1,286 matches
-
originari din Avignon, care părăsise Franța după Revoluția franceză din 1789 și se stabilise în țările baltice. La vârsta de 6 ani, Gustav este trimis la Sankt Petersburg pentru a primi educație militară. După ce s-a distins prin curaj în timpul insurecției poloneze din 1831, este ridicat la rangul nobilimii ereditare de către țarul Nicolae I. Obține gradul de general și intră în Statul-Major al armatei lui Alexandru II, care-l numește inspector al armatelor. În 1844 se căsătorește cu Louise Willm (născută
Lou Andreas-Salomé () [Corola-website/Science/324574_a_325903]
-
descoperirile sale, dacă vor fi acceptate, vor fi cruciale pentru teoria formării lumii. După o altă expediție grea în Anzi, în timp ce Beagle era în lucrări de recondiționare, i s-a realăturat și cu toții au mers la Lima, găsind acolo o insurecție armată în plină desfășurare, trebuind să rămână pe vas. Aici își scria notițele când și-a dat seama că ideea lui Lyell că atolii de corali se aflau pe marginea conurilor unor vulcani stinși avea mai puțin sens decât cea
A doua călătorie a vasului Beagle () [Corola-website/Science/324537_a_325866]
-
pornit în sprijinul lui Pandulf Cap de Fier, principele de Benevento și Capua. Acesta din urmă, la rândul său, va veni în ajutorul lui Gisulf și îl va reinstaura la conducerea Salerno după ce fusese alungat temporar în 974 de către o insurecție care fusese pusă la cale de propriul său frate și de orașele bizantine din vecinătate. La moartea sa, Gisulf nu avea urmași direcți, astfel încât Salerno a trecut sub domnia aliatului său, Pandulf Cap de Fier, care apoi l-a încredințat
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
au convocat o adunare constituantă, care a emis o lege fundamentală provizorie și a lansat următorul manifest prin care își explicau opțiunea pentru independență. Alexandru Ipsilanti a fost ales șeful Filiki Eteria în aprilie 1820 și a preluat sarcina planificării insurecției elene. Ipsilanti visa să mobilizeze întreaga populație creștină din Balcani pentru lupta împotriva otomanilor și să forțeze Rusia să intervină în favoarea coreligionarilor lor. Ipsilanti a traversat în fruntea voluntarilor eleni râul Prut pe 22 februarie, facându-și intrarea în Principatele Dunărene
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
Papas, urmând instrucțiunile lui Alexandru Ipsilanti, (pregătirea terenului urmată de ridicarea la luptă populația Macedoniei), a încărcat o corabie cu arme și muniție la Constantinopol pe 23 martie și s-a îndreptat spre Muntele Atos, considerat locul portivit pentru declanșarea insurecției. Istoricul notează în „Istorica Macedoniei” că „nu fuseseră făcute pregătiri adecvate pentru rebeliune, iar idealurile revoluționare nu fuseseră reconciliate cu lumea ideologică a călugărilor din cadrul regimului atonit”. Pe 8 mai, turcii înfuriați de debarcarea marinarilor din Psara la Tsayezi, de
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
încercat să înrerupă comunicațiile dintre Tracia și sudul Greciei, pentru a-l împiedica pe Hadji Mehmet Bayram Pașa să transfere trupele din Asia Mică în Peloponez. Rebelii au reușit doar să întârzie deplasarea turcilor, fiind înfrânți în pasul Retina (Salonic). Insurecția din Halkidiki s-a rezumat doar la acțiunile din peninsulele Muntelui Atos și Kassandra. Pe 30 noiembrie 1821, ofensiva declanșată de noul pașa al Salonicului, Mehmet Emin Abulubud, s-a încheiat cu o victorie decisivă otomană la Kassandra. Supraviețuitorii eleni
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
