2,197 matches
-
casei la câteva sute de metri, dincolo de grădini, curgea un râu în care se găsea pește și mulți copii și adulți pescuiau sau se scăldau. În dreapta casei se afla un munte nu prea înalt, împădurit și cu trei mănăstiri de măicuțe. Bunicuța pusese în fața căsuței lângă scări o tufă mare de forstiția. Primăvara când ea înflorește prima după ghiocei, arăta ca o explozie de steluțe galbene pline de veselie și optimism, făcută parcă să anunțe o nouă explozie vitală de renaștere
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
nu încetează să leșine. La spital, medicii nu o internează. Ce se ascunde în spatele tuturor acestor lucruri? Diavolul, probabil. Ce înseamnă acest fel de a critica ritualurile ortodoxe? Lista păcatelor devine tot mai lungă. Spiritele intră în panică. Comunitatea de măicuțe o sechestrează pe «posedată». I se pune căluș, este legată de o cruce făcută din scânduri, în fața prietenei sale neajutorate. Iubirea este o tristă necesitate. Rugăciunile se amestecă într-o dezordine vastă. Te întrebi la ce poate servi credința. În
Le Figaro: "După dealuri, un film al dracului de bun" by Căloiu Oana () [Corola-journal/Journalistic/80736_a_82061]
-
fac o mărturisire ce o port încă din tinerețe ca o grea povară pe sufletul meu. Simona se arătă nedumerită, dar nu scoase nici un cuvânt. Niciodată mama ei nu-i vorbise căutându-și cu atâta grijă cuvintele. Ce te frământă, măicuță dragă, de ce ți-e sufletul așa de îngreuiat? Spune, hai spune! Mama ei tăcu iar un timp, își privi cu duioșie fata și apoi continuă: În anii tinereții mele, eu trebuia să mă mărit cu un alt bărbat, tot un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
biata mea mamă" , gândi ea, ,,mai putea să trăiască. Poate și durerea pe care i-am pricinuit-o eu i-a secerat zilele"... Îngenunche și lipindu-și fața de cruce, rosti ca pe o rugăciune: ,,Mama mea dragă, scumpa mea măicuță! Am venit prea târziu... să mă ierți pentru toate durerile ce ți le-am pricinuit... Să nu mă cerți! L-am adus și pe Răducu, nepoțelul tău. E un băiețel așa de frumos și de deștept! Nici el nu a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
pentru toate durerile ce ți le-am pricinuit... Să nu mă cerți! L-am adus și pe Răducu, nepoțelul tău. E un băiețel așa de frumos și de deștept! Nici el nu a avut bucuria de a-și cunoaște bunica, măicuța mea fără seamăn în lume. Soarta mea, bună măicuță, ar fi fost mult îndulcită dacă tăicuța mi-ar fi înțeles crezul așa cum l-ai înțeles tu. Nu i-a trecut nici acum cumplita mâhnire, dar nădăjduiesc că nu m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nu mă cerți! L-am adus și pe Răducu, nepoțelul tău. E un băiețel așa de frumos și de deștept! Nici el nu a avut bucuria de a-și cunoaște bunica, măicuța mea fără seamăn în lume. Soarta mea, bună măicuță, ar fi fost mult îndulcită dacă tăicuța mi-ar fi înțeles crezul așa cum l-ai înțeles tu. Nu i-a trecut nici acum cumplita mâhnire, dar nădăjduiesc că nu m-a șters din sufletul lui"... Deși tatăl ei o repudia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
nu putea uita rușinea pe care i-o făcuse fata lui. Așa numea el fapta Simonei. ,,Rușinea familiei". Din punctul lui de vedere, cum își spunea ea deseori, poate avea dreptate, dar era numai dreptatea lui, nu și a ei. ,,Măicuța mea bună, de zeci de mii de ori te rog să mă ierți dacă am greșit, dar am crezut că am și eu dreptul la fericire, am dorit să am ceva al meu, numai al meu. Acest copil". Rosti apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
să o audă în cimitirul pustiu. Într-un târziu o pasăre sparse văzduhul, îndreptându-se spre cuibul ei, semn că venise noaptea și se cuvenea ca Simona să părăsească și ea cimitirul pentru a nu-i tulbura liniștea și somnul măicuței ei dragi. Reculeasă, Simona îl luă pe Răducu de mână și porni așa fără țintă. Pe drum se gândi să înnopteze la Nana Floarea. La ora aceea, nici nu știa dacă avea un tren potrivit să se întoarcă în orașul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1550_a_2848]
-
