c-un pahar subțire de steclă... — Vezi-ți de vite! strigă Faliboga și-și întoarse scurt Alba în loc. Să ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
o talangă, vitele răspândite înaintau încet păscând otava. Pe deasupra vălcelei trecea din când în când o prigorie, care țârâia în înălțime; părea o pasere rătăcită, venită cine știe de unde în aceste singurătăți. Lepădatu descălecă și-și priponi calul. Începu a grăi cu băieții; îi întreba de numele vacilor și de năravurile lor, și ei îl purtau printre vite și-i lămureau toate. Apoi îi întrebă și pe ei cum îi chiamă, și unde li-s părinții. - Unii aveau tată și mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-n povești... Da’ pe la noi nu sunt de-acestea. —Morarul are și ceasornic... zise Niță. Are și boierul, îl întrerupse fata; mi l-a arătat madama... —Parc-aș vrea să mă duc așa prin lume, și să le văd toate... grăi Niță zâmbind. Fata nu răspunse; rămase gânditoare. După-amiaza de toamnă era foarte blândă și o liniște nesfârșită întrista întinderile. Toate zgomotele conteniseră. În pârloagele apropiate luceau fire lungi de funigei; un vânt abia simțit purta și prin văzduh firele acestea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
de găină!... Eu în vremea mea, măi băiete, am făcut multe! Ș-acuma vreau să-mi știi și tu de frică, ca toți ceilalți... Să tremuri, măi, când îi auzi de Faliboga! Da’ ce ți-am făcut eu, bade Sandule? grăi Niță amețit. Faliboga ridică biciul; dar Niță Lepădatu se prăbuși scurt asupra lui, îi cuprinse dreapta și i-o răsuci la spate. Îi cuprinse și stânga, care se zbătea, și i-o îndoi lângă cealaltă. Cu harapnicul îi legă pumnii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
vremea mea... Am avut eu așa, ceva, cu tine - și te-am năcăjit; și m-ai năcăjit și tu... Da’ acu văd că și tu ai ale tale, și eu vreau să mă împac cu tine!... Ia lasă-mă, bădică... grăi năcăjit Niță și se întoarse să plece. —Măi Lepădatule! nu mă supăra! strigă Faliboga. Eu vreau să mă împac cu tine și să cinstim amândoi o leacă de băutură!... Faliboga apucă mânios de brațul drept pe Niță și-l smunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lui!... Bău de dușcă ulcica ș-o întinse Ianei. Cinstiră și ceilalți. Bău și Lepădatu, sub privirile arzătoare ale lui Faliboga; iar Gheorghe Barbă începu a zice din fluier un cântec de la munte. — La munte la noi, altfel sună fluierul, grăi el după ce se opri. Cânți sus - și-ți răspund parcă văile și adâncurile. Aș, ce-mi spui tu, măi Barbă! strigă Sandu vătaful. Iaca, să-ți spuie Iana mea - de pe când am colindat noi munții... — Am fost noi prin multe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
își scoase calul. Porniră amândoi prin ploaia care curgea necontenit rece și neîndurătoare. Umblară mult alături. Flăcăul abia cunoștea locurile. Dar vătaful își ducea calul repede, parc-ar fi umblat ziua. —M-am cam trecut eu în ia-sară cu băutura... grăi el într-o vreme... dar moșia văd că tot mă cunoaște... Așa cercetară toate ocoalele; pe urmă trecură pe malul iazului, pe lângă moara cu opustul umflat, suiră vălcelele Grâumăruntului la stâni, și trecură până la hotarul de la miazănoapte. Pe la așezări, abia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
a dus prin străinătăți... și iaca a ajuns un hoț ca Faliboga să-i păzească averile... Sunt și lucruri pidosnice în lumea asta, măi Niță... Noapte bună! du-te și te hodinește și tu... Lepădatu își stăpâni calul. Bade Sandule, grăi el, stăi o leacă... Ce este? —Bădiță Sandule, iartă-mă pentru cele întâmplate... Măi Niță, tu ești omul lui Dumnezeu, vorbi Faliboga râzând. Du-te și te culcă - și te gândește la fata humelnicului... Vătaful se șterse în întuneric. Lepădatu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
mai face la tine, Isail?... Ce să fac, domnule Anton? Cos cojoace... Pun, asta pun... dădu din cap neamțul și-și puse iar luleaua în gură. — Zice că-i bun, lămuri, lui Niță, cojocarul. Madama călugăriță își tremură capul și grăi ascuțit: — Moș Isailă! sunt aici niște blăni de vulpe aduse de domnu Anton... Este, este... dădu din cap neamțul. Sunt... răspunse cojocarul. Le-am îngrijit eu cum trebuie... Numai cațaveică să-ți faci din ele... Pușcat eu pe dinsele... mormăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
