8,202 matches
-
tolerăm anumite căcaturi, așa, să meargă povestea strună. Domnul Whittier, vechiul monstru, s-a dus. Doamna Clark e noul nostru monstru. — Azi, zice Pețitorul, o să fie o zi tare lungă. Și Sora Justițiară ridică mâna, ceasul ei lucește verde-radiu în holul întunecos. Sora Justițiară scutură ceasul ca să-l facă să licărească, și zice: — Ziua de azi o să fie atât de lungă cât spun eu... Doamnei Clark îi spune: — Acuma arată-mi cum să aprind luminile alea. Și Veriga Lipsă lasă să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
ceva. Omul a ridicat din umeri. În camera de recreere, un detectiv i-a spus că poate avea nevoie cineva de ele pentru un caz. Omul a ridicat din umeri și a spus: — Doar la asta se folosesc... Afară, în hol, l-a întrebat pe un alt detective dacă le văzuse. A întrebat unde erau păpușile-copii? Strângea din dinți. Punctul dintre sprâncene o durea de cât și le încruntase. Își simțea urechile arzând. Fierbinți, parcă topite. A găsit păpușile în biroul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
Suflătoarea. Fluturând pistolul, Cora îl îndrumă spre ușa biroului. Cu toți bărbații ăia dându-i târcoale, pândind-o, Cora îl forțează pe detectiv să meargă cu spatele pe coridor, târând fetița și băiatul prin fața biroului directoarei, prin fața cabinetului sanitar. Până în holul de la intrare. Apoi până în parcare. Acolo detectivii așteaptă până-și deschide mașina. Cu băiatul și fata așezați pe bancheta din spate, Cora apasă accelerația, împroșcându-i pe bărbați cu pietriș. Până să treacă de poarta gardului de sârmă, se aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
greu de spus dacă domnul Whittier a început să miroasă. Domnișoara Hapciu și Reverendul Fără Dumnezeu duc pungile argintii cu mâncare stricată, din care se scurg sucuri puturoase. Lăsând în urmă picuri și pete de duhoare, cară amândoi pungile prin hol înspre cabinele noastre și le aruncă la WC. — Mă ajută, spune domnișoara Hapciu, trăgându-și nasul, că n-am simțul mirosului. Câte o pungă merge. Până când Reverendul încearcă să grăbească lucrurile, și duhoarea te face să te îneci. Să-ți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
mațele goale. Putoarea le intră în haine și în păr. Prima dată când încearcă să arunce două pungi deodată, toaletele se blochează și încep să dea pe-afară. Se mai înfundă încă un WC. Deja apa inundă covorul albastru din hol. Înțepenite în vreo conductă, pungile se îmbibă de apă, umflându-se ca bucățile de curcan care i-au făcut felul domnului Whittier, blocând conducta principală astfel încât refulează și toaletele care arată OK. N-o să mai funcționeze nici una. Centrala termică și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
să avem o ceremonie funerară, spune Sora Justițiară strângându-și Biblia în mâini. Cum domnul Whittier e cărat la subsol, împachetat strâns într-o perdea roșie de catifea luată de pe promenada imperială chinezească, legat cu panglici de mătase aurie din hol, ar trebui să ne strângem în jurul lui și să vorbim adânc. Ar trebui să cântăm un imn. Nimic prea religios, ceva ce-ar da bine. Tragem la sorți să vedem cine trebuie să bocească. Tot mai mult facem loc în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
rău trebuie să se întâmple. Domnul Whittier a murit de câteva zile sau ore. E greu de spus, de când se ocupă Sora Justițiară cu stinsul și aprinsul luminilor. Noaptea auzim pașii cuiva bocănind grei, un uriaș care coboară scările dinspre hol în întuneric. Totuși, ceva și mai cumplit trebuie să se întâmple. Pentru un procent cât mai mare din piață. Pentru domnișoaramatism. Ceva și mai îngrozitor trebuie să se întâmple. Din cabina lui din culise, îl purtăm pe domnul Whittier pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
întâmple. Pentru un procent cât mai mare din piață. Pentru domnișoaramatism. Ceva și mai îngrozitor trebuie să se întâmple. Din cabina lui din culise, îl purtăm pe domnul Whittier pe scenă și pe intervalul din mijlocul amfiteatrului. Îl cărăm prin holul îmbrăcat în catifele albastre și jos pe scări în foaierul maiaș portocaliu cu auriu de la primul nivel al subsolului. Sora Justițiară spune că i se tot resetează ceasul. E un semn clasic de bântuire. Apoi Baroneasa Degerătură afirmă că a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
