3,411 matches
-
gândit că niciodată nu văzusem ceva mai caraghios, dar în aceeași clipă mi s-a părut că aud un geamăt, apoi un icnet batjocoritor care mă însoțea în vreme ce intram în clădirea gării. Nu i-am spus Eleonorei ce văzusem în mlaștină ca să n-o înfricoșez. Nu puteam să uit însă ritualul îmblînzirii cobrelor și mă întrebam dacă membrii acelei secte pustiiseră gara. Probabil, îmi ziceam, i-au hărțuit pe cei din gară până când acestora li se făcuse lehamite și-și luaseră
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de o cobră ca nimeni să nu mai crâcnească. Până atunci aduceau pe altarele lor de noroi ofrande de fluturi morți și cerșeau prin orașe, cum îi văzusem. Pe la răspântiile străzilor cântecul lor trist și amenințător le stârnea poate nostalgia mlaștinilor... Dar de ce ne lăsau în pace în gară? Poate că nu aflaseră despre sosirea noastră. Sau poate că acești cavaleri ticăloși ai fricii știau că, neavând unde să plecăm, oricum îi vom căuta noi când nu vom mai suporta pustietatea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai suporta pustietatea gării. Însă pe măsură ce priveam trâmbele de praf roșu ridicate de vânt de pe câmpul din fața peronului, nu mai eram sigur că văzusem într-adevăr ce-mi aminteam. Mi-am propus ca în zilele următoare să caut coliba în mlaștină și să mă încredințez dacă nu cumva ațipisem între trestii și visasem totul. 10. Vă mirați, poate, că nu sânt sigur de amintirile mele. Dați-mi voie să vă lămuresc printr-un exemplu. Odată mi-am dat întîlnire cu un
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mele. Le privesc și nu știu care dintre ele va veni să mă bată pe umăr. Și când una mă bate pe umăr nu sânt sigur dacă nu e o nălucire de o clipă. Chiar atunci pe peron, după ce mă întorsesem din mlaștină, am avut un moment de confuzie și derută. Cum stam lângă Eleonora pe bancă și priveam trâmbele stârnite de vânt, o rafală violentă a transformat întreg peronul într-un vârtej de praf care m-a orbit și m-a silit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
sine. Din păcate, trebuie să recunosc că eu n-am știut niciodată să răspund la întrebarea "spre ce?" și n-am pierdut nici un prilej pentru a ezita între două lucruri atunci când am putut să ezit. Umblet de somnambul între o mlaștină și o pădure. Asta explică multe. De fapt, într-un fel, totdeauna am trăit pe un peron cu privirea îndreptată spre o pădure. Și totdeauna am ezitat să ajung dincolo de pădure. Am rămas pe peron sau m-am dus plin
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
au și înțeles ceea ce au clasat. Dar nu mă pot opri să gândesc că pretutindeni există o pădure în care se pierde o linie ferată. Pentru că mereu există un orizont dincolo de care considerăm că e normal să ajungem. Și o mlaștină unde ne atrag amintirile. Eu am imaginat gări, peroane și am trăit așteptările. Acesta a fost, se pare, destinul meu. Aici l-am văzut limpede, ca pe o tablă de șah. De o parte peronul, de cealaltă parte orizontul. Și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pare însă că sânt victima optimă. Îmblânzitorii n-au trebuit decât să-mi arate cobra. Eu le-am făcut singur treaba după aceea. Am visat cobra și am făcut din ea o obsesie. Sigur că trebuia să mă întorc în mlaștină. 11. Chiar a doua zi, când nici o adiere de vânt nu mai clătina tufele de oțetari, m-am dus să mă conving dacă visasem sau nu. M-am învîrtit însă pe cărările dintre smârcuri fără nici un rezultat. Nici urmă de
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
clătina tufele de oțetari, m-am dus să mă conving dacă visasem sau nu. M-am învîrtit însă pe cărările dintre smârcuri fără nici un rezultat. Nici urmă de colibă. Și, ca și prima oară, nu rămânea nici un semn în spatele meu. Mlaștina îmi ștergea urmele pașilor, ceea ce mă intriga cu atât mai mult cu cât nu găseam nici o explicație. Am încercat să mă lămuresc, să merg numai cu ochii în pământ, să fac zece pași și după aceea să mă întorc. În
