3,605 matches
-
ea trebuie să fi făcut un artist anonim acele versuri populare: "Femeia fără dușmani / E ca punga fără bani / Și stânca fără ciobani". Bițu era mândru de ea. Simțea că lumea îl privea și cu o anumită admirație și cu invidie; și că îl și compătimea, tocmai fiindcă era altfel decât ea. Tăcut. Rușinos. Introvertit. Modest. Prea obișnuit îmbrăcat. Nu prea umblat. Venit din mediul rural. Tobă de carte. Ambițios. Inteligent. Cu o voință de oțel. Pus pe fapte mari. Încrezător
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
dus, bunăoară, la "teribilul, fenomen al mancurtizării din Basarabia stalinistă și brejnevistă" (p. 88). Un popor care nu are conștiința arheității, adică a trecutului, se poate trezi cu un gol etnic, care se poate forma și din cauza discordiilor inter-etnice, "mioritice". Invidia are rădăcini ontologice: cazul mitic al lui Cain sau cel baladesc al Păstorului moldovean care are oi mai multe. "Ion Druță, subliniază Th. Codreanu, l-a văzut pe ciobanul moldovean când nu mai are oi, când nu le are decât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
este de părere Theodor Codreanu, pe urmele lui Mircea Eliade, C. Noica și ale altora -, pusă sub semnul modificării imposibile a raporturilor dintre constituenții "triadei zodiacale a românismului". Concret, trăim, ca popor, sub influența zodiei Cancerului (în care predominatoare este "invidia surpătoare a fraților"), a Berbecului (însemnând rezistența încăpățânată în fața "terorii istoriei") și a Cumpenei "care conține soluția finală a justiției divine", tradusă prin splendida "transfigurare a răului", ca în Miorița. Potrivit acestei damnări și îndeosebi victoriei Cancerului asupra celorlalte două
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
contradicțiile flagrante între teorie și practică. Spune el undeva: "Însemnările acestea sunt modul meu de a boicota istoria, salvarea dintr-o viață dublă la care suntem condamnați". În altă parte: "Socialismul a promis să ne înfrățească și nu seamănă decât invidie și ură". Poate tocmai de aceea, punctează caustic, la manifestații se striga "Uraaa!" Și nu Iubirea. E bine să reținem și nota 1890 unde găsim: "Mă bucur de orice izbândă românească în lume. Trebuie redescoperit patriotismul după ravagiile internaționalismului proletar
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
faceți... Ce vrei? Să mă demoralizezi cu asta? Știu cât de cuminte e mama, domne!”. Și iar m-a luat la bătaie nenorocitu’ ăla... Dar ce avea Gică Badea, vecinul, cu dumneavoastră? Eram colegul lui de joacă din copilărie... Din invidie. Acuma am făcut și eu o greșeală, că Îi tot lăuda pe ruși și odată i-am zis: „Bă, stai, ia-o mai ușor cu rușii, că ăștia nu prea ne-au adus nimic bun”. Și zice el: „Să uiți
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
tobă. Nu era gras, dar se făcuse mare și era suficient pentru familia mea. O parte din afumături le am dus la oraș și le-am pus pe balcon. Vecinii de la blocul de vizavi, foști colegi de serviciu, priveau cu invidie șuncile de pe balconul meu. Într-o noapte de sâmbătă spre duminică, când soțul era la țară, niște copii de la etajul superior mi-au „pescuit” o mare parte dintre șunci și cârnați. Am fost mâhnită, dar când îi întâlneam pe scări
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
trasau sarcini, ne criticau, ne controlau. Pământul era darnic și cu toată seceta care era, se găseau de toate. Dacă erai cinstit și flămând, te considerau prost. Peste un timp aveam să înțeleg de ce mulți de la oraș mă priveau cu invidie. Era un principiu simplu, dar despre care la început nu știam nimic și anume: dacă ai informația, ai putere, ai ce mânca, oamenii te ascultă. Dacă nu o ai, nu-ți dă nimeni nimic și ești considerat inofensiv și prost
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
două suluri de salam de vară. Când ieșeam în piațeta din fața clădirii grupuri, grupuri, fericiți cu salamurile învelite în hârtie de pergament, oamenii se opreau în loc. Mirosea după noi a salam bun. Priviri flămânde ne urmăreau cu ură și cu invidie. Într-una din aceste fericite zile, în fața mea au răsărit sora și cumnatul , profesori universitari într-un oraș învecinat, care, după ce m-au îmbrățișat în grabă, fără vreo introducere, mi-au spus: Dă-ne și nouă un baton de salam
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