să se întâlnească cu șefii militari de acolo, pe care să-i înflăcăreze cu entuziasmul său patriotic. La începutul anului 1822, Anastasios Karatasos și Aggelis Gatsos a aranjat o întâlnire cu alți "armatoloi". În timpul acestei întâlniri s-a hotărât ca insurecția să se bazeze pe acțiunile din trei orașe: Naousa, Kastania și Siatista. În 1822, Mehmed Emin a stabilizat situația otomanilor fiind victorios în luptele de la Kolindros și Kastania. În nord, în apropierea localității Naousa, Zafeirakis Theodosiou, Karatasos și Gatsos au
Prima Republică Elenă () [Corola-website/Science/326132_a_327461]
-
de la Erzurum. Concluzia oficială a Congresului a fost că „a condus la promovarea fățișă și pașnică a cererilor armenilor prin intermediul mijloacelor pașnice”. CUP a considerat pe de altă parte că după convocarea Congresului armenilor de la Erzurum au fost puse bazele insurecției antiotomane. Istoricul Erikson consideră că după această întâlnire, CUP a ajuns la concluzia că au fost urzite planuri detaliate armeano-ruse pentru desprinderea regiunii din cadrul Imperiului Otoman Conflictul a început din inițiativa rușilor, care au declanșat pe 1 noiembrie 1914 Ofensiva
Campania din Caucaz (Primul Război Mondial) () [Corola-website/Science/326274_a_327603]
-
n. 1928). Unul dintre rudele îndepărtate ale poetului a fost compozitorul Karol Szymanowski. Născut că Leon Iwaszkiewicz, numit Jarosław de către familia cea mai apropiată (în actele oficiale apare abia după 1945). Tatăl lui, Bolesław și unchiul Zygmunt au luptat în insurecția poloneză din ianuarie. La aniversarea de 100 de ani de la începutul ei i-a dedicat lor povestirea „Heydenreich” . A început școală în 1902 în Varșovia, iar în 1904 s-a mutat cu familia sa în Elizawetgrad (astăzi Kirovohrad unde a
Jarosław Iwaszkiewicz () [Corola-website/Science/322585_a_323914]
-
publică într-o manieră mai utilă decât până în prezent, și să vină la lucrările Convenției și să ne oblige să punem în aplicare arestarea deputaților necredincioși.” Iacobinii aveau să participe activ cu mai mulți membri în comitetul care a organizat insurecția. În ziua de 26, la club, Maximilien Robespierre a invitat „poporul să înceapă insurecția contra deputaților corupți.” La 2 iunie, o mulțime formată din de oameni înarmați a încercuit Convenția. După o tentativă de ieșire în bloc care s-a
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
Convenției și să ne oblige să punem în aplicare arestarea deputaților necredincioși.” Iacobinii aveau să participe activ cu mai mulți membri în comitetul care a organizat insurecția. În ziua de 26, la club, Maximilien Robespierre a invitat „poporul să înceapă insurecția contra deputaților corupți.” La 2 iunie, o mulțime formată din de oameni înarmați a încercuit Convenția. După o tentativă de ieșire în bloc care s-a înfruntat cu tunurile lui Hanriot, adunarea a trebuit să accepte să decreteze arestarea tuturor
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
sub huiduieli și strigăte: „la ghilotină!” au fost izgoniți din sală. Dumas, președintele tribunalului revoluționar le-a strigat: „vă aștept mâine la tribunal!” A doua zi, 9 thermidor, la Convenție, după o dezbatere dramatică, s-a decis arestarea lui Robespierre. Insurecția instigată de iacobini a eșuat și el a fost ghilotinat împreună cu susținătorii lui la 10 thermidor. Căderea sa n-a antrenat imediat sfârșitul iacobinilor. Clubul a fost închis, apoi epurat de elementele presupuse robespierriste, și și-a redeschis porțile la
Clubul Iacobinilor () [Corola-website/Science/322248_a_323577]
-
propriu sau nuanțat, cu referire la evenimente ca fiind un val disperat de tulburări sociale care au avut inclus și un caracter de răscoală armată. În 1927 "Asociația emigraților basarabeni" a pus în circulație la Paris și Praga termenul de insurecție, preluat chiar și în literatura istorică românească. În funcție de raportarea sau nu la incursiunea de la Ataki (astăzi Otaci), reperele temporale variază, evenimentele de la Ataki (7/20-11/24 ianuarie 1919) și respectiv Hotin (9/23-19/01 ianuarie 1919), fiind tratate separat (dar
