2,076 matches
-
ilustrative pentru epoca amintită, anume un grup de subsaharieni ce trăiesc într-o Africă precolonială și nu cunosc altceva despre lume decît propriul spațiu de referință și pe cel al vecinilor imediați. Întîlnirea cu Europa, cu Occidentul, în acea formă monstruoasă e doar în subsidiar percepută, ca un accident al istoriei. Ce dorește cu adevărat scriitoarea e să trezească și să alimenteze memoria unor lumi dispărute. Cîți se mai întreabă astăzi, chiar dintre urmașii celor evocați emblematic, cum se trăia în
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
lumii Kogi, doi indieni care nu părăsiseră niciodată înălțimile muntoase din Columbia înainte de această călătorie. "Ce v-a surprins cel mai mult de cînd sunteți în Europa?" Mă așteptam să vorbească despre cuceririle tehnice ale lumii "moderne", despre orașele noastre monstruoase, despre indiferența și agresivitatea oamenilor de pe stradă. O tăcere lungă, un nesfîrșit schimb de vorbe în limba celor doi Kogi, un șaman și ucenicul său. Iarăși tăcere. Răspunsul, în spaniolă, al celui mai tînăr: "Tunelurile." A doua întrebare: "Ce-ați
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
atenția asupra alterității, a diferențelor și a faptului că rolurile sociale nu sunt predeterminate natural, ci sunt produse cultural, carnavalescul postmodern subliniază "ethosul comic sau absurd al postmodernismului"222, pasiunea sa pentru polifonie, deformări lingvistice și chiar pentru grotesc sau monstruos. Bahtin considera această trăsătură ca fiind specifică textelor premoderne; putem, așadar, încă o dată remarca modul în care postmodernismul conversează cu trecutul și îl încorporează într-o formă inedită în interiorul său complex. Postmodernismul cultivă "relativitatea voioasă a lucrurilor", parodia și sărbătoarea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
vidat de tușe apocaliptice, ce fac apologia ironică a noului avatar, până atunci considerat indestructibil, al speciei dominante compuse din entități invizibile și aproape lipsite de materialitate: "casa nu mai era acum decât o vâlvătaie oribilă și superbă, un rug monstruos, luminând tot pământul, un rug unde ardeau oamenii și unde ardea și El, El, prizonierul meu, Ființa nouă, noul stăpân, Horla". Însă nu durează mult și îndoiala înfricoșătoare începe să-l roadă pe învingătorul aparent. Aceasta se transformă în certitudinea
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
cu acțiuni paralele, care augmentează spaima: În același timp văzui la fereastră în zarea lunei un ce alb, lung și transparent, care se mișca necontenit și a cărei forme se schimbau când în om, când în elefant, când în șerpe [...]". Monstruoasa creatură ivită la capătul complexei metamorfoze antropo-elefantino-ofiomorfă se dovedește a fi, într-un anticlimax ironic, un simplu prosop agățat la fereastră și scăldat de lumina rece a lunii. Naratorul știe să dozeze suspansul, astfel încât, după aparent liniștitoarea descoperire, tânărul este
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
chiar plurivalența sensurilor implicate la nivelul unei narațiuni, echivocul care planează, asemenea unei păsări stimfalide, peste Arcadia simplă și fericită a vieților umane obișnuite. După cum, într-un autentic film de teroare, cea mai gravă eroare a regizorului rezidă în materializarea monstruoasă, pe ecran, a spaimelor eroului, într-o proză terifiantă, efectul estetic este micșorat de cantonarea acțiunii într-un plan fenomenologic bine definit, fie el plauzibil sau neverosimil. Autorii care știu să evite această capcană de construcție se bucură de cel
