1,956 matches
-
aici, de ziua ei, să-i aduc un cadou...“ „și mie ce-mi aduci, când oi muri eu ?“ „O rochie de mireasă. Notează și asta ca să nu uit.“ A notat, la fel de conștiincioasă, cu aceleași hieroglife, adăugând și semnătura OLGAE, îi luceau ochii de bucurie, m-am întins pe divan, peste puțin am adormit, era bine acolo, pe divan, o briză plăcută pătrundea prin ferestrele deschise, perdelele subțiri fluturau... 3. În drum spre casă mă gândeam la prieteni, majoritatea niște jigodii, ținusem
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zile, nu-și dădea seama cum). I-am repetat adresa, i-am explicat cum se ajunge la noi, la ce etaj, pe ce scară. Vorbeam ca și cum am fi fost singuri, Ioachim părea că nu ne ascultă, zâmbea și ochii îi luceau frumos. Când sunt intrați pe deplin în marea minciună a maturității, băieții nu prea tac în astfel de situații. De cum se află în preajmă o fată mai atrăgătoare, se și reped. Un fel de frenezie oarbă îi împinge să iasă
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
cu pluș stacojiu, paharele și lingurițele sclipeau, mă uitam prin vitrine, frumoasele înotătoare nu se aflau acolo, în schimb la o masă, aproape de geam, se așezase un domn în vârstă îmbrăcat într-o redingotă impecabilă, părul și barba albă îi luceau, domnul se rezema într-un baston cu măciulie de argint, era foarte distins, pe scaunul de lângă el stătea un băiețaș în costum alb cu guler de dantelă, consumau ceva cu frișca... „Ăștia da oameni !“, îmi ziceam și le zâmbeam prin
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
o etichetă lipită de un stâlp. Cineva își pierduse câinele și oferea o bună recompensă aducătorului. Maria trecea pe partea cealaltă, umbla ca năucă, nu m-a văzut. Am traversat strada, am ajuns-o din urmă, s-a oprit. Îi luceau ochii, poate din cauza cerului, dar tremura în rochia ei mototolită. Purta un ciorap alb și unul albastru. „Maria“, am spus, „unde umbli de atâtea zile ? Ai tăi te caută, în disperare...“. „Mă duc acasă“, mi-a răspuns. Avea o voce
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
timp, ca de obicei. Vei putea aștepta aici sau pe Venus. - Venus, zise omul. - Perfect. Apoi, tăcere. Discipolul se plimbă agale ca pentru a scăpa de constrângerea datorată prezenței celuilalt. Silueta lui de umbră părea și mai puțin materială. Felinarul lucea și mai viu prin substanța neagră a trupului său, dar această formă cețoasă, tot estompându-se, pierzându-și claritatea conturului, rămânea întreagă și-și păstra forma. Pieri ca și cum nici n-ar fi fost. Janasen așteptă. Era un om practic și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
întoarcă aici. Acum, singura noastră nădejde este faptul că el se găsește în transportorul care părăsește azi Pământul în direcția Venus. Urmă un moment de tăcere Femeia făcu niște semne în ghid cu un instrument ascuțit Când atingea pagina, materia lucea albăstruie. În cele din urmă ridică din umeri: - N-avem ce face. Cine s-ar fi gândit că Enro va descoperi atât de curând ceea ce faceți! Din fericire ați fost iuți, iar soldații lui din acest sector sunt deja împrăștiați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
din nou la bord și se ascunse până noaptea. Când umbrele se lungiră peste câmpuri, se materializă îndărătul coloanei și se duse liniștit până la ușa cea mai apropiată. După puțin timp, mergea pe un trotuar pavat și contempla o stradă lucind în milioane de lumini. Avea sentimentul că era la începutul și nu la sfârșitul aventurii sale acest Gosseyn care știa prea puțin despre el însuși. Fosa era păzită de o divizie de venusieni A, dar nimic nu stătea în calea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
soarele dispărea după orizontul de apă înfiorată și amurgul își continua drumul în noapte, plecă spre marele studio, conștient că era gata pentru o acțiune eficientă. Când Gosseyn intră, Yanar, așezat într-un fotoliu de lângă fereastră, citea o carte. Camera lucea în blânda lumină magnetică. Lumină rece, dar în aparență tot caldă și intimă din cauza variației infime, dar continue, a culorilor sale. Gosseyn se opri la intrare și-l urmări cu atenție. Era un test. Similariză cablul din sala de control
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
