KorAP: Find »[drukola/base=laur & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...94 >

2,345 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348

-sa și fii-su, iar din afara familiei Îl aveau doar pe Andrei, Încadrat ca sudor, dar nescutit să pună osul la tuburi. Mai făcea și pe paznicul vechiul meu tovarăș de baros aspirant la tot felul de licențe. El și Laur Înnoptau acolo, Însă doar În Andrei Își punea moșu’ nădejdea, el răspundea de tot ce mișcă din gestiunea Unității pe timpul nopții. Față de atâtea funcții și atâta bătaie de cap, ce-ar mai fi contat amărâtul ăla de salariu de sudor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
cap, ce-ar mai fi contat amărâtul ăla de salariu de sudor, pentru care semna de două ori pe lună pe stat și de care stăpânul nostru nu putea totuși să nu țină cont, așa că spre deosebire de mine și de văru’ Laur, lui Îi plătea tuburile la jumătate din tariful lor. Avea dreptate părințelul că-i o curvă bătrână și că-i ceva de nu se poate, da’ pân’ la coadă ar fi trebuit să se bucure că ne are pe noi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Înghesuit de comenzi, că o puse În mai multe rânduri și pe nevastă-sa să bată la tuburi cot la cot cu noi. Sălta treanța aia de halat pe ea de ziceai că-i pe sârmă. Râdea printre gâfâituri văru’ Laur, uite-o vere cum joacă-nfiptă-n mătură cotoroanța, dac-o cauți Între picioare e carne vie, și Andrei o căina că cine-o mai fute-o și pe sărmana Leontina și la cinci metri mai Încolo ea zdupăia cu ciocanul În

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de doi bani, el unu’ n-ar ține-o pe arătarea asta jegoasă nici ca să-l spele pe picioare. Păi uite că nu era chiar așa. La o astfel de remarcă nu m-aș fi așteptat decât poate la văru’ Laur, care nu mai prididea să-l gâdile pe stăpânul nostru cu moarte țiganilor și hoților și heil Hitler, iar pe de altă parte nu-l considera mai ceva decât cretina de nevastă-sa, care ei asta sunt, vere, o familie

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
tot ce știe și ce vrea el. Prima dată Îl văzusem călcând parcă-n vârful picioarelor printre roabe și găleți și grămezi de mortar, cu o strâmbătură de dezgust la care n-am luat aminte până nu mi-a spus Laur. — Uite-l, ăla-i poponaru’ de fii-su... — Tot degeaba, dacă nu-l bagă cu noi la tuburi să ne mai ușureze. — Ți-am arătat ca să știi cu cine o să ai de-a face când o-nțepeni moșu’ de șale

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de șale. Viorel e stăpânul cel tânăr... Se-ntoarse spre Andrei. Și dacă-nțepeni ăsta, Îi iei tu locu’, părințele. Deja te-a-nfiat moșu’ pe statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe pâine

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
statu’ de plată. Mai are să-ți dea Buceagu’ și Dacia aia roșie, și io cu văru’ Laur o să rămânem amărășteni la tuburi... — Sfinte Dumnezeule, bolborosea Andrei Încrâncenat, unu’ din ei tot o să Înțepenească. Părea Întrucâtva posedat de perspectiva asta, În timp ce Laur profețea lungit pe iarbă sub cais: — Ba amândoi, părințele. O să-i iei pe-amândoi dupe pâine și-ai să moștenești Unitatea, părințele. Da’ ce-ai să te faci cu dada Leontina, c-o să trebuiască s-o ceri În căsătorie? Și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
nemernică, eh, câteșitrei aveam răbdare, răbdam și ne otânjeam În credință pe lopată și ciocanul de bătut tuburi. Dacă nici pe Leontina nu-i dădea mâna s-o cruțe, cu atât mai puțin l-ar mai fi lăsat moșu’ pe Laur de capul lui. Îi făcuse normă de-acum, să facă tuburi de optzeci de lei pe zi. Era ca și cum i-ar fi băgat banii cu forța În buzunar, dar asta a durat doar vreo două săptămâni, până ce lui văr-miu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Întrebe și oricum pe Motănica n-o doare nicăierea de el, nimerise deja În bătătura lu’ moș Victor. Păi a și uitat de la ce s-a luat cu Gilbert, și-au pus atunci amândoi ambiția, da’ orișicât, e tac-su, Laur ține la el și de bună seamă că și Gilbert Îl așteaptă. O să plece pe litoral, aia e, vere, c-a-nceput sezonu’ și-l vedeam bine că-i vine greu să plece de unul singur și mi se pare

