6,255 matches
-
fier care le atârna deasupra capetelor, erau trei bărbați nemișcați, În jurul unei măsuțe, șezând În jilțurile lor Împodobite de parcă abia și-ar fi Întrerupt o conversație În fața câtorva cupe de vin, surprinși de un somn neașteptat. La picioarele lor, o grămadă de fragmente metalice, În mijlocul unei bălți de lumină. Dante se aplecă Într-acolo, cuprins de curiozitate, apropiind torța. Văzu un soi de mecanism Încâlcit de pârghii și de roți dințate, pe ale căror suprafețe de lemn lucios și de aramă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ceva de proporții. În jur, văzduhul era Încă impregnat de un miros acru, de ars, care se Întețea ori de câte ori o adiere de vânt revenea să ridice slabe spirale de fum. La o anumită distanță, neatinse de foc, se zăreau câteva grămezi impunătoare de scânduri de tâmplărie. Ajuns În apropierea rugului, Dante coborî de pe cal, Îndreptându-se pe jos de zona arsă. În spatele său, bargello descălecase și el greoi, cu un oftat de nemulțumire, imitat de soldați. - Ai descoperit cine a construit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de sânge uscat, ca și când ar fi fost mort de mai multe ceasuri. Oricare le-ar fi fost scopul, oamenii aceia nu erau vânători. De cum trecu poarta, bargello veni pe lângă dânsul. - Știi, priorule? Mi-a venit o idee. Mă gândeam la grămada aceea de lemne făcută scrum și la celelalte, gata să fie folosite. Ai nevoie de o minte iscusită de tâmplar ca să te Înhami la o asemenea treabă. Cine știe ce căuta un negustor taman acolo, În mijloc. - Poate că nu era negustor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pachetele Înghesuite din ce În ce mai mult spre interiorul edificiului. Temnița Minotaurului nu trebuie să fi fost prea diferită de iadul acela sufocant, se gândi el la un moment dat, Încercând să Își șteargă sudoarea. În cele din urmă, omul Îi arătă o grămadă de baloturi cenușii, strâns legate cu benzi de cânepă. - Lasă-mă singur, porunci priorul. Am de executat o inspecție. Se pare că au fost introduse În oraș niște fâșii de hârtie de la Cremona, unde a izbucnit ciuma. Paznicul sări Îndărăt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
priorul o porni spre Santa Croce, la atelierul lui Alberto lombardul. În laborator, la primul etaj, Îl găsi pe mechanicus Încă lucrând la instrumentul găsit pe galeră. Observă de Îndată, cu satisfacție, că pe bancul de lucru nu mai exista grămada aceea de angrenaje de alamă, aidoma măruntaielor unui animal misterios. Probabil că Își regăsiseră poziția În mașinărie; Însă faptul acesta, departe de a-i da un aspect mai ușor de necunoscut, o făcea să pară și mai bizară. - Se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
fi temut să nu cumva să Îi asculte cineva. Părea să Își fi revenit din spaimă, reluându-și obișnuita expresie insolentă. - Bani, prietene, bani. Sunt sigur de asta. De asta am intrat și eu În joc, ce-ți Închipui? O grămadă de bani, ceva ce vine de la Frederic, Dumnezeu să-l ierte! În felul ăsta Îl voi putea trimite la naiba pe taică-meu, În sfârșit... - Ce legătură are Împăratul, fir-ai să fii de nenorocit? strigă Dante exasperat. Toți vorbiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
vrei să fii singur pentru că te temi să nu fii părăsit, replică Pietra disprețuitoare. Dante se pregătea să răspundă, Însă ea nu Îi lăsă timp. - Vorbe, de unul singur. Apucă una din foi și o aruncă pe jos furioasă. - O grămadă de vorbe fără rost. Cleștele de foc continua să strângă fruntea poetului. Clătinându-se, Își dădu drumul să cadă pe pat. Pietra Îi urmărise mișcările. - Din nou boala aia a ta? Întrebă ea cu răceală În glas. El nu răspunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mânăstirii, era teatrul tuturor acestor fapte. Prin pereții care parcă se prăvăleau peste el, Închizându-i, pe Arrigo mort și pe el viu, Într-o aceeași Îmbrățișare de piatră, i se părea că vede străzile și zidurile, casele, ușile Închise, grămada de perfidie și de rău mereu pe punctul de a se revărsa. Și nu auzea pașii nimănui. Pentru că aceea era cetatea lui Dis, unde diavolii păzesc porțile. Arrigo Îl ucisese pe omul pe care Îl credea tatăl său chiar cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