la un moment dat, îndemnându-l să se întoarcă pentru a privi, de data asta în cunoștință de cauză. Cupola se înălța la aproape două sute de metri deasupra capului. Se rotunjea de jur-âmprejur, cu o transparență limpede, iar dincolo de ea luceau nestematele astrale ale centrului galaxiei. Prim-plan pe Calea Lactee. Milioane de sori, cei mai arzători și mai orbitori. Chiar aici, în miezul unei frumuseți fără pereche, Enro își lansase marea sa flotă. Se gândea, probabil, că va fi locul hotărârii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
că familia sa trădase pe cetățenii Celui Mai Mare Imperiu. Era nervos, încordat, timid, aproape mut, avea o înfățișare jalnică. Mai bine de zece ani fusese ținut departe de afacerile interplanetare și locale. Enro se întrerupse, grav, și cu ochii lucind. Continuă pe același ton solemn, - Din această dimineață a dat dovadă în două rânduri de sclipiri de clarviziune și de comprehensiune străine caracterului său. În timpul săptămânii acesteia pe nava amiralului Paleol s-a purtat, într-o anumită măsură, conform cu trecutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
părăsit, Venus și evenimentele nemaipomenite din galaxie i se păreau îndepărtate. Căpitanul Free îi deschise ușa camerei sale și prima impresie a lui Gosseyn era că se găsea în fața unui bolnav. Fața comandantului corpolent era foarte palidă și ochii îi luceau de febră. Se uita la Gosseyn ca la o fantomă. Îi reveni brusc culoarea în obraji. - Gosseyn, zise răgușit, ce s-a întâmplat cu dumneata? Ne-am pierdut. Gosseyn se uită la el, întrebându-se dacă această demonstrație de emotivitate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
gest convulsiv, apăru înarmată cu un suflor. Gosseyn se similariză la șase metri de tabloul de control. Auzi șuierul suflorului și un strigăt de uimire în spatele lui. Răsucindu-se rapid, îl văzu pe celălalt cu spatele, contractat. În mâna omului lucea patul suflorului. Rapid, îl fotografie și, când omul se întoarse tresărind, similariză arma din mâna acestuia. Acum nu se mai grăbea. Obținu efectul de teroare maniacă dorit, dar și ceva în plus. Mârâind ca o fiară, omul încercă să atingă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
se risipi, indicatoarele de distanță îl situau la nouăzeci și patru minute-lumină de Venus. După trei secunde se declanșă atacul și de astă dată într-un mod total diferit. Nava se cutremură în toată structura ei. Pe videoplacă, ecranul protector lucea cu un oranj aprins. Roboperatorul, pentru prima dată, emise un urlet tânguitor. - Bombe atomice, frontal! Cu un deget, Gosseyn readuse levierul în poziția inițială și similariză nava la nouă sute unsprezece ani-lumină în direcția Gelei. A doua sa tentativă de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
în mai multe rânduri, îi zise lui Gosseyn, deși sunteți cât se poate de sprinten. Totuși am obținut ceva. Scoase câteva fotografii din servietă și i le înmână. - Această fotografie a creierului secund C a fost făcută săptămâna trecută. Suprafața lucea cu milioane de linii întretăiate cu multă finețe. - Strălucitor datorită excitării, zise doctorul Kair. Dacă-ți amintești că, la un moment, singurele comunicații ale creierului dumitale cu restul corpului și țesutul creierului păreau să fie vasele sangvine care-l irigau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
nu cred că mai trebuie să subliniez că mesajele pe care dumneata le-ai primit din Templu au fost pentru mine o indicație prețioasă asupra punctului spre care trebuie să-mi îndrept atenția. Credea. Credea în religia sa stranie. Ochii luceau sin-ceri. Gosseyn îl observă și era foarte clar că omul nu era întreg la minte. Întrebă: - Enro e mort? Secoh nu șovăi decât o clipă. - Cred că a bănuit ceva, mărturisi. M-am dus în apartamentul său în noaptea trecută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
atitudine umilă decretată de anii din urmă pentru toate ceremoniile din camera interioară, mai ales cele în care obiceiul onorurilor trebuia să fie acoperit cu o robă de ceremonie. Trupul său se arăta astfel, subțire, dar ferm. Ochii lui negri luceau într-o așteptare febrilă. Părea puțin probabil ca el să conceapă îndoieli în acest ultim minut, dar Gosseyn nu voia să riște. - Prea nobile senior, gardian, începu, când mă voi similariza prin interiorul acestui distorsor până la cel de la ușă, va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