întunecoase și scoase dintr-un cotlon pieile de vulpe. Le aduse la lumină și le întinse în fața călugăriței. În lumina leșietică luceau în ape roșcate și alburii. Au fost frumoase dihănii... zise încet cojocarul. Să mi le-aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
aduci la curte... grăi, tremurându-și capul, călugărița. Apoi se așeză pe o baniță întoarsă cu fundu-n sus. Marghiolița rămase lângă ea în picioare, în sumanu-i cenușiu, cu broboada neagră umbrindu-i ochii. Neamțul sta gânditor. Deodată, ca și cum ar fi grăit cu pipa, mormăi: — Eu spus buier face pun să însoară. —Cum? se însoară? întrebă Isailă cu uimire. —Iaca așa, izbucni călugărița, așa zice domnu Anton. A fost cu boieru la târg înaintea ploilor, pentru niște târguieli de fierării... —Aber fost

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
c-un ușor zâmbet de stânjenire pe față - dar aici nu putem face altfel. Suntem în pământuri nouă. Ea îl privi zâmbindu-i dulce. Era într-adevăr foarte frumoasă și gingașă domnița lui Avrămeanu, și bordeienii o observau cu uimire, grăindu-și încet la ureche: „Vorbesc franțuzește...“ mormăi Faliboga, cătră Iana. Cred că nici vara nu-i mai frumos aici... ciripi cuconița iar, surâzând și întorcându-se ușurel în loc... — Pentru mine lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai frumos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
lanurile de grâu sunt tot ce poate fi mai frumos... zise Avrămeanu... Iaca și Faliboga, urmă el zărind pe vătaf. Ia vină-ncoace, Sandule... Faliboga se înfățișă, drept, și căută să-și îndulcească pe cât putea asprimea obrazului. —Sărutăm dreapta, stăpână... grăi el cu sfială, și întinse spre domniță laba-i neagră. Dă-i mâna, să ți-o sărute... șopti Avrămeanu tot în franțuzește. Faliboga ridică ochii spre el. Apoi sărută mânuța înmănușată. — Toate merg bine, Sandule? întrebă iar boierul cu bunătate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
Broască după rachiu, strigă apoi cu asprime, și voi duceți-vă de vă căutați de treabă! Acu boierii au intrat în casă la hodină, ce mai vreți?... Bordeienii se risipiră încet-încet târându-și prin omăt opincile umplute cu paie și grăind despre întâmplarea cea mare. Faliboga strigă cătră flăcăuașul cel subțire: — Măi Grecușor! să fie Alba înșeuată... Mă duc să cercetez dacă s-a împlinit ce am poruncit dimineață... Porni mormăind într-o parte, și Grecușor o împunse la fugă ca

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
primar? întrebă Faliboga. Slujbașul stăpânirii se întoarse; buzele groase i se întinseră a zâmbet. —Aha! dumneata ești, domnule Sandu?... Au venit și boierii, așa-i?... I-am văzut ieri, au trecut prin comună. Da, au venit; acum avem și stăpână... grăi Faliboga dând din cap. Știu, știu... încuviință primarul râzând: m-am grăbit să-mi aduc respectele mele... Bordeienii priveau în tăcere. Primarele se roti puțintel în loc, apoi privi spre curte. — Pe ici, domnule primar, pe dindos... zise Sandu arătând cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
prinseră a suna și sania porni repegior la deal. În urmă, se grăbi și domnu Vâlcu, cu căluțul și cu săniuța, grămădit în lăicere, cu căciula pe sprâncene și cu gulerul ridicat. Numai vârful nasului i se vedea. —Măi Niță, grăi Faliboga cătră Lepădatu... ai văzut și tu pe omul stăpânirii... primarele de la comună... Domnu Vâlcu îi vulpe șireată... Cum vine boieru, adulmecă îndată spre noi... Da’ altfel, cine-l mai vede pe-aici? I-a dat boieru o hârtiuță albastră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
ne ducem să vedem unde mai punem plugurile în primăvară, unde facem imaș, unde lăsăm fânațurile... Mă uit eu la boier - și lui i se umflă nările. Și lui i-i drag pământul negru... — Apoi, Sandule, ți-oi spune eu, grăi dintr-un colț moș Irimia Izdrail; cum nu i-a fi drag pământul de la noi? Am văzut și eu în viața mea multe locuri, ș-am strecurat printre degete multă țărână... da’ aici îi altfel... Aici e un fel de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]