94,332 matches
-
în ultima vreme a început să mă enerveze. Întrebarea e: "joacă" el această neputință (care a dus, iată, la zece volume!) sau chiar o "trăiește", salvîndu-se veșnic în ultima clipă, cîștigînd clipa următoare? M-a uimit tenacitatea, încăpățînarea cu care "lucra", cîndva, la Dolhasca, la roman. Mă uimește acum sprinteneala cu care scrie articole. Ultima dată, cu cîteva zile în urmă, la telefon, m-a anunțat că, nu-i așa?, nu mai poate scrie, s-a terminat etc... S-ar putea
Turgheniev iubea-n secret mamela! by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14056_a_15381]
-
dreptul, dormind într-o pivniță, aproape de calorifer. Apoi, la 23 august, au venit să mă scoată din pivniță pentru a-mi da conducerea celui mai mare ziar din București. Apartament, mașină, birou splendid: mi se părea că visez. Pe atunci, lucram nebunește, articole, adaptări de piese de teatru. Minunea asta de viață a ținut doi ani, pînă în ziua cînd conștiința m-a obligat la o răsunătoare ruptură de partid. Mă așteptam să fiu arestată imediat. Din cauza popularității mele, au încercat
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
și posedă o garsonieră centrală, în care își primește cunoștințele și prietenii. Faptul surprinde, căci, în condițiile legislației rasiste, promulgate mai întîi de guvernul Goga Cuza, apoi și de Carol II, în vara anului 1940, Sorana Gurian nu mai poate lucra în presă. Atrage atenția și observația cu privire la relațiile ei: "Sorana păstra legăturile de prietenie, indiferent cum începea povestea. Nu lăsa să-i scape nici un prilej, nu renunța la nici o aventură. Dar știa să asculte necazurile altora, să se dăruie, să
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
după rebeliune, Sorana Gurian oferea 1000 lei «PENTRU FIECARE NUME DE COMUNIST CARE A PARTICIPAT LA REBELIUNE», după cum se exprima dînsa, nume pe care le furniza lui Max Obler, agentul Gestapoului. Apoi Sorana Gurian dispare, dar reapare în 1942, cînd lucrează cu diverși miniștri antonescieni și înalți funcționari, pentru obținerea scutirilor de rechiziții, a carnetelor de scutire de muncă pentru evrei etc. Pînă cînd, într-o bună zi, anul trecut, apare un comunicat al Prefecturii Poliției Capitalei însoțit de o fotografie
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
referă și o notiță din 4 octombrie 1941: "Sorana Gurian cu chestia Obler () arestat pentru corupție. Ce vrea de la mine ș?ț"27 Acuzația "Luptătorului" că Max Obler ar fi fost agent al Gestapoului și că Sorana Gurian ar fi lucrat pentru odioasa instituție germană pare, în concluzie, infirmată. � E greu de conceput că poliția română ar fi arestat în 1941, pentru corupție, un agent al Gestapoului) Certitudinea deplină ar putea-o însă aduce doar arhivele Siguranței și ale poliției
Misterioasa viață a Soranei Gurian by Victor Durnea () [Corola-journal/Imaginative/13906_a_15231]
-
filmului! -, deci e firesc ca și eu să fiu atras spre această realizare imediată, chiar dacă ea tinde, treptat, să înlocuiască teatrul cu atributele lui clasice. D.T.: - Mi-aș permite o ultimă și de neevitat întrebare, o întrebare firească: la ce lucrați acum? V. E.: - ...La o piesă intitulată Femeia de departe - povestea unei intelectuale, care se visează înconjurată de succese, și care e, de fapt, mai mult o veleitară. D. T.: - Stimate maestre Victor Eftimiu, vă mulțumesc, nu înainte, însă, de
Interviu inedit cu Victor Eftimiu - septembrie 1970 by Daniel Tei () [Corola-journal/Imaginative/14065_a_15390]
-