pe figură, celelalte pe gât, pe umeri și pe partea de sus a spatelui. Gosseyn băgă de seamă că nu era singurul curios din cameră. Ceilalți doi bărbați, Hardie și monstrul se aplecaseră înainte. Ochii albaștri și cei galbeni bruni luceau cu o sclipire avidă. Fata se ghemuise în fotoliul ei, cu genunchii strânși sub bărbie, una dintre mâini ducând țigara la buze. Aspira fumul ca un automat, dar nu-l inhala; îl ținea numai în gură și apoi îl sufla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
alături de vestibul ― a fost locul cel mai potrivit. Deoarece, în cursul consultației, cu excepția a numai două cazuri, instrumentele putuseră fi apropiate de fotoliul din care Gosseyn putea supraveghea, privind oblic prin ușa vestibulului, poarta întredeschisă de la intrare. Unele dintre aparate luceau sticlos și tuburile lor electronice funcționând îi încălzeau obositor pielea atinsă. Altele, deși iradiau strălucirea metalului topit, rămâneau reci și fără viață. În fine, erau aparate fără nici o lumină vizibilă, dar care zumzăiau, mârâiau sau vibrau în timp ce-l examinau cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
erau altfel. Luminile puține, de la felinare, distanțele înșelătoare, iar semne de orientare n avusesem deloc. Regretam că nu cunoșteam nici bisericile ale căror nume nu mă obosisem să le rețin, deși femeia mi le spusese, vedeam numai câte un acoperiș lucind ca un dinte de viplă. Oameni care să meargă pe jos întâlneam tot mai rar. Îi întrebasem, unii îmi spuneau pe unde s-o iau, dar după primul cot pierdeam iar drumul. Tot felul de vehicule cu cai, fără lumini
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
să ți-o pui, că se îndeplinește, ci mai ales în așteptarea viitorului, când el și Jacques o să fie mari și o să se plimbe la braț cu domnișoare drăguțe, care miros a levănțică, îmbrăcate în rochii colorate, care foșnesc și lucesc în lumină. Iarna ele o să patineze cu mâinile încrucișate cu ale lor pe lacul Cișmigiu. Ciudat, îl vedea și pe Jacques patinând lângă o tânără. Nu mai avea răbdare, abia aștepta să crească și simțea c-o să facă lucruri mărețe
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
masă din olandă albă înghițise puțin cam multă scrobeală, se vedea că la colțuri nu se unduiește îndeajuns, stă țeapănă ca femeile care-și strâng prea mult corsetul. Însă alt defect nu mai găsea mesei. Stelele tăiate în cristalul paharelor luceau moale, dar când va fi aprins candelabrul ca un ou plin de lumini, vor lua foc, își vor încrucișa razele. Cupele de șampanie cu clinchet subțire erau pregătite deoparte, pe măsuța de serviciu, lor le venea rândul abia la miezul
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
o câmpie, desăvârșit ca un joc. Ce îți place într-atât? îi șoptise bunicu-său dintr-o parte. Sub tălpile lui dogorea bucuria culorilor din roșul vâscos precum vinul vechi și un galben de ambră, cum doar în deșert mai văzuse lucind nisipuri. Era un covor nesfârșit ce urca în cer, chiar din pofta sângelui de-a fi roșu și de a mișca măruntaiele lumii pe dedesubt. — Bunicule, lasă-mi-l, se rugase atunci precum un nepot care nu mai ceruse niciodată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
ei. Tot visase să scrie trei cărți. Prima ar fi fost despre soare și n-ar fi citit-o aproape nimeni. Oamenii, în general, nu gândesc că bietului Soare, care le dă lor lumina, nu îi e tocmai simplu să lucească așa, agățat, cât e ziua de lungă. A doua ar fi fost despre masă și despre obiceiurile de a mânca. Un tom gros, ba chiar catastif, în care mulți anonimi s-ar fi oferit să îi spună cât, ce și
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
-o-ntrerupă 140Vuiri, murmure, s-o oprească n-o pot. O umbră sboară, pân se vede după Atâta mers, c-aude svon de clopot; Atunci văzu în zarea lui palatul În care - nchise fata-i Împăratul. 145În ziduri de oțel lucea castelu-i Cu streșini de - aur și cu turnuri nalte Și scris pe muri-i, minunat în felu-i, Făptură grea a meșterelor dalte. În mari grădine i se arătă lui 150Isvorul viu ce cade, vrând să salte. El se mira cum
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
frigare. Duhul sfânt în chip de limbă I-a eșit pe gur-afară. Unii află cumcă nasu. E cam strâmb, ca și la tat-so, Și că-și samănă cu soiul. Dar-pe când cu toți au ras-o Se-mprăștie tărăboiul. Nins lucește câmpul, teiul, Și trosnește cărărușa, Când se-ntorc și văd bordeiul Și deschide Mușa ușa. Când își pun copilu-n leagăn, C-un picior încet îl leagăn La lumina din surcică Și o vorbă de-alta leagă-n Planuri mari pe
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]