8,976 matches
-
construirea unei capitale, Xianyang, prin uniformizarea scrisului și înălțarea Marelui Zid, înainte de a se îngropa în mijlocul a patru armate de piatră. La trecerea dintr-o eră în alta, o nouă dinastie, Han, adoptă confucianismul, rezistă invadatorilor Xiongnu și deschide „drumul mătăsii”, prima legătură comercială cu Occidentul. în Apus, Roma devine moștenitoare a grecilor fără să fi luptat realmente vreodată împotriva lor; ea pune bazele unui nou imperiu, primul cu centrul în Occident. Centrată pe aceleași valori iudeo-grecești, pe care le duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
Company, care gestionează aceste teritorii exclusiv în beneficiul său, instalează contoare comerciale permanente la Madras, Bombay și Calcutta. Armatele engleze procedează la fel și în America de Nord. Astfel, Anglia importă din colonii, la prețuri foarte mici, toate produsele posibile îlână, bumbac, mătase, piei, cositor, tutun, orez și indigo), pe care le exportă apoi, la prețuri mari, sub formă de îmbrăcăminte și obiecte prețioase. în 1689, la Londra, viața politică primește o lovitură puternică: principii regali, May și Wilhem de Orania îurcați pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
somnul încă mai era în stare să folosească resturile pentru a-i încropi cu ele o mică fantezie erotică privată. Străin de dezamăgirea pe care o lăsase în urma sa, îmbrăcat peste pijamaua în dungi cu un halat din acelea de mătase împodobit cu motive exotice, cu pavilioane chinezești și elefanți aurii, prim-ministrul intră în birou, aprinse toate luminile și, pe rând, puse în funcțiune radioul și televizorul. Ecranul teve-ului expunea încă mira fixă, era prea devreme pentru începerea emisiunii, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
mașină, ci își petrecea timpul corectând lucrările celor patru dactilografe pe care le angajase. Avusese ideea de a da oarecare rafinament ocupației ei, așa că folosea cerneluri roșii și albastre. Lega manuscrisele într-o hârtie mai groasă, care arăta vag ca mătasea moarată în diferite culori pastilate. Își făcuse o reputație frumoasă în privința acurateței și eleganței lucrărilor pe care le preda. Scotea bani buni. Dar nu putea scăpa de ideea că a-și câștiga singură existența era un lucru oarecum sub demnitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
să-i treacă măcar prin cap să schimbe ceva. Înfățișarea atelierului era voit artistică. El întruchipa ideea lui Stroeve despre mediul propriu pentru un artist. Erau bucăți de brocart vechi pe pereți, iar pianul era acoperit cu o bucată de mătase frumoasă, decolorată de soare. Într-un colț era o copie a lui Venus din Milo, iar în altul a lui Venus de Medici. Ici-colo câte un dulăpior italienesc pe care odihneau porțelanuri de Delft și într-o parte și în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
o toropeală nelămurită. Așteptă ca lucrurile să Își Înceteze mișcarea, strângând din pleoape. Apoi, clătinându-se, se deplasă până la scrin, de unde scoase codicele cu Eneida. Printre pagini ascunsese o foaie. O găsise un străjer de gardă, Într-un balot de mătase, În aparență anonim. O citi pentru a nu știu câta oară. Încredeți-vă În lucrarea noastră, o Credincioși ai Iubirii, și primiți-i din cele patru zări pe cei ce vin să Îndeplinească planul. Mai Întâi va fi ridicat noul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru tutun și o pereche de mănuși de oraș. Mă întreb ce-o fi făcut cu acele mănuși de culoarea somonului, dintr-o țesătură delicată, pe care le-a scos dintr-o cutie de piele și dintr-o învelitoare de mătase, înainte de a se uita la ele fără să-i vină a crede. Nu știu ce s-a ales de Fracasse: a murit, a rămas schilod sau a scăpat teafăr la capătul celor patru ani. În orice caz, nu s-a mai întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-pe o saltea păduchioasă sau tremura de frig sub dușurile înghețate și sub șocurile electrice violacee. Primarul vorbise după ce deschisese ușa și arătase spre drapel, apoi își vârâse degetele lui ca niște cârnați în buzunarele pentru ceas ale vestei de mătase și făcuse pe importantul în tăcerea lui, aruncându-ne din când în când câte o privire întunecată care, fără îndoială, voia să spună „Ce faceți voi aici, și ce vreți? Mai bine v-ați căra, în loc să vă lipiți boturile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