carul. În depărtare, strada se deschidea către Santa Reparata. Pe fundal, marele tambur de marmură al Baptisteriului se contura pe cerul negru, ca o coroană imperială Învăluită Într-o mantie Înstelată. Dante grăbi pasul, nerăbdător. Intrară În piața pustie, printre grămezi de materiale de construcție. Ceva mai În față, o muchie din zidul viitorului Dom răsărise deja din pământ. Se Îndreptă hotărât spre partea laterală a Baptisteriului. Era cineva În fața lui. - Sănătate, messer Alighieri, auzi spunând din umbră. Știam că Încăpățânarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
grădină, haine zdrențuite și o mulțime de trofee de cerbi și de mistreți morți și împăiați - bătrânul era un vânător înrăit - pe care fiul, care făcea să cadă capete, dar detesta să le vadă, pusese să fie aduse aici, la grămadă. Păianjenii țesuseră deasupra nenumărate pânze ce dădeau întregului ansamblu o patină antică, asemeni celei a sarcofagelor și misterelor egiptene. Pentru a împodobi casa după marea lucrare, un decorator venise special de la Bruxelles. Primul locatar sosi de îndată ce se terminară lucrările. Șase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
de un fir, uneori de un braț. Războiul este lumea întoarsă cu fundul în sus: ajunge să facă dintr-un schilod cel mai fericit om. Se numea LĂon Castrie soldatul acela. Era din Morvan. M-a făcut să fumez o grămadă de țigări. M-a copleșit cu atâtea cuvinte și aveam mare nevoie de asta. Nu mi-a pus nici o întrebare. Nici măcar nu-mi cerea să fac conversație. O întreținea singur, cu brațul lui pierdut. În momentul în care s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
moare astăzi din dragoste?... E toamnă târziu și, prin grădini, fânul e cosit, așezat în căpițe care au în vârf bucăți de plastic să nu-l plouă, porumbul, tăiat, prunele de țuică sunt în butoaie, dovlecii albi, culeși, așezați în grămezi, toată iarna, femeile vor desface semințele albe pentru presa de ulei, lui îi place numai uleiul ăla, de la presa din sat, pe spaliere, strugurii nu sunt copți bine, încă, dar mai e timp în toamna frumoasă de aici, frumoasă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ca oricând un student de la Yale, membru al faimoasei organizații „Craniul și oasele“, aude menționându-se numele sacru, să părăsească imediat Încăperea. Tot o tradiție este și faptul că membrii au invariabil un succes deosebit În cariera ulterioară, adunând o grămadă de bani, de voturi, de certificate de trezorerie sau de ce și-or fi propus să adune. În consecință, la fiecare reprezentație cu Ha, Ha, Hortense!, o jumătate de duzină de locuri rămâneau nevândute, ca să fie ocupate de șase dintre vagabonzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
dimineața târziu când s-a trezit și a constatat că telefonul de lângă patul din camera de hotel suna frenetic și atunci mi-a amintit că lăsase vorbă să fie deșteptat la unsprezece. Sloane sforăia strașnic, iar hainele Îi erau aruncate grămadă lângă pat. S-au Îmbrăcat și și-au luat micul dejun În tăcere, pe urmă au ieșit să ia o gură de aer. Creierul lui Amory lucra Încet, străduindu-se să asimileze ceea ce se Întâmplase și să separe urzeala adevărului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ochiu’ ăla-nvinețit și cu maxilarul umflat? — Un fleac, a râs Amory. A jupuit haina de pe el și și-a dezgolit umerii. Aici să te uiți! Tom a fluierat Încet. — Ce te-a lovit? Amory a râs din nou. — Ia, o grămadă de oameni. M-au bătut. Serios. Încet, și-a tras la loc cămașa. — Trebuia să se Întâmple odată și-odată și n-aș fi vrut pentru nimic În lume să nu fiu de față. — Dar cine-a fost? — Păi, niște
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
care mă pricep. Î.: Fii mai precis. R.: Nu știu ce-am să fac și nici nu sunt prea curios să aflu. Mâine plec din New York pentru totdeauna. E un oraș neprielnic dacă nu-l domini. Î.: Îți dorești o grămadă de bani? R.: Nu. Totuși mi-e teamă de sărăcie. Î.: Te temi tare? R.: Nu. E doar o teamă pasivă. Î.: Înspre ce te Îndrepți? R.: Nu mă-ntreba pe mine! Î.: Nu-ți pasă? R.: Ba da. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
cu Sorinel, asta e, a avut noroc. Nu putea să-și ia banii fără să rânjească și mai ales fără să răspundă la atâtea întrebări? Se sacrificase cu Popa pentru o brumă de bani. Se însurase cu Mariana. Făcuse o grămadă de lucruri neplăcute. Nu era destul? Aparatul de fotografiat surprinse în detaliu o lacrimă pe obrazul eroului. O imagine care valora mai mult decât o mie de cuvinte. Femeia care își poate face bărbatul un erou este femeia care își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