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
apartamentele, da’ vreo două săptămâni s-a tot ascuns de moșu’ prin hangar, pe frigu’ ăla, ca până la urmă să i se facă ăluia milă de el. De milă l-a primit iarăși. — E milos al dracului boșorogu’ ăsta, face Laur. Precizează: n-a mai avut Încotro, d-aia m-a primit. Păi ce zicea el că n-are ce căuta la el hoții și țiganii, și până la urmă tot cu hoții și țiganii Își face treaba. Cât i-o mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Andrei care mă pândea la rându-i circumspect pe sub genele blonzii. Un cuvânt de-al meu ar fi fost de-ajuns, l-ar fi convins, ar fi contat infinit mai mult decât valul de văicăreli și promisiuni ce deborda din Laur. I se aplecase desigur și lui Andrei de tuburi, deși spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
spre deosebire de văr-miu pe el Îl legau interese mai trainice de combinația asta cu Unitatea și moș Victor. La o adică și lui i s-a făcut de ducă, și mie, dar nu mai suntem de-o seamă cu văru’ Laur. Suntem deja la o vârstă când nu ne mai pică bine să ne mutăm așa de des de colo colo. Și unde? Păi s-o Înnămolim pe litoral, da, cu nămol și floricele. O-ncercasem și p-asta În destule

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
dor de tine și de Gilbert, vă caut io. Mai rămân pe-aicea cu Andrei, să vedem ce s-o mai alege. — Îți spun io, vere, că s-alege prafu’. Asta s-alege, ai să vezi. Preț de trei secunde Laur căzu pe gânduri, ca apoi să spună exact ce mă așteptam: Niște bani, vere, poți să-mi dai și mie? Mai mult de două sute n-aș fi avut de unde să-i dau. Un ban cinstit dintr-o muncă cinstită, din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
două sute ale mele peste banii lui și-i numără. Avea patru sute și ceva cu totul. Avea destul, Îi băgă la loc În buzunar... — Și mai dă-o-n pula mea de Motănică, vere. * În seara aia l-am luat pe Laur În demisolul meu. — E bine că-i răcoare În vizuina asta, vere. Atâta că-i strâmt și stai ca su’ pământ. Abia de te vede lumina zilei. Și câtă hârțogăraie, după ce că n-ai loc să te miști... Sunt romanele vieții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
fie degeaba. Ce să mai spun de mătușă-mea, că l-a albit de pupături pe fiu-său și mai c-ar fi vrut să-l oprească acolo la ea. Ar fi vrut și n-ar fi vrut. Oricum lui Laur nu-i surâdea, deși doamnei avocat Eugenia Vițelaru părea să-i meargă din plin. Era cu totul alta față de cea pe care o văzusem În preajma Înmormântării mămicii mele Felicia. Arăta proaspătă, Îmbăiată și spreiată, și capotul ei răpănos de molton

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Între picioare niște burți cât pumnul, ai fi zis că din zi În zi stau să nască, ba doar că s-au Îngrășat, Motănica le-a castrat pe toate, În afară de Gilbert, desigur, el e tartorul, bestia asta neagră, la care Laur spuse că s-ar putea să aducă la culoare cu tac-su, da’ ce te faci că Gabi Mărețu seamănă mai degrabă cu un hipopotam decât cu pisoiul ăsta. Da’ ce-ar fi fost de capu’ lu’ tac-su, i-

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
să se lăfăie În cheltuieli În halu’ ăsta, ce mare pleașcă a dat peste ea? Dacă ea n-a pomenit nimic, am socotit că nu se cuvine să insist, mai ales după ce a stricat o mie de lei și pe Laur, mult mai mult decât am fi Îndrăznit noi să sperăm, punându-l la adăpost În cazul când sezonul ar fi mers mai greu la Început, și pe urmă l-a trimis după Încă o sticlă, tot d-ăsta de trandafiri

