9,794 matches
-
Bulawayo, și că este managerul unui hotel de acolo. Se opri și se uită la Mma Ramotswe. — Ăsta-i adevărul, Mma, zise Ranta. Nu l-am ucis. V-am spus adevărul. Mma Ramotswe dădu din cap a încuviințare. — Știu, îl liniști ea, îmi dau seama că nu mințiți. Făcu o pauză. — N-o să spun nimic poliției. V-am promis asta și nu-mi calc cuvântul. O să-i spun, însă, mamei ce s-a întâmplat, cu condiția să-mi promită că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
știți. Sunt sud-africană, dar am plecat din Africa de Sud, cât mai departe de apartheid. De-aia m-am mutat în Botswana. Mma Ramotswe nu intenționase să o facă să se simtă prost. Întrebarea ei nu fusese insinuantă și încercă să o liniștească. — Nu asta am vrut să spun. Mă gândeam la vechea Africă, în care erau mai puțini oameni fără slujbe. Oamenii aveau un loc bine stabilit pe atunci. Fiecare ținea de satul lui, de familia lui. Aveau propria bucată de pământ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
prins abia lângă poartă, l-au legat de pat și i-au făcut o injecție care pune jos și-un cal, dar el tot se mai zbătea, „dați-mi drumul...”. Le era frică să nu crape, dar dacă nu se liniștea, i-au mai făcut una, de-a umblat omu’ tehui de cap dup-aia câteva zile și zicea că parcă avea oase de câlți... - Zicea că știe c-o să plece, când o să moară, o să urce dealul, cu Șarik alături... - A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
o rupe la fugă, și poate că tocmai această renunțare la sine și această absolută supunere l-au calmat pe Oberlus, care, văzînd că nu Întîmpină nici un fel de Împotrivire la fapta sa, păru să constante inutilitatea faptei sale, se liniști pe dată și preferară să se Îndepărteze, șontîc-șontîc, pe plajă. O primă analiză nepătimașă a situației sale Îl Încredință pe Iguana Oberlus că nu putea Înfrunta lumea și nici nu avea cum să năzuiască la a o Înfrînge dezarmat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
a-și Întări spusele, Îi trase un șut puternic În fund, care Îl azvîrli din nou pe nefericit cu capul Într-o stîncă, făcîndu-i o gaură În frunte, din care aproape imediat Începu să țîșnească sînge. Ca și cum asta, În loc să-l liniștească, păru să-l scoată și mai tare din fire, Oberlus trase de lanț și iuți pasul, tîrÎndu-și victima aproape În patru labe vreo sută de metri, pentru a se pierde apoi Într-o vîlcea adîncă, ce Împărțea În două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mult s-ar fi Întors În timp, nu Își amintea nici măcar o singură zi În care să-i fi fost Îngăduit să se alăture uneia dintre manifestările de veselie și amuzament și nici măcar prin cîrciumi, În bordeluri sau În nopțile liniștite de pe vapor nu se socotise vreodată integrat În vreun fel Într-un grup de oameni, fiindcă se putea spune că prezența lui sleia pînă și cele mai Înfierbîntate suflete, Îi deranja pe toți și punea capăt, fără nici o explicație logică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pilot” cumpărată pe bani grei de la un pilot spaniol renegat nu figura nicăieri că acolo, chiar pe linia Ecuatorului, la șapte sute de mile de Tierra Firme, se ridica vreo insulă. Dar așa se făcu că, În zori, cînd vîntul se liniștise, iar valurile Încetaseră să mai izbească puternic În zidul de piatră, Oberlus zări corpul navei, făcut țăndări, odihnindu-se pe cornișa de stîncă, leșurile care pluteau și sacii cu ceai pe care-i tîra curentul spre mal. Trei bărbați, vlăguiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
strînsoarea chingilor și de semiasfixierea provocată călușuri, pentru a cădea din nou În fundul grotelor umede și a observa, plîngînd, cum se astupă intrările, pînă la cele mai mici spărturi, și rămîn Îngropați de vii acolo, pentru o perioadă nedefinită. Oberlus, liniștit de-acum cu privire la siguranța „supușilor” lui, străbătu mai tîrziu insula, ascunzînd urmele prezenței sale, și soarele se pregătea să apună cînd căută adăpost În păduricea de cactuși de pe plajă, așteptînd ca nava să vireze spre coasta apuseană, Îndreptîndu-se drept spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se micșorară pe pereții despărțitori de pe vas, iar un mus urină cu zgomot de pe punte. Timpul trecu, cina luă sfîrșit, cineva cîntă la prova, prost acompaniat de o lăută veche, și, după puțină vreme, atmosfera fu cît se poate de liniștită la bord, În timp ce luminile se stingeau una cîte una, pînă cînd nu mai rămaseră decît cele de poziție. În acele momente, Oberlus Își dăduse deja seama de ceva vreme că echipajul de pe María Alejandra nu avea nici cea mai mică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