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pământ putred, iar idolul nu mai era decât o bucată de piatră cioplită cu stângăcie și violență. Am plecat mai departe. În jurul meu era acum o liniște nefirească. Nu se legănau nici vârfurile trestiilor decât când țipau păsările. Și pe măsură ce mlaștina devenea mai tăcută, păsările țipau din ce în ce mai des, iar țipătul lor crescu în intensitate până ce se sfărâma ca un geam lovit cu piatra. Atunci se așternu iarăși liniștea nefirească dinainte. Mă simțeam obosit, cu toate că nu mersesem mult. Pe deasupra, mă dureau și
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
ca atunci când privești mult o lumină prea dură. M-am așezat pe o movilă și cred că am ațipit imediat. Dar și în vis continuam să aud țipetele păsărilor. Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și în vis continuam să aud țipetele păsărilor. Și parcă un cârd de ciori, în loc să se întoarcă la marginea mlaștinii, au tăbărât pe mine furioase și m-au orbit cu ciocurile și cu ghearele. Cum să mai ies orb din mlaștină? mi-am zis. Dacă voi porni, voi luneca în primul smârc și-mi voi găsi moartea într-o baltă noroioasă laolaltă cu fluturii. Atunci am auzit un sunet de clopot. L-am recunoscut și m-a cuprins o mare emoție
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de clopot. L-am recunoscut și m-a cuprins o mare emoție. Nu mă mai interesa că eram orb. Regăsisem clopotul. Și, într-adevăr, clopotul se îndepărta încet. Am pornit parcă după el și curând am priceput că ieșisem din mlaștină. Am auzit foarte aproape de mine sunetul arțarului din spatele gării. Și în aceeași clipă clopotul a dispărut din nou. Am deschis ochii și mi-am dat seama că visasem... Oricum, ciudată mlaștină, ce ziceți? Și încă nu observasem scena care m-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
după el și curând am priceput că ieșisem din mlaștină. Am auzit foarte aproape de mine sunetul arțarului din spatele gării. Și în aceeași clipă clopotul a dispărut din nou. Am deschis ochii și mi-am dat seama că visasem... Oricum, ciudată mlaștină, ce ziceți? Și încă nu observasem scena care m-a tulburat cel mai mult în ziua aceea. De fapt, un lucru banal care se poate întîmpla oriunde, însă pentru mine a însemnat mai mult decât o prelegere de filosofie. Iată
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
cu toți? Nu, domnilor, sîntem frați totdeauna doar cu o parte dintre oameni, trebuie să ne hotărâm cu care anume. În schimb, sîntem frați cu alte viețuitoare care ne seamănă. E curios numai că a trebuit să ajung într-o mlaștină ca să aflu că dragostea e și luptă sau chiar luptă. Am ieșit dintre bălți orientîndu-mă, bineînțeles, după zborul ciorilor și cu gândul să mă reîntorc, poate, într-o altă zi. 12. Eleonora a fost de părere că nu mai puteam
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
eram ceva între șobolan și sfânt și că trăiam într-o gară pustie. Câțiva pași mai încolo stătea lungită, dormind poate, o femeie despre care știam ce-mi povestise ea. În rest, viața mea era populată numai de năluci ca mlaștina. Cerul pe care-l priveam rămânea cer, pasărea care trecuse rămânea pasăre, iar eu, da, devenisem propria mea hieroglifă. Hotărât lucru, dacă aș fi avut ambiția să urmez exemplul lui Champollion n-aș fi putut fi decât un Champollion ratat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
chiar plăcut să stai afară acum. Uitasem parcă de toate. Eleonora îmi era ca o soră, dar în momentele acelea m-am simțit legat și altfel de ea. Cum să vă spun, eram amândoi ca șarpele rămas pe pietre în mlaștină după ce plecase vulturul. Trăiam și puteam spera încă în iubirile și luptele noastre. Poate că pentru a-și regăsi dragostea de viață, când o pierd sau se uzează, oamenii sânt siliți uneori să străbată un coșmar. Dacă au noroc să
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de justiție. N-aveam de unde să știm, desigur, dacă judecătorul fusese sau nu omorât. Dar crima putea fi săvârșită și asta mă interesa. Mintea mea nu mai lucra acum decât într-o singură direcție. Uitasem să mă mai duc în mlaștină și mă întorceam cu privirea mult mai rar spre pădure. Nici gara nu mi se mai părea atât de pustie. Dintr-odată toate căpătaseră parcă un sens. Aveam un rost, nu mai stăteam cu brațele încrucișate. Și bineînțeles că am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
