1,368 matches
-
cu trăsături mongoloide. Se interpretează o piesă dodecafonică pe mai multe voci. O partitură decadentă, din recuzita postmodernă, în mare contrast cu fanfarele militare și ansamblurile de muzică populară rusească de la Kaliningrad. Sunt voci - mai ales rușii și belarușii - care ironizează, întrebând: „Ați înțeles mesajul acestei piese muzicale?“. Însă majoritatea scriitorilor din Trenul Literaturii, cu o „lectură” mai artistică, sunt încântați. Poate că e prea bruscă, radicală, trecerea de la un cadru folcloric rusesc la decorul postmodern, de ultimă oră, pe care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
de Hohenzollern, cea mai veche dinastie princiară a germanilor, ramura de Sigmaringen, care a dăruit țării noastre doi regi exemplari, primul, Carol, care a adus stabilitatea și instituțiile europene în principate, secondat de Brătianu, se’nțelege, și al doilea, Ferdinand - ironizat nu de puțini, de P. Dumitriu, printre alții! - care a avut curajul „nebunesc”, îndrăzneala nemaipomenită de a declara război țării sale natale, Germania, aliindu-se cu dușmanii ei și fiind, automat, el și stirpea sa, șterși din clasoarele aristocrației germane
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Mirodan, Nina Cassian și alții. - Cum, de ce, a replicat Barbu, mirat, ridicându-și sprâncenele și întorcându-se spre tovarășii activiști de la c.c. sau de la „municipiu” - pentru că nici unul nu e membru de partid! Apoi a arătat un exemplar din Francisca, ironizând cele câteva fraze de prezentare a lui Matei Călinescu ce mă așezau în filiația H.P. Bengescu și a lui Camil Petrescu. În ședința juriului pentru premiile Uniunii, Stancu însuși s-a opus ca Francisca să fie premiată - în acel an
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
specificului național”. Dar, trebuie s-o recunosc, ea este „prezentă”, în forme directe, dar și deduse, „insinuate”, ascunse sub fețe paradoxale și, ca și la nemți, obsesive. Știm de unde venim - marea Școală Ardeleană își are aici meritele ei, oricât de ironizate de unii munteni, în frunte cu Caragiale și alții! -, dar, se pare, nu știm prea bine nu „cine”, ci acel „ce” suntem! Mă gândesc și la magnificul tablou al lui Paul Gauguin din perioada sa finală: D’où venon nous
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
artificială, o fac pentru bani, și apoi, ăsta-i singurul mod de a-i determina pe politicieni să te ia în seamă. De când scriu editoriale am ajuns la concluzia că pe un politician cel mai mult îl supără atunci când este ironizat, mai ușor acceptă înjurăturile, un pamflet îl atinge în moalele orgoliului. Dacă s-ar anunța la radio că au dispărut ultimii zece cititori de literatură română, striviți de raftul unei biblioteci, unde erau retrași, crezi că ai mai scrie? De ce
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
s-ar cuveni, pe urmele unor asemenea întrebări absolute. Rezon! O fi Antiteze o revistă cu măsuri drastice, dar totuși... puțină umanitate! Pe urmă, oricât de flatant mi-ar suna în urechi ceea ce ați spus, mă simt ridiculizat ori barem ironizat de neadevărul lor aproape elementar. Nu știu în ce măsură sunt "crezut", dar de "voce autoritară" nici nu poate fi vorba. Toți oamenii (de cultură, dar nu numai) cu care mă întâlnesc, de la prieteni la cunoștințe întâmplătoare, se simt datori, dintr-o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
am cunoscut. L-am ascultat la câteva ședințe ale Cenaclului "Ramuri", unde se dovedea foarte bun orator, cu o metodă imbatabilă în a argumenta ceea ce susținea. Era elocvent și fermecător și spunea lucrurilor pe nume, așa cum a procedat când a ironizat faptul că atunci când ungurii au publicat o istorie a Ardealului, în trei volume de lux, la Paris, propaganda ceaușistă dădea replica prin... Titus Popovici în "România literară"! Titus Popovici ăsta se pricepea la toate, inclusiv la istoria Ardealului, era portavocea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
al universalității. Să păstrăm simțul proporțiilor. Nu am fi realiști dacă am socoti că am putea impune (decât poate în vederile hipertrofiante ale protocroniștilor) un ditamai "specific național" comparabil cu cel al popoarelor "mari", al grupurilor de popoare. Nu ne ironiza Cioran, presupunând un specific paraguayan al existenței? Și totuși nu avem un ce neaoș? Ceva care ne caracterizează numai și numai pe noi? Cred că o asemenea imanență rezidă mai mult în limbaj. Într-o pastă a conexiunilor limbajului, intraductibilă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
