1,192 matches
-
în spațiu și în timp; ea a fost un element fundamental pentru Einstein în elaborarea teoriei relativității restrânse (1905). Sursele câmpului electromagnetic sunt sarcinile electrice elementare din materie: electroni încărcați negativ și protoni încărcați pozitiv. În electrodinamica clasică, la scară macroscopică, sarcina electrică apare însă distribuită continuu; distribuția e caracterizată prin densitatea de sarcină formula 1 și densitatea de curent formula 2, funcții de poziție și de timp. Legea conservării sarcinii electrice cere să fie satisfăcută ecuația de continuitate Câmpul electromagnetic e caracterizat
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
în fiecare punct din spațiu și în fiecare moment, asupra unei sarcini sondă introdusă în câmp. Aceasta trebuie să fie suficient de mică și suficient de bine localizată, pentru a obține o măsură nedistorsionată și precisă a câmpului, la scară macroscopică. Se constată că forța e proporțională cu sarcina electrică formula 5 și depinde, pe lângă poziția formula 6, și de viteza formula 7 a sondei. Ea poate fi parametrizată în forma numită forța Lorentz. Câmpurile vectoriale formula 10 și formula 11 se numesc, respectiv, "câmp electric
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
sau integrale) care leagă vectorii câmp electromagnetic de sursele lor. Dimensiunile fizice și valorile numerice ale coeficienților din aceste ecuații depind de sistemul de unități de măsură utilizat. În sistemul internațional de unități, utilizat curent în aplicațiile electrodinamicii la scară macroscopică, intervin două mărimi fundamentale, definite astfel: "permeabilitatea vidului" (magnetică) și "permitivitatea vidului" (electrică) Ele sunt așadar legate prin relația unde formula 18 este viteza luminii în vid, a cărei valoare e definită ca În studiile teoretice, în special în cele privind
Electrodinamică () [Corola-website/Science/327596_a_328925]
-
În fizică, se înțelege prin simetrie T (numită și simetrie temporală sau invarianță temporală) invarianța unei teorii sau unui model față de inversarea sensului timpului, numită "inversie temporală". În general, fenomenele macroscopice nu prezintă invarianță temporală; un exemplu tipic este schimbul de căldură, care are loc conform principiului al doilea al termodinamicii. La scară microscopică, fenomenele atomice descrise de mecanica cuantică sunt T-invariante, pe când interacțiile slabe (de exemplu dezintegrarea beta) nu
Simetrie T () [Corola-website/Science/327048_a_328377]
-
nanocristaline HPHT (vezi hiperdiamant) sunt mai dure decât orice alt diamant natural cunoscut. Fiecare diamant conține alți atomi decât cei de carbon în concentrații detectabile doar prin tehnici analitice. Acești atomi pot să se adune și să creeze unele faze macroscopice denumire incluziuni. Impuritățile sunt adesea evitate, dar pot fi introduse de asemenea pentru controlul unor proprietăți specifice ale diamantului. De exemplu, diamantul pur este un izolator electric, dar diamantul cu impurități de bor este conductor electric (și, în unele cazuri
Diamant sintetic () [Corola-website/Science/328782_a_330111]
-
heliu sau molecula de hidrogen, care conțin fiecare câte doi electroni. Odată cu creșterea lui N, dimensiunea spațiului Hilbert și numărul termenilor care rezultă din simetrizarea sau antisimetrizarea funcției de stare explodează exponențial, respectiv factorial; pentru electronii conținuți într-un volum macroscopic, cum este cazul cu electronii din metale, N ≈ 10 și un calcul devine imposibil. Dar chiar pentru ordine de mărime mult inferioare, informația conținută în funcția de stare este în mare parte redundantă: de exemplu, dacă proprietățile sistemului sunt dominate
Reprezentarea numerelor de ocupare () [Corola-website/Science/334402_a_335731]
-
sa „Tentamina physicochymico-medica” (1761), el a devenit un co-fondator al medicinii muncii. De asemenea, savantul a studiat plante subterane (în principal ciuperci și licheni) și a devenit astfel un pionier al speologiei botanice. El a descris acolo, în detaliu, însușirile macroscopice și caracterizante de 187 specii de ciuperci, împărțindu-le în 11 genuri în conformitate cu taxonomia lui Linné, refuzând însă acestui sistem al sexualității plantelor. Treizeci de specii de bureți poartă numele lui, printre care Amanita caesarea și Macrolepiota procera. Dar și
Giovanni Antonio Scopoli () [Corola-website/Science/335143_a_336472]
-
depinde de forța normală la care acesta este expus. Multe probleme de mecanica contactului pot fi rezolvate cu ajutorul metodei reducerii dimensiunii. Sistemul inițial tridimensional se înlocuiește cu un contact cu o fundație elastică sau viscoelastică (vezi imaginea). Proprietățile de contact macroscopice coincid exact cu cele ale sistemului original, atâta timp cât parametrii fundației și forma corpului sunt alese corespunzător regulilor metodei.