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de urât cu patru halbe de bere la restaurantul gării. Mă-sa o duce binișor, da, s-a Înviorat o dată cu sezonu’, Îi dă mâna să se depraveze, bine că ne-a dat prin cap să trecem pe la ea, iar văru’ Laur a mai găsit un loc unde-i bine primit când s-o nimeri prin București. La toamnă ori la iarnă, vere, cine știe ce-o mai fi până atuncea? Nu contează. Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste câțiva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Nu mai conta nici măcar ce a fost. Peste câțiva ani abia aveam să aflu de unde se trăgea prosperitatea aceea vremelnică a mătuși-mi și era oricum ceva greu de crezut, În pofida a ce văzusem cu ochii noștri și eu și Laur, cum arunca cu banii În toate părțile, și-n pofida a ceea ce am aflat de la Năsoasa și Tarantoaca, și anume că-n vara aia sora lor cea mică, târfa aia ordinară, a vândut locul de veci al familiei cu tot cu morții

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
mămicii mele, iar de-acum nici n-ar mai fi trebuit să se ostenească să le trimită pe Năsoasa sau Tarantoaca la Mortu’ Fript, că la caz de ceva s-ar fi dus ele și singure. Avea el dreptate văru’ Laur că noi nu suntem neam de ciobani și tubari. Astea sunt neamurile mele bune și până la urmă le-aș face oricând loc lângă mama, În locul acela cumpărat pe spezele mele, pentru care am sacrificat garsoniera părintească. Țin la ei, mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
de toți cei vii și de șirul morților ce-l precede. Sătul și ușor amețit de bere și lichior de trandafiri, dintr-o dată mă pomeneam din cale-afară de singur acolo-n Gara de Nord, după ce trenul mi l-a luat pe văru’ Laur. Ziua era pe jumătate dusă și până aș fi ajuns În extremitatea sudică a orașului, la Unitatea Glina, s-ar fi dus pe trei sferturi. Nu mă mai simțeam de altfel În stare nici pentru două tuburi. M-am urcat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
sunt cinci birouri În afară de cel al doamnei Bruescu, ocupate de patru femei și un bărbat. Acești salariați ai Editurii Calende sunt aplecați peste paginile lucrărilor Într-o neclintire deplină, care mă fac să mă văd pe mine și pe văru’ Laur și pe părințelul Andrei țopăind Îndrăciți În jurul formelor de tuburi și izbind din toți rărunchii, dar ce fac ei aici nu se compară cu tuburile de puț. — Și dacă vedeți, Îmi sugerează doamna Bruescu, ar fi cazul să nu mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
veri. De câte ori mă vede, se Îngrețoșează instantaneu. Ea e o ciumă și eu un cancer și nu vom conteni să ne infectăm reciproc până ce unul din noi nu va da ochii peste cap. * La vreo două săptămâni după ce a plecat Laur, i s-a năzărit lui moș Victor să recondiționeze Buceagul Unității ca să-și tragă te miri ce profit. Chiar nu-mi dădeam seama cum de reușea fiu-său să miște de colo-colo jafu’ ăla de camion, iar după ce a Înțepenit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
Se ivise Însă și pentru noi o treabă cât de cât mai onorabilă și tocmai Începuseră să apară zilierii Înfometați de la Granitul și câțiva țărani din Împrejurimi lihniți după un ban grămadă, care băteau la tuburi zi-lumină. Prea se grăbise Laur să fugă după tac-su, după câini cu covrigi În coadă și nămol și floricele. În ce mă privea, zilierii apăruseră la timp, când n-aș mai fi avut taman nimic până să-l las pe părințelul Andrei singur, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
bine fără să simtă, ca mare doctor ce-ar fi ieșit din tine dacă te-ar fi ținut tac-tu-n facultate, și râd ca un prostovan ce sunt și mă Înfoi la el, fript de indignare: da’ cu văru’ Laur ce ai? Ie neamu’ meu și sângele meu, părințele, vă iau gâtu’ la toți pentru el. — Uh, sfinte Dumnezeule, m-am Închinat de-o mie de ori că m-am văzut scăpat de el. Văr-tu a făcut ce-a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]