2,604 matches
-
ca un înotător pe valuri... Folosind, ca și înotătorul, doar ca un detaliu de curiozitate și de variație în decorul multiplu... Căci, sub soarele voalat, marea s-a unit perfect cu cerul. Și în fața imensității auguste, bietele mele gânduri sunt minuscule și nepotrivite. Totuși, aventura mea va fi legată de mine, orice s-ar întîmpla. Mi-a luat o serie de prejudecăți și mi-a dat altele. O voi uita-o deseori, dar și în momentele de uitare voi privi lumea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
oprit pentru câteva clipe la o moară arsă, unde ne-au părăsit câțiva tovarăși de drum. Balcicul începea lângă noi, miraculos, fermecat, invizibil, dar sugerîndu-ne aroma. Automobilul meu, cu puținii pasageri rămași, s-a îndepărtat de moară, alunecând spre Cavarna minusculă. Chiar la poarta casei, transfigurată de așteptare, mă întîmpină Ioana. E supranatural când vezi pe cineva complect în voia unui sentiment puternic. Îi privești fața, și fără nici o ezitare, oricât de neîncrezător ți-ar fi temperamentul, ai certitudinea că nu
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
devreme, dar totdeauna întîrziem. Nu avem îndrăzneala să părăsim prea iute casa bolnavei, unde la fiecare minut ni se pare că se poate întîmpla ceva neprevăzut. Și mai sunt zile când doctorul vine în întîrziere (ce treabă are în Cavarna minusculă?), iar noi voim ultima lui părere sau așteptăm efectul unei doctorii. Când voim să plecăm în sfârșit, constatăm că noaptea a venit de mult, găsim inutil să ne mai grăbim. Ne așezăm la o masă în fața unei cafenele, luăm o
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
găsim la primăvară, când facem ordine peste tot. Și până atunci ai s-o uiți. - Dar eu nu vreu să aștept până la primăvară!... Și nu vreau s-o uit! plânge el. *** Apoi, bucuros, mă anunță că a găsit altă Păpușică minusculă cu care să se căsătorească. (De fapt, eu i-am pus-o la îndemână în spatele lui ca să o găsească, pentru a vedea cât de ușor o uită pe prima.) Nu trece mult timp și îi face declarații de amor
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
la satele de păstori. Văile laterale care dădeau în valea cea mare mișunau de refugiați; un ochi atent, parcurgând pantele munților din față, ar fi putut distinge ici și colo, în micile poieni dintre desișurile de brazi, zeci de siluete minuscule târându-se cu încetineală către înălțimi, cu speranța că acolo caii hunilor nu puteau ajunge. Chilperic întinse mâna către acel tablou dezolant și îi spuse romanului: — Ai zis că voiai să te convingi. Acum ce-mi spui? Sebastianus tocmai se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
mal stăteau în așteptare câțiva cercetași. Valea era atât de adâncă și vegetația pe cei doi versanți atât de deasă, încât în ceasul acela lumina soarelui pătrundea cu mare greutate. Aerul era umed și mirosea a nămol. Roiuri de insecte minuscule le zumzăiau pe deasupra capului. Urmându-i pe cercetași, coloana urcă torentul pe o distanță de circa jumătate de milă, ținând caii cu copitele în apă. Nimeni nu vorbea, însă foarte curând Sebastianus distinse, mai întâi în șoaptă, apoi tot mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
care ici și colo încă mai trosneau. Aerul era îmbibat de mirosul acru al fumului și de acela al cărnii arse. Romanul se găsi curând în centrul zonei, nu prea mari, care până atunci fusese punctul unde se aduna comunitatea minusculă: fără îndoială, un clan de coloni care, din cine știe ce motive, aleseseră să nu fugă de-acolo. Poate că se simțiseră mai la adăpost decât alții, întrucât zona se afla departe de teritoriul ocupat de huni; sau poate nu voiseră ori
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
Prefectule! Acolo, după tufișuri. Uite! Stârnit de vocea lui Maliban, Sebastianus privi în direcția pe care i-o arăta, mai exact, spre întinderea ierboasă de dedesubt, unde imediat după un mic pâlc de mesteceni se vedeau mișcându-se câteva siluete minuscule, întunecate. Oameni pe cai, ce păreau să însoțească niște vite. Lutgard, burgundul care găsise fata, veni repede să vadă și el. — Sigur sunt ei, spuse. Duc animalele de-aici. Atunci, mugi Sebastianus, împungându-și brutal calul cu pintenii, haideți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