pe niște scene mobile care veneau din arlechini (pentru cei care nu știu, arlechinii sunt părțile laterale ale unei scene de teatru) sau din fundul scenei, costumele fastuoase și grele și ele cât încape. Eu eram un boier undeva în grămadă, strigam cu opintire: „Să trăiești, Măria Ta!”, apoi fugeam repede să mă schimb într-un țăran care striga și el cu același glas și cu aceeași opintire: „Să trăiești, Măria Ta!” - se pare că la vremea aia cam toți strigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
nu trebuie să se mai întâmple. A luat apoi și el o felie de pâine, a mușcat sănătos din ea, a dat pe gât un pahar de vin roșu și a adăugat: ― Și ce ziceai? Am stat de vorbă o grămadă, ca niște cunoștințe vechi. Eram, la urma urmelor, căci eu îl cunoșteam bine, cred că îmi fusese și subiect la un examen de Istoria Teatrului Universal. L-am revăzut, mulți ani după aceea, la Expoziția Universală de la Hanovra. Am citit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
-n stele. Vorbea gura fără mine, parcă ne cunoșteam de când lumea. Mirosea a nisip, a sudoare de teatru, era electrizant și cred că asta m-a furat de-a binelea. ― Despre ăsta ce părere ai? ― Păi... și am vorbit o grămadă, despre celelalte montări, despre interpreții lui, despre ceea ce credeam eu că este teribil și ce credeam că nu e chiar strașnic. Am vorbit ca nebunul, se înșirau vorbele ca notele într-un concert de Ceaikovski, uitasem aproape șirul, vorbeam, vorbeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
răul poate sălășlui în oricine, chiar și în cei care își găsesc soluția parvenirii în UTC. N-aveam nici o treabă cu rolul, dar era lung, am luat ceva parale și, ceea ce era cel mai important, am stat lângă ei o grămadă de zile. Chefurile erau colosale, banii erau destui, filmul nu tocmai greu și nici complicat, intriga pe înțelesul publicului, după filmare începea greul, căci mesele icneau, vinul curgea și actorii simțeau că trăiesc. Se filma la Reșița, nu ne deranja
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
și cum și de unde, pe când la lucrurile de gata nu știi asta niciodată. Dar poți bănui, desigur: sunt prost și neglijent cusute, de le cad nasturii imediat, și mult prea scumpe. Se poate și mai ieftin. Mămica a economisit o grămadă de bani punându‑și mâinile la treabă, iar tăticul îi distruge lucrul cu bună știință. Și asta fiindcă n‑a vrut, din principiu, să‑i intre în casă o mașină de cusut. Dacă mama își coase țoale noi, te pomenești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
de preț. Mai bine să piară niște chiloți decât un cearșaf bun. Și în timp ce se predau, mulți au mai fost încă uciși, e un fapt dovedit. În timp ce frumusețea lui avea mult de pătimit în pantofii prea strâmți, Hans luă o grămadă de plicuri gata scrise și le îndesă, pe la spatele harnicei sale mame, în mașina de gătit. Nu știe nici el prea bine de ce face asta, dar cumva e nevoit s‑o facă, e în el o voce care‑i aparține
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
din care, după cum se știe, cea mai mare parte revine muncitorilor, deși n‑ar fi meritat‑o, de fapt. Mama continuă încă o vreme cu același text. Dar Hans se ridică și iese. Din mers dărâmă, ca din greșeală, o grămadă mare de ziare și cărți din bucătăria acestei familii cultivate de muncitori. Fără să strângă mizeria pe care a făcut‑o, iese repede din casă. # Cu toate că Rainer încă n‑are carnet de conducere, tatăl său îl lasă uneori să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și închid spațiul într‑un întuneric absolut, nu se vede cerul albastru și nici lacurile misterioase și întunecate, care stau cuibărite pe undeva. Întunericul acesta sălășluiește în nenumăratele cutii de detergent, geamantane vechi, lăzi și ambalaje care stau claie peste grămadă până la tavan și care au înmagazinat în decursul anilor cenușiul unei mici gospodării burgheze (multă prea mică pentru patru persoane), de unde acest cenușiu se revarsă din belșug peste cei doi adolescenți. Nici nu ridici bine un capac oarecare, că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]