1,213 matches
-
la romanele lui Galsworthy, Bennett, Wells și alți conformiști de geniu: "Chiar trebuie romanul să arate așa?" Joyce, încă înainte de Ulysses, inventa epifania (care era, în mod cert, o scurtcircuitare a limbajului, în ideea de a lega nemijlocit vizulaul de interioritate), Woolf vorbea de micile și multele experiențe zilnice ca "aură luminoasă" ("viața e o aură luminoasă, un plic semitransparent...", Modern Fiction, 1919), iar Eliot definea corelativul obiectiv ("unicul mod de a exprima emoția în artă e aflarea unui "corelativ obiectiv
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
lui întâmplătoare, devălmășite în încercarea de a descrie o inteligență în mișcare și nu o ființă cu existență logică, explicabilă prin ce a fost ori împlinită de ce va să vină. Eroul modernist este un mare confesor și un mare nefericit. Interioritatea lui ni se deschide necondiționat. Sufletul e o scoică larg desfăcută, ucisă de text, care îi refuză dreptul la viitor, la iluzia fericirii. Dacă literatura a pierdut ceva începând cu moderniștii și continuând mai acut cu epoca Desperado, acel ceva
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Julian Barnes, Alasdair Gray, David Lodge, Doris Lessing, Graham Swift, Malcolm Bradbury, Martin Amis (mai puțin John Fowles și Peter Ackroyd), înclină spre extrovertire și chiar exhibiționism. Ei folosesc Fluxul conștiinței, dar în egală măsură recurg la naratorul omniscient, amestecă interioritatea cu suspansul dezlănțuit. Istoria, povestirea se întoarce. Doris Lessing, de pildă (The Golden Notebook, Under My Skin, Walking in the Shade, The Memoirs of a Survivor), pune toate cărțile pe masă. Ea nu ascunde nimic, eroii sunt sfâșiați până în măruntaie
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
Skin, Walking in the Shade, The Memoirs of a Survivor), pune toate cărțile pe masă. Ea nu ascunde nimic, eroii sunt sfâșiați până în măruntaie, avem sentimentul în final că aflăm mult mai mult decât am vrea să știm. Cu Joyce interioritatea era o inițiere în mister seducătoare; așteptam cu sufletul la gură să vedem care va fi gândul următor al eroului și fraternizam cu el. Eliot îl cita pe Baudelaire cu "You! hypocrite lecteur! mon semblable, mon frère!"vrând să spună
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
comunice. Narațiunea e mai firească și mai agreabilă decât în toate romanele de până acum ale lui Lodge. Pătrundem în gândurile și sentimentele personajelor. Pentru prima oară, Lodge merge dincolo de suprafață, uită să-și bată joc și e fascinat de interioritate. Robyn și Vic se bucură de viață, cu frustrările și surprizele ei plăcute, iar viața lor se transformă în proză afectuoasă. Imaginația a câștigat. * * * Souls and Bodies (Suflete și trupuri, 1980) e un labirint de istorisiri la persoana a treia
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
alte forme de artă nu pot reda adevărul așa cum o face romanul. Filmul e un rival miraculos, care e mai bun pe alocuri, dar care nu se poate pune cu romanul când vine vorba de coerență interioară, viață afectivă, reflexie, interioritate pe scurt, cu experiența lecturii, intimă, însingurată și intensă. LV. Flaubert's Parrot ilustrează hibridizarea genurilor literare. Amesteci roman, poezie, dramă, critică și istorie literară, chiar lucrări ale studenților. Construiești o istorie în istorie, incluzi o epocă în alta, personajele
by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
tânăr, de opera lui Wagner pe care o va asculta la Bayreuth, el aspiră la reformarea scenei. Decorurile realiste în mijlocul cărora opera wagneriană este atunci interpretată îi apar inapte, chiar dacă au fost concepute cu acordul lui Wagner, să redea imensa interioritate a dramei wagneriene. Pânzele pictate, în platitudinea lor, i se par complet depășite. Refuzând realismul iluzionist, el face apel la imaginație. "Refuzul iluziei scenice ne descoperă deodată ceea ce constituie la urma urmelor realismul nostru teatral: acest realism este în noi
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
termeni. Ea nu se justifică, după cum vom vedea, decât în raport cu ratarea, deci în raport cu un posibil actual căruia i se refuză actualitatea. Între „destinul frânt“ prin accident și „destinul neîmplinit“ al ratării se află distanța care desparte exterioritatea evenimentului (ex-venio) de interioritatea răspunderii, deci de existența libertății ca domeniu închis și autonom. * Dat fiind că realizarea oricărui destin se bazează pe conflictul dintre natură și libertate (a cărui expresie cantitativă este spațiul „de depășit-de atins“), orice destin este un „destin dramatic“. Intensitatea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
și totodată îmi livrez trupul în mângâierea mea. Dar bucuria pe care o resimt în mângâiere trece dincolo de simpla voluptate a atingerii. Prin mângâiere eu nu preiau doar conturul unui trup. Corpul, la om, nu este o suprafață și nici măcar interioritatea care se exprimă în chip exterior. Când cineva mângâie, el atinge hotarul a ceva care nu are încă nume și pentru care singurul cuvânt potrivit este „tu“. Însăși mângâierea creează identitatea teritoriului ocupat. Când celălalt mă mângâie, el îmi mângâie