policolor. Comuniștii păreau băieți buni (deși cam tâmpiți, după cum zicea Mihnea), se vedea că-și iubesc țara, familia și meseria; ceilalți, burghezii și legionarii, nu știau cum să le facă zile mai fripte: ba le răpeau copiii, ba le snopeau măicuțele, ba intrau cu mașinile în cimitir, să le dezgroape rudele proaspăt lichidate. Mai bântuia și-un comisar pe-acolo, pe care îl chema când Moldovan, când Miclovan și care alerga mereu după Gheorghe Dinică prin tripouri și abatoare. Cezar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
vine cu alte chestii, de mecanică diafană. O femeie cântând cu arcușul la niște raze de lumină; un ceasornicar creator de planete și sisteme solare pe masa de lucru; doi bărbați pedalând printre ape pe-o bicicletă-gondolă; un grup de măicuțe în vârful unui turn, țesând pe geamuri mantia lumii, cu ape, pământuri, copaci și case. Pe-ăsta ar trebui să-l știi, l-a pictat în 1961 și e modelul unui roman de-al lui Pynchon. Am înțeles că tipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
se scufundaseră într-o fostă mănăstire a iezuiților. Facultatea curgea în pantă pe-un deal, de unde tramvaiele și trecătorii cădeau spre centrul orașului. Am ținut cursuri într-o încăpere care fusese, pe rând, criptă, capelă și sală de baie a măicuțelor. Pereții erau îmbrăcați în faianță neagră, cu zmalț. Frigul plutea ca o fantomă verde, iar pe tavan, sub bolți și arcade, se mai zăreau încă urmele de sfinți. Caloriferele arătau ca un osuar. Dacă vroiai să sari pe geam, nimereai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
ceas și n-a virat spre gară, cum ne așteptam, ci pe artera principală, care ieșea din oraș și ne-a explicat: O să facem mai întâi o mică, o fugară excursie, undeva, în afara orașului, la 20 km, la mănăstirea de măicuțe Șag. Avem vreme. Nu vă temeți. Timpul e de partea noastră! Am rămas, totuși, iarăși fără glas. Eram puși în fața unui fapt împlinit. De ce nu ne-a explicat despre o astfel de excursie înainte de a ne fi urcat? Nu cumva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
că matale ești profesor și doamna institutoare... Sau, mă rog, acum sunteți proaspeți pensionari. N-ați mai fost niciodată pe-aici, nu? Este aici, pe o terasă împădurită a râului Bega, într-un loc liniștit și singuratic, o mănăstire de măicuțe. Printre ele e și o fată care mi-i ca un copil de suflet. E o pictoriță foarte talentată. Și-i frumoasă ca o madonă din tablourile lui Rafael... Fata asta provine dintr-o familie sărmană, dintr-un sat bănățean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Fac eforturi să zbor cât mai pot. Dar nu mă las. Încerc să gândesc pozitiv. Încerc să fac ceea ce-mi place. Cât mi-o da Dumnezeu zile... Noroc de băiatul acesta!... Între timp, iată-ne ajunși la Mănăstirea de măicuțe Șag. E într-o poiană. Un complex de construcții, de formă pătrată, ridicat în întregime din lemn. Bisericuța e în mijlocul acestui patrulater. Parcăm mașina lângă gardul înalt de la intrare unde e un tăpșan pardosit cu pietriș și intrăm. E o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Parcăm mașina lângă gardul înalt de la intrare unde e un tăpșan pardosit cu pietriș și intrăm. E o ordine, o curățenie și o liniște exemplare. Bisericuța, curată ca un pahar, e proaspăt văruită, acoperită cu draniță și dată cu catran. Măicuțele sunt în trapeză, la masă și rugăciune. Slujba s-a terminat. Intrăm și ne închinăm. Chiar înainte de-a termina, în urma noastră a intrat cineva și ne așteaptă în pridvor. E o măicuță subțire, sfioasă, nespus de frumoasă, îmbrăcată toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
acoperită cu draniță și dată cu catran. Măicuțele sunt în trapeză, la masă și rugăciune. Slujba s-a terminat. Intrăm și ne închinăm. Chiar înainte de-a termina, în urma noastră a intrat cineva și ne așteaptă în pridvor. E o măicuță subțire, sfioasă, nespus de frumoasă, îmbrăcată toată în negru și îmbrobodită pe sub bărbie cu un tulpan de aceeași culoare, ca și mantia monahală. Se repede spre "șerif" și dă să-i sărute dreapta, ca unui preot dar el și-o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
culoare, ca și mantia monahală. Se repede spre "șerif" și dă să-i sărute dreapta, ca unui preot dar el și-o retrage. Fiți bineveniți în Casa Domnului! Poftiți, vă rugăm în odaia de oaspeți în sala de mese sunt măicuțele vă rugăm, să mergem, să gustați ceva. Nu avem vreme, Cecilia, ne grăbim, îi răspunde "șeriful". Ei îs din Suceava, vin pentru prima oară aici, dar se grăbesc. Pleacă mai departe. Om sta noi, altă dată... Vera s-a retras