se vor sfârși, n-o să se poată turna filmul aici. După ce vom fi descoperiți, locul ăsta o să devină un obiectiv turistic. O Comoară Națională. Muzeul Nostru. Nu, compania de producție va trebui să reconstituie fiecare încăpere de aici pe platouri. Holul Ludovic al XV-lea de catifea albastră. Amfiteatrul egiptean de mohair negru. Salonul Renaștere italiană de satin verde. Fumoarul gotic de piele galbenă. Galeria celor O mie și una de nopți, de culoare violet. Foaierul maiaș portocaliu. Promenada chinezească roșie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
aceleași note aurii. Nu camere, ar spune domnul Whittier, ci scenografii. Purtăm cadavrul împachetat prin cutiile astea mari și răsunătoare în care oamenii devin regi, împărați sau ducese pentru prețul unui bilet la film. Încuiate în biroul din spatele barului din hol, în debaraua strâmtă cu pereți din lemn de brad lăcuit, stau dulapurile burdușite cu programe tipărite, facturi, liste de rezervări și fișe de pontaj. În partea de sus a hârtiilor ăstora care se fărâmă la margini scrie „Teatrul Libertatea”. Pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
zâmbet pe chipul lunguieț: Dansați, domnișoară? Îl chema Valentin Gațiu, purta ochelari și un soi de mustăcioară aruncată sub nas. Compunea cântece și se acompania la chitară atunci când le interpreta. Colegii îi spuneau "Trubadurul". După câteva dansuri se retraseră pe hol și băiatul îi cântă mai multe compoziții. Pasiunea pentru muzică îi apropie imediat. Fredonară împreună versurile simple ale cântecelor pe care fata le memoră de la prima audiție. Ar mai fi zăbovit mult și bine în lumea muzicii dacă Vanda nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
bine în lumea muzicii dacă Vanda nu le-ar fi tăiat elanul. Nu e frumos să stați aici singurei. Valentin, nu te-am văzut dansând. Am o parteneră frumoasă pentru tine. Îl aruncă în brațele Emei apoi se întoarse pe hol și-o săltă pe Luana de-o aripă. De băiatul ăsta să nu te mai apropii. E aici pentru Ema, nu-i mai împuia capul cu prostii. Unde e prietenul tău? De ce n-ai venit cu el? Amintirea existenței lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
ori. Sanda intră în panică. Dădură fuga la policlinică. Diagnosticul le șocă: peritonită. Luana trebuia internată și operată de urgență. Devastată, Sanda se întoarse acasă și pregăti bagajul fetei, scuturându-se de plâns. Cu ochii lipiți de tavanul alb al holului de spital, Luana o aștepta împietrită. Se afla pentru prima oară într-un astfel de loc. Se schimbă în camera de gardă și agățată de mâna mamei urcă în salon. Sanda plângea mereu și Luana nu știa cum să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sfârtecând-o, făcând-o să urle. Pacientele din salon se răstiră la ea, cerându-i să tacă. Începu să plângă și se rugă de ele să cheme asistenta. Nici una nu catadicsi să coboare din pat. Deși strigătele ei răsunau pe hol, nimeni nu veni s-o ajute. Când Dumnezeu se îndură de ea și-i potoli suferința, o pace sfântă i se coborî în trup și adormi. Se trezi în toiul nopții gemând, iarăși, de durere. Scoasă din sărite, una din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
se topi de drag, o luă în brațe și-o strânse tare, ca ea să se lipească pentru veșnicie de el și astfel să poată dormi liniștit. Vrei s-o vezi? întrebă. Ce să văd? Garsoniera. Au intrat într-un hol pătrat. În dreapta era baia. Mărișoară, cu aerisire și cadă. În față, camera. Văruită în alb, fără perdele la geamuri, părea uriașă. Pe stânga, o arhitectură ciudată, spațioasă, întruchipa bucătăria. Ștefan era încântat peste măsură de achiziția lui. L-a ajutat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
O armată de tineri, ajunși la capătul răbdărilor, își strigau nemulțumirile, amenințau, își agitau pumnii. Milițienii, debarcați de urgență, nu reușeau să le facă față. Victor îi strigă din cadrul ușii și, fără să priceapă ce le spune, îl urmară pe hol. Întreg căminul fusese cuprins de haos. Sub presiunea aglomerației de la parter, geamurile și ușile cedară și întregul puhoi dădu năvală afară. Luați de val, Luana și Ștefan se treziră împinși în stradă. El o scăpă din mână. Mică, înconjurată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