nouă formă de îndoctrinare. Acum îmi dau seama cât de ușor era în România comunistă să fii dizident, să denunți răul. Pe vremea aceea răul era atât de vizibil, atât de evident. Îți puteai bate joc de el, îl puteai ironiza, îl putea denunța prin literatură, prin metaforă, prin alegorii și aluzii... Era ușor, foarte ușor pe vremea aceea să fii lucid, să te situezi de partea bună a baricadei, să te opui spălării pe creier. E mai greu însă să
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
lapte, iar noi descoperiserăm pe cont propriu Acidofilul, căruia îi făceam benevol publicitate. Fondaserăm Asociația și-i îndemnam și pe alții să intre în ea, dar iarăși nu convingeam pe nimeni. Nichita nu doar că ne refuzase, dar ne și ironiza. Aceasta până într o dimineață când, ieșind noi să ne luăm doza terapeutică la un bufet lacto din Brezoianu, ne-am întâlnit cu el. Era ostenit, tras la față, după o noapte în care se vedea cât de colo că
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Universității, mai făcând și câte o incursiune la Carul cu bere sau câte un popas, în drumul spre cămin, la Izvorul rece sau la bufetul Agricultori în Mătăsari. Până în anul II, Velea nu călcase prin aceste locuri, ba chiar ne ironiza auzind că le frec ventam, până când, împrietenindu-ne mai mult, l-am tras după mine într-una dintre acele escapade totuși benigne. Se vede treaba că i-au plăcut, pentru că le-a continuat pe cont propriu și în alte companii
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
alta. Dacă, la un moment dat, s-ar părea că este un adept convins al unei sau altei „doctrine morale”, considerând-o ca fiind cea mai bună, nimic nu-l împiedică mai târziu să o respingă, ba chiar să o ironizeze, pentru ca, mai apoi, să revină din nou la ea. Aceasta, însă, nu trebuie să ne facă să credem că Cehov a fost un om fără Dumnezeu, ci, dimpotrivă, Cehov a avut tot timpul în adâncul sufletului său un Dumnezeu, același
Aspecte etice în opera scriitorului rus A. P. Cehov. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela Lupiş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1383]
-
are fiecare om. Când dai din coate ca să răzbești la mai bine, îi rupi unuia o coastă, îi scoți altuia un dinte. Eu zic să dăm la Athos vreo trei sute de euroi și o să fie în regulă“. „Păi, da - îl ironizează Mitică -, dai trei sute de euroi și pe urmă poți să-i mai aranjezi unuia dantura, altuia să-i scrântești un picior. Hai, mă, Costică, ce mama dracului, Doamne iartă-mă, suntem noi niște păcătoși de trei sute de euroi? Dăm acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cabinetului, o frustrare îndelung tăinuită -, că doar ai nas de cuceritor roman, nu de ciolovec?“ Seara și dimineața, politicianul din mamă islandeză și tată cu originea exagerat de internațională s-a studiat atent în oglindă și, fiindcă geneticianul i-a ironizat nasul, a comandat pe internet un tratat de tipologii. Din păcate, autorul era, ca și el, un naționalist dur, chiar dacă unul britanic. Iar ce deranja cel mai tare, dacă vroiai să ajungi la o concluzie fundamentată științific, era nasul semitic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
este suprarealismul prezent în multe din lucrări, expresie a imaginației creative bogate și mânuirii metaforei cu dezinvoltură. Mihai Dascălu este un om vesel și ca atare ne obligă și pe noi, privindu-i pictura, să ne descrețim frunțile și să ironizăm păcate umane vechi de când lumea. Deși satira are de obicei o tentă critică pronunțată, atmosfera lucrărilor rămâne una prietenoasă, de caldă înțelegere umană. Hazul va fi rezultatul unei construcții, a unei combinări a elementelor componente care să stârnească râsul ca
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
fi auzit de ea? Păi își dă bacalaureatul...“ Bineînțeles că oamenii îmi povesteau toate aceste lucruri făcând un fel de haz de necaz, cu subtextul „iată ce faună avem!“. Numai că mie mi se părea prea mult chiar și să ironizezi astfel de personaje. Niște oameni inteligenți nici nar trebui săși încarce memoria cu numele lor, dapăi să cheltuiască energie vorbind despre cât de aberante și ridicole sunt! Indivizii respectivi nu au nici o calitate, nici un merit (nici 156 măcar că au știut
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
care stă În lumină fără ca ea să-l bucure și să-l doară ? Nu există viață mai pustie decît una care n-a iubit nimic, știind că Într-o zi va pierde totul. Și, oricum, nu Înțeleg de ce i-am ironiza pe greci pentru că spuma amară a mării năștea Afrodite, cît timp zeița dragostei e, probabil, cea mai În măsură să ne apropie de lucrurile din jur. Măreția sfinxului de la piramide ne devine străină tocmai prin ceea ce părea să constituie victoria