priviri melancolice. Niciunul nu mișca, niciunul nu vorbea. Parcă erau niște animale palide îmbrăcate în albastru, care se lăsau mânate cu docilitate către marele abator. Ciupitu, grefierul judecătorului Mierck, ne-a invitat să luăm loc într-o anticameră tapisată cu mătase roșie, apoi ne-a lăsat singuri. Știam bine această cameră. Avusesem deja adesea ocazia să meditez aici la existența umană, la plictiseală, la greutatea unei ore, a unui minut, a unei secunde și, cu ochii închiși, aș fi putut desena
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
în anticameră o oră întreagă. Din spatele ușii capitonate, auzeam voci, voci vesele, așa mi se părea. Când Ciupitu se întoarse pentru a-mi spune că domnul judecător dorea să mă primească, eram ocupat să decojesc cu degetul o fâșie de mătase roșie care se dezlipise de pe perete. Trăsesem de ea și se dezlipise o bucată de vreo treizeci de centimetri pe care apoi o rupsesem în bucățele mici. Grefierul mă privi cu un aer surprins și necăjit, cum te uiți la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
adevărul meu, despre ceea ce făcea din mine un bărbat, un bărbat care continua să meargă prin viață. Cât trăise procurorul, nu pusesem niciodată piciorul la Castel. Nu era de mine. Aș fi arătat ca o rufă oarecare printre batiste de mătase. M-am mulțumit să-i dau târcoale, să mă plimb prin preajma lui, să-l măsor de departe, să zăresc văpaia continuă de mare incendiu a acoperișului de ardezie și a frontoanelor de aramă. Iar apoi avusese loc moartea Lysiei Verhareine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
apeși pe butonul albastru, știu să mânuiesc un magnetofon!!!, mă cocoșesc eu, păi, dă-i drumul dacă știi, zice profa pisicindu-se, am simțit asta. Pân la buzișoare Pân la țâțișoare... Recitam și mă uitam pe plapumă, îmi plimbam ochii pe mătasea aia, deloc în ochii profei sau pe pielea ei. Franțuzoaica, așa-i ziceam la școală, se ridică deodată, era goală complet, țin minte că era bronzată, fusese la mare, în vară, probabil, și se duce pe hol, ia o cană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
el, vine Tina la noi!!!, aaa, îi fac focul, că totdeauna se plânge că e frig, mereu îi e frig, zice el, fă-i... și m-am tuflit toată. Dar i-am plătit... * Maestrul are pe el un halat de mătase, albastru, de la genunchi în jos se văd picioarele păroase, cu porii adunați și ieșiți în relief din cauza frigului și, mai ales, a vântului de primăvară, labele goale în papucii făcuți din niște sandale mai vechi, părul îi vine în ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
care o simțea, știa că se așteptase să fie brunet și la fel de zvelt ca băieții din reclamele pentru jartiere. În rest, o ușoară Îmbujorare, un profil armonios, romantic, efectul produs de un costum pe corp și o cămașă vaporoasă de mătase, din cele pe care femeilor le place să le vadă pe bărbați, dar de care bărbații au cam Început să se sature. În timpul acestei inspecții Amory o urmărea tăcut din ochi. — Nu ești și tu de aceeași părere? a Întrebat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
după „Cireșe coapte“, câțiva dulăi politicoși pictați de Landseer și „Regele insulelor negre“ de Maxfield Parrish. O mare dezordine, alcătuită din următoarele obiecte: (1) Șapte sau opt cutii goale de carton, din gurile cărora atârnă, gâfâind, limbi de hârtie de mătase; (2) o serie de rochițe de stradă amestecate cu surorile lor de gală, toate Întinse pe masă, toate evident noi; (3) un sul de tul care și-a pierdut demnitatea și s-a Înfășurat șerpește pe toate obiectele din jur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
oglindă și se contemplă cu multă satisfacție. Își sărută vârfurile degetelor și le pune pe gura din oglindă. Apoi stinge luminile și iese din cameră. Un moment de tăcere. Câteva acorduri de pian, ropot de tobe bătute discret, foșnet de mătase proaspătă, toate se amestecă afară, pe scări, și se strecoară Înăuntru prin ușa Întredeschisă. Siluete Încotoșmănate trec prin holul luminat. Râsul ce vine de jos se dublează, se triplează, se multiplică. Pe urmă cineva intră, Închide ușa și aprinde lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
camera. Parchet adevărat, cum își dorește nevastă-mea de doi ani încoace, de când am fost în vizită la o mătușă în Germania. Parchet fin. Un pat mare, cu baldachin, cum am văzut în clasa a V-a la Muzeul Peleș. Mătase adevărată. Și pe pereți, tapet cu flori de crin. Cred că ia droguri tipul ăsta, miroase a decadență pe-aici. O fi murit? Să mă aplec să văd. Mă simt cam balonat. Bine făcut individul, credeam că drogații sunt mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