ar fi simțit obosit În urma unei discuții Însuflețite cu care nu era obișnuit sau s-ar fi văzut asaltat de o grabă bruscă, Îngrijorat ca nu cumva să se trezească cineva de pe puntea-platformă. Tăcu mîlc, trăgînd cu urechea, și Îl liniști faptul că nu se auzeau decît scîrțîitul ritmic al navei și sunetul apei sub prova. Apoi, ridică pe umăr cufărul cel greu și Îl duse la barcă, unde Îl așeză cu mare grijă. Se Întoarse, Îl obligă pe căpitan să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
la distanță, un vapor nu prea mare. Dacă pilotul navei știa sau presupunea că se află În apropierea Arhipelagului Galápagos, aflîndu-se În consecință În primejdia de a se ciocni de una din insulele sale, logic ar fi fost să-l liniștească prezența unui vapor care mergea În fața lui, pe aceeași rută, și să opteze pentru a-i urma luminile de poziție, căci atîta vreme cît ele străluceau, Însemna că nu se află În pericol. CÎnd avea să-și dea sema că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
mare? Într-o zi e liniștită și darnică, iar În ziua următoare se Înfurie și distruge totul, devorînd vapoarele și pe cei de la bord. Nu pricep cum de-ți poate plăcea marea. - Dacă n-ar fi fost ea, care mă liniștea În clipele de mînie sau pentru că Înțelegeam că În fața imensității ei nici eu și nimeni altcineva nu Însemnam nimic, nu cred c-aș fi putut să suport atîția ani de batjocură și dispreț - făcu o pauză și poate pentru prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e părerea pe care o ai despre mine? Încuviință În tăcere, iar această tăcere se păstră vreme Îndelungată, În timp ce norii mari și negri se apropiau și primele fulgere brăzdau cerul În depărtare. Mai apoi se auziră tunetele, lente și ceremonioase, neliniștind păsările marine care croncăneau nervoase În cuiburile lor. Carmen de Ibarra nu era supărată, nici măcar surprinsă de ceea ce Îi spusese. Știa de multă vreme că În spatele acelei măști respingătoare se ascundea o inteligență remarcabilă, din partea căreia s-ar fi putut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
se Întreba adeseori ce s-ar fi Întîmplat cu viața ei - și a altor oameni - dacă Rodrigo ar fi fost În stare să-i dăruiască un fiu În acei ani minunați petrecuți la Cotopaxi. Poate că un fiu ar fi liniștit dorința ei de libertate - de captivitate - și, simțindu-se legată de el, neliniștile și fanteziile ei nu ar fi intrat niciodată În criză. Ar fi fost, În acele clipe, o mamă fericită de familie, care poate ar fi așteptat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
pe toți... Dacă nu vrei să-l omor, fă-l să tacă. Carmen de Ibarra se apropie de norvegian și Începu să-l mîngîie pe cap cu tandrețe, ca și cum ar fi fost vorba despre un copil: - E totul bine! șopti. Liniștește-te... Am rîs destul de cîntecele tale. Oprește-te, te rog! Nu vezi că o să te omoare? scoase un suspin de neputință. Doamne! exclamă. Nici măcar nu mă ascultă, iar dacă m-ar asculta, nu m-ar Înțelege... Taci, Knut, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
val pentru a trage pe uscat, În siguranță, baleniera greoaie și făcută zob. Abia atunci se prăbuși pe nisip, doborît de oboseală, vlăguit, dar fericit pentru victorie. Închise pentru o clipă ochii, trase aer În piept, așteptînd să i se liniștească bătăile inimii, iar cînd ridică din nou privirea o descoperi, În picioare În fața lui, cu un pistol mare deja armat, pe Niña Carmen. Se uită la ea cîteva clipe Înainte de a o Întreba, păstrîndu-și totuși calmul: - O să mă omori acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
e mai mare, freamătul și încordarea fiind la fel de năucitoare și pentru cal și pentru călăreț. Atunci e vremea pintenului înfipt, a buzei rupte de nepricepere, a căzăturii din șa, a șfichiului rupînd din pielea aburindă. Și după aceea, totul se liniștește ca prin farmec, ajung doar cîțiva pași făcuți într-o clipă de înțelegere, de cele mai multe ori nimerită nu aflată. Și el nimerise cu raportul său despre prințul Pangratty în acei "moment de înțelegere" în care toate fleacurile își găsesc locul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
