2,559 matches
-
dintre ei. Dacă e neutru, atunci „Șarpele e Șarpe” (ca să-l parafrazăm pe Byron) - nu e decît un crainic pentru mesajul altcuiva. Dar aceasta ar fi o soluție neeconomică, iar gnosticii au tendința s-o evite. În ansamblu, sinceritatea, imparțialitatea hermeneutică a gnosticilor este totală. Nu există nici o limită impusă numărului de transformări ale mitului. În cazul Șarpelui, la fel ca și În alte cazuri, se poate spune că numărul de cărămizi logice care pot intra prin inserție În secvența narativă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
inevitabile ale credinței lor, pe care aceștia ar fi trebuit să le respingă - Însă nu aveau cum, mai Înainte ca ele să fi fost „derulate” de cîteva minți omenești. Este poate literalmente corect să se spună că, În sinceritatea lor hermeneutică, gnosticii au produs o „hartă a interpretării greșite” fără de care creștinismul majoritar n-ar fi putut să existe, În același fel În care un computer care joacă șah, să zicem, nu poate propune o soluție fără a elimina mai Întîi
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
celuilalt Dumnezeu. În principiu, nu i s-ar putea aduce nici o obiecție serioasă unui platonician care ar afirma că Dumnezeul din Geneză este de fapt Logosul Dumnezeului suprem. (Însă nu Sophia lui; Dumnezeul biblic este evident unul masculin). Dar o hermeneutică a suspiciunii, cum este cea gnostică, n-ar căuta compromisul. Nu și-ar găsi locul În cadrul ei Încercarea vădit contradictorie de a face să fuzioneze un Logos/Sophia care se știe subordonat lui Dumnezeu și un Demiurg ce se laudă
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
au inventat două procedee de bază - duplicarea și pocăința - pentru a-l absolvi, dacă nu total, măcar În cea mai mare parte, de vinovăție. Însă dincolo de toate variațiile În aprecierea sa, Demiurgul rămîne totdeauna ceea ce este În mod constitutiv, potrivit hermeneuticii gnostice: ignorant și lăudăros. Această insistență asupra a numai două trăsături fundamentale nu este fortuită. Dumnezeul biblic se bucura de un prestigiu atît de scăzut În ochii gnosticilor dintr-un motiv fundamental: acela că, potrivit exegezei lor, trebuia să nu
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
remarcat R.M. Grant 13, Însă rămîne, În ciuda afirmațiilor lui Tertulian, un colosal exeget raționalist al Bibliei, nu un filozof. Interesul său vizează stabilirea tradiției corecte, nu constituirea unei coerențe interne a sistemului propriu. Raționalismul Îl Împinge pe Marcion la o hermeneutică a suspiciunii care Își extrage argumentele Împotriva Dumnezeului creator din nenumăratele contradicții logice ale Bibliei. Evident că, din moment ce Întreabă În Gen. 3:9 „Adame, unde ești?”, Dumnezeu nu poate fi omniscient. Aici Tertulian inserează o explicație forțată 14, și anume
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
doctrinei lui Marcion, expusă În lucrarea bine intitulată Antiteze, care Își propune „să arate nepotrivirea dintre Noul Testament și Vechiul Testament, discordia euangelii cum lege”29. Prin ce metode se realizează acest lucru? Pe de o parte, după cum am arătat, printr-o hermeneutică a suspiciunii aplicată Vechiului Testament; pe de altă parte, prin repudierea canonului neotestamentar 30. Dintre Evanghelii, Marcion a acceptat numai pe cea a lui Luca, pe care o consideră Întemeiată pe Evanghelia despre care vorbește apostolul Pavel În Gal. 2
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
exegeza inversă a Bibliei În felul gnosticilor, acceptînd Însă adevărul istoric, integral și literal al Vechiului Testament. Dimpotrivă, gnosticii o aplicau mai Întîi circular, pentru a găsi argumente În privința inferiorității Demiurgului, iar apoi pentru a folosi această inferioritate drept unealtă hermeneutică la interpretarea altor episoade din Biblie. În comparație cu ceea ce pare a fi jocul liber al imaginației gnostice (Însă este, după cum am văzut, un joc logic de alegeri multiple), sistemul lui Marcion ne apare rigid și Întrucîtva naiv. Inabilitatea sa de a
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
descopere. A reieșit de asemenea că singurul grup care se afla destul de aproape de iudaism pentru a continua să utilizeze Scripturile acestuia și, În același timp, era suficient de detașat pentru a le utiliza În afara tradiției interpretative iudaice, declanșînd astfel o hermeneutică rațională a suspiciunii, Îndreptată În cele din urmă contra Dumnezeului biblic, au fost chiar creștinii. Pornind de la ipoteza formulată de către distinși membri ai școlii germane și ai școlii suedeze de religie, cum sînt Geo Widengren și Hans Jonas, cercetătorii au
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
nu sesizează anticosmisnul gnostic (poate nici dualismul), pus În lumină abia de către Hans Jonas, În 1934. Prin urmare, interpretarea dată de el gnozei se aplică nu numai lui Hegel, ci și, la fel de bine, creștinismului și platonismului. În știința și În hermeneutica modernă există considerabile variații În privința Înțelesului gnozei Înseși și n-avem aici intenția de a face nici măcar o schiță de catalogare a acestora. L-am Întîlnit deja pe Eugen Heinrich Schmitt atunci cînd am trecut În revistă interpretările feministe ale