în toată firea și nu accept să mă mai trateze ca pe o fetiță neghioabă. Astăzi va plăti pentru toate ofensele. E ultima palmă pe care mi-o dă. Se ridică pe neașteptate de la masă și ieși din sală. În holul hotelului, o luă la fugă pe scări. Se opri gâfâind în fața camerei ocupate de Seneg și bătu cu putere în ușă. El deschise brusc, gata să se repeadă la nenorocitul care îndrăznea să-l deranjeze. Tresări când o văzu. Deși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
sta cocoșată în spațiul său de lucru, simțindu-se izolată și a nimănui în încăperea rece și goală. Auzea glasurile celorlalți povestind și râzând, intuia prezența ceștilor de cafea, pretext de-ai aduce aproape, împreună. Împinsă de singurătate ieși în hol și căută dezorientată un pui de suflet care să-i țină companie. În biroul contabilitate buna dispoziție arunca, pe sub ușă, aburi de cafea. Cu tupeu, dădu buzna și începu să turuie verzi și uscate pentru a-și ascunde emoțiile. Oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
semne și pricepu că cea purtată de dubița albă era Luana lui. Alergă ca un nebun în parcare, urcă la volan și urmări mașina din față, pradă celor mai negre presimțiri. Urmă trupul inert al Luanei în goană nebună pe holurile spitalului, își făcu loc printre medicii aplecați asupra ei, strigând-o necontenit pe nume. Când o văzu culcată în așternutul alb, absentă la tot ce era în jur, pradă unui somn adânc din care doctorii se îndoiau că va mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
de-a lungul celor șapte ani de căsnicie dar n-o dezamăgise într-atât. Fără să-și ia ochii de la ea, Ștefan răspunse cu calm: Nu zbiera că o sperii. Du-te și-ți ia o cafea de la automatul de pe hol, ai să vezi că te liniștește. Stăpânirea celuilalt punea sare pe rana deschisă a lui Radu care, preț de trei zile, umblase ca un turbat, nu mâncase și nu dormise, lipsise de la muncă, făcându-l pe Liga să se îndure
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
cel puțin, un tovarăș de suferință. Când un străin îți intră în casă și-ți ia un bun al tău, gestul pare revoltător. Un prieten se poate servi din toate. În timp ce Ștefan continua să stăpânească scaunul de veghe, Noia bântuia holurile aruncând priviri pierdute prin geamul ușii de la salon. Asculta vorbele celuilalt și sufletul i se clătina de îndoieli, văzând cu câtă dragoste și umilință încerca să-i readucă nevasta în simțiri. Când, într-o seară, obosit, cu cearcăne la ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
și cu cât contradicția va fi mai mare cu atât vom stârni interesul mai tare. Se uită la ea cu privirea căutătorului de aur care și-a împlinit visul. Luana, meriți o bere. Nu: o sută de beri. Ieși pe hol și chemă echipa. Ea îi lăsă să-și vadă de treabă, fericită că le-a fost de ajutor. La scurt timp, Bariu intră în birou cu chipul radiind de satisfacție. La ce oră avem programată întâlnirea cu "domnul jucărie"? La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1548_a_2846]
-
edificii ridicate chiar la ordinul lui Sukarno și menite să impresioneze vizitatorii cu dinamica dezvoltării orașului. Margaret numea acele construcții monumentalele erecții ale președintelui. Nu trecuseră nici doi ani și toaletele hotelului se Împuțiseră, câteva dintre becurile marelui candelabru din hol erau arse, fără să fi fost Înlocuite, covoarele erau ciupite de mucurile țigărilor, iar fețele de masă se umpluseră de pete de vin care nu mai ieșeau la spălat. S-ar zice că erecțiile președintelui și-au cam pierdut vigoarea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
cola? Din a clătinat din cap. — Mulțumesc, dar acum trebuie să plec. Am mult de mers până acasă. Cred că și eu o să mă-ndrept spre casă. Îmi pare rău că seara a fost cam plicticoasă. Când au traversat impunătorul hol, bărbați eleganți, În cos tume coloniale, și femei costisitoare, În rochii cu sclipici, au Întors capul să-i privească. După ce au ieșit din hotel, au șovăit câteva clipe Înaintea despărțirii. Un sărut pe obraz? Nici gând. O Îmbrățișare? Tot prea
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
și plin de pete. Cele câteva șuvițe de păr pe care le mai avea crescuseră și cădeau peste cojile de pe cap ca niște fire de mătase albă. Arăta ca orice alt bătrân, de pildă ca aceia care jucau cărți În hol. Abia avea șaizeci de ani, dar Îl Încolțise cancerul. El schițase un zâmbet, iar ea a simțit o durere sfâșietoare În piept, nu-și Închipuia că tristețea poate să doară. Abia În surâsul acela șters Își recunoscuse tatăl, cel pe
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]