peste așezare, și atunci i se părea că o vede în fața ochilor, exact în aceeași rochie de catifea vișinie, ca o flacără întunecată ce alunecă de ici-colo, apărînd exact în locul în care îți arunci privirea, după ce îndrăznise totul s-a liniștit în el. Și el auzise, o vreme chiar i se păruse că apariția în somnul său a guvernantei se datora acestui fapt, auzise că în jurul prințului totul începe să freamăte, se trezește, furnică, dă colț. Pînă și vinul începea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
însă destinatarul fie nu se afla acolo unde trimisese el epistolele, fie n-avea de ce și cum să-i răspundă. Așa încît s-a lăsat încă o dată în voia "intuițiunii", după cum spunea domnul prefect la cursul anual și s-a liniștit, zicîndu-și că, de va avea ceva în gînd prințul Șerban Pangratty, acel gînd va fi cunoscut și de Leonard Bîlbîie, pentru că Leonard Bîlbîie i-a fost un înger păzitor apropiat. Iar dacă gîndul va bate către Vladia, fără pic de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
a mai venit nimeni, drumurile negustorilor, ale prăvăliașilor la Comana la Oraș s-au rărit, încît nici nu se mai simțea că vreunul pleacă ori se întoarce, aprovizionarea se făcea în tovărășie și cu mărfuri în vrac. Totul s-a liniștit, cel puțin în sectorul lui, al "vieții reale", după cum se exprimase domnișoara K.F. Domnișoara, pe care n-o mai vizitase din acea seară și care nu i-a trimis nici măcar o vorbă. Măcar de sărbători s-o fi făcut. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
-și facă treaba lui de om de încredere al lui Mihail, numai așa putea să o facă, amestecând binele cu minciuna, adevărul cu răul, toate la un loc, pentru a fi asemenea celor printre care se învîrtea. Și o făcea liniștindu-se că pînă la urmă lucrurile vor fi așa cum credea el, apa se desparte de uscat și binele de rău, iar asta se întîmpla acolo, în biroul lui Mihail, unde se iau hotărîrile importante. De buna-credință și de cinstea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
atunci a crezut, că o ființă vie poate fi deslușită în întunericul cel mai grozav, însă un mort devine de nevăzut, ca tot ce-l înconjoară, a mormăit ceva, "vin" ori "sînt aici", barcagiul l-a auzit și s-a liniștit. A coborît la apă și s-a spălat îndelung, simțea întrebarea celuilalt, după ce s-a așezat pe fundul bărcii. A zis: "A trebuit să omor un Hanț". Barcagiul a fluierat încetișor a admirație, "ești tare, Îngere, eu să fi fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
să o mînuiești. Se gîndise cîndva că e o operă amorală, iar el nu era un astfel de om, ba chiar nu putea suporta în preajma sa astfel de indivizi, își făcuse chiar procese de conștiință, dar, pînă la urmă, se liniștise, spunîndu-și că Serviciul va fi tot atît de moral, pe cît de moral va fi șeful său. Și uite că acum, cînd se aștepta mai puțin, trebuia să-și pună la încercare principiile morale și nu doar atît, trebuia să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
ți se spune". Slavă domnului că mai existau și reguli care, orice ar fi, nu vor fi încălcate niciodată. Și-a strîns obrajii în palme și s-a uitat la Bîlbîie cu o privire blîndă, ușor curioasă, în stare să liniștească și pe cel mai vinovat dintre oameni. Inspectorul își ațintise ochii undeva peste el, poate în frunzișul carpenului de peste drum ori în colțul de zid care se zărea prin fereastra biroului său. Cînd simțea că ajunge într-un impas făcea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
permite să pălăvrăgească despre așa ceva cu Bercu, ori cu Iacobovici cînd își făcea rondul, cînd a bătut la ușă a fost o clipă emoționat oare cum mai arăta K.F.? Își spusese că va avea îndeajuns de mult timp să se liniștească, pînă va auzi, pînă va coborî de la etaj, tulburarea nu chiar nevinovată va dispărea de pe obraz, dintotdeauna i-a plăcut K.F., însă după trecerea atîtui timp se putuse lămuri că nu era vorba doar de o prezență agreabilă, ci chiar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]