1,774 matches
-
mai bine să-i dăm voie conștiinței dumitale să hotărască? Prințul îl privea extrem de curios pe Keller. Se vedea clar că problema gândurilor duble îl preocupa de mult. — Ei, după toate astea, chiar nu înțeleg de ce se spune că sunteți idiot! strigă Keller. Prințul se înroși ușor. Dacă ar fi fost vorba de predicatorul Bourdaloue, el n-ar fi cruțat omul, dar dumneavoastră l-ați cruțat pe omul din mine și m-ați judecat omenește! Ca să mă pedepsesc eu însumi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
nătâng! O scrisoare indecentă! Indecentă pentru o fată distinsă, bine educată, deșteaptă, deșteaptă... Hm! continuă ea. Sunt sigură că îi era ciudă că nu te arăți, numai că nu și-a dat seama că nu-i poți scrie așa unui idiot, care-ți ia cuvintele de bune, cum s-a și întâmplat. De ce tragi cu urechea? strigă ea, dându-și seama că a luat-o gura pe dinainte. Are nevoie de-un măscărici ca tine, de mult n-a mai văzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
mult decât pe alții!“) Totuși, devenise subit o fată admirabilă - și ce frumoasă e, Doamne, ce frumoasă e, din zi în zi tot mai frumoasă! Și uite... Și uite că, de îndată ce și-a făcut apariția acest ticălos de prințișor, acest idiot de tot nimicul, s-au tulburat iarăși apele, iar s-a întors casa cu fundul în sus! Totuși, ce s-o fi întâmplat? Pentru alții, cu siguranță nimic. Dar tocmai prin asta era remarcabilă Lizaveta Prokofievna: în combinația și încurcătura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dar, văzând că ea și ceilalți râd, căscă gura deodată, începând să râdă și el. Râsetele dimprejur luară amploare; ofițerul, probabil un mare amator de glume, se cutremura pur și simplu de râs. Subit, Aglaia șopti mânioasă ca pentru sine: — Idiotul! — Dumnezeule! Chiar o ia razna fata... chiar se țicnește de tot? se întrebă încet Lizaveta Prokofievna, scrâșnind din dinți. — E o glumă! E aceeași glumă ca și cea de atunci, cu „cavalerul sărman“, îi șopti la ureche Alexandra, sigură pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
picior în felul ei. Numai că gluma a fost împinsă prea departe; trebuie să-i punem capăt, maman! Mai înainte a făcut grimase ca o actriță, ne-a speriat dintr-o joacă... — Încă-i bine că a dat peste un idiot ca ăsta, îi șopti Lizaveta Prokofievna. Totuși, observația fiicei ei o făcuse să se simtă mai ușurată. Prințul auzi, totuși, că cineva l-a făcut „idiot“ și tresări, dar nu din cauza asta. Uită imediat cuvântul jignitor. Însă în mulțime, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
și-l aminti acum. O amintire demult uitată se zvârcoli în el și deodată totul se limpezi. Se întâmplase în Elveția, în primul lui an de tratament, chiar în primele luni. Pe atunci încă mai era cu totul ca un idiot, nici măcar nu putea vorbi bine, uneori nu putea înțelege ce i se cerea. Odată a urcat în munți, într-o zi senină, cu soare, și a umblat mult timp cu un gând chinuitor, dar care nicidecum nu-și găsea întruchiparea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
interesant dacă te-ai fi priceput să suporți cu tărie și mândrie situația noastră. Prin-țul a prins-o în cursă pentru că, în primul rând, nu ținea deloc s-o prindă și, în al doilea rând, pentru că toți îl consideră un idiot. Ei îi place acum că-și poate pune toată familia pe jar din pricina lui. E-eh, voi nu pricepeți nimic! — Bine, mai vedem noi dacă pricepem ceva sau nu, mormăi Ganea misterios. Numai că n-aș fi vrut să afle
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
-și soțul, Lizaveta Prokofievna își ieși cu totul din sărite. După părerea ei, toată întâmplarea era „o neghiobie de neiertat și chiar criminală, un tablou fantastic, tâmpit și absurd!“. În primul rând, e de-ajuns că „prințișorul ăsta e un idiot bolnav, în al doilea rând, e prost, nici înalta societate n-o cunoaște, nici loc nu are în societate; cui să i-l arăți, unde să-l împingi? E nepermis de democrat, n-are nici un rang cât de mic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
