1,413 matches
-
el. Era de partea mea. Dar răbdarea Mariei era pe sfârșite și m-am gândit că ar putea sfârși certându-se. Și ar fi fost tot din vina mea cum se părea că era cazul tuturor certurilor din zona metropolitană londoneză, în ultimul timp. M-am ridicat brusc. — Eu am plecat. Danny se propti în fața mea. —Ba nu pleci nicăieri. Nu fi caraghioasă. Vreau să cunosc toate prietenele Mariei. Iar despre tine am auzit că-ți plac jocurile. Maria, pe un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
îngrozită de dulapurile și frigiderul lui aproape goale. Alfie se simți jignit. — Parcă aș avea o sută de ani și aș avea nevoie ca Asociația Femeilor din zonă să vină și să mă hrănească forțat cu prăjituri. Sunt un taximetrist londonez. Asta mă face indestructibil. E doar un virus neînsemnat, atâta tot. Într-o zi-două mă pun pe picioare. Dar s-a lăsat să cadă la loc în fotoliu și m-a lăsat să mă agit în jurul lui. I-am adus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
și, ca omagiu pentru Alfie, voi încerca să „spus adevărul“ pe viitor. Expresia lui Mark îmi spunea că îmi aproba gestul. A fost un moment special pentru noi. Înainte să cobor, o voce mi-a strigat din spate în dialect londonez: — Nu cumva era cafeneaua lui Billy Tong de pe Brixton Road, iubire? Am încuviințat uimită. —Numa’ că noi nu râdeam din cauza cuvintelor, ci din cauza tupeului lui Alfie. Billy vinde prăjituri de-alea cu răvaș de cincisprezece ani și nimeni nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1939_a_3264]
-
așa răutăcioasă? Ce ți-am făcut? Puteam să îmi imaginez câteva lucruri cu care ar putea începe. —OK, abia m-am angajat aici, acum câteva zile, am răspuns zâmbindu-i înapoi. Când se deschide atunci, asta, expoziția? Avea un accent londonez nordic și trata cuvintele ca și cum ar fi fost o galerie de politețuri deliberate și exagerate, ca și cum le-ar fi considerat prețioase. Poftim o invitație, i-am spus întinzându-i una. Abia dacă s-a uitat la ea, dar a îndoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Aș pune în același coș și filmul lui Michael Yorke, Dossers, realizat în 1982 și prezentat la Sibiu, în cadrul unui program special consacrat cineastului care și în acest an a fost membru al juriului. Eroii lui Dossers sunt niște homeleși londonezi. Dintr-un grup de mai mulți alcoolici fără căpătâi, filmul îi evidențiază pe Mick și Martha, care alcătuiesc un cuplu (care pe mine m-a făcut să mă gândesc la cuplurile de anonimi care realizează dragostea, despre care vorbește Gellu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
așteptat de toți iubitorii de teatru de calitate, un eveniment despre care să se vorbească la fel cum se vorbește de marile concerte de pe stadioane. Doar atât. Long live London Underground! Manu Babescu Maria Balabaș Rebele fără cauză prin subteranele londoneze de avangardă. Maria&Manu tandem sau ce-am făcut de unu mai. Manu... Începe(m)? Iar căutarea, iar plezneala, cu somn pe bănci de vagoane, în săli de așteptare, aeroporturi maghiare, microbuze spațiale și avioane minimale. Same same, but different
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
de zi de ochi vizionari, trezire, tremur și drumul către încă o cană. În metrou - după preț și mirosul de „british accent“, am dat față-n-față cu realitatea: chiar suntem la Londra!... ... Beginner’s lesson, primul act. Ca să ajungi în subcultura londoneză, ai nevoie de card de Underground și de răbdare pentru Northern Line. Altfel te vei împiedica de bagajul britanic-tip, clădit de mic: propriile deepest fears și London calling-uri, ca s-ajungi să te întrebi who wants to live forever
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
mașinăria cu beculețe în formă de cruce și colajele autoflagelatoare mă inhibă. Define art, love! Sorry for being a bit messy... Nici harta de metrou nu-mi inspiră siguranță... ... Reality is called DaDa... ... În timp ce femeile și bărbații selecționați de viața londoneză super-posh-non-Victoria-Beckham-style încep să coboare în subsoluri și să-și toarcă visele cu pudră de zahăr psihedelic, ne retragem în epilogul ready-made în stil Duchamp. Bloody hell, de ce m-oi fi speriat în Basement așa?... ... În ultima zi, în față la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