mea răvășită îi bagă pe unii în spital pe alții-i vindecă de onanie caut pe lumea asta Purgatoriul. E limpede că există mirosul lui se simte la anumite ore din zi răzbate și-n vis trebuie să existe au lucrat la el înțelepți insuportabili care preasfinți care preafericiți au înnebunit Europa cu predicile lor si i-am crezut. Purgatoriul pe el îl caut căci n-am omorît decât pe jumătate vreau să spun jumătate din câte un om rămășița a
Poezie by Radu Sergiu Ruba () [Corola-journal/Imaginative/14305_a_15630]
-
dintre ceilalți. Horia Gane face parte dintr-o generație mai matură, mai discretă, și să zicem, mai valoroasă. Horia Gane are o biografie neobișnuită, cu o copilărie urmărită de spectrul pogromului, se refugiază în nordul Moldovei și apoi la Bacău, lucrează ca muncitor în cadrul procesului de reeducare operat de comuniști, iar acum e pensionar la București, aproape împăcat cu lumea, și aproape senin. Cel puțin așa apare din rândurile sale confesive. Horia Gane are și vreo 12 cărți manuscris dar și
LECTURI LA ZI by Iuliana Alexa () [Corola-journal/Imaginative/14248_a_15573]
-
la temperatură ridicată, cu tezele din iulie. Posibil ca titlul să facă aluzie la o stare febrilă a autorului în toți acești ani, dar sensul rămîne imprecis, greu de descifrat. Autorul, după cum rezultă din notațiile amănunțite, nu mai puțin încîlcite, lucrează în acest timp la un dicționar (probabil lingvistic sau poate ortografic - obsesia pentru cuvinte, virgule, puncte etc. e evidentă) și la o a doua lucrare științifică, chiar mai puțin conturată, dar unde, vai, nu reușește să treacă de alcătuirea bibliografiei
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14337_a_15662]
-
cît de întîrziat, pe atît de formidabil. III. M.H. Simionescu, Febra, jurnal. Cei 9 ani radiografiați în acest jurnal: 1963, 1964, 1965, 1966, 1967, 1968, 1969, 1970 și 1971 au o valoare documentară ieșită din comun. Abandonînd facultatea, autorul a lucrat în anii ’50 la principalul cotidian politic al vremii, Scînteia, iar spre sfîrșitul anilor ’60 a fost șef de cabinet al lui Dumitru Popescu, la Comitetul Central. Deși încifrat pe alocuri, căci, asemenea tuturor, MHS-ul se temea de sistemul
JE EST UN AUTRE by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/14337_a_15662]
-
Hanu Ancuței, de Memoriile lui E. Lovinescu. În 1904, prietenul Șt. O. Iosif, rămas bun la toate în redacția Sămănătorului, de la direcția căruia se retrăseseră întemeietorii Vlahuță și Coșbuc, îl cheamă pe Sadoveanu la București. Duceau lipsă de nuvele. Mai lucrau acolo, alături de poetul Patriarhalelor, Zaharia Bârsan, Ilarie Chendi, Ion Scurtu, cel cu studiile eminesciene, conduși de furtunosul N. Iorga, de care se simțeau mândri "deși traiul cu el sub același acoperiș de redacție era destul de dificil". Tânărul de la Pașcani nu
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
o plăcută companie, începând a fi băgat în seamă de cel mai mare critic și chiar de N. Iorga, Sadoveanu se mută în 1904 în București, cu familia, instalându-se în strada Toamnei. Prieten la toartă cu Șt. O. Iosif, lucrau împreună în redacție la corecturi, făceau lecturi comune și petreceri în tovărășia unui lăutar care "zicea" cu mare artă cântece bătrânești. Șteo era încântat de povestirile confratelui de la Moldova, abia descins în Capitală: "Vedeam în ochii lui extraordinari cea mai
Mihail Sadoveanu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14171_a_15496]
-
Emil Brumaru Ploaie cu stropi mari, sparți în paișpe de geamul parbrizului murdar. Ceartă în mașina salvării: șoferul nu vrea să ia mai mult de cinci externați de la Fălticeni la Dolhasca. Înjur tare (mă lucrează și votca băută în barul ăla mic, de lîngă librărie, vis-à-vis de zidul uriaș, copleșitor, alb pînă la delir, al cinematografului; pahar după pahar, cu un pitic ghebos, necunoscut, de la circ!), pe urmă, calm, în timp ce ne apropiam de Dolhești, mă