Vocea ei cristalină se lovi de harpa unui înger absent. Undeva, pe Pământ, un puști negru de la N.A.S.A. sări în sus de bucurie - primise în sfârșit semnul că Există. Bucuria negrului străbătu pământul ca o rețea fină de mătase, întunecând ochii lui Zelea, care arseră ușa odăiței în două puncte mici și pătrunseră direct în inima adormitului Horațiu. Acesta auzi chemarea. - Aici sunt, Contesă, spuse Horațiu, făcându-și apariția printre corzile harpei. - Ai reușit! se bucură Contesa și îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în continuare! - Egoistule! Contesa îi auzise gândurile. Drumul era lung și destul de plictisitor, având în vedere că Raiul se transformase acum în palatul Contesei. Ajunși în fața micului televizor alb-negru, ea îl legă pe Horațiu la ochi cu o eșarfă de mătase și-l trase înăuntru. Horațiu primi în cap o tigaie - Tom se dezmorțise în sfârșit și totul începu să se desfășoare, datorită energiei pozitive a Contesei, pe repede-înainte. Astfel, Jerry trecu pe sub fusta Contesei - privind o clipă în sus -, apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
niciodată așa. Nu reușise să identifice locația Palatului și înțelegerea fusese ca, atâta timp cât va rămâne alături de Contesă, să nu iasă deloc, să nu vorbească cu nimeni altcineva, să se rupă cu totul de vechea lui viață. Popa acceptase. Halatul de mătase îi îmbrățișa plăcut burta. O picătură de miere îi alunecă încet pe piept. Calm, lux și voluptate, își repeta în gând domnul Popa prima lecție învățată de la Contesă. Simțurile îi erau mai adormite ca de obicei. Să-i pună ăștia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
timpul să-și uite vechile prejudecăți. Era timpul să devină un om mai bun, dacă liniștea asta și drogul și luxul însemnau să fii un om mai bun. - Te-ai trezit? - Da, Contesă. Contesa apăru ca o zână de cleștar. Mătăsuri reci, acvamarine, pluteau pe pardoseala de marmură, ca și deasupra capului ei. Părul însuși părea acvamarin, în timp ce corpul Contesei, deși albastru și departe de privirea bărbatului, părea subțire și gol. În jurul gâtului Contesa ținea o pisică albă cu un safir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
altceva. Vezi? Nu-i nimic! Domnul Popa rămase trăsnit. O femeie n-ar trebui să înjure. Nu. - O femeie n-ar trebui să înjure! - Futu-ți gura mă-tii, futu-ți gura mă-tii, începu Contesa să cânte, plutindu-și mătăsurile pe sub nasul lui Popa. - O femeie cumsecade ar trebui să tacă din gură și facă mâncare și curățenie și să crească copii. Oricât ar fi de frumoasă. Să-și vadă de treaba ei. La asta nu se gândise niciodată Contesa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
cu zumzetul pianului, cu adierea parfumului ei sau cu câte un poem băgat pe sub ușă. În fața oglinzii mari de cristal, domnul Popa se gândea, din nou, la nevastă-sa. Păi dacă l-ar vedea Margareta lui acum, cu halat de mătase, curat, pieptănat, parfumat, cu buzele păstrând dulceața mierii... Domnul Popa își descheie halatul. Parcă și burta îi mai scăzuse puțin, iar pojghița maronie din jurul buricului părea mai mică și mai deschisă la culoare decât de obicei. Domnul Popa lăsă halatul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
în liniștea de mormânt. O răcoare plăcută îi mângâia trupul, iar razele reflectoarelor îi aprindeau părul ca pe o mare lumânare care ardea în sine, pentru sine. Mariana murea dansând îmbrățișată de amintirile ei, de prima păpușă, de rochița de mătase violet de la serbarea din clasa a V-a, îmbrățișată de valurile calde de la Costinești, unde o privise Mișu întâia dată. Murea dansând îmbrățișată de privirile tuturor liceenilor pe care-i servise, de spuma caldă și parfumată a tuturor vaselor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
de artă, un „satisfăcător” la extemporal la latină, care se cere sărbătorit. Vizită la bunica. Ploaie, cer întunecat, felinare de stradă, bancheta din spate a mașinii, sandvișuri cu salam, încrețituri în colțul ochilor de‑atâta râs, poze, un batic de mătase, integrale, o traducere din Cicero, să deliberezi dacă merită să‑i faci pe alții nefericiți de dragul adevărului sau nu. Ce este adevărul, ce este lipsa de onestitate și ce este ipocrizia? Să asculți discuri și să discuți la lumina lumânărilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]