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
esențial să înțelegem însă că peste tot în aceste cazuri limita nu este suprafața goală a corpului, care îl caracterizează în inerția exteriorității sale și îl face distinct, la nivelul acestei exteriorități, de celelalte corpuri. Limita este proiecția exterioară a interiorității corpului, identitatea corpului care se dezvăluie, devenind vizibilă. Acesta este și motivul pentru care Aristotel distinge limitația (to peperanthai) de contact (to haptesthai), arătând că prima reprezintă o repliere a corpului asupra lui însuși, păstrându-l în puritatea ireductibilității sale
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
complex estetizant ca în poemul Christinei Rossetti, Cine mă va izbăvi? (1866), pe care Khnopff a ales să-l ilustreze selectând un vers edificator, I lock the door upon myself (1891). Cel care alege recluziunea adesea printr-un rapel la interioritate asimilat refugiului în arta care dobândește o funcție soteriologică curând constată presiunea acestei condiții carcerale a eului devenit insuportabil. Explicația dată de Freud este utilă pentru configurarea acestei stări definitorii pentru simbolism și mai ales pentru decadentism în absența vitalismului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
condensează diverse impresii pe care le primește spiritul artistului pentru a crea o lume nouă și diferită, dirijată de propria sensibilitate. În cazul acestui tablou, starea interioară este amprentată de un sentiment de recluziune, de refuz al realității"73. Amprenta interiorității și invitația la un memento mori combinate cu o delectatio morosa conferă tabloului și o notă decadentă, amplificată și de stranietatea peisajului cu valențe claustrale și litificate într-o rigor mortis care afectează tot ceea ce se află în jur, de la
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
se refuză unei demers pedagogic, unei moralități, pictorul preferând chipurile litificate, aproape inexpresive, sau a căror expresivitate este redusă la minim. Toate aceste chipuri au în comun o enigmatică tristețe colorată de reflexivitate, de meditație, de un rapel către propria interioritate, refuzând orice contingență. Pictorul afirma tranșant: "Din momentul în care le dai ceea ce oamenii numesc expresie, distrugi caracterul tipic și le transformi în portrete degradate, care nu-s bune de nimic"93. Prima paralelă o ocazionează pe cea de-a
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
a schimbat cu această "divinitate" reflex alegoric de rang secund al zeiței înțelepciunii. Rațiunea nu mai constituie o valoare care reprezintă comunitatea în ansamblul ei, principiul politic și social coagulant. Ea cedează locul unei preocupări parohiale, solipsiste, a investigării propriei interiorități, investigație care în forma sa decadentă dobândește aspectul obsesional al narcisismului sau al urii de sine, sau al unei concentrări maladive în personalitatea instabilă a geniului. Klimt corporalizează alegoria, trecând-o din spațiul bidimensional în cel tridimensional. În plus, caracterul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
atitudine meditativă, cu o carte în față și cu o vioară alături. Cele trei elemente configurează un spațiu al sugestiei în care artele (muzica, literatura) deschid către o expresie a emoției artistice, a reflecției melancolice, generând un rapel către propria interioritate. Muzicalitatea invocată simbolic reprezintă liantul simbolist al unui larg spectru al unor états d'âme difuze care se reflectă la Petrașcu în pierderea conturilor și încețoșarea imaginilor. În schița de panou intitulată Iarna, nota simbolistă transpare din sugestia onirică pe
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
portretul era achiziționat de Regina Maria -, fără a modifica ceva în expresia chipului, ci, în vederea orientalizării personajului, adăugând pieptarului de culoare bleumarin închis un desen decorativ cu arabescuri. Privirea ei nu se îndreptată spre spectator, ci este reținută într-o interioritate stranie, care-i conferă o anume fixitate. Are ceva statuar, care contribuie la impresia de nemișcare, de reținere și retractilitate. Nu mai avem nimic tranzitiv în acest portret, afectele pe care le putem bănui, tristețe, decepție, insolitare pot fi în
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
știm cărui episod îi suntem martori în ciuda speculațiilor pe tema acestui tablou. Asistăm poate la o epifanie, la o unio mistica, sensul secret al acestei întâlniri nu se epuizează, dimpotrivă totul este menit să-l potențeze prin această repliere către interioritate, recomandând discreția, misterul și o atitudine contemplativă. Toate aceste trei trăsături conferă caracterul simbolist acestei picturi. În unele interpretări, Samariteanca trece drept Magdalena, așa cum tabloul poartă uneori un titlu fără nicio specificație suplimentară: În codru. În Ilustrațiunea română, un critic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