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
doar cu retragerea trupelor respective la 8 km în interior, ceea ce l-a făcut pe generalul Petala să propună crearea unui cap de pod peste Nistru, pentru a se putea răspunde prompt și eficient oricărei agresiuni bolșevice. După ce tentativa de insurecție a fost înăbușită de către Armata Română, statul român a implementat politici pro-naționaliste de re-românizare a teritoriului. Reacția armatei române a fost una care a răspuns condițiilor excepționale impuse de starea de război. Caracterul dur al intervenției împotriva bolșevicilor și a
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
tâlhari”", declarație susținută de cei doi rabini ai orașului Nahiev Ițikovici și Samuel Haiss. Atât autointitulatul "Directorat al Basarabiei" din Podolia în 1919 însă, cât și actual, ucrainenii, susțin existența represaliilor din partea militarilor români împotriva localnicilor ucraineni care au sprijinit insurecția (rechiziții, jafuri, violuri, ucideri ale preoților, devastări parțiale sau totale ale unor sate). Mai multe sate (Rucșin, Nedăbăuți, Șirăuții de Sus, Stăuceni, Cristinești, precum și altele), conform surselor ucrainene au fost incendiate. Sursele militare românești confirmă câteva localități distruse total sau
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
ultimă instanță a recunoscut justețea imputărilor făcute de români și că regretă faptele făcute. Deși neplăcutul incident a fost rezolvat cu superficialitate, partea română s-a declarat satisfăcută. În centrul satului Naslavcea (nordul Republicii Moldova) se află un monument dedicat victimelor insurecției de la Hotin din anul 1919. O statuie a generalului Poetaș a fost ridicată cu donații venite din partea întregii armate, în piața centrală a orașului Soroca. Monumentul - dezvelit pe 31 octombrie 1921, a fost o operă a sculptorului George Dimitriu, fiind
Răscoala de la Hotin () [Corola-website/Science/329950_a_331279]
-
parte dintr-o serie de frământări din Polonia Congresului, aflată sub control rusesc, în contextul Revoluției Ruse din 1905. Polonia, ca parte integrantă a Imperiului Rus, a fost un regat plin de efervescență revoluționară împotriva acestuia în perioada 1905-1907, iar insurecția de la Łódź a constituit un incident-cheie în aceste evenimente. Timp de mai multe luni, muncitorii din Łódź au fost în stare de agitație, având loc mai multe greve, suprimate prin forță de poliția și armata rusă. Insurecția s-a declanșat
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
perioada 1905-1907, iar insurecția de la Łódź a constituit un incident-cheie în aceste evenimente. Timp de mai multe luni, muncitorii din Łódź au fost în stare de agitație, având loc mai multe greve, suprimate prin forță de poliția și armata rusă. Insurecția s-a declanșat spontan, fără vreo susținere a unui grup organizat. Grupările revoluționare poloneze au fost luate prin surprindere și nu au jucat un rol important în evenimentele ce au urmat. Pe la 21-22 iunie, după ciocniri cu autoritățile în zilele
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
cu spiritul său revoluționar, s-a răspândit rapid în Polonia controlată de ruși de la Sankt Petersburg, unde avusese loc un masacru al demonstranților la 22 ianuarie. Polonia a fost un mare centru revoluționar în Imperiul Rus în perioada 1905-1907, iar insurecția din Łódź a fost un incident-cheie în cadrul acestor evenimente. Muncitorii din Łódź începuseră grevele dinainte de 22 ianuarie, iar până la 31 ianuarie poliția țaristă raporta deja demonstranți care țin pancarte cu sloganuri cum ar fi „Jos autocrația!”, „Jos războiul!”. Acestea au
