1,363 matches
-
Mi l-am imaginat pe Vaughan așteptând-o la intersecții tăcute, apoi urmărind-o prin spălătorii și devieri de trafic, apropiindu-se tot mai mult de o intensă joncțiune erotică. Și, în cursul acestui ritual de acuplare delicios prelungit, străzile mohorâte erau iluminate de trecerea corpurilor lor. Fără să mai pot să rămân în apartament în timp ce se petrecea acest joc al curtării, am luat mașina până la aeroport. Pe acoperișul parcării supraetajate de lângă clădirea de transport marfă am așteptat să apară Vaughan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
la școală sau în afara ei. Mai ales în ultimul an au început să se apropie între ei. Stani făcea pe ‘’pozarul’’ cu aparatul Cmena 6, iar ele își arătau talentele fizice care nu erau de neglijat. Târziu într-o noapte mohorâtă și friguroasă de toamnă, cum numai în Pontul Euxin poți întâlni, Stani se pusese cu burta pe carte sub privirea de sfinx adormit a motănașului fermecat cu nume de maimuțică. Îl apucase febra tocitului în liniștea nocturnă a cartierului. Tamba
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
trecând peste macazuri și alte șine. După poziția lor ca un bun cunoscător al acestor locuri, ghicește peronul la care va trage trenul, de parcă ar conta. De la înălțimea ecartamentului zărește peisajul bine cunoscut; întâi niște hangare din cărămidă lungi și mohorâte, care par părăsite, ici-colo vede un om care se mișcă haotic, parcă sub influența unei forțe oculte, țintind trasee de neînțeles pentru eventualul privitor dar omul își urmărește cu îndârjire scopul. Câteva trolee așteaptă la cap de linie părăsite iar
un liceu la malul mării by aurel avram stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91601_a_92358]
-
în jos, spre Cișmigiu, ca de obicei, ci se îndreptară, printr-un acord tacit, pe bulevard, înspre Șosea. Se întâmpla sa fie o după-amiază frumoasă de sfârșit de aprilie, cu cer senin și soare strălucitor, după un șir de zile mohorâte și ploioase. O vreme merseră în tăcere, apoi începură să vorbească despre lucruri care n-aveau nici o legătură cu situația lor, fiecare părând să amâne, cu premeditare, momentul psihologic al acelei zile. Vorbiră despre școală și despre examene, despre prietene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
mai pomenii nici ea nimic despre planurile lor matrimoniale, dându-i de înțeles că, în fond, nu era nici o grabă cu căsătoria. Într-una din zilele de la începutul lui noiembrie ultima lună de toamnă adusese cu ea o vreme rea, mohorâtă, cu brume și cu ploi reci Victor se pomeni din nou la el, la facultate, cu Tase și cu Sandu Bura, care, cu un aer conspirativ și fără multă vorbă, îl luară cu ei alături, la filologie, unde erau așteptați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
le intră lelea Căna, nevasta vecinului Ivan, care îl întrebă pe Ștefănel, aflat prin fața casei, dacă era adevărat că ei aveau de gând să plece la Vidra. Era ultima zi de duminică a lunii noiembrie și din cerul plumburiu și mohorât începuse să se cearnă încet prima lapoviță a iernii care bătea la ușă. 2004 2005 CUPRINS PARTEA ÎNTÂI..............................................................5 CAPITOLUL I 7 CAPITOLUL II 20 CAPITOLUL III 31 CAPITOLUL IV 54 CAPITOLUL V 79 PARTEA A DOUA........................................................93 CAPITOLUL I
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
părea o fi o nouă aventură alături de cei care mă susțineau. Ciobanu Simona-Sorina, clasa a VIII-a Școala Gimnazială Prisăcani - Iași profesor coordonator Adina Brânzea Speranțe spulberate Ziua s-a retras după Dealul Cătunului, târându-și ultimele dâre de lumină. Mohorâtă și aspră, toamna biciuia cele câteva redute verzi cu care pădurea înfrunta inevitabilul. Sfârșitul lunii octombrie era mai friguros ca de obicei. Pitit la poalele dealului, satul parcă ar fi vrut să se ascundă de natura dezlănțuită. Vântul și ploaia
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
în fiecare seară. Se bucura ca de un semn bun. Potecuța din marginea pădurii devenea mai puțin greu de străbătut. Parcă plutea încrezătoare că îngerul păzitor o ajuta să meargă mai iute. Halta îi apăru de după un colț, mică și mohorâtă. Dar în ochii fetei părea frumoasă, deoarece aici își va întâmpina mama. Va uita că acum patru ani, în prima zi de școală, a fost singurul copil neînsoțit. Tata era la serviciu. S-a simțit părăsită, a venit acasă și
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
