KorAP: Find »[drukola/base=mormăi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...47 48 49 ...92 >

2,283 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669

prea place lumea... și nici nu m-a plăcut vreodată. — Bine, dar dacă mă uit la tine atentă, nici nu am impresia că ai fi dintre aceia care suferă pentru că nu sunt plăcuți. Pe alții tocmai lucrul acesta îi înnebunește, mormăi ea, cu bărbia în palmă. ~mi place să stau de vorbă cu tine. Ești atât de diferit de ceilalți... „Nu pot să sufăr să depind de ceva...“ ma maimuțări Midori. Am ajutat-o s\ spele vasele. Ea le spăla, eu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Aproape deloc și ne-am certat din pricina asta... mai târziu. A venit o dată singur și o dată cu tine. Asta a fost tot. Îngrozitor! Prima oară când a venit, a stat ca pe ace vreo zece minute. Mi-a adus portocale, a mormăit ceva de n-am înțeles nimic, mi-a curățat o portocală, a mai bombănit ceva și dus a fost. A spus că nu-i plac spitalele. Era tot copil și gata! Normal, nimănui nu-i plac spitalele, nu? De aceea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
probleme. Eu am crescut printre fete la colegiul acela, doar ți-am mai spus. Vreau să știu ce gândesc bărbații, cum sunt alcătuite trupurile lor... și nu din reviste la femei, ci prin studii de caz. — Studii de caz? am mormăit eu, disperat. — Eu vreau să știu orice, să încerc orice, dar prietenul meu nu acceptă nimic. E foarte rezervat, se supără și mă face obsedată sau nebună. Nu mă lasă nici măcar să i-o sug. Sunt dornică să știu tot

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
parte din simptomele bolii, tot te doare. Am muncit ca o nebună pentru ei și m-am ales doar cu vorbe grele. Se duc naibii și sentimentele... — Te înțeleg, am spus. Mi-am amintit cuvintele ciudate pe care le-a mormăit tatăl lui Midori. — Bilet? Gara Ueno? Oare ce voia să spună? Întrebă ea. — Și apoi a zis „vă rog“ și „Midori“. — Te-a rugat, deci, să ai grijă de mine? Sau poate vrea să te duci la gara Ueno să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
de ori arcul și îmi propun să fructific la maximum ziua respectivă. N-am observat până acum, dar mi s-a spus că în ultima vreme vorbesc cam mult de unul singur. Probabil că în clipa în care răsucesc arcul, mormăi ceva. Mi-e foarte greu că nu vă pot vedea, dar viața mea din Tokyo ar fi și mai grea dacă nu v-aș avea pe voi, dacă nu m-aș gândi la voi dimineața, în pat, și dacă nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
că i-a murit mama când avea șaisprezece ani. Nu fusese niciodată sănătoasă, dar pentru că muncise prea mult, de dimineața până seara, fără întrerupere, puterile au părăsit-o cu totul. Eram atent, cu gândurile totuși departe, dând din cap sau mormăind ceva în semn de ascultare. Aveam senzația că mi se spunea o poveste din altă lume. Despre ce naiba vorbea individul acela? Mă cuprinse brusc o furie de-mi venea să-i sucesc gâtul. Ce-mi păsa mie de mama lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
mâncare, s-a apropiat de noi un pescăruș și i-am dat și lui niște carne. După ce am mâncat pe săturate, ne-am rezemat de stâlpul verandei și am privit luna. — Ești satisfăcută? am întrebat eu. — Nici n-am cuvinte, mormăi Reiko, parcă cu oarecare greutate. N-am mâncat în viața mea atât de mult. — Ce vrei să faci acum? — Să fumez o țigară și apoi să merg la baia publică. Părul meu e într-un hal... trebuie să mă spăl

