5,217 matches
-
a sosit doctorul, trăgea să moară. Un ceas care mușcă din carne, otrăvește, ucide...“. Simbolul este „ceasornicul, timpul care ucide, care nu ucideși toate celelalte porcării“. f) stăpânirea ritualică a timpului în: Secretul doctorului Hönigberger, unde se vorbește despre țara mitică Shambala = Agarttha = tărâmul nevazut, situat undeva la nordul Indiei. În jurul acestei țări miraculoase gravitează intriga, echivalentă cu destinul celor două personaje principale: doctorul Zerlendi, aflat pe calea desăvârșirii yogiene, și doctorul sas Hönigberger, maestru în această practică. Însuși naratorul participă
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
imaginea mansardei, din copilărie, oni de cea a camerei Sambô, unde Ștefan se refugia pentru a visa și pentru a picta, două activități spiritulale cu semnificație specială, simbolică. Este un dublu exercițiu ezoteric, pentru a reface, la nivelul unor corespondențe mitice, întâlnirea cu Ileana, la Băneasa. În final, se dovedește că picta un labirint, eroul fiind inconștient de acest fapt; era parcă mânat de ceva din afara lui. În urma insistențelor, Ileana este dusă în camera secretă, însă ea vede cu totul altceva
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
cele petrecute cu câteva minute înainte. Extatice, halucinații (cf. gr. ekstatikos „transportat, tulburat“) sunt halucinații vizuale care au un răsunet afectiv pozitiv asupra individului, provocându-i prin conținutul lor o stare de extaz, în marea majoritate a cazurilor cu conținut mitic. Aceste halucinații se constituie în subiect pentru nuvela Nopți la Serampore, unde personajele au trăiri halucinante. Inconștintul colectiv este o parte a psihicului care poate fi deosebită negative de inconștientul personal prin faptul că el nu-și datorează existența experienței
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
important instrument de manevră este timpul, căci, așa cum afirmă și Kant, „timpul e un principiul aflat în legătură cu stările noastre sufletești“, el crede ca timpul nu este altceva decât o ficțiune a minții noastre. Abolirea timpului profan și proiectarea omului în timpul mitic se realizează doar în timpul unui ritual, restul vieții se produce în timpul profan, cel lipsit de semnificație. Abolirea are drept scop „vindecarea omului de durerea existenței în Timp“, eliberarea de legea karmică echivalând cu tămăduirea. Timpul are multe caracteristici. După împrejurare
Maria Ungureanu by Fantasticul în opera lui Mircea Eliade – Monografie () [Corola-publishinghouse/Science/1606_a_2947]
-
a două demersuri opuse în analiza Mioriței: cea a tradiționaliștilor și cea a moderniștilor. "Cum era de prevăzut, această tendință aproape generală de a izola Miorița de ansamblul poeziei populare românești și de a o proiecta, singură, într-un orizont mitic, ca model prin excelență al geniului românesc a iritat un oarecare număr de intelectuali. Aceștia refuzau să recunoască dramele, destinul și idealul unui popor modem într-o creație folclorică multiseculară. Însă mai ales cîteva interpretări filosofice ale baladei au declanșat
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
suferă diverse modificări. Istoricul religiilor, Mircea Eliade, într-un text consacrat vînătorii ritualice, examinează structura legendelor și ajunge la concluzia existenței unei tematici, larg răspîndite, a vînătorii ritualice care conduce la întemeierea unui stat. El explică faptul că motivul animalului mitic conducînd un grup etnic în patria viitoare este atestat în Italia și în lumea elenistică. Același motiv alimentează povestea maghiară a legendei fraților Hunor și Magor pe care o căprioară îi conduce pînă la cîmpia fertilă. În această variantă, căprioara
Istoria Românilor by CATHERINE DURANDIN [Corola-publishinghouse/Science/1105_a_2613]
-
un exponent al esenței umane"13. Pentru a transmite acest adevăr inexorabil el va surprinde omul pe mai multe trepte de devenire: lutul țărâna pulberea praful. Fiecare "treaptă" are o bogată semnificație, totdeauna aparte: 1. lutul este prezentat în sensul mitic "de alcătuire", cum ar spune L. Blaga; material al creației demiurgice, trimițând la fragilitate: "Iată, ce este lutul în mâna olarului, aceea sunteți și voi în mâna mea"14; 2. țărâna are sens de totalitate, de unitate materială a lumii
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
iată sfatul pe care-1 dau acuma regilor, bisericilor și tuturor acelora care în timp și virtute au slăbit: lăsați-vă-n țărână răsturnați! Pentru ca voi să reveniți la viață, iar vouă virtuțile să vi se-ntoarcă!"39. O atare conștiință mitică, situată sub zodia zeului Brahma, căruia i se atribuia și epitetul de "ziditor", dezvoltă și Eminescu în Împărat și proletar ("Sfărmați palate, temple..."; "Zidiți din dărmăture gigantici piramide / Ca un memento mari..."). Dar el smulge cetatea de sub pecetea divină ("cetățile
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
lor înșile. Această perspectivă rămâne deschisă atâta vreme cât opera este operă, atâta vreme cât zeul nu a părăsit-o pentru totdeauna" (Op.cit., p. 57). Însă la M. Eminescu zidul nu este surprins în construcție, in praesentia, totul a fost construit într-un trecut mitic când încă zeul n-a părăsit omul/pământul. Or, fără zeu, zidul nu rezistă, devine pulbere: "... Eu, privesc și tot privesc / La vo piatră ce înseamnă a istoriei hotară". (Memento mori). Să ne amintim că și Sf. Augustin spunea la