pe pământ traista cu merinde. Deasupra lor, într-un cer de un azuriu intens, cum lui Sebastianus îi părea să fi văzut doar în Italia, nori albicioși se deplasau leneș către răsărit. Mult mai aproape, mici zgomote produse de animale minuscule însuflețeau mărăcinișurile de-a lungul torentului și gâlgâitul vesel al apei printre pietre suna ca un cântec molcom și cuceritor ce părea să-i cheme pe toți la odihnă și la a lăsa deoparte toate grijile. Rezemat de un copac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
odată, bătaia frenetică din aripi a unei perechi de lebede, care, fără să le dea atenție, zbura razant aproape de nivelul apei, prinsă cu totul în jocurile sale de iubire, ori cântecul micilor păsări ce cuibăreau printre trestii. Roiuri de insecte minuscule zburau și rămâneau din loc în loc suspendate, rotindu-se în aer, iar la trecerea cailor, gușteri mari în splendide culori alergau să se adăpostească printre mărăcini. Răgușit, se ridică în aer, de câteva ori, strigătul șorecarului. Chiar dacă Divicone părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
suprarealiste dezvăluie o adevărată și o barocă, manieristă patimă a deghizării de sensuri, a structurilor imbricate, o manie a cifrului; șiruri de chei vechi, sticluțe de poțiuni farmaceutice arhaice, sugestii de mail art, fizionomii de tip "les annees folles", clepsidre minuscule, brevete de meserii de odinioară ș.a.m.d. stau cuminți și straniu evocatoare în sertarele unor cufere de lemn fără vârstă. însumare pseudo-aleatorie de semnificații, deopotrivă coborâre și rupere din timp, cult al arhaicului potrivit în formele unei modernități ce
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
își lipi urechea de capacul lăzii Filip tresări la auzul unui vuiet stins venit ca din măruntaiele pământului, un râcâit disperat de gheare, un fâșâit de celofan al unui stol îndepărtat de lăcuste, ronțăindu-i și măcinându-i cu mandibule minuscule nervii și orele de nesomn. în plus, lada de lemn funcționa ca o imensă cutie de rezonanță, care prelua și amplifica acest sunet abstract, neidentificabil cu vreun sunet produs vreodată. Fu deșteptat din somn de un zgomot familiar. Sirena din
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de chei prinsă cu un lanț de o gaică a pantalonilor, alese cheia potrivită, descuie lacătul și deschise în fine lada. Un roi negru, zumzăitor îi păli peste față. Rămaseră buimaci câteva minute, până ce vârtejul produs de mulțimea de molii minuscule, zburătăcind orbite de lumină prin cameră, se domoli. Moliile acoperiră uniform pereții, mobilele, hainele, lăsând să plutească, suspendat în aerul încăperii, o pulbere fină ca polenul, care provocă celor doi o criză de strănutat. Când se dezmetici puțin și când
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
leșinuri epuizante; acolo, în întuneric, sub semnul morții, singur pe o ladă de lemn, în care roiuri de molii cu o foame cosmică devorau cadavrul unui leu pe rotile, depunându-și cu fervoare ouăle în țesuturile destrămate; acolo unde cari minusculi transformau mobilierul și lemnăria casei în rumeguș; acolo unde generații succesive de insecte rezistente, imunizate deja și parcă vitalizate de fumul de pucioasă, sugeau sângele gros și leneș; acolo unde puzderie de limacși devorau materia vegetală pălită de arșiță și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
chiar în acel moment păli, căutând înfrigurat o lupă mai mare, căci ceea ce crezuse că este o simplă dungă de argint alb negru, înconjurând brățara, i se părea acum a fi de fapt o înșiruire de litere. Erau într-adevăr minuscule litere de argint, încrustate în carnea de lemn a șerpilor, pe care într-un târziu reuși să le descifreze: IN GIRUM IMUS NOCTE ET CONSUMIMUR IGNI Cu ajutorul unui dicționar, Bătrânul traduse cu destulă greutate: "în cerc noi mergem noaptea și
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
de două trăsnete ca două fire uriașe de magneziu aprins. Un pârâu secret, într-un peisaj de la începutul vremurilor, încercînd, înainte de Beethoven, andantele din Simfonia a VI-a. Un cer violet, departe, într-o dimineață aspră de august. Un șipot minuscul, închis într-o încăpere de zid, țârâind obosit într-o noapte târzie și de care doamnei Voinescu i-a fost milă să-l lăsăm singur în foșnetul de cimitir al celor patru plopi... Și imagini, fulgurante, o clipă, din istoria
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