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295

în întregime al meu odată ce ne-am fi scos hainele și ne-am fi aflat împreună în pat. A fost doar șocul de a-l vedea așa, pe neașteptate. Nu puteam nici să respir, nici să vorbesc. Ce naiba se întâmplă? mormăie Davey, astfel încât tipul de lângă noi să nu audă. Arăți de parcă ai fi văzut o fantomă. O, nu, te rog, nu-l lăsa să-și dea seama, te rog, nu... —Doamne, Rebecca. Spune-mi că nu e ceea ce cred eu că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
calmul. Eram aproape de casă. Știam că-l pot pune pe picioare. M-am aplecat și i-am spus: —Iubitule, suntem foarte aproape. Mai rezistă puțin. Respiră adânc, încearcă să te ridici și ajungem într-o clipă. Căuta ceva în buzunar, mormăind. A scos cheile și mi le-a dat. Am crezut că vrea să se asigure că vom putea intra în apartament. —Du-te! E prea frig! N-ar trebui să stai după mine. Nu se întâmplă nimic. Fugi și încălzește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
pacoste, dar uneori mă scoate din minți. —O exprimare elegantă. Ce mai e de data asta? Mai bine n-aș fi întrebat. Aș vrea să nu mă implic prea mult în disputele dintre cei doi frați. Spre lauda lui, Finn mormăie: — Lasă, nu e problema ta. Vrea să ia alt biscuit, însă ezită și întinde mâna după pungă. I-o dau, mă așez și mă uit cum caută în ea. Scoate niște turtă dulce. Pune biscuiții cu ciocolată la loc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
ar trebui ca unii să înceapă să iasă împreună, dar se poate întâmpla. În ceea ce privește AA, regula a fost ca măcar în primul an să nu se formeze cupluri. —Nemaipomenit! După ce că suntem al dracu’ de singuri, suntem obligați să rămânem așa! mormăie Finn, descurajat. Aveți o grămadă de lucruri de rezolvat, spune Jake. De aceea am spus că mă puteți suna oricând. Ne întinde câte o foaie de hârtie. — Încercați să vă uitați pe ea cât timp mă duc să mai comand

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
suspiciune. Jake devine și mai serios ca până acum. —Trebuie să puneți în aplicare fiecare pas. Așa se explică succesul Alcoolicilor Anonimi în cazul milioanelor de oameni. Urmează și pune în aplicare fiecare pas și fă-o din ce în ce mai bine. El, mormăi eu. Ce spui?! se miră Jake. —El! Dumnezeu e un El. N-a auzit nimeni de mișcarea feministă la Alcoolicii Anonimi? — Pentru fiecare dintre noi Dumnezeu înseamnă altceva. Deci, ai putea să înlocuiești pronumele El cu Ea? Finn dă ochii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
pare să o deranjeze. Are o expresie foarte hotărâtă. Săracul Jim stă lângă ea pe canapea, cu capul ascuns și mai mult între umeri. Este incredibil de timid, n-a scos nici un cuvânt toată seara, în afară de momentul când și-a mormăit numele. Dacă îi așezăm împreună și facem o medie, obținem o valoare normală a încrederii în sine. —Finn, putem începe? Daisy mă privește bosumflată. Ar fi vrut să înceapă ea, însă eu nu am fost de acord. Are un talent

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
lucrau de ani de zile, ca să nu mai vorbesc de comediile romantice, unde cele două personaje e clar că sunt destinate unul altuia, dar nici n-au ochi să se vadă, până ce publicul începe să clocotească de frustrare și să mormăie câte-un: „Da’ sărut-o odată, prostule!“ Privesc în jos și mă simt gatasă mă topesc în ochii lui gri-verzi. Apoi mă îngrijorez că arăt ca o balenă. Daisy zice mereu că nu e bine să lași pe cineva să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
pentru manevra asta nu am decât o mână liberă - cealaltă e prinsă între corpurile noastre încleștate; nu-mi pasă, îi voi desface cămașa cu orice preț. În sfârșit, reușesc să i-o sfâșii și-mi afund fața în gâtul lui. Mormăie de plăcere și mă întoarce deasupra lui, apoi picioarele îmi rămân prinse sub măsuța de cafea și durează ceva până mă eliberez. Ne rostogolim și, cu coatele proptite lângă umerii lui, chicotesc, iar el începe să râdă, apoi ochii noștri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
soarele, muzica de discotecă, petrecerile și filmele cu tentă filozofică, în care personajele experimentează trăiri complexe, iar la sfârșit îți dai seama de schimbările psihologice care le modifică personalitatea. Eu și Patrick ne potriveam doar în ceea ce privește sexul. —Să închid muzica? mormăie Jake cu capul în pernă. — Nu, e plăcută. Se ridică cu greu pe jumătate și întinde mâna să stingă lumina. Se apleacă puțin și mă sărută pe umăr; se întoarce apoi cu spatele la mine, pregătindu-se de culcare. Trag cearșaful peste