gubernia X... Deci, o cunoașteți pe Natalia Nikitișna? Ce suflet minunat, sfânt! Dar și Marfa Nikitișna... iertați-mă, dar cred că vă înșelați în privința Marfei Nikitișna! Era severă, dar... nu se poate să nu-ți pierzi răbdarea... cu un asemenea idiot cum eram eu pe atunci (hi-hi!). Căci n-o să mă credeți, dar eram idiot cu totul (ha-ha!). De altfel... de altfel, m-ați văzut atunci... Și cum se face că nu-mi aduc aminte de dumneavoastră? Deci... ah, Dumnezeule, chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
minciuna; ce a început cu o minciună, tot cu o minciună trebuia să se sfârșească; asta-i o lege a naturii. Nu sunt de acord și chiar mă indignez când cineva, oricine-ar fi el, spune despre dumneavoastră că sunteți idiot; sunteți prea inteligent pentru această etichetare; dar, fiți de acord, sunteți și suficient de ciudat ca să nu fiți ca toată lumea. Am ajuns la concluzia că fundamentul celor întâmplate l-a constituit, în primul rând, ca să zic așa, lipsa dumneavoastră înnăscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
același timp, poate că într-adevăr va muri fără Aglaia, așa că e posibil ca Aglaia să nu afle niciodată cât de mult o iubește! Ha-ha! Și cum să iubești două femei deodată? Cu două feluri diferite de dragoste? Curios... bietul idiot! Ce se va alege de-acum de el? Xtc "X" Totuși, prințul nu a murit înainte de nunta sa, nici aievea, nici “în somn“, cum îi prevestise lui Evgheni Pavlovici. Poate că într-adevăr nu dormea bine și avea vise urâte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
în timpul punerii în aplicare a sentinței date ca urmare a procesului lui Petrașevski, și vorbea rar de asta. Totuși, am avut de vreo trei ori prilejul să aud această relatare, aproape în aceleași expresii cu care este redată în romanul Idiotul“. 19. Este vorba, probabil, de tabloul lui Hans Vries (1450-1452) „Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul“, care-l reprezintă pe Ioan în momentul în care sabia cade asupra lui. Dostoievski a putut vedea tabloul în august 1867, când a fost la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
groază ce nu poate gândi asupra ei însăși, un neant material. - Când separația de tine însuți prin reflexie își pierde din tărie și n-ai distanță de propria ta groază, o introspecție atentă te obligă la o privire frățească spre idioți. Ce mare boală este groaza! Cu fiecare zi sîntem mai singuri. Ce grea și ce ușoară trebuie să fie ultima! După ce-ai adunat cu trudă și cu hărnicie atâta izolare, sentimente de proprietar te-mpiedică să mori cu cugetul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
mai bun devine independent de identitatea ta firească. Și astfel te adresezi cuiva, altuia. De aici, sentimentul că nu ești singur de câte ori ești mai singur. Dacă soarele ar refuza lumii lumina, ultima zi de strălucire ar asemui-o rânjetului unui idiot. Când ai murit lumii, ți-e dor de tine însuți și-ți consumi ce-ți mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită. Dumnezeu este un vecin față de exilul eului nostru, care ne face să ne căutăm pe alte tărâmuri
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lucidității - o suspendă, fără ca totuși să înlăture surprizele viitorului. Numai idioțenia - perfecțiune a ne-așteptării - se așază în afară de timp și de viață. O detașare completă de lucruri nu trebuie să ne permită mai mult de ceea ce ar fi emoțiile unui idiot. După fiece intensitate, nu redevii persoană, ci obiect. Apropierile de Absolut au urmări mai grave decât orice intoxicare. Starea consecutivă beției e domoală și plăcută față de înțepenirea ce urmează slăbiciunilor împlinite pentru Dumnezeu. Accesul ultim te face doar să simți
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
pentru Dumnezeu. Accesul ultim te face doar să simți groaza de a nu mai înțelege nimic și nu reintri în materie decât după extaz. Cine ar avea curajul să definească acele clipe în care sfinții se uită-n sus spre idioți? Preocupările teologice au împiedicat cunoașterea de sine a omului. Acesta, proiectând în Dumnezeu tot ceea ce nu e el, ne putem da prea bine seama la ce descompunere sinistră ajungea, dacă își aplica interesul și curiozitatea asupra lui însuși din începuturi
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