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Ei îs din Suceava, vin pentru prima oară aici, dar se grăbesc. Pleacă mai departe. Om sta noi, altă dată... Vera s-a retras la o măsuță din pridvor și scrie un pomelnic pentru vii și morți. I-l dă măicuței. Știți ceva, stați să vă aduc un colac, fiindcă tot plecați la drum, zise maica Cecilia. Au fost multe pomeniri, azi. Nu! Dați-l mai bine unui sărac, zice "șeriful". Ne oprim câteva clipe la chioșcul de lângă ieșire cu iconițe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
tot plecați la drum, zise maica Cecilia. Au fost multe pomeniri, azi. Nu! Dați-l mai bine unui sărac, zice "șeriful". Ne oprim câteva clipe la chioșcul de lângă ieșire cu iconițe, obiecte bisericești. Cumpăr volumul De vorbă cu părintele Cleopa. Măicuța zâmbește, ne dăruiește câte-o iconiță, și-mi zice: Părintele Cleopa e de pe-acolo, de pe la dumneavoastră. A fost la mănăstirile din zona Neamțului. Un călugăr adevărat, înțelept și sfânt!... Rămâi sănătoasă, Cecilia!, zice "șeriful". Ne pare tare rău că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
Ne-am urcat în mașină și-am plecat. "Șeriful" tace. Privește undeva, în interiorul ființei sale. Ne lasă parcă anume oleacă de răgaz să așezăm în tainițele ființei noastre și imaginea Mănăstirii Șag, cu chipul palid și atât de drag al măicuței Cecilia. Vreau să vă arăt și casa mea, în drum spre oraș, zice "șeriful". Ne abatem, iarăși, din drumul drept, spre Timișoara. O luăm pe un drumeag spre miazăzi, pietruit, bun. Dar, ocolim puțin. Ajungem, astfel, în satul său, Chișoda
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
era cât pe ce să dau ortul popii. Am avut noroc că m-a salvat părintele care slujește la mănăstirea Șag. M-au salvat cu plante medicinale și m-a ajutat și credința mea. Așa am cunoscut-o și pe măicuța, pe care-ați văzut-o, Cecilia. Și spuneați c-ați fost în Siberia. Când și de ce? Pe vremea lui Gorbaciov. Când s-a promis marea cu sarea! Ce mi-am zis? Ian să încerc și să dau de mormântul bunicului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1522_a_2820]
-
de rom. El o fost băiat bun, maistru civil, da’ și dintre maiștri civili o fost răi. Da’ aista o fost foarte cumsecade. Când m-am Întors acasă... am ajuns În Carei... Acolo am avut o mătușă, soră de-a măicuței. Și În gară m-am Întâlnit cu un tânăr din Hotoan 4, satul lui mama... Io nu l-am mai cunoscut, că era puști când am plecat. Și-apoi zice către mine: „Da’ când ai venit?”. El m-o cunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și am scos din buzunar niște bani și i-am dat o sută de lire. Ce este asta? m-a întrebat. Ce să fie? Bani. Ce îmi dai acolo? Nu știi că trebuie să stau la mânăstire în munți cu măicuțele și că mă țin într-o cameră cu alte paisprezece femei? Tot felul de femei? Trebuie să dorm cu încă paisprezece în cameră. Și trebuie să merg pe jos până în oraș pentru că Surorile nu vor să ne dea bani de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
cameră cu alte paisprezece femei? Tot felul de femei? Trebuie să dorm cu încă paisprezece în cameră. Și trebuie să merg pe jos până în oraș pentru că Surorile nu vor să ne dea bani de autobuz. Vor să vă țină acolo? Măicuțele nu-s foarte deștepte, mi-a spus. Nu era în stare să stea acolo și să facă tot felul de treburi mărunte și plictisitoare, așa că o ștergea în oraș. Era genul rebel. Dar oasele îi ieșeau prin piele, dinții îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1872_a_3197]
-
Nu încă! Nu încă! Avocatul nu mai zărește lansarea poverii sfinte, în prăpastie. Însă o presimte, prin toți porii, până în cuta cea mai ascunsă a duhului său: Vai...! S-a aruncat Potirul! S-a lepădat, pentru veșnicie! S-a scufundat, măicuță! S-a rostogolit! S-a rătăcit! S-a pierdut! S-a dus... Inima i se-ntoarce, cu junghiuri, pe gâtlej, înspre bariera sărată a dinților și a buzelor. Mântuirea, mântuirea... Cine se mai mântuie, aici? Cu-adevărat, îi vine să
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]