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Daisy! îi dau eu o pălmuță peste ceafă. Scârbos! Nu-mi pocnește costumul și nici sânii nu-mi ies afară... Hei, ce costum mișto ai, Rebecca! Vijay se ițește pe partea cealaltă a piscinei, bătând din gene ca Groucho Marx, mormăind puțin din pricina chipsurilor pe care le molfăie. Mi se aprind călcâiele și știi că asta-i interzis! Sunteți niște sârboși, zic eu, dezgustată. Mă ridic, sar în piscină și îi las cu ochii în soare. După câteva lungimi, mă proptesc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
mult timp în urmă. Tensiunea dintre Vanessa și Daisy atinge cote alarmante. Până și Vijay și Stewart, care nu excelează în sensibilitate, o sesizează; după câteva gesturi de nervozitate și nerăbdare și după un schimb de priviri stânjenite, încep să mormăie ceva în legătură cu niște băutură care ar trebui adusă, apoi pleacă spre bar. —Finn nu mi-a zis nimic despre tine, obraznicul! se înfierbântă Vanessa. A, contraatacă Daisy, fără să pară impresionată, i-am dat prea mult de lucru ca să mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
spre albastru-mov-negru. La naiba! zice Ben, alunecând pe un scaun și pipăindu-și capul. Jennifer se apleacă deasupra lui, scoțând sunete liniștitoare și depărtându-i mâinile ca să vadă rana. —Jim, zice Charlotte țeapănă. Cine era femeia aceea îngrozitoare? — Soția mea, mormăie Jim. Nu e un om rău... doar că se enervează uneori... Se enervează! exclamă Ben, îndreptându-și spinarea. Putea să mă omoare! Putea s-o omoare pe Jennifer! —A ieșit la ei cu tigaia în mână, îi explică Finn lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
documentar pe Canalul 4 despre astfel de căsnicii. Trebuie să chemăm poliția. Dacă n-au sunat deja vecinii, adaug eu, ridicând vocea, ca să răzbată peste fundalul cu țipete și cu bubuituri în ușa de la bucătărie. S-au obișnuit de mult, mormăie Jim. Obișnuiau să cheme poliția, dar ea le spunea întotdeauna că a fost doar o mică ceartă și-i trimitea înapoi de unde veneau. Probabil că de data asta nici n-au să mai vină. Charlottei îi lucesc ochii a război

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
ascultător, își pune iar bucata de carne congelată pe ochi. Trebuie să spun că e foarte ușor de intimidat. Maureen și-a găsit victima perfectă. Până acum, nu te-am mai văzut niciodată cu vânătăi, observă Jennifer. Întotdeauna avea grijă, mormăie Jim. Avea grijă să nu îmi facă vânătăi vizibile. Dar azi și-a ieșit din minți. I-am spus că merg la niște cursuri de calculatoare, știți, ca să am o explicație pentru absențele de miercuri seara. Astăzi s-a întâlnit

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Și Maureen trebuie să meargă la consiliere, zice Jennifer pe un ton autoritar. Trebuie să meargă multă vreme de acu’ încolo. Nici tranchilizantele pentru elefanți nu i-ar strica, mă gândesc eu. O să facă pușcărie? întreabă Jim. Sper să facă, mormăie Finn spre mine. —Păi, pe lângă ce ne-a făcut nouă, a sărit la bătaie și la polițiști, zice Daisy. Și polițiștilor nu prea le plac chestiile astea. — Cred că oricum trebuie să depunem plângere, mă gândesc, zice Ben. Poate putem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
la rost. Se uită foarte sugestiv la Davey, care stă la o oarecare distanță de noi, lângă automatul de cafea. Îmi face semn să ne întâlnim la masa de fotbal mecanic. Ce este? îl întreb curioasă. L-a sunat cineva, mormăie Finn, și de atunci levitează așa. —Ce? Fac eforturi să nu-l iau de urechi și să trag de ele până spune tot ce știe. Evident, el lungește vorba și mă ține în suspans: Păi... era de la o femeie, începe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
să te hotărăști cât de tare s-o împingi, dar dacă nu îți dai seama, mai degrabă trebuie să împingi mai tare, pentru că în felul ăsta, când va cădea, o să aterizeze în picioare, și nu pe tine. —Ți-am zis! mormăi eu. —Ți-am zis! mă maimuțărește Finn, supărat. Perfect! zice instructorul, dându-mi drumul la picioare. Excelent! Toată lumea atenție aici... Cum stau eu aplecată, văd cum se adună toți din sală în jurul nostru, ca să vadă mai de aproape obiectul invidiei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688

apoi liniile tale nu valorează nici măcar cât un cuvânt. Nu poți fi profet. Ești doar un desenator abstract, un suprematist gălăgios care doar visează la sensuri profunde. Cine ți-a dat ție „sensurile” pe mână, mă rog? Iar mergea placid mormăind rapid vorbele mele. Zici că voia să le învețe pe dinafară. Mi-am dat seama brusc că mă „înghițea” încetul cu încetul. Era rândul lui acum. Deja dansam pe alocuri în cinstea accidentului. L VII Dimineața soarele bucureștean poartă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]