de rușine decât de plăcere, am onorat invitația. Am stat două ore la petrecerea familiei învățătorului, unde am cunoscut multe persoane interesante, fără a ști însă atunci cât de importante sunt. A doua zi contabila mi-a spus, cu oarecare invidie, cine erau aceia pe care tocmai îi cunoscusem. Duminică după-amiază, șirul de mașini a oprit la modesta mea poartă pentru a-și lua rămas bun de la fosta colegă de liceu, de la Teodora, acum persoană importantă de care nu se știe
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
special pentru a-i putea admira costumul impecabil, din stofă fină cu fusta puțin peste genunchi. Bluza din mătase se asorta în mod plăcut cu taiorul. „Dar de unde să am eu așa un costum?”, am gândit, privind-o cu acea invidie de care e în stare doar o femeie atunci când privește la altă femeie îmbrăcată elegant. Fabricile de confecții lucrau îmbrăcăminte de foarte bună calitate, dar toate produsele mergeau la export. Nu luați multe bagaje! Doar cele necesare de îmbrăcat și
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
fi conviețuit ignorându-se reciproc. - Locul târguielilor și al furiei, mai zise Arrigo, privind În jur. Văzduhul era Îngreunat de un nor des de praf, ridicat de căruțe, printre strigătele vizitiilor și nechezatul cailor. - În toată Toscana se vorbește cu invidie despre ea. Cea mai mare biserică a lumii creștine. Capodopera care Îl va face nemuritor pe Arnolfo di Cambio. Și acolo unde viața triumfă, domnia ta i te adresezi morții? Dar mă asculți? adăugă, scuturându-i din nou brațul cu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
încăpătoare și clară numai la aristocrația spirituală, pe care natura au semănat-o cu multă zgârcenie pe fața pământului. Și această aristocrație e șicanată în republica literelor, ca și aristocrația numelui istoric în republica cetățenilor. În amândouă republicele mediocritatea (din invidie și din simțământul nimicniciei sale) va bănui capetele pe care nu va putea sau nu va voi să le înțeleagă. Și un asemenea cap cu judecată. vastă și limpede este într-adevăr autorul manualului de logică, din care cauză republica
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
muscă prinsă de primul ger al iernii, când te uiți în jur și te gândești că ești Bătrânul Mării cocoțat pe grumazul lui Sindbad; și în definitiv de ce să care cineva în spate o epavă umană roasă pe dinăuntru de invidie? Dacă societatea ar avea cât de cât bun simț, m-ar eutanasia. M-ar abandona așa cum își lasă eschimoșii bătrânii într-un iglu, cu hrană pentru doar două zile. Nu te uita așa nenorocit la mine. Hai, du-te. Vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
încercând să mă îmbărbăteze. Frate-tău s-a întins mai mult decât îi era plapuma. La asta te duce mirosul de păsărică. De ce naiba nu s-o fi putut abține? În parte m-am gândit că întrebarea asta provenea din invidia că cineva ar putea fi obiectul unei asemenea inspirații și înfierbântări. Dar, pe de altă parte, la rândul lui, Einhorn nu putea să nu simtă o oarecare solidaritate. Încet încet, cum vorbeam, a uitat care era principalul lui gând, acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
față cu Unchiul Charlie care avea un picior împins în față și degetele în interiorul crevasei cămășii sale, trăgând de firele de păr de pe piept, nu eram chiar omul de succes care cineva invidios ar fi crezut că sunt. Propria mea invidie se scurgea fără îndoială cu ochi bolnavi către geamurile cenușii și transparente unde copiii se băteau și aruncau bulgări de zăpadă care se lățeau pe trunchiurile negre ale copacilor și se înălțau în schița elegantă a rămurelelor. Nu că Lucy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
un cuplu. Însă doctorul nu ne-a lăsat să uităm că ne așteaptă. Prilej de tristețe sau de plictiseală, oare ce era acest moment pentru el? Probabil ceva între cele două, la modul în care mă privea în timp ce o linișteam. Invidia pe care poate o resimțise în primul moment, gândind că eram iubitul ei, se topise acum complet. Ei, oricum habar n-avea de nimic. Dar Mimi se hotărâse și nu mai dădea înapoi; aceste lacrimi nu însemnau așa ceva. I-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