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
avut loc o altă demonstrație cu substrat patriotic. La 30 mai, industriașii din Łódź au cerut ajutor guvernatorului general rus. Uciderea muncitorului Jerzy Grabczyński de către cavaleria căzăcească rusă la Grohmana este amintită drept una dintre scânteile ce au aprins flacăra insurecției. La 18 iunie 1905, poliția rusă a deschis focul asupra uneia dintre numeroasele demonstrații muncitorești din Łódź, ucigând aproximativ 10 muncitori, ale căror funeralii, la care au participat 50.000-70.000 de oameni, au escaladat în mari demonstrații în zilele
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
din taberele de instrucție. Mai multe regimente de infanterie au pătruns în oraș. În cele din urmă, forțele rusești trimise să suprime muncitorii numărau șase regimente de infanterie și mai multe de cavalerie. Chiar și așa, situația escalada către o insurecție în toată puterea. La 23 iunie, toate industriile, atelierele, prăvăliile și birourile s-au închis, muncitorii și forțele guvernamentale ciocnindu-se. Unele din cele mai grele lupte au avut loc în zona intersecției străzilor Wschodnia și Południowa (astăzi, Rewolucji 1905
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
împotriva poliției și trupelor regulate rusești, ci și împotriva milițiilor poloneze "endecja" (național-democrate). Ciocniri armate au izbucnit între militanți înarmați loiali PPS-ului lui Piłsudski și cei loiali lui Dmowski. De-a lungul „Zilelor din Iunie”, așa cum a fost denumită insurecția din Łódź în Polonia, s-a dus un mic război civil între PPS-ul lui Piłsudski și "endekii" lui Dmowski. Insurgenții erau prost înarmați și în cele din urmă au fost copleșiți de armata regulată țaristă. Majoritatea baricadelor au căzut
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
centrul unui grup socialist și anarhist radical, Rewolucyjni Mściciele, etichetat ca fiind „cea mai extremistă grupare teroristă din istoria Poloniei”. Revolta a fost relatată în presa internațională și a fost recunoscută de activiștii socialiști și comuniști din toată lumea. În memoria insurecției din 1905 au fost ridicate mai multe monumente. Unul din ele este Monumentul acțiunii revoluționare din Lodz, proiectat de Kazimierz Karpiński și dezvelit la data de 22 iunie 1975 într-o ceremonie la care au luat parte membrii ai Politburo-ului
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
polonez, în frunte cu președintele Consiliului Central al Sindicatelor Wladyslaw Kruczek și Jerzy Lorens, primarul Łódźului la acea vreme. La începutul fiecărui an, dar și de Ziua Muncii, au loc festivități comemorative în onoarea muncitorilor polonezi care au murit în timpul insurecției. Un alt monument dedicat victimelor se află la cimitirul Doły din Łódź. O stradă din Lodz a fost denumită "Strada Revoluției din 1905". S-au instalat și plăci comemorative ale evenimentului.
Insurecția din Łódź () [Corola-website/Science/328064_a_329393]
-
a fost deschis pe 31 iulie 2004, fiind un omagiu adus celor care au luptat și au murit pentru libertatea Poloniei și a Varșoviei. Expoziția prezintă lupta insurecționiștilor, arătând complexitatea situației din acea perioadă, dar și soarta participanților atât în timpul Insurecției, cât și după înăbușirea acesteia. se bucură de o mare popularitate în rândul polonezilor, precum și în rândul străinilor, expoziția fiind considerată una inovatoare în acest domeniu, datorită celor mai noi tehnici audio-vizuale și a faptului că este un muzeu interactiv
Muzeul Insurecției din Varșovia () [Corola-website/Science/328120_a_329449]