Mecanica contactului () [Corola-website/Science/331559_a_332888]
-
1788 Lagrange introduce ecuațiile care îi poartă numele, ceea ce ulterior avea să conducă la o reformulare a mecanicii newtoniene prin apariția mecanicii analitice (lagrangiene), care în 1833 va fi îmbunătățită de către William Rowan Hamilton obținându-se mecanica hamiltoniană. Studiul sistemelor macroscopice impune utilizarea metodelor statistice, care au fost introduse de Maxwell într-o serie de trei articole (1860-1879) și de Boltzmann într-o serie de patru articole (1870-1884), care au pus bazele teoriei cinetice a gazelor. Mai mult, în 1877 Boltmann
Istoria mecanicii clasice () [Corola-website/Science/334776_a_336105]
-
au identificat trei factori principali cu potențial etiologic: ochratoxina A, acidul aristolohic și hidrocarburile policiclice aromatice originale din cărbune fosil. Sumația factorilor de mai sus pot potența efectul nefrotoxic. Factorii incriminați mai sus au fost evidențiați și în zonele nonendemice. Macroscopic se constată o atrofie renală importantă cu reducerea greutății (la 25-50%) și a grosimii corticalei renale. Suprafața rinichiului este fin granulară. Rinichii sunt mici, atrofici, scleroși, cu o greutate de 40-60 g. Microscopic, leziunile predomină în zona externă a medularei
Nefropatie endemică balcanică () [Corola-website/Science/332503_a_333832]
-
greață. Frapează o serie de particularități în raport cu alte forme etiologice de insuficiență renală cronică: absența edemelor și a hipertensiunii arteriale în fazele inițiale și a complicațiilor cardiovasculare din contextul clinic, precum și absența modificărilor hipertensive ale fundului de ochi, raritatea hematuriilor macroscopice; aceasta se datorează faptului că nefropatia balcanică face parte din categoria nefropatiilor tubulointerstițiale cronice cu pierderi urinare de sare. Lipsesc manifestările extrarenale ale nefropatiilor tubulointerstițiale cronice. În stadiul inițial, hipertensiunea arterială este de obicei absentă, iar în stadiile avansate de
Nefropatie endemică balcanică () [Corola-website/Science/332503_a_333832]
-
În fizică, o constantă de cuplaj este o cantitate adimensională ce caracterizează intensitatea unei interacțiuni. Evaluate la scară macroscopică, atomică sau nucleară, constantele de cuplaj pentru cele patru interacțiuni fundamentale diferă între ele prin multe ordine de mărime. Valorile constantelor de cuplaj pentru interacțiunile tare, electromagnetică și electroslabă, măsurate la energiile înalte (de ordin 10 GeV) realizate în acceleratoarele
Constantă de cuplaj () [Corola-website/Science/337066_a_338395]
-
10 GeV) realizate în acceleratoarele de particule moderne, tind să se apropie. Extrapolarea acestor valori la energii mult mai înalte (de ordin 10 GeV sau mai mult) sugerează posibilitatea unei teorii unificate a interacțiunilor elementare. Măsurate în procese la scară macroscopică, atomică sau nucleară, valorile constantelor de cuplaj pentru cele patru interacțiuni fundamentale sunt împrăștiate peste mai bine de 40 de ordine de mărime. Exceptând interacțiunea gravitațională, pentru care nu există o teorie cuantică satisfăcătoare, se constată că în realitate aceste
Constantă de cuplaj () [Corola-website/Science/337066_a_338395]
-
incetinește exponențial cu înălțimea unei bariere de energie liberă ΔG*. Această barieră vine din sancționarea formării suprafeței nucleului în creștere de către energia liberă. La nucleația omogenă, nucleul este aproximat printr-o sferă, dar după cum putem vedea în schema cu picături macroscopice la dreapta, picăturile de pe suprafețe nu sunt complete sferice și deci zona de interfață între picătură și fluidul înconjurător este mai mică decât este <math/>. Această reducere în suprafață a nucleului reduce înălțimea barierei de nucleație și deci mărește exponențial
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
De exemplu, simulări pe calculator ale nanoparticulelor de aur arată că faza de cristal nuclează la suprafața aurului lichid. Teoria clasică a nucleației face o serie de ipoteze; de exemplu, se tratează un nucleu microscopic ca și cum ar fi o picătură macroscopică cu o suprafață bine definită a cărei energie liberă este estimată cu ajutorul unei proprietăți de echilibru: "tensiunea interfacială σ". Pentru un nucleu care poate fi nu mai mare decât zece molecule la un loc, nu este întotdeauna clar că putem
Nucleația () [Corola-website/Science/337374_a_338703]
-
a fost găsită, documentat în anul 1930, pentru prima oară de Dmitri Constantinovici Zerov, soțul acestei botaniste, în Ucraina. De atunci, buretele s-a raspandit peste țările române până în Ungaria și Șerbia. În occident ciupercă nu este cunoscută. Din cauza morfologiei macroscopice precum filogeniei moleculare ale ei s-a dovedit independența speciei. Ciupercă este destul de rară. S-au găsit deja adesea oară exemplare cu o mărime până la 35 cm. Datorită locului ei specific de dezvoltare se poate confundă cam greu cu alte
Zbârciog de stepă () [Corola-website/Science/335873_a_337202]
-
detaliate pe lângă împlinirea funcțiilor sale didactice ca profesor la institutul de agricultură. Karsten a participat numai într-o singură expediție pe Peninsula Kola. Lucrările de cercetare micologice și botanice ale lui Karsten însă au fost extensive, incluzând calitățile bureților atât macroscopice și microscopice, bazând în mare parte pe materialele colectate local la Tamella, dar a prelucrat de asemenea nenumărate probe colectate de alții, de exemplu în Siberia, Franța și Brazilia. Colecțiile de ciuperci ale lui P. A. Karsten, păstrate în Muzeul de
Petter Adolf Karsten () [Corola-website/Science/335990_a_337319]