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
-i numai moartea..." (Scrisoarea I) Este un "drum al pulberii", o scară a disoluției la Eminescu care urmează acest plan inexorabil: stânca piramida zidul ruina praful Fiecărei trepte îi corespund forme specifice și un timp distinct: stânca piatra timp imemorial/mitic muntele piramida mausoleu timp istoric domă zidul cetate palat timp istoric castel ruina nisipul cenușa timpul istoric mușuroiul țărâna praful pulberea pleava timp etern colbul * Pe relația axială cer-pământ, stânca/muntele face legătura între mundan și extramundan: "Stâncă urcată pe
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Stâncă urcată pe stâncă, pas cu pas în infinit / Pare-a se urca iar fruntea-i, cufundata-n înălțime / Abia marginile arată în albastra-ntunecime / Munte jumătate-n lume jumătate-n infinit" (Memento mori). În jur predomină un timp imemorial (mitic). Acestei trepte a disoluției și timpului său îi corespunde, ca ființă, magul ("zăhastrul", "călugărul bătrân"). Asemenea lui Uta-napiștim, el trăiește la margine de lume, "uitat de moarte" și a avut acces la divinitate. Magul poate fi consultat doar de regi
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
vieții omenești plin de întrebări, iar la capăt răspunsul la aceste întrebări: piramida și moartea". Un alt "răspuns" oferă Eminescu în Memento mori: "Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca ruine Și prin valuri de gândire mitici stânce se sulev". Piramida "răspunde" nu atât cu cadavrele îmbălsămate în galeriile ei, ci și cu "lopata de țărână" de la temelia ei. Eminescu a fost atent la această simbolistică a constructorilor de-a așeza o "lopată de pământ 7 la
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
le evoce: "Există monumente imense cari nu produc efectul corespunzător masei lor, numai pentru că nu reușim să situăm în ele omul și fiindcă nimic nu reamintește în ele prezența lui."15 Embleme uitate, ruinele la Eminescu exaltă încă o Moldovă mitică, glorioasă. Peste ani, reputatul arhitect C-tin Cantacuzino a sintetizat, parcă, semnificația lor în aceste cuvinte emblematice: "În acest peisaj moldovenesc, surâzător și trist, ele pun câteodată accente de energie ca niște chemări la eroism." După Emerson, același arhitect vede
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
să o tălmăcească. Inițierea este sinonimă cu credința. De aici galeria de sihaștri care ocrotesc mersul lumii socotind, cu aspră măsură, faptele ei și păstrându-se și ei înșiși în puritate ("în rugăciuni asceze"), dar și veghind idealul unei patrii mitice (Dacia), condusă după legile inițierii în tainele universului. Astfel este văzut regele dac Decebal (erou principal al mai multor cicluri Decebal, dramă; Legenda Daciei 31). El nu are nimic din aura titaniană a regilor scandinavi, ci este înfățișat în momente
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
cele mai complete "definiții" ale hieroglifei eminesciene: "... Ruina sură e-un vis încremenit, E-un basm făcut piatră, e-un veac înmărmurit Ce secoli mai durează și ne aduce-aminte De oameni mai puternici, de vremi mai mari, mai sfinte." Temporalitatea mitică, față de care contemporaneitatea e în decădere, stă în ideea eminesciană a unei geneze a poporului roman. Căutând clipa când încă era "încărcată de divinitate", cum spune M. Eliade, acel "illo tempore"39 al genezei, Eminescu tinde spre o reintegrare într-
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
infinit"40. De aceea Arbore îi replică lui Ștefaniță: Numai pentru un suflet stricat și pustiit" (a se citi: decăzut din timpul "tare al originilor") ruina "e o problemă tristă și fără înțeles". Eroul însuși se vede aparținând acelei lumi mitice, una cu piatra ruinelor, contopit în marea "hieroglifă" a condiției umane care-și așteaptă, mereu, deslușitorul cititorul: "Astfel stau eu în lume... ca litera cea moartă, Ca o ruină tristă, fapt împietrit de soartă, Dar voi nu înțelegeți coprinsul meu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
gândi" și zeul închis "în sine însuși", implacabil ("cugeți tu pământ?"), căruia îi simți toată ghețăria: "Cum ești tu nimeni n-o știe. Întrebările de tine, Pe-a istoriei lungi unde, se ridică ca ruine Și prin valuri de gândire mitici stânge se sulev". Dar Eminescu se desparte foarte des de profetul vizionar biblic. El nu primește cu seninătate legea divină a nimicirii cetăților. Nu odată el aruncă hlamida interpretului astrelor, a celui care tălmăcește doar "semnele vremii", și se arată
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
Sfârșitul modernității, Nihilism și hermeneutică în cultura postmodernă, Ed. Pontica, Constanța, 1993, trad. Ștefania Mincu, p. 123 și passim. 43 Pentru edificare notele lui G. Liiceanu (12, 13, pp. 101-103, Op.cit.): "De la Empedocle și neoplatonicieni, și acolo încărcat de conotații mitice sau metaforice, pământul nu mai avusese curs pe piața gândirii filozofice". 44 M. Heidegger, Op.cit., p. 83. 45 G. Vattimo, Aventurile diferenței, Ed. Pontica, p. 214. 46 Jean Pierre Richard, Op.cit., pp. 68-69. De amintit: în Orient călătorește și D.