Catalog de nimfe (1) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14487_a_15812]
-
bani? Scrisoarea asta iese din șirul celor pe care vi le trimit. Și n-aș vrea să-mi amintiți de ea. Probabil că vin săptămîna viitoare în București. Sînt terorizat de ceea ce mi se întîmplă. O, desigur, aș dori să "lucrez", să fiu aici, în Iași, la o revistă. Dar e imposibil. Nimeni nu mă poate primi, nimeni nu vrea să mă primească. Fac parte din Asociația Scriitorilor din București, sînt oaia gri de aici. Cum se poate destrăma tristețea, cum
Mă atîrn de un creion și-o coală de hîrtie by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14371_a_15696]
-
am putut mai mult. Își vor intra în rol și critica, și istoria literară. Mariana Marin este o poetă extraordinară. Eugen Negrici Despre puțini poeți români contemporani se poate spune că au avut ceea ce Mariana Marin numea "curajul de a lucra la rădăcina Răului", de a rămâne cu o uimitoare consecvență și cu o încrâncenare sufocantă într-un spațiu al delimitărilor etice, unde "cucerirea de sine" recurge la confesiunea denunțătoare și la nemiloasa autoscopie. Poezia Marianei Marin este oglinda unei conștiințe
In memoriam Mariana Marin () [Corola-journal/Imaginative/14055_a_15380]
-
și altfel". Sau, tot aici: "Sensibilitatea oamenilor conștienți din această țară nu mai vrea să primească poezia, e sătulă de poezie, pentru că se lovește de ea ca de un privilegiu, ca de un obiect de lux, de o bijuterie minuțios lucrată pentru câțiva". Bogziana "reabilitare a visului" se regăsește și ea, firesc, în acest context: "Reabilitarea poeziei mânjite până la noțiune"... ( v. Denaturarea poeziei, în "Cuvântul liber", nr. 27, din 11 mai 1935). Când pune, însă, chestiunea "poeziei proletare", Gherasim Luca nu
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
și altfel". Sau, tot aici: "Sensibilitatea oamenilor conștienți din această țară nu mai vrea să primească poezia, e sătulă de poezie, pentru că se lovește de ea ca de un privilegiu, ca de un obiect de lux, de o bijuterie minuțios lucrată pentru câțiva". Bogziana "reabilitare a visului" se regăsește și ea, firesc, în acest context: "Reabilitarea poeziei mânjite până la noțiune"... ( v. Denaturarea poeziei, în "Cuvântul liber", nr. 27, din 11 mai 1935). Când pune, însă, chestiunea "poeziei proletare", Gherasim Luca nu
Publicistica lui Gherasim Luca by Ion Pop () [Corola-journal/Imaginative/14038_a_15363]
-
contradictorii și la ficțiunea realistă și totodată simbolistă, cu leitmotive wagneriene (tema morții) și cu accente autobiografice. Scria în libertate, în perioada de pace europeană prelungită dintre 1871 și 1914, care a fost numită "la belle époque ". Tînărul Alexandru George, lucrînd în "catacombe", cu un cuvînt pe care el însuși l-a folosit repetat pentru a-și descrie situația în anii cei mai duri ai comunismului, pleacă de la Proust într-o căutare nu atît a timpului pierdut și a epifaniilor memoriei
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
refuzul de a renunța la moștenirea pe care unchiul Petraș i-a lăsat-o printr-un capriciu neașteptat, în favoarea tatălui său, cum ar dori acesta, figură de tranziție între autoritarismul paternalist tradițional și lumea modernă (simbolizată prin instituția la care lucrează, Banca Națională). Pe aceeași linie, manifestările patologice ale modernității, prin religiile seculare și revoluționare contrarii ale socialismului și naționalismului, sunt din adîncul ființei sale respinse de narator: fără argumentări care nu și-ar avea rostul într-un discurs romanesc, fără