toarcă visele cu pudră de zahăr psihedelic, ne retragem în epilogul ready-made în stil Duchamp. Bloody hell, de ce m-oi fi speriat în Basement așa?... ... În ultima zi, în față la Buckingham Palace găsesc reflecția întregii noastre săptămâni. Click! Cluburile londoneze se închid la 3 noaptea. Zoom! Artă? Ne băteam ca chiorii între câini, cu jeleu aruncat în public, peste picturi și haine de firmă, peste depresii și performance cu tentă de absurd ne-absurd... ... Și de ce m-am distrat la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
la 3 noaptea. Zoom! Artă? Ne băteam ca chiorii între câini, cu jeleu aruncat în public, peste picturi și haine de firmă, peste depresii și performance cu tentă de absurd ne-absurd... ... Și de ce m-am distrat la happening-urile londoneze cu miros de muci verzi și gelatinați, de polistiren și piele goală aruncată în vată, în simboluri șamanice și deconstrucție de speed-artă în joacă? În fond, bătaia cu câini umani e doar artă conceptuală. Feel the beat?... ... Click! Duchamp, mumii
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2211_a_3536]
-
sunet al corzilor se poate obține, ce poate da secțiunea: cât de multe culori poate evidenția, cât de multe umbre poate atinge din piano și pianissimo. Cu Horia Andreescu la pupitru și cu perfecționistul Maxim Vengerov la vioară, concertul orchestrei londoneze promite atât în privința culorilor, cât și a nuanțelor cultivate de Gergiev. Promițătoare sunt și concertele de muzică de cameră cu două momente de vârf, Zukerman Chamber Players, mai puțin cunoscuți în Europa și, mai ales, recitalul la două piane al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
că toată lumea zice că e posibil să fie cam gay... — Emma, mă Întrerupe Lissy. Știi că nu există nici o garanție că ne vom Întîlni cu celebrități. Știu ! zic, ușor ofensată. Pe bune acum. Ce crede Lissy despre mine? SÎnt o londoneză cool și sofisticată. Nu mă ambalez cînd văd vreo vedetă. Am zis și eu așa, În treacăt. — De fapt, adaug după o pauză, probabil că ar fi chiar nasol să fie nu știu cîte vedete pe metru pătrat. Vreau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
are absolut nimic deosebit. Sinceră să fiu, arată destul de sărăcăcios. SÎnt doar șiruri de uși identice și ferestre acoperite și nu există aproape nici un semn de viață. Dar gîndește-te. Ascunsă În spatele acestei fațade cenușii se află Întreaga societate a celebrităților londoneze ! — Bună, Alexander e acasă ? spune Lissy stresată la culme. Urmează un moment de tăcere, după care, ca prin farmec, ușa se deschide cu un clic. O, Doamne. Mă simt ca În peștera lui Aladin. Privind cu ușoară teamă una la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2129_a_3454]
-
Susan ieși atît de Încîntată din dormitorul ei, Încît ajungînd În capul scărilor se opri Încremenită sub efectul unui șoc puternic: se văzu ieșind, În urmă cu nouăsprezece anir pe cînd era domnișoară, să se plimbe Într-o grădină publică londoneză, Într-una din zilele acelea eînd timpul se face dintr-odată frumos: nouăsprezece ani mai târziu, măritată, ieșea să stea la soare Într-o grădină particulară... „I-au amorțit picioarele iubitei mele soții?“, o surprinse Juan Lucas, cuprinzînd-o de mijloc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2098_a_3423]
-
am răzgândit, se decise ea. Sunt în magazinul de la Marble Arch. Imediat cum termin aici, pornesc către strada South Molton. Se simțea mai bine știind că salata de pepene din fața ei făcea parte din diaspora salatelor de pepene din magazinele londoneze. Apăsând ușor pe ambalajul din celofan, simți ceva familiar - slab, dar real. Când s-a mai calmat, s-a dus la un supermarket și și-a făcut cumpărăturile pentru întreaga săptămână. Rutina o va menține pe linia de plutire - cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
fiecare dată cînd va trebui să ții piept unei ispite grave“, Îmi spusese el cînd eram abia un copil, „cheamă-l pe Îngerul tău păzitor În ajutor“. În materie de Înger păzitor, Maureen Îmi era prea de ajuns. Această improvizație londoneză a avut loc Într-o perioadă binecuvîntată din istoria omenirii, În cursul căreia am avut norocul să fiu tînăr - acea perioadă care ține de la răspîndirea penicilinei și punerea În vînzare a pilulei pînă cînd a apărut SIDA, adică un interval
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
Drace! „Unde sînt Îngropați morții“! Bossuet n-ar fi putut descoperi o exprimare mai bună. Pe trotuarul sterp din Pigalle, eu spusesem: „De acord, hai toți trei“. Douăzeci de pagini mai Încolo, naratorul aduce o tîrfă Într-un mare hotel londonez: În timp ce eu cer cheia, ea Își mîngîie coapsele, privindu-l țintă În ochi pe portarul de noapte. Îi spune, cu o voce ascuțită care mă șochează În acel decor: — CÎnd vom suna În curînd pentru a comanda băuturi, fă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