mai mult în el și am înțeles că nimeni n-avea scăpare acolo... omizile urmau să-i înghită pe elefanți, să-i acopere sub nămolul lor foșnitor, dar, intrând în mâzga lăsată de omizile moarte, mureau la rândul lor în mlaștina aceea aproape vie... Am vrut să plec, scârbit și înspăimîntat, dar am făcut un pas greșit și am alunecat în ea. Mă duceam la vale, apropiindu-mă de elefanți și în zadar încercam să mă opresc. Atunci m-am trezit
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să mă disculp. Faptul că mă ascultați e mai important pentru mine decât un verdict. Dar destul cu justificările și divagațiile. Eleonora era nedumerită de ostilitatea mea inexplicabilă, iar eu mă afundam în impas. Ca să uit, m-am dus în mlaștină din nou. De ce m-am dus noaptea, n-aș putea să vă explic. 18. Am intrat în stufăriș și, ca de obicei, mirosul bălții mi-a dat o stare bizară de somnolență sau, mai exact, de confuzie care mă făcea
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
dat, m-am oprit să-mi trag sufletul. Atunci am făcut o descoperire care m-a împietrit. Luciul bălții din stânga mea, peste care pilcurile de stuf aruncau o umbră înfricoșată, nu era decât un imens ochi deschis asupra mea de mlaștină. Descoperirea asta m-a buimăcit. "E ochiul lui Dumnezeu", mi-am zis. Și eram gata să mă prăvălesc în genunchi, dar gândul că Dumnezeu n-ar putea avea un ochi atât de noroios m-a oprit. Ar fi fost o
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe luciul acelui ochi imens care nu clipea măcar, rămânea mai departe fix și sticlos. Am luat-o la fugă, dar după câțiva pași înotam până aproape de genunchi în pământul mocirlos și m-am poticnit. Un râs bubuitor a umplut mlaștina, cutremurând liniștea și făcând trestiile să foșnească. Atunci am simțit o mână pe umăr. Am sărit ca ars, dar, din spate, o voce răgușită mi-a poruncit: "Stai, nu te întoarce!" M-am supus. După câteva clipe, în care nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe braț o cobră, dar că la sân strângea o mangustă. Cu o mână ținea torța, iar cu cealaltă strângea la piept mangusta care mârâia acum spre mine, arătîndu-și dinții ascuțiți. Știi că n-aveai voie să pătrunzi în această mlaștină?" m-a întrebat îmblînzitorul. "Nu știam", m-am bâlbâit eu. Așteptam să se întîmple ceva și nu se întîmpla nimic. Îmblânzitorul nu-mi mai dădea nici o atenție. Privea în gol, ascultând vântul și parcă vedea în clipa aceea un lucru
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
pe care nu-i văzusem până atunci, unul înalt și uscat, altul bondoc și cu fruntea teșită, s-au apropiat și m-au înhățat. M-au prins de umeri ținîndu-mă strâns, ca să nu pot scăpa, și m-au târât prin mlaștină. Înotam în noroi până la genunchi acum, dar ei nu se opreau nici o clipă. Se vedea că erau învățați să meargă prin noroi și cunoșteau perfect fiecare smârc, fiecare perdea de stuf, deoarece nu ezitau deloc. Am zărit, mai întîi, licărind
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Stam cu pleoapele strânse și totuși lumina spărgea ecranul pleoapelor. În zadar mă forțam să închid ochii. Și chiar când mi-am îngropat obrazul în palme, n-am scăpat cu totul de senzația că mă cufundam într-un fel de mlaștină albă. Auzeam din ce în ce mai limpede apa curgând pe pereți. "Poate am înnebunit", m-am gândit cu spaimă, dar pe urmă mi-am zis că un nebun nu se mai teme de nebunie. O clipă, lumina aceea brutală a slăbit și atunci
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
am mers o vreme prin stufăriș și, undeva pe un dâmb plin de iarbă și înconjurat de arbuști, m-au legat cu spatele de un ciot. După care m-au lăsat iarăși singur. Mă întrebam ce mai urma. Dar, probabil, mlaștina are într-adevăr ceva hipnotic, deoarece am adormit. Când am deschis ochii luna strălucea și am zărit o umbră în iarbă. M-am uitat mai bine și am recunoscut-o pe femeia care mă uimise la colibă prin frumusețea ei
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]