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Într-un roman (intitulat 1916 și publicat În 1936) referitor la participarea românilor la primul război mondial : „Căpitanul [Costache] Ursu este un erou care luptă fără convingere”, iar „fiul său e un trădător”. „În loc să osândească agresiunea - a comentat criticul -, [Aderca] ironizează rezistența, glorificând Într-un cuvânt defecțiunea și dezertarea.” Pentru G. Călinescu, motivul acestei atitudini a scriitorului n-ar fi „lașitatea” evreilor, ci „pacifismul” lor, ceea ce schimbă nuanța, dar păstrează esența : „Ca mai toți scriitorii evrei, F. Aderca este obsedat de
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
aceste „ședințe solemne” cu „intrarea gratuită” sunt invitați diverși antisemiți, printre care „liberalii ruși”, alături de „cardinalii, episcopii, arhimandriții, lorzii englezi, boierii români, ziariștii francezi, membrii familiei Hohenzollern, grecii fără deosebire de titlu” <endnote id="(732, p. 135)"/>. A.S. Pușkin a ironizat obiceiurile „liberalilor ruși” din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Într-un roman istoric (Fata căpitanului, 1836). „Biliardul e foarte necesar pentru frații noștri militari”, spune un ofițer din armata țaristă. „Când, de pildă, În timpul manevrelor, ajungi Într-
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
complexă și variată. Vorbea și scria în largi volute, dar nu pierdea ținta. Acorda, ce-i drept, foarte mult spațiu ceremonialului. Era stăpîn deplin pe arta de a fi protocolar. Flata auditoriul (sau pe destinatar, în corespondență) fără să-l ironizeze și, în același timp, fără să se umilească. și-l atașa pentru o părere sau alta, îl lăsa să creadă că-i face confidențe, că are nevoie de consimțămîntul lui și-l conducea către concluziile la care meditase și voia
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
primit ca altă dată și cu voită întârziere ajung să mă prezint maiorului Rednik care, la vederea mea, tună și fulgeră - apostrofându-mă - dezertor și trădător. Când a văzut că mă prezint salutând cu mâna stână agățată de centură, mă ironizează că, de când stau tot ascuns, de când sunt dezertor, am uitat să mai salut regulamentar. Răspund că în nici un caz nu pot fi dezertor și că ar fi de datoria dumisale să-și ceară scuze pentru învinuirile nefondate proferate la adresa mea
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
Alsop: „Ar fi mai bine pentru noi dac) nu am avea un evreu În Departamentul de Stat”. Chiar și „o femeie atât de important) că Golda Meir”, pe care Kissinger „o respect) cu adev)rât”, și-a permis s)-l ironizeze, numindu-l „prietenul meu de odinioar), Henry”. Un Congres ostil a ratificat f)r) prea mare tragere de inim) târgul realizat de Kissinger În cazul Sinaiului, conținu) Alsop. Israelul nu poate În nici un caz s) ia de bun faptul c
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
care arta trebuie să fie mereu liberă; 2. amenințarea sub care se aflase proiectul, șantajat continuu cu oprirea fondurilor, arăta că cenzura continua să existe, chiar dacă sub alte forme; 3. recunoașterea publică pe care am rostit-o mulțumind lui Iliescu ironiza, poate În mod prea subtil, faptul că fusese nevoie de aprobare „de sus“, subliniind dependența artei de controlul politic. Dar cuvintele mele au creat un val și mai mare de neînțelegeri și animozități. Maestrul Ohanesian, care ieșise primul din sala
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
așa frumușică de "minune" am săvârșit acolo, de-o să mă cânte în letopiseți pentru o așa năzbâtie celebră! Cu drept cuvânt m-au botezat vrăjmașii: "Ucigător al neamului moldovenesc"! Se împiedică în cârpele ce-i oblojesc piciorul. Daniil, îmbufnat, bombăne ironizându-l: Alta acum! "Ucigător"... Da, mai stai locului, Măria ta! Faci vânt și-mi stingi lumânările! Poate... poate trebuia să las ifosele! Trebuia să mă plec! Să ling papucii padișahului! Un domn adevărat pentru țara lui face orice mârșăvie! N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Alexandre -, dar se cheamă și Ștefan, tactica și strategia, inteligența, "geniul lui"... Miracolul stă în dragostea moldovenilor pentru țara, pentru voievodul lor, se fudulește Sora. Și vrăjmașul care vine are a se înfrunta cu norodul întreg! Cum sare cloșca! o ironizează Isaia, care, până atunci nu scosese un cuvânt. De când muierile se pricep la "tactică și strategie"? Boier Isaia! îl apostrofează sever, Doamna Maria. Mă iartă, Slăvită Doamnă, îngăimă el cu umilință. N-am spus-o cu răutate... încearcă s-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]