lungi, subțiri erau de un verde crud iar rozul din petale se amesteca cu mici dungi fragede. Pe una din lalele, au rămas două picături de rouă. ”Oare lalelele plâng?” mă întrebam în sinea mea. Sala de clasă era întunecoasă, mohorâtă, ca un nucleu ce aduna toată melancolia generațiilor, tablourile de pe pereți își pierdeau farmecul, deveneau deja vulgare iar lalelele, erau singurul punct briant din tot peisajul obscur. Clanța s-a mișcat, ceilalți s-au așezat la loc iute, iute. Suspansul
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
spre insulele Kerguelen, iar ea venea să Îngenuncheze pentru a o implora pe sfînta Anna să i-l aducă Înapoi. Se afla acolo, singură, În penumbra pe care o Întrețineau vitraliile Înguste, saturate de sare, dar și zorii unei zile mohorîte. Cu capul În mîini, se ruga lui Dumnezeu s-o absolve de păcate. - Am făcut ce credeam că e drept, așa cum am făcut odinioară, doar ca s-o ocrotesc. Fie ca Loïc să mă ierte... Glasul i se frînse.Lacrimile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
problema. Eu nu aveam prea mult timp la dispoziție. Poate că Jackson avea dreptate să-mi recomande să tratez lucrurile cu prudență, dar în dimineața aia eu primisem un mesaj vocal de la Milton, asistentul lui Vivian. Pe un ton foarte mohorât, el mă informase că oferta lui Vivian era valabilă până luni, la 10:00 am și nici o secundă mai târziu. Dacă eram interesată să accept postul, atunci ea trebuia să știe imediat. — Tipic, a mormăit Jackson printre dinți când i-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
în apartamentul lui Randall și să-l aștept - dar cine știa cât avea el să stea la birou și niciodată nu mă simțeam confortabil să fiu singură în apartament cu Svetlana. Randall s-a dus la bar ca să plătească nota. Mohorâtă, am mai luat gură de vin, uitându-mă la barmanița atrăgătoare care-l privea lung pe prietenul meu în timp ce acesta își aștepta rândul. În mod ciudat, chestia asta nu m-a îngrijorat - știam că Randall e un tip de încredere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
spune: Românul s-a născut american. Se saturaseră să fie doar republicani, monarhiști, disidenți, buni ospitalieri și mioritici. Doreau să aibă și ei un potomac al lor, o casă albă și un bruclin al lor după o viață de muncă mohorâtă, o bătrânețe liniștită, cu alte cuvinte. Și nu vor obosi să se gândească cu milă și drag la cei rămași În spațiul carpato-danubiano-pontic. Unii, mai tari de Înger, plănuiau chiar scurte Întoarceri cu vreo racheta de croazieră Tomahawk, căci Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
dintr-un vechi gard de țarc și ne continuăm suișul; ajungem În cele din urmă pe o creastă rotunjită care duce spre nord către un turn mătăhălos, o balegă uriașă de stâncă primară, Longford Tor. La picioare, o altă vale mohorâtă, pe urmă, succedându-se cât cuprindem cu privirea, alte contururi punctate de dealuri și mai sumbre, de teren mlăștinos și fără arbori. Soția Îmi spune că probabil am greșit locul și Întregul peisaj Îi dă dreptate. O contrazic, Însă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
greșit locul și Întregul peisaj Îi dă dreptate. O contrazic, Însă nu pe de-a-ntregul convins. Au trecut cel puțin treizeci de ani de când n-am mai fost prin această parte a Moor-ului. Coborâm panta convexă din față, spre valea mohorâtă, iar eu Încep să cred că trebuie Într-adevăr să fi greșit locul. Însă deodată, ca o linie de infanterie ascunsă până acum, Îngrămădită sub cel mai abrupt coborâș al pantei, aproape de baza costișei, din ierburile joase și bălării se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1911_a_3236]
-
puteau fi făcute lemne de foc. Dar priveliștea ca atare a hoitului dezmembrat al copacului iubit, la umbra deasă și foșnitoare a căruia stătuse atât de des În veri trecute, era cu totul altceva. — E un simbol, Burgess, spuse el mohorât. Un simbol și o prevestire. Întâi bietul dud bătrân, pe urmă bietul, bătrânul H.J. Burgess Întâmpină această sentință așa cum Întâmpina toate enunțurile stăpânului, dacă nu erau instrucțiuni sau Întrebări, cu o tăcere respectuoasă. Experiența Îndelungată Îl Învățase că aceasta era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