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
poeziei cimitirului" și despre tablourile lui "zugrăvite în culori sumbre" trimitem la A. Anixt, Op.cit., p. 289. 25 Conf. O. Drimba, Op.cit., p. 116. 26 Conf. Alexandru Balaci, Ugo Foscolo, Ed. Albatros, Buc., 1978, p. 127. 27 Durand, G. Figuri mitice și chipuri ale operei, de la mitocritică la mitanaliză, Ed. Nemira, 1998, trad. de Irina Bădescu, p. 145. 28 Călinescu, G. Op.cit., p. 463. 29 Eminescu, M., Op.cit., în Cezara, p. 82. 30 Despre "litera necitită" vezi și Barbu, Constantin Eminescu
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
poate vă mai amintiți, expoziția mea din 1995, de la Cupola. Celebrînd un Iași inconfundabil. Îngăduiți-mi sentimental motivat să reproduc doar cîteva rînduri din pliantul încă ud tipografic: "... pe ușile acestor faimoase zidiri, am intrat adesea, urmînd pașii atîtor figuri mitice sau doar anonime din veac. Descoperind sau imaginînd interioare de taină. Ideea care m-a acaparat brusc, într-o secundă fericită, "trouvaille"-ul meu a stat în a "decupa" de pe ilustra fațadă doar ușa, simbol greu de sensuri... Dar pașii
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
percepînd americanii propensiunea unui Bush-fiul spre Casa Albă, dar nouă, de la distanța tragicelor noastre experiențe totalitare, eventuala izbîndă a primogenitului ne sună bizar, mai cu seamă că se consumă pe un continent de la care am așteptat (și așteptăm) tradițional, aproape mitic, doar mesaje autentic democrate. Numai monarhia are dreptul (divin) de a-și perpetua familial existența. Și vedem cu toții ce performanțe de civilizație cunosc statele care, neabătut, decid regalitatea. Pentru că (iarăși vedem cu toții) propensiunea spre dinastie a celei mai nenorocite părți
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
a.m.d. Nu chiar de pe scara tramvaiului, dar, oricum, în aceeași vreme schizofrenă, în plin congres al mînuitorilor pensonului și dălții, un veteran maestru al plasticii bahluiene asigura asistența de la tribună: Modernismul n-a ajuns la Iași. Reacția mută a miticilor dîmbovițeni: Aha, e pe la Bîrnova... Dispariția boemei? În comunism, împătimiții saltimbanci ai artei reușeau să prelungească, oarecum clandestin și oricum în date sumare, boema interbelică. Cea care mersese mînă în mînă cu marea creație. Făcînd celebre cafenele și restaurante. Dacă
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
România și-a rezolvat revoluția prin sînge. Iar ceea ce resimțim azi la nivelul vieții publice nu e decît consecința gravelor alterări ale fibrei profunde. De la confruntările politice la generalizata încrîncenare diurnă, ambitusul violenței e unul nemaiîntîlnit în viața românească. Lumea miticilor lui Caragiale ne pare o nostimadă pe lîngă dramaturgia postmodernă a cruzimii confruntărilor reale. Să nu ne păcălească surogatul de divertisment care ne intră pe cablul t.v. în casă: bîțîiala microfoanelor asudate e tot formă de violență. Una servită
by al Gheorghiu [Corola-publishinghouse/Science/1091_a_2599]
-
lor intricați. M își pierde identitatea inițială. Fotonul B își continuă drumul spre Bob și el e cel care va purta, grație minunatelor proprietăți cuantice, mesajul către Bob: polarizarea lui B va fi exact cea a lui M. Un cuplu mitic își face astfel intrarea în cadrul auster al revistelor științifice: Bob și Alice, un fel de Adam și Eva cuantici. Principiul suprapunerii cuantice are consecințe importante în criptografie, termen care desemnează elaborarea unui cod descifrabil numai de emițător și de destinatar
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
lui Orc din opera lui Blake. Acest studiu a deschis cîmpul de cerecetare blakeologică prin susținerea tezei potrivit căreia Blake este un poet de prim rang al literaturii engleze, și prin demonstrarea faptului că opera să majoră este de structură mitică. Lucrarea lui David V. Erdman Blake, Prophet against Empire: A Poet's Interpretation of the History of hîș own Times (1954, revizuită în 1969) prezintă reacțiile lui Blake la istoria și politica contemporană (BCH: 20) (Blake a fost un comentator
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]