se loviră de sticla de bere. — Julia, strigă ea, ești gata? Coborîră și ieșiră În stradă. Casa lor făcea parte dintr-o locuință Înșiruită de la Începutul secolului al XIX-lea și În față era o grădină. Era albă - acel alb londonez, mai curînd gălbui-cenușiu; canelurile și despărțiturile fațadei În stucatură erau Înnegrite de cețuri, funingină și, mai recent, de praf de cărămidă. Toate casele din zonă aveau uși și porticuri monumentale - probabil că pe vremuri fuseseră locuințe de marcă, poate ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
să iau legătura de luni de zile. Voiam să le fac o propunere de promoție pentru deținătorii de carduri Platinum, anume, dacă aceștia rezervau un weekend la Calden prin intermediul American Express, noi le ofeream pe deasupra o cină la un restaurant londonez de lux și o mașină cu șofer. Întîlnirea a decurs bine, iar după aceea, am coborît cu toții la bar, ca să bem ceva. Poate că hotelul nu era Întocmai pe gustul meu (În general, le prefer pe cele mai tradiționale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
el cu multă blândețe, misiunea lui acolo se cam sfârșise. Un altul avea acum rolul să țină mințile sălbaticilor întoarse spre Dumnezeu. Menirea îl chema în altă direcție. Privind peste acoperișurile înnegrite de funingine de la King’s Cross la orizontul londonez marcat de ceața verzuie, Andrew își alcătuise în minte imaginea altui oraș și mai întunecat. Printre cartierele sărace ale Bombayului, alte suflete căutau cuvântul Domnului, suflete care nu aveau nimic, doar trei milioane de idoli hinduși, toți cu origini diabolice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
redate la dimensiunile normale în mediul lor natural. Aici se poartă costumele închise la culoare și gulerele înalte. Aici ușile groase, negre, te duc din străzile electrizate în saloane înghesuite, cu ferestre înguste, în care se oglindesc pătrate de lumină londoneză apoasă. Ghemuit într-un fotoliu de piele, Jonathan înțelege pentru prima oară semnificația cuvântului englezesc cozy, nevoia pe care le-o induce clima, să-și izoleze trupurile cu venele albăstrui proeminente, căptușindu-se cu straturi de păr de cal și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
tuns scurt îl lasă să le calce pe picioare, apoi îl duc în jos pe râu unde este întuneric și liniște. Treptat, începe să se relaxeze în acest oraș, simțurile sale punându-se în armonie cu diferitele particularități ale spațiului londonez. Oamenii par să aibă alte limite, diferite de cele de la Bombay, alte praguri pentru mânie și tulburare. Călătorește cu metroul și se forțează să nu-și țină respirația, să adopte aceeași nonșalanță ca și ceilalți pasageri care sunt azvârliți pe sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
greu asupra sorții locuitorilor din Sodoma și Gomora. Un pamfletar londonez anonim, a afirmat atunci că „Sir Poxridden Halfmast“ își imagina, de fapt, că revine la locul unuia din legendarele sale desfrâuri, opinie care a fost împărtășită de majoritatea societății londoneze, spre deosebire de distinșii săi prieteni, care susțineau că sir Peregrine ar fi intenționat să spună: „Pedepsește-mă, O, Doamne, nu mă cruța!“, dar se pare că fiind în agonie, a încurcat sensurile. Indiferent care a fost adevărul, după citirea testamentului, nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și vizite la bisericile din Italia. Cineva a fost tocmai în Caraibe. Un altul, la New York. El nu mărturisește că a lucrat într-un birou, preferând să lase să se înțeleagă că a fost implicat într-o serie de petreceri londoneze misterioase, la modă. Nu pare convingător. În cea de a treia zi a trimestrului, pe când se întoarce de la librărie cu o carte de mahjong sub braț, o zărește pe Astarte Chapel pe bicicletă, îmbrăcată toată în galben pal. O strigă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Poartă un costum mai mult șlefuit decât croit, cu toate planurile drepte și unghiurile acute, pare o piesă realizată la o mașină de precizie, dintr-o stofă gri, rigidă. Abordează un aer plictisit și studiat, deasupra gulerului, afișând acea expresie londoneză caracteristică a gurii. Este o expresie pe care studenții în pas cu moda se străduiesc s-o afișeze (și el printre ei) dar rareori este executată perfect. Știe imediat că Star s-a mișcat prin cercurile cele mai înalte. După cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]