O capodoperă de tinerețe by Matei Călinescu () [Corola-journal/Imaginative/14252_a_15577]
-
cuvîntul, o fac pentru că sînt la un pas de a face un gest disperat", a mai zis. Disperarea ei e cauzată de atmosfera din viața literară: n-are unde să publice, n-are din ce trăi, criticii o ignoră, ar lucra, dar nu i se dă nicăieri de lucru, etc., etc. Și a adăogat, spre stupoarea celor prezenți: "Dar degeaba vorbesc, acest popor este un popor oportunist" (sau "de oportuniști"). Mai multe voci au protestat, iar cel care conducea ședința - Domokoș
Din viața literară- alte secvențe inedite - by Petre Solomon () [Corola-journal/Imaginative/14202_a_15527]
-
dat monahi și chiar preoți (catolici), ar fi de origine sefardă. Tereza Ipcar, mama scriitorului, ar fi fost botezată chiar de către acesta, pe patul de moarte! Deci în octombrie 1936, dacă nu ne înșelăm. În țară, mama lui Eugen Ionescu lucrase ca dactilografă la Banca Națională. Fratele ei, Ulis Corneliu Ipcar, se născuse la Craiova, în 1892, fiica acestuia, prin urmare, vara primară a dramaturgului, Christiane, se călugărise. Însuși numele mamei - Tereza - are o bogată tradiție în lumea catolică. Nu din
La umbra arborilor genealogici by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Imaginative/14427_a_15752]
-
în 1934. Numita școală fusese înființată în 1922, lichidată și vândută în anii '50 de guvernul comunist. Se afla sub patronajul lui N. Iorga, care venea o dată pe an să-și țină conferințele la Sorbona, unde era invitat. Neobositul istoric lucra și în tren: "Din bagajele lui nu lipsea niciodată un caiet: în timpul călătoriei scria totdeauna o piesă de teatru, care era terminată când ajungea la Paris și se reprezenta la Teatrul Național în anul următor". În epocă, învățământul nostru superior
Memorialiști români - Alexandru Ciorănescu by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Imaginative/14382_a_15707]
-
m-au găsit dracii?!..."". Un moșneag ciudat îi iese în cale, ivit ca din senin, întâlnirea amplificându-i eroului spaima, starea de angoasă. În Amiază de vară același aer halucinant și aceeași ciudățenie a întâmplării cu mașina de cusut care lucrează singură. Întâmplarea celor două cumetre care, cu un aer tenebros-complice își transmit vestea despre absurdul, neverosimilul eveniment ("mașina mea coase singură, o auzi"...?), patinează între real și ireal, între comic și inexplicabilul neliniștitor. Și în Strigoaica, de asemeni neinclusă în
Momentul literar 1945-1948 - Primul Marin Preda by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Imaginative/14521_a_15846]
-
explicase că mai avea de exersat, iar a doua zi era nevoit să se scoale foarte devreme - dar degeaba, nu-l iertase. Și nu-l înțelegea deloc când, o zi-două înainte de un recital, își impunea să stea acasă și să lucreze de unul singur la pian, în loc să se vadă cu ea sau să iasă undeva împreună. Tresări brusc, auzindu-se strigat de o voce necunoscută. Era Orit. Sosise cu o mare întârziere pe care o neutraliza un buchet de crini splendizi
Ispitirea lui Mirel by Gina Sebastian Alcalay () [Corola-journal/Imaginative/14437_a_15762]
-
relații cultivate, prin corespondență până la moartea sa, în 1931, inclusiv în mulții ani de la sfârșitul vieții când, din cauza orbirii sale progresive, în cele din urmă totale, era nevoit să-i dicteze fiicei sale atât scrisorile, cât și articolele la care lucra. (Din 1926 avea să fie, de altfel, membru onorific al Academiei Române.) Dintre toți cei pe care i-a cunoscut în România (cu Ion Bianu avea să viziteze Argeșul, cu Iacob Negruzzi, să poarte discuții pe tema statutului evreilor și a
Mozaicuri romanice by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Imaginative/14406_a_15731]