o Înșele curând). Era ușor de văzut că prietenul său era profund afectat de faptul că fiica mai mare se pregătea să părăsească nu peste multă vreme cuibul părintesc și făcea un efort să nu se piardă Într-o tăcere mohorâtă când restul membrilor familiei dezbăteau incitați aranjamentele pentru ziua cea mare. Când ziua cea mare sosi, Du Maurier Îi făcu, bineînțeles, față cu eroism - zâmbi tuturor, ținu un discurs plin de vervă și o mustră pe Emma pentru că izbucnise În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
zile se preschimbă pe neașteptate În femeie și nu mai are nevoie de protecția ta. — Înțeleg, Îi răspunse Henry plin de compasiune. Dar așa e viața, prietene. Cum altfel să se Înnoiască rasa? — Da, așa e viața, repetă Du Maurier mohorât. Ce n’est pas gai. Era una din expresiile sale preferate. — La urma urmelor, și tu ai despărțit-o pe Emma de tatăl ei - și tu Însuți mi-ai spus că s-a opus cât a putut. — E adevărat, recunoscu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
provele negre ale gondolelor tăind ca niște coase prin vârtejurile de fulgi - dar pentru puțin timp. Pâcla cenușie reveni. Apartamentul său se găsea Într-o anexă din spatele Casei, cam Întunecat și cam umed, cu vedere spre un canal minor și mohorât. Conștiința faptului că, nu demult, același apartament fusese ocupat de Robert Browning nu Îl făcea mai atrăgător. Henry simțea cum Îl cuprinde depresia și Îi scrise lui Du Maurier, momindu-l să o aducă pe Emma la Veneția, În vacanță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Compton, scoțând ciorna din buzunarul hainei. — Și sper că sunteți de acord cu el? — E bine scris, dar cam deprimant. — Deprimant? Dar are un final fericit. Eroul se alege cu mireasa. — Abia În ultimele două rânduri. Până acolo, tonalitatea este mohorâtă și aspră, mai mult de tragedie decât de comedie - dar nu uitați că suntem, totuși, Trupa de Comedie Compton. Iar moartea fratelui, a lui Valentin, aruncă o umbră funerară. Dezbătură un timp acest aspect. Henry apăra energic moartea lui Valentin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry Îl Întrebă dacă i-a plăcut piesa. — A, da, foarte mult, răspunse băiatul. Dar cred că e păcat că fratele doamnei a trebuit să moară. M-a Întristat. — Ți-am spus eu, Îi spuse Compton lui Henry, cu satisfacție mohorâtă. Monty e un judecător foarte bun. — Bine, dar nu mai putem schimba acum sfârșitul, Îi replică destul de aspru autorul, care Îl bănuia pe Compton de a-și fi influențat dinainte fiul În legătură cu actul final. — Și cum i-a plăcut Alteței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
miercurea trecută a fost atât de dureroasă, că șterge orice oroare ipotetică. — Poate conducerea altui teatru se va arăta interesată, Îi sugeră dra Robins. Nu, nu, am terminat cu piesa asta. Daly mi-a stricat cheful pentru totdeauna, zise Henry mohorât. Ideea de a Încerca să găsesc alt director de trupă pentru ea mă umple de greață. Trebuie să plec, adăugă el, văzând-o cum Își Înăbușă un căscat. — Da, s-a făcut târziu, Îi răspunse ea ridicându-se În picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Încet, se Întoarse pe burtă și Își Îngropă fața În pernă. Ultimul lucru la care voia să se gândească acum era biata Fenimore; acum nu va mai putea adormi la loc. Dar sărăcia creatoare asupra căreia i se Îndreptau gândurile mohorâte fusese cu siguranță provocată, În parte, de moartea ei. Avusese nevoie de aproape un an pentru a-și reveni, dacă se putea spune că Își revenise. Parcă totuși nu, pentru că deja amintirea dureroasă a sentimentelor cu care primise veștile Îngrozitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
pentru prima dată În viață, percepu atracția ideii de sinucidere. Fusese Întotdeauna de părere că valoarea supremă o reprezenta conștiința, dar la ce folosea să fii conștient dacă nu aveai decât conștiința eșecului, a umilinței și a regretului? Aceste gânduri mohorâte Îi aduseră aminte de Fenimore, care ajunsese, se vede, la concluzia că În viața ei nu mai era loc pentru bucurie și acționase rațional În consecință. Se cutremură la imaginea mentală a lui Fenimore zăcând zdrobită, Într-o grămadă gemândă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ajuta să trec drept o persoană mai în vârstă decât eram iar decența și bunul simț îmi facilitau intrarea pe sub pielea persoanelor serioase. Din tot acest timp cât am fost plecată nu țin la mai nimic. Țin minte o zi mohorâtă, plină, grea de apă, de un gri plumburiu. Atunci treceam grăbită printr-o piață. Ajunsă sub un acoperiș, îmi scosei impermeabilul și încercai să mă încălzesc. Atunci o bătrânică intră în vorbă cu mine. Realizând că e cu mintea rătăcită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]