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
dificultăți; 4. corectări ale unor locuri paralele; 5. interpolări mai ample plecând de la locurile paralele; 6. corectări ale unor pasaje ce prezintă dificultăți obiective și în special istorice; 7. forme influențate de dialectul samaritean; 8. pasaje influențate de teologia și hermeneutica samariteană 1. Un alt indiciu al revizuirii textului samaritean îl constituie faptul că modificările intenționate erau introduse în text potrivit concepțiilor teologice; astfel, forma plurală Elohim este modificată uneori într-o formă singulară, un înger este introdus în scenă pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2096_a_3421]
-
și să se evapore; nuanțele imperceptibile se ascund și se arată în afirmații care caută obsesiv, fără aproximație, adevărul. Cât despre caiete, cui se adresează ele decât propriei lecturi sau, mai exact, lecturii de sine? Că e la mijloc o hermeneutică deopotrivă devoratoare și întemeietoare are acum mai puțină importanță. Acum, doar de reținut acest detaliu, în vederea unor analize ulterioare. Dar, prin notație, Cioran își devine nu numai propriul martor, ci și propriul creator. Personajul pe care-l corporalizează scriind Ă
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-o, în cea mai mare parte, sub îndrumarea regretatului nostru profesor Dumitru Irimia, al cărui nume girează, cel dintâi, nivelul științific al cărții. Subiectul este deosebit de interesant, înscriindu-se într-un domeniu mai puțin abordat de cercetătorii etnologi, acela al hermeneuticii imaginarului. Și cultura din aria bucovineană, în a cărei spiritualitate s-a format însăși autoarea, oferă un material de studiu deosebit de generos. Lucrarea este, de fapt, o aplicare a teoriei imaginarului la cultura populară românească, cu privire specială asupra celei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
5. Forme ale imaginarului, pp. 200-217. 45 Lucian Boia, Pentru o istorie a imaginarului, traducere din franceză de Tatiana Mochi, Editura Humanitas, București, 2000, p. 15. 46 v. Gilbert Durand, Aventurile imaginii, Imaginația simbolică,Imaginarul, Ed. cit., v. Cap.III, Hermeneuticile instaurative (pp.61-81). 47 Grigore Brâncuș, Istoria cuvintelor, Unitate de limbă și cultură românească, Editura Coresi, București, 1991,v. Casă, pp.24-27. "Terminologia casei în română ne arată că e vorba de locuința unei populații stabile, așezate temeinic, a unei
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
un act de "demascare". Concluziile dorite ar fi următoarele: * nu există nici o deosebire de esență între a "citi textul literaturii" și "a citi textul lumii": ambele presupun o operație de "demascare"; trebuie să cauți dincolo de mască; ambele presupun o lectură hermeneutică, menită să dezvăluie Sensul * în și dincolo de textul lumii, la fel ca și în și dincolo de textul literaturii, trebuie să căutăm, căci vom găsi, chipul creatorului * trebuie să citim lumea la fel cum citim literatura; opera literară a fiecărui scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
frecvent construcții argumentative (structuri sintactice de argumentare, conectori, modalizatori etc.), verbe evaluative, forme verbale impersonale sau la persoana I plural (pluralul academic/al autorului) etc. Aspecte particulare - Studiile critice/eseurile din sfera științelor literaturii (istoria și critica literară, estetica și hermeneutica, literatura comparată etc.) alcătuiesc o categorie aparte de texte științifice. Discursul critic de tip argumentativ, demonstrativ, analitic, comparativ, informativ etc. operează cu o terminologie specializată, are rigoarea oricărui text științific, dar poate include judecăți de valoare, puncte de vedere subiective
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
instrumentele necesare înțelegerii viziunii autorului asupra istoriei și a societății. Ea reprezintă în intenția autorului o "critică a rațiunii istorice"1, concepută ca replică la Critica rațiunii pure. În Introducere în științele spiritului, Dilthey își expune pentru prima dată metoda hermeneutică și face distincția devenită celebră între științele naturii și cele ale spiritului. Vom completa referirile la Einleitung... cu o serie de trimiteri la Der Aufbau der geschichtlichen Welt in den Geisteswissenschaften (Construcția lumii istorice în științele spiritului), editată în 1910
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
particularului constituie, de fapt, întotdeauna o schematizare a acestuia"7, iar schematismul e "acea reprezentare în care universalul semnifică particularul sau în care particularul este intuit prin intermediul universalului"8. Cu o asemenea perspectivă ne apropiem și de "principiul fundamental al hermeneuticii, conform căruia singularul poate fi înțeles numai în cadrul întregului și, invers, întregul numai plecând de la singular"9. Am zice că suntem condamnați să procedăm astfel, neavând cum să ne sustragem legilor propriei noastre gândiri. Din dorința de a evita atât