noi?), cu o voce atât de slabă, că parcă nu făcea decât să respire melodios. Conducătorul nostru era ea. Semnalul popasurilor ea îl dădea, fugind înainte și așezîndu-se pe câte o bancă de pe malul pârâului, care bolborosea naiv la cascadele minuscule, formate de pietre mai mari. Și tot ea dădea semnalul plecării, ridicîndu-se brusc. Își desfășura viața intens. Îmi umplea ochii și sufletul cu existența ei. Într-un loc ferit din cărare, unde patru bănci alcătuiesc un pătrat, care închide la
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
la cumpărături, apoi se duceau la plajă, unde bătrâna nu se sfia să se afișeze În toată măreția de altădată a bustului ei gol, acum doar o ruină, ungându-și Încheieturile cu nămolul adus de la Marea Moartă. Purta doar niște minusculi bikini de o culoare sidefie, asortată cu scoicile risipite pe nisip și cu pescărușii ce umblau pe plajă, căutând pungi cu resturi de mâncare. Își lăsa dinadins sânii stafidiți să atârne peste pietre (ce aduceau cu două gușe de iguană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
se simțea atât de epuizată, Încât abia aștepta să se Întoarcă În satul ei natal. * * * Aproape se luminase de ziuă. Aerul limpede și răcoros al dimineții pătrundea prin ușa grajdului, aducând de afară miros de baltă și mohor proaspăt cosit. Minusculele fracuri ale rândunelelor coborau din cuibul de sub grindă, se lăsau În jos, gata-gata să atingă spinarea osoasă a Evlampiei, treceau prin furcile caudine ale celor două coarne ce se pregăteau mereu să Împungă aerul, făceau o volută prin fața ușii date
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prin curte. - Voi lua cu mine tot ce am de luat, răspunse musafirul din alte lumi, aruncându-i Mașei peste umăr o privire ce părea Încărcată de multă suferință și regrete. Nici o grijă, adăugă el cu tristețe. Și, scoțând din minuscula sa geantă de voiaj un fluier, intonă un cântec atât de jalnic, Încât tot ce era viu și mort se puse În mișcare. Chiar și frunzele, și iarba, și morții din morminte Îl urmară. - Uite, vezi ce ai făcut, Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
brâu o centură lată de piele; peste umeri, bust, o cămașă guatemaleză trainică, aspră, brodată; pe cap o perucă precum acelea purtate de comicii În travesti la convențiile de comis-voiajori. Părul ei de fapt era ușor cârlionțat, avea o distorsiune minusculă. Asta o scotea din minți. Țipa că e rar, are păr masculin. Rar clar că era, dar nu și celălalt lucru. Îl avea drept de la mama lui Sammler, o femeie isterică, desigur, dar orice altceva decât masculină. Dar cine știe câte dificultăți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2119_a_3444]
-
până să ajungă școala plină numai cu neghiobi. În timp ce Sheba povestea de bijuteriile ei, am prins un moment să mă uit mai atentă la fața ei. Cerceii erau într-adevăr fumoși: obiecte mici și delicate, făcute din aur și perle minuscule de cultură. Fața îi era alungită și slabă, iar nasul doar o idee încovoiat spre vârf. Iar ochii - nu, nu atât ochii, cât genele... erau enorme: bolte mari și bej înconjurate de gene dese. Ca diadema aceea țepoasă pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
îndrumați spre pavilionul cu bolnavi. Polly fusese scoasă din dormitorul ei și cazată temporar la infirmerie. — Deci aici stau criminalii, a strigat Richard voios când Polly e ieșit în ușă, mâncând o pară. În ciuda vremii reci, purta doar un șort minuscul și un tricou care avea scris pe piept Bitch Goddess. Sheba a ridicat un ghemotoc de șosete de sub biroul asistentei și i l-a dat. — Mai bine ți-ai pune ceva pe tine și te-ai grăbi, a zis, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
cel mai prost echipați pentru o viață fără femeie. Când m-am întors în sufragerie, am încercat din răsputeri să nu par șocată, dar probabil că se vedea ceva pe fața mea pentru că Bangs, care făcea cafea în bucătăria lui minusculă, a râs nervos și a zis: — Ai găsit tot ce aveai nevoie, nu? Am dat din cap și m-am așezat pe scaun. — E ok dacă fumez aici? Spre uimirea mea Bangs a tresărit venind cu cafelele. — Oh, a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
să recompui Sacre Coeur, e așa de rece și de abstractă de parcă ai fi văzut-o doar într-o vedere. Dacă va fi ceva care îmi va rămâne în memorie din această casă, peste ani, va fi ceva - un fragment minuscul, de atmosferă - de care nu-mi dau seama pe moment. Știu asta și totuși insist să-mi fac micul meu inventar, încercând să-mi fixez amintirile: gustul ciudat de pastă de dinți cu aromă de plante pe care-l folosește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]