temperată de spiritul cartezian, clasicizant al lui Titu Maiorescu interesat de caracterul pedagogic, socializant, tranzitiv al imagologiei eminesciene, de îmblânzirea unui High Romanticism în care devenea sesizabilă individualizarea radicală a expresiei poetice cu un rapel vertiginos și primejdios către propria interioritate incandescentă. În Visul Chimeric, pe filiera durandiană a antropologiei imaginarului, coroborată cu analiza figurilor imaginarului la Bachelard și cu arhetipologia jungiană, Mircea Cărtărescu sesiza dualitatea ca pe un clivaj insuportabil, o schizoidie dureroasă încifrată în imaginarul eminescian printr-o narcisică
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
despre ei înșiși subliniază o amplificare a dispoziției romantice, uneori într-o dimensiune sumbră, ilustrativă pentru sensibilitatea decadentă. Artistul devine estetul retras în sfera propriilor sale fantezii, așa cum pictorul se refugiază tot mai mult în pictura sa. Acest rapel la interioritate este pus în scenă prin intermediul portretelor sau autoportretelor, și pune în valoare singularismul creatorului de geniu, topos romantic ale cărui metamorfoze simboliste le analizează Annette Dorgerloh într-un articol care se referă numai la spațiul de cultură germană. "Ideea artistului
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
în blocul de piatră, par extrase unui vis. Transa în care se află topește deopotrivă suferința, visarea, pasiunea, sentimentul disoluției într-un melanj de sensibilitate decadentă. Aceste chipuri cu pleoapele pe jumătate închise, fapt corespunzător unui rapel către abisul propriei interiorități, semicecitate a unei somnolențe magnetice, stau sub semnul agoniei și al declinului. Cu titlul Suferința (1928), sculptorul va realiza și un monument funerar aflat la cimitirul Bellu din București, monument dedicat Sofiei Alexandrescu, decedată prematur. Bustul de bronz înfățișează o
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
unora dintre himerele care apar acum fără chip, simple virtualități, vor înscrie în aceeași logică a tensiunii dintre creat și increat doar un fin contur fiziognomic la limita dispariției. Himera își ține ochii închiși, cu totul repliată în propria sa interioritate și această atitudine se poate vedea în Bust de femeie (Cl 144457L fl6r) sau în Siluetă (f.r) și Schiță pentru o sculptură (f.10r). Capul aproape a dispărut, are, mai degrabă, ceva dintr-un embrion, un pseudopod, o extensie
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
feminine ale himerelor paciuriene abstrase într-o reverie amniotică cu chipurile aproape extatice ale sfincșilor feminini ai lui Fernand Khnopff. La fel ca sfincșii lui Khnopff, himerele lui Paciurea țin ochii închiși, părând astfel să se închidă în propria lor interioritate. Spre deosebire de Khnopff, aici lipsește orice reziduu de anxietate. Expresia extatică a acestor figuri evocă, mai degrabă, o plăcută recluziune într-un spațiu care nu conține nicio amenințare apropiată și nu anunță nicio intruziune. Sfinxul lui Khnopff este pictat după chipul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
mic unghi de înclinație care o scoate din sfera contingentului, focalizându-se asupra a ceva ce iese din sfera vizibilului. Această privire este oarbă pentru ceea ce se află în jur, Sfinxul lui Paciurea este un simbol al replierii spre propria interioritate, chestionată în tăcere și solitudine. Această privire nu mai este ambiguizată sexual, ci deschide o cale inițiatică către un univers ideatic vast. Privirea sfinxului "înăuntru se deșteaptă", expresie a unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
un simbol al replierii spre propria interioritate, chestionată în tăcere și solitudine. Această privire nu mai este ambiguizată sexual, ci deschide o cale inițiatică către un univers ideatic vast. Privirea sfinxului "înăuntru se deșteaptă", expresie a unei pure și indicibile interiorități. Sfinxul paciurian este intens spiritualizat, separat de forțele instinctului, atras de o forță ipsatorie. Petre Oprea sugera destul de riscat chiar o apropiere de David al lui Michelangelo, sesizând la rândul său semnificația simbolică a mâinii transformată în ghiară. Este evidentă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
femeia care întruchipează tristețea își ascunde chipul lipindu-l de postamentul de marmură sau de un bloc de piatră. Efectul stă tocmai în această ascundere a chipului, asociată ascunderii plânsului sau a tristeții, dar și a unui rapel către propria interioritate. Ascunsă vederii și descifrării, melancolia se reflectă la nivelul posturii care preia întregul potențial de expresivitate pe care-l avea chipul. Absența chipului transferă posturii capacitatea de evocare a celor dispăruți, tensiunea afectului în cazul Proiectului de monument funerar (amintiri
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]