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
În cap. III (3) vom arăta că "trăirea" lui Dilthey nu este în nici un caz lipsită de reprezentativitate și de semnificație suprapersonală și că ea se subordonează principiului hermeneutic al complementarității dintre parte și întreg. Prin urmare, deși uneori dimensiunea hermeneutică nu este, poate, îndeajuns de bine pusă în evidență, aceasta nu înseamnă că ea reprezintă o descoperire ulterioară, menită a-l ajuta pe Dilthey să-și obiectiveze demersul epistemologic. Hufnagel mai aduce un argument în favoarea tezei unei obiectivări treptate, afirmând
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
fusese echivalată cu empatia, mai târziu, în Der Aufbau..., Dilthey folosește comprehensiunea pentru a identifica spiritul obiectiv care are "o existență temporală" "renunțând să-l derive, asemenea hegelianismului, dintr-o entitate supratemporală"90. Andrei Marga trece însă cu vederea consecvența hermeneutică a demersului lui Dilthey. Dincolo de căutările filozofului german în ceea ce privește conceptualizarea structurii psihice, trebuie să ne dea de gândit însuși apelul inițial la comprehensiunea evocată chiar de A. Marga. Aceasta pune încă de la început sub semnul întrebării acuzația de psihologism și
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
veacuri era atacat sub numele de psihologie în critica psihologismului întreprinsă de Husserl și de neokantieni". Acest tip de înțelegere poate fi interpretat "exclusiv ca o formă a comprehensiunii expresiei și a sensului", ceea ce înseamnă că are, indubitabil, o dimensiune hermeneutică. Schnädelbach subliniază că tocmai "componenta hermeneutică, în sens mai restrâns" rămâne esențială pentru fundamentarea de către Dilthey a științelor spiritului: "Relația de <<semnificație>> nu este, cu siguranță, un factum brutum psihologic, care să poată fi constatat pur și simplu în absența
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
psihologie în critica psihologismului întreprinsă de Husserl și de neokantieni". Acest tip de înțelegere poate fi interpretat "exclusiv ca o formă a comprehensiunii expresiei și a sensului", ceea ce înseamnă că are, indubitabil, o dimensiune hermeneutică. Schnädelbach subliniază că tocmai "componenta hermeneutică, în sens mai restrâns" rămâne esențială pentru fundamentarea de către Dilthey a științelor spiritului: "Relația de <<semnificație>> nu este, cu siguranță, un factum brutum psihologic, care să poată fi constatat pur și simplu în absența comprehensiunii. De aceea, paralela dintre această
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
relație și cea a cuvintelor dintr-o propoziție nu este realizată, desigur, într-o manieră pur exterioară: probabil, această a doua relație este chiar un model pentru interpretarea celei dintâi, care a fost înțeleasă de la bun început ca o relație hermeneutică." De altminteri, arată în continuare Schnädelbach, psihologia "empiric-naturalistă" a epocii înțeleasă ca "știință naturală a spiritualului" este considerată de Dilthey din capul locului ca fiind "improprie pentru fundamentarea științelor spiritului", în vreme ce "conceptul contrar pe care-l propune, cel al unei
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
epocii înțeleasă ca "știință naturală a spiritualului" este considerată de Dilthey din capul locului ca fiind "improprie pentru fundamentarea științelor spiritului", în vreme ce "conceptul contrar pe care-l propune, cel al unei <<psihologii comprehensive>>, e schițat el însuși dintr-o perspectivă hermeneutică". Drept urmare, conchide același autor, "la Dilthey nu există, cu siguranță, un raport de fundamentare univoc între psihologie și hermeneutică"92. În concluzie, credem că putem vorbi despre unitatea viziunii lui Dilthey și cel puțin despre prefigurarea, dacă nu chiar despre
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
științelor spiritului", în vreme ce "conceptul contrar pe care-l propune, cel al unei <<psihologii comprehensive>>, e schițat el însuși dintr-o perspectivă hermeneutică". Drept urmare, conchide același autor, "la Dilthey nu există, cu siguranță, un raport de fundamentare univoc între psihologie și hermeneutică"92. În concluzie, credem că putem vorbi despre unitatea viziunii lui Dilthey și cel puțin despre prefigurarea, dacă nu chiar despre prezența marilor lui teme încă din operele de început. O dovadă incontestabilă o constituie, de altfel, tocmai faptul că
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
poate naște chiar controverse în legătură cu plasarea lui Dilthey într-o descendență kantiană, mai ales dacă avem în vedere alt punct de divergență al lui cu pozitiviștii, sugerat de Metzger. În limbajul său obscur, el anticipează (în 1933) disocierea dintre tradiția hermeneutică și cea pozitivistă, distincție pe care von Wright o va clarifica ulterior în mod riguros. Anume, Metzger observă că pozitivismul nu are pentru Dilthey "semnificația unui factum brutum (ca în kantianism sau în conceptul de <<viață>> al neokantienilor)", ci "este
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]