Prostia este o suferință nedureroasă a inteligenței. Ea aparține naturii și n-are astfel istorie. Nici măcar în patologie nu intră proștii, fiindcă au de partea lor eternitatea. Icoana cea mai veridică a lumii s-ar putea alcătui din "licăririle" unui idiot - dacă el ar putea învinge senzația de putrezire a sângelui și și-ar da seama uneori de fluxul infinitezimal al inteligenței sale. Vocea sângelui este o elegie neîntreruptă. A trăi sub semnul muzicii înseamnă oare altceva decât a muri cu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
perpendicular pe cer. Tot ce nu e sănătate - de la idioțenie la genialitate - este o stare de groază. Sensibilitatea pentru timp e o formă difuză a spaimei. Când nu te mai poți gândi la nimic, pricepi prea bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
bine prezentul absolut al idioților, ca și senzațiile de vid ce apropie uneori mistica de imbecilitate, cu diferența că în nesfârșitul gol al misticilor se agită o tendință secretă de înălțare, pâlpâie stingher un avânt vertical, pe când vidul orizontal al idioților este o întindere ștearsă pe care lunecă surd teroarea. Nimic nu unduiește deșertul monoton al imbecilității și nici o culoare nu însuflețește clipa veșnică și zările ei moarte. Putința de a fi vesel printre oameni, și mai cu seamă când te
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
aștepta la atâta prostie din partea lui Fulcinius. Putea să-l consulte și pe el înainte de a se avânta în hău. Nu i-a spus totul nici când a venit la el, după întrevederea cu Augustus. Ce credea că va obține? Idiotul! — Dar de ce nu? pufnește Libo zgomotos. Justiția imperială se ocupă atât de probleme civile, cât și de probleme penale. Lovește întruna, agitat, cu latul palmei în tăblia patului: — Eu de ce nu mă pot prezenta în fața împăratului ca orice alt cetățean
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
dar surâdea... Și-i vorbea. „Și nici n-a fost singura dată, știi?” „Singura, ce?” Întrebă Belbo. „Când a Întâlnit-o pe Sophia. După multe secole Simone a fost și Guillaume Postel”. „Era din ăia care duceau scrisorile?” „Ești un idiot. Era un Învățat din Renaștere, care citea În evreiască...” „Ebraică”. „Și ce-i cu asta? O citea cum citesc puștii Topolino. La prima vedere. Ei bine, Într-un spital din Veneția Întâlnește o servitoare bătrână și analfabetă, pe Joanna lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2112_a_3437]
-
că l-ar opri? Îl Întrebă Duncan, brusc emoționat, impresionat, flatat, dorind să creadă, temîndu-se totuși. — De ce n-ar face-o? — Nu știu. Tot timpul mor tineri. Și asta n-a schimbat nimic. De ce-ar fi altfel cu noi? — Idiotule, zise Alec Încrețindu-și buza, retrăgîndu-și mîinile și luînd-o din loc. Dacă nu-ți dai seama... Dacă nu ești pregătit pentru asta... Dacă ești laș... — N-am spus asta. O s-o fac singur. N-o să te las s-o faci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
mine și că nu era voie să mă tulbure, căci o cezariană era, În fond, o operație serioasă. Știu că Dan, care ar fi trebuit să fie În culmea fericirii În acel moment, se simțea, În schimb, cel mai mare idiot În viață. Foarte bine. Să se Învețe minte. Acum, la patru zile după operație, l-am iertat pe soțul meu. Pe de altă parte, nu sînt sigură că o voi ierta vreodată pe Linda. Știu că e ridicol. SÎnt Încîntată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
și sînt Încîntată că el și Dan și-au descoperit foarte multe lucruri În comun. Într-un mod de-a dreptul pueril, sînt chiar și mai Încîntată că Andy a rămas complet pe dinafară. Ha! Dar faptul că e un idiot și că pînă și Lisa Îl consideră așa Începe să mă imunizeze la aspectul său fizic (aș Îndrăzni chiar să afirm că-l găsesc din ce În ce mai puțin atrăgător) și, văzînd că stă așa, singurel, pe canapea, Îl compătimesc oarecum. De-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
e altfel decât e aici“. Strada este goală, dar Bobby nu prea pare în largul lui. Se simte duhoare de cărbune și se împiedică un pantof rămas în mijlocul străzii când ies de la Goa House. Acum, când mai toate rupiile acestui idiot beat se află în buzunarul său, Bobby vrea să scape de el. Imediat ce vor ajunge lângă hotelurile mari, se va debarasa de el. Dar n-a fost așa. Bridgeman se întreabă dacă munții de la Blighty sunt la fel ca munții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]