anume, se arăta mai degrabă speriată decât disprețuitoare. Oamenii cu care trebuia să se lupte o speriau, iar ceea ce aș numi ipocrizie obișnuită, acele mici manifestări accidentale ale mașinăriei sociale, îi erau foarte greu de suportat. Cât despre lăcomie și invidie, autoaprecierea unsuroasă, urile și distrugerea, înșelătoria, mâncătoria, avea un nivel de toleranță scăzut pentru ele și vedeam cum i se citesc lucrurile astea în ochi într-un mod foarte periculos la câte o întrunire. Așa că bineînțeles că știam că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cap, pentru binele meu, mult prea mult, mă gândeam eu. Deci acesta era încă un suflet care voia ceva de la mine și pe lângă care aveam să trec în zbor. O aștepți pe fata aia, mi-a spus ea plină de invidie, dar fără să ghicească. I-am spus: Nu, n-am s-o mai văd niciodată. Cu toate acestea undeva tot mă îndreptam eu, căci nu trebuie să vă luați complet după aparențe. Eram pe punctul de a trage niște concluzii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Și toată această experiență extraordinară nu va avea loc decât între pereții propriei ființe. Și toată conversația aceea elevată o să se petreacă doar între acești pereți. Și toate realizările vor rămâne acolo. Și toată strălucirea. Și chiar și ura, monstruozitatea, invidia, crima, toate vor fi acolo. Și nu va fi decât un vis teribil, hidos despre existență. Este mai bine să sapi șanțuri și să îi lovești pe alții în cap cu lopata decât să mori între pereții ăștia. Haide, haide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cravată Sulka, cel mai probabil, un pardesiu Strook, totul lucrat de mână, nu simple hanțe cu care să te acoperi de frig, cum erau pieile de capră ale lui Crusoe. Și trebuie să recunosc că, sosind astfel, era demn de invidie. Venise oare să o vadă pe Mama? Sau să i-o arate fetei? Ca să înțeleagă ea cine sunt, a spus cu plăcere: Măi să fie! Frate-meu! ce surpriză plăcută! De ce nu apucăm niciodată să ne vedem? Și, Mamă, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
să însoțesc aceste două paragrafe, scrise în miez de noapte, de câteva vorbe de duh luminoase, din cele care te fac să râzi cu poftă și care adeseori, îmi imaginez, îi fac pe colegii mei povestitori să se înverzească de invidie sau de greață. Intenționam să-i relatez cititorului, chiar aici, că atunci când tinerii vor veni la mine să mă întrebe despre viața sau moartea lui Seymour, o anumită bizară slăbiciune a mea va zădărnici asemenea audiențe. Plănuiam să menționez - doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
știut. El era acolo și să știi tu se întoarse spre diamant toată lumina ta nu poate fi nici cât umbra luminii care-I izvora de pe chip. Iar chipul acela era de Om!" "Ei, asta-i! îi răspunse verde de invidie un smarald. Și de unde știi, mă rog, că era chiar Dumnezeu?!" Piatra cea nouă oftă și spuse: "N-aș fi vrut să povestesc asta. E cea mai dragă amintire a mea și dac-o spun... rămân fără inimă și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
-i cu tine?" l-am întrebat. "Nu știu, mi-a apărut așa, deodată, în minte surâsul bărbatului aceluia când stingea lumânările, blând și trist: n-ai înțeles nimic. Și m-am simțit murdar, murdar de gândurile mele, de sărăcia, de invidia pe care n-o știusem până acum. Dar băiatul... Oare ce-o fi vrut să spună atunci că o să mă spele mai târziu?... Cum și Când adică?" N-am știut nici eu ce să-i spun. Tăcuserăm și ne uitam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
face un biet dascăl când Răul astupă urechile, orbește ochii și închide inimile celor mari?! Își puseseră hainele la picioarele lui Saul (și ăsta fusese elevul meu, știa multe lucruri și prindea ușor, dar, încăpățânat, răutăcios, înfumurat și plin de invidie cum era, nimeni nu-l putea iubi. Nici eu.). Cât despre Kelil, cred într-adevăr că a văzut atunci cerurile deschise, fiindcă toți câți eram acolo l-am auzit strigând: "Doamne Iisuse, primește sufletul meu", după care, căzând în genunchi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
un gest spre masa unde stă profesorul. Ce s-a întîmplat? întreabă curios profesorul, venind să se așeze lîngă ei, ca într-o scenă de duminică la iarbă verde. V-aș da un gît de whisky, dar mă gîndesc, cu invidie, c-o să beți mîine seară la tovarășul Săteanu. Auzi, întoarce Lazăr privirea spre Radu, amintindu-și ce părere ai de madam Săteanu, ca medic? E bine să n-ai de-a face cu ea răspunde Radu indiferent, preocupat să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]