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de râmă, cu picioare subțiri ca niște peri, apoi scolopendre de toate felurile". Vedeta expoziției este scolopendra gigantică de la Tropice, creatură descrisă cu aplomb și decupată, parcă, din imaginarul bestial al unor Bosch sau Goya: "Singură într-o colivie, gângania monstruoasă, lungă de un sfert de metru, își întindea trupul gălbui, inelat și sprijinit pe optzeci de picioare, cu antenele vibrând, la pândă printre pietrele împrăștiate pe fundul bine căptușit cu nisip al cuștii". Întregul muzeu constituise o adevărată sursă de
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de cele mai bune intenții pedagogice, Manole își invita fiul să privească, prin lupă, arachnidele, nerealizând că astfel își va catapulta fiul într-o cavernă onirică de orori, experimentabile, grație imaginației, inclusiv tactil: "Sub lupă, trupul catifelat al păianjenului apărea monstruos, acoperit de peri groși, ca niște țepi. Copilul închidea ochii. Noaptea, se visa în cușca scolopendrelor, se simțea furnicat de mii de picioare subțiri, gâdilat de antene și înțepat de colți otrăviți". Întors în casa părintească, fiul lui Manole pare
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
sarabanda nocturnă, cu aceeași oripilare experimentată diurn: "Sub tălpi, în glodul dezgustător, simțeam vietățile băloase încovrigându-se în jurul degetelor, îmi scuturam piciorul din fugă și goneam încă". În afară de prezența spectrală, un alt personaj își face, subit, apariția, asemenea ubicuului și monstruosului Igor din filmele cu Frankenstein: "Gușatul, cu mâinile lungi, cu pași rășchirați, venea șuierându-și răsuflarea din cimpoul de carne". Urmărirea simplă se transformă într-o dublă încatenare: "Cu toate puterile adunate, am început să gonesc mai deznădăjduit; înainte, fugărind
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
puternică: "Ceva s-a prăbușit în creștet, tosnindu-mi țeasta; [...] am căzut cu fața în glodul vâscos". Universul acvatic mustește de viață elementară, iar insolitul explorator se crede înveșmântat în scafandru, contemplând adâncurile pline de "viermi, crabi, moluște și toate jivinele monstruoase și fantastice". Gușatul care-l extrage din smârcuri devine, în imaginația înfierbântată a victimei, "o caracatiță enormă, care-și întinde multiplele brațe, cu ventuze în capăt, să mă cuprindă". Agitația înspăimântată, cu parfum agonistic, pare inutilă: "Mă zvârcolesc fără putere
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
forme de constrângere ori de alienare a spiritului de care noile generații trebuie mai serios avertizate. Or, stimulentele materialiste rămân mai tari decât avertismentele culturaliste. Modernizările accentuate de ulterioarele revoluții burghezo-democratice au venit de la o burghezie consolidată politic, uneori prin "monstruoase coaliții" cu "foștii" ori cu "ideologii" care au schematizat și golit viețile oamenilor de "valori depășite". Banului, hârtiilor de valoare, calculelor speculative la burse, societăți de asigurări și bănci profitoare li s-au conferit puteri sporite prin înmulțirea formelor tranzacționale
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
abia după 1989 am înțeles că voiau de fapt să fie reluate credințele vechi în puterile spiritului suveran, atât prin intermediul unor grupuri "semioficiale", cât și prin scrieri de tip samizdat, cum mai erau numite în "bastionul socialismului mondial" și al monstruoaselor gulaguri active timp de 60 de ani, pentru cele circa 30 de milioane de zeki sovietici și ale altor milioane de proscriși din "țările frățești", ale exilaților cu domicilii forțate. (Numele din nota 14, cap. II, sunt insuficiente, desigur). Dacă
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
misticism nebulos. Fiind ortodocși ca grecii și rușii, n-au cunoscut niciodată disputele teologice ale bizantinilor, nici sectele mistice derivate din haosul spasmodic al sufletului slav. Credința lor creștină s-a ferit deopotrivă de excesele cazuisticii abstracte și de valul monstruos al ereziei "prea concrete" care prezintă adesea forme net rasputiene. (De la G.E. Rasputin (1869-1916), mistic rus, influent asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov, n.ns)". (4c, p. 42) Practicând mecanismul feudelor, încercat și în cadrul relațiilor dintre administratorii proprietăților mânăstirești
Modernitate și tradiție in Est by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
vehiculele unei sondări a sinelui, un rapel enigmatic, anamnetic, reflectând o état d'âme. În acest sens încearcă pictorul să apere un tablou al lui Franz von Stück, Paradisul pierdut, de acuzația de monstruozitate și brutalitate. Tabloul nu are nimic monstruos, cuplul damnat Adam și Eva întoarce spatele Paradisului la porțile căruia veghează un înger înarmat. Cele două trăsături, mai ales prima, introduc în scenă decadentismul cel puțin tematic. Idealismul în pictură are ca reper o nouă modalitate de reprezentare sensibilă
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
poate observa că decadentismul este prezent atât prin anumite teme specifice în aceste tablouri, dar și printr-o estetică ce se poate deduce din comentariul colecționarului reunind macabrul, maladivul, nevroza, "de-a dreptul modernă", perversitatea, constrastele violente proiectate senzual, degenerarea, monstruosul. În mod evident, în arta simbolistă și decadentă elementul istoric dispare, istoria nu mai reprezintă o lecție morală și nici gloriola unui moment reprezentativ, tipică monumentalismului romantic. Rodolphe Rapetti observă faptul că debutul unor pictori precum Eugène Carrière sau Edvard
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
ale judecătorilor se află și ele în acest empireu îndepărtat, artificial, abstractizat. Dacă zona superioară este minimalizată prin reducția proporțiilor, în schimb cea inferioară este hiperbolizată printr-o supraexpunere la care se adaugă forța de atracție pe care o exercită monstruosul. Dacă zona superioară indică o imobilitate convențională a textului legii, în schimb, planul inferior este cum nu se poate mai dinamic, dinamism sugerat și de mobilitatea constitutivă a octoposului care-și cuprinde victima cu tentaculele sale. Așa cum observă Schorske: Nicio
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
sublimarea elementului folcloric și a formelor ancestrale în arta modernă. Panoul decorativ al lui Loghi introduce în scenă o parte dintre personajele basmelor românești, Făt-Frumos, Ileana Cosânzeana, cu recuzita aferentă. Din basm, Kimon Loghi extrage feeria, depopulându-l de prezențele monstruoase consacrate: zmeii, căpcăunii, vrăjitoarele (Baba Cloanța) etc. Un prinț stă pe malul unui lac, fascinat de apariția unei zâne care iese din apă cu părul plin de flori. Spațiul de basm pe care-l construiește Kimon Loghi este un mic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
oferă Dragostea. Bărbatul este prizonierul celor trei femei care-l țin legat prin firul pe care și-l trec de la una la alta, așa cum în tabloul lui Klimt, Jurisprudența, Eumenidele, Alecto, Megara și Tisiphone prezidează la capturarea victimei de către un monstruos kraken uteromorf, ale cărui tentacule o învăluie din toate părțile. E foarte interesant aerul de familie cu pictura lui Klimt, doar că Verona își alege personajele nu din mitologia greacă, ci din cultura populară românească, cu propriul bagaj mitologic. Tabloul
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
de orgoliul unei suveranități absolute, ci de perisabilitatea ființei umane asupra căreia timpul își pune amprenta ireversibil. Zeii tânjesc uneori să devină oameni. Melancolia daimonilor eminescieni se înrudește cu tristețea demonilor vrubelieni. Adriana Șotropa analizează cele două figuri ca sintaxă monstruoasă, tipică unei sensibilități simboliste, sesizând și o deformare anatomică a craniului figurii masculine, fapt care vine în sprijinul sugestiei sale intepretative. Din capul înspăimântător combinat cu un corp armonios rezultă o figură hibridă, a cărei natură rămâne enigmatică. Inserându-se
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
craniului figurii masculine, fapt care vine în sprijinul sugestiei sale intepretative. Din capul înspăimântător combinat cu un corp armonios rezultă o figură hibridă, a cărei natură rămâne enigmatică. Inserându-se într-o binecunoscută tradiție simbolistă, feminitatea devine la Filip Marin monstruoasă și înfricoșătoare"264. Aliajul se înscrie în siajul sensibilității decadente pentru care ambiguitatea sexuală constituie expresia predilectă, fondatoare, având în vedere că pe trupul masculin este lipit un cap feminin. Într-un fel, tratarea celor două dimensiuni arhetipale, cea feminină
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
tensiune a materiei de a prinde formă, atât de plastic reliefată de sculpturile sale cu Himere. Capul lui Eminescu se desprinde rodinian din această masă de trupuri înlănțuite în materie printr-un efort de sublimare estetică, iar Frunzetti înregistrează expresia monstruoasă a dualității constitutive, hibridul, purtând amprenta unei androginii subversive, un "Eminescu-gorgonă". "Marele Paciurea, mergând pe linia obedienței absolute față de dicteul propriei sale fantezii bântuite de himere, făcuse un Eminescu-gorgonă, un cap spectral, de umbră a hadesului, țâșnind lumini din bezna
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
generic al eboșei se transmite și sculpturii într-un sens general. Ceea ce conferă originalitate himerelor paciuriene este fluiditatea lor, sau mai precis, senzația că exprimă ceva increat, neterminat. Sculptorul intenționează să surprindă nu imperfecțiunea sau nedesăvârșirea acestor creaturi mitologice, nici monstruosul lor, ci, mai degrabă, o dinamică evolutivă, procesul prin care ele prind formă. Aceste himere se află parcă în cursul unei complicate metamorfoze. Asocierea lor cu figura eminesciană, sugerată și de schița unui monument Eminescu menționată mai sus, indică mai
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
În acest desen, himerele au chipuri de femeie litificate în grimasă, părul flamboiant accentuând o marcă temperamentală, proprie condiției artistului. Există aici o apropiere de reprezentările tradiționale ale sfinxilor decadenți cu priviri meduzante, unde feminitatea este subliniată prin contrast cu monstruosul. Această formă de reprezentare încă antropomorfă realizează trecerea spre reprezentările ulterioare, unde chipul uman este stilizat, esențializat, devine androgin. Sculptorul exersează posibilități, direcții, în cadrul aceleiași teme care-l preocupă. În cele din urmă, este foarte posibil ca artistul să fi
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
disproporția intenționată a raporturilor corporale, cât și prin fluiditatea, instabilitatea ductilă a acestor corpuri. În mitologia greacă, Himera este un animal fabulos cu corp de leu, aripi de pasăre și coadă de șarpe, însă Paciurea nu respectă decât parțial sintaxa monstruoasă originară, toate cele trei componente apar în reprezentările paciuriene, dar separat. Himera nu face parte însă din bestiarul tradițional românesc, care include alte ființe cu caracter ofidian, Balaurul, Zmeul, Zburătorul. Adaptarea acestei figuri nu constituie un impediment nici în alte
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
cumva abstractă, fără nota de senzualitate a sfincșilor lui Von Stück, Moreau sau Malczewski. Sfinxului lui Paciurea îi lipsește corpul animal, este construit ca un bust și doar o gheară abandonată la marginea compoziției face aluzie la natura sa hibridă, monstruoasă. E ca și cum această animalitate s-ar fi resorbit în ceea ce sfinxul are aparent uman, chipul. De altfel, artistul disociază himerele sale de ferocitatea naturii bestiale pe care o presupune corporalitatea lor animală, în atitudinea